212 matches
-
la clipa sacră a dicteului, a revelației care vine dintr-odată, "fulgeră și se impune", Nietzsche scrie în poezia Pinul și fulgerul: Am crescut mai înalt decât omul și sălbăticiunile Și când vorbesc nimeni nu îmi răspunde. Am crescut prea singuratec și prea sus Aștept, ce aștept oare ? Norii alunecă foarte aproape de mine Aștept primul fulger. Schiller afirma că, alături de un poet, filozoful este o caricatură. Nietzsche rămâne princiar atât ca filozof, cât și ca poet. Căci adevărata filozofie nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
rimă deschis?, ci ?i la nivelul imaginilor artistice) este o dimensiune fundamental? a crea?iei poetului. În opera să, toate apele au virtu?i muzicale: „apele plâng clar izvorând În fântâne" (Sară pe deal), „Îngâna-ne-vor c-un cânt / Singuratece izvoare" (Dorin? a), „murmurul cel dulce / Din izvorul fermecat" {F?t-Frumos din tei), „al m?rii aspru cânt" (Meii om un singur dor), „izvorul prins de vraj? ????rea sunând din valuri" etc, des? văr?ind frumuse?ea magic? a
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
curgerea, trecerea timpului, izvorul revărs? asupra peisajului p?durii, vraja cântecului s?u: „Hai În codrul cu verdea?? / Und-izvoare plâng În vale" (Floare albastr?); „numai murmurul cel dulce / Din izvorul fermecat" (F?t-Frumos din tei); „Îngâna-nevor c-un cânt / Singuratece izvoare" (Dorin?a); „vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind; / Ele trec cu hărnici unde ?i suspin?-n flori molatic", „Singuratece izvoare fac cu valurile larm?" (C? linfile din poveste); „izvorul prins de vraj? / R???rea sunând din valuri" (Povestea teiului
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
În vale" (Floare albastr?); „numai murmurul cel dulce / Din izvorul fermecat" (F?t-Frumos din tei); „Îngâna-nevor c-un cânt / Singuratece izvoare" (Dorin?a); „vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind; / Ele trec cu hărnici unde ?i suspin?-n flori molatic", „Singuratece izvoare fac cu valurile larm?" (C? linfile din poveste); „izvorul prins de vraj? / R???rea sunând din valuri" (Povestea teiului). Undele apei care „coboar?-n ropot dulce din ț??? anul pr???latic" ori „sar În bulg?ri fluizi peste prundul
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
luna), ci ?i prin simbolul teiului În jurul c?ruia universul I?i organizeaz? semnifică?iile dup? alte legi; ritmurile vegeta?iei („flori de tei deasupra noastr? / Or s? cad? rânduri-rânduri"), parfumurile difuze, muzica apelor („Îngâna-ne vor c-un cânt / Singuratece izvoare"), starea de vis („vom visa un vis ferice") comunic? o altfel de lini?te ?i armonie a universului („Adormind de armonia / Codrului ??țuț de gânduri") reintegrarea, prin vis, prin somn, În primordialitatea naturii ?i prin această, reg? sirea unit
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
evocat? de poet ?i În poemul „Sarmis", când, Înv?luit? de lumina lunii ?i a stelelor-icoane, natura prime?te În mijlocul ei perechea de Îndr?gosti? i. La chemarea cornului, acelea?i animale mitice I?i fac apari?ia: „ Din codrii singurateci un corn p?rea c? sun? S?lbatecele turme la ??rmuri se adun? Din stuful de pe mla?tini, din valurile ierbii ?i din poteci de codru vin ciutele ?i cerbii, Iar caii albi ai m?rii ?i zimbrul zânei Dochii
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
locuința, ci și viața. Alături de Brâncuși găsi locul de odihnă al lui Cioran, declarat chiar de francezi "cel mai mare filozof francez al secolului XX"! Așa o fi, îl citise, îl prețuia, dar nu prea era pe gustul lui misogin, singuratec, înăcrit, sarcastic. Își amintea de la Cioran niște "ziceri", care i se potriveau: "Oamenii se împart în două categorii, cei care caută sensul vieții fără să-l găsească și cei care l-au găsit fără să-l caute"! El era convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
cu mulți ani în urmă. Era și el "Ghepardul", rănit uneori de viață, privind cu tristețe peisajul care de acum îi era străin. Dar asta nu însemna că nu înțelegea bucuria, fericirea și veselia celor din jur. Rămânea un "Ghepard" singuratec, taciturn, discret, închis în casta lui. Doar pentru o fracțiune de secundă, Beatrice a reprezentat ceva din trecut, amintirea lui Clody... O puternică tulburare îl cuprinse, ea observă și-l întrebă, oprindu-se din dans în fața lui: S-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
cei bătrâni. Am cam trăit, Pâcule, și mi-o priit... După o vreme, moș Dumitru a dat semnalul de plecare. Gata, copii! La drum!... Au înjugat și au pornit. Undeva, deasupra Măgurii, și-a arătat bucla alb-aurie un nor plutind singuratec pe siniliul cerului. Moș Dumitru nu a scăpat prilejul să-l înțepe pe Pâcu. Pâcule! Atâta fum ai scos din pâclișâta ceea de lulea încât începe să se înnoureze. Si tu de colo. Un nouraș amărât și gata,tu te
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
pictat deasupra locului de spovedanie, acolo unde, pătrunși de evlavie și de nevoia de curățire, enoriașii veneau să-și elibereze sufletele de cohorta păcatelor făptuite. 13 O statuie veritabilă Vom visa un vis ferice, Îngâna-ne-vor c-un cânt Singuratece izvoare, Blânda batere de vânt. M. Eminescu În dimineața aceea cu cerul de un galben imperfect, vocea dirigintelui vibra fără autoritate peste multe dintre capetele noastre, În Încercarea de a ne organiza corespunzător În careu, pe platoul mare din fața școlii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ar putea primi sarcini aberante : Solionîi, cinicul absolut, va mînca progeniturile Natașei ; Cebutîkin, bețivul absolut, va bea tot ce găsește În samovar - chiar și după ce a trecut pe-acolo Natașa; Verșinin, nefericitul absolut, Își va tăia gîtul cu briciul ; Olga, singurateca absolută va tăcea toată piesa, „vorbind” numai prin gesturi scurte; Ferapont, sclerozatul absolut se va scăpa pe el, nemaiajungînd mă car pînă la samovar... E greu cu personajele astea clasice și cu criticii ăștia contemporani, cînd palpează absolutul!... Am mai
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
tacîmul să fie complet, doctorul-bolnav mai suferea, cam din aceeași perioadă, de alte maladii neelegante, precum diareea, bronșita, flebita și hemoroizii. Bolile, pesemne, Îl făceau să simtă bătrînețea mult prea devreme :” În ianuarie Împlinesc 30 de ani...Te salut, bătrînețe singuratecă! Stinge-te, viață inutilă!”(scrisoare din decembrie 1889). Deși grav bolnav, Cehov avea delicateți impardonabile: așa se face că-n birou, la un moment dat, avea o plăcuță pe care scria „Vă rugăm nu fumați!”; musafirii Însă nu luau În
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
avea o istorie interesantă, și, trecuse de-a lungul deceniilor prin multe mâini, unele necunoscute. La el ajunsese printr-o Întâmplare și putea să-l coste chiar viața. I-l dăruise o profesoară de pian, prietenă de familie, o ființă singuratecă, cu apucături bizare de domnișoară bătrână, care, atunci când i l-a dăruit, ia spus două lucruri: ,, este portretul unei amante, frecventată de oameni politici ai vremii, și pictat de un mare artist și, al doilea lucru: pentru această pictură, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
n-ar avea nici o rudă. Știa că există oameni care nu au pe nimeni pe lumea asta, nu tu unchi, nu tu mătuși sau veri de orice grad; oameni care sunt singuri-singurei. Din motive greu de imaginat, mulți albi sunt singurateci, nu par să-și dorească să aibă rude și-s fericiți în solitudinea lor. Cât de singuri trebuie să fie - ca astronauții în spațiu, plutind în întuneric, dar fără acea coardă argintie care-i leagă pe cosmonauți de micuțul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mână, ea și-a băgat căpușorul în fustele mele. Unul din cei trei m-a împins cu patul puștii și m-a obligat să cobor din șaretă. M-a târât, lovindu-mă fără încetare cu patul puștii, spre o casă singuratecă, dărăpănată, golașă, amenințătoare. Un timp am auzit strigătele lui Atanasie : "Devușca ! Spasibo, spasibo, davaite mnia devușca". După aceea, o lovitură puternică în tâmplă, după care n-am mai auzit nimic. M-au trezit mânuțele Minodorei care mă mângâiau pe obraji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
copii ai familiei Cozmei fuseseră executați cu toții împreună cu încă vreo câteva zeci de deținuți care se revoltaseră împotriva hranei mizerabile care o primeau numai ciorbă de varză și mămăligă mucegăită. Tăcerea se lasă odată cu seara care învăluiește din nou casa singuratecă, cu mult în afara teritoriului localității ucrainene XЛИБOKА. În sfârșit, dintre buzele Dorei care e cutremurată de grozăvia istoriei Teodorei și Minodorei iese doar o întrebare trunchiată : Minodora ? Cum a trăit ea vestea asta ? Teodora pare surprinsă de întrebare și răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
generoase îndemnuri în favoarea partenerilor legali (28-29.57, IB: „N-ai voie s-o părăsești pe ea și șpeț copilul vostru”; 26.7. 59 PC: „Miercurea trecută a venit iar Max Frisch... L-ai putea ajuta - vorbea despre asta...?”) Celan, un singuratec, se întâlnea totuși prin poezie cu destule personalități ale vremii, cei din Grupul 47 sau alți scriitori precum Hilde Spiel, Milo Dor, Hans Magnus Enzensberger, Nelly Sachs, Erich Fried etc. În scrisorile sale mai târzii e însă concentrat, direct, aproape de
Paul Celan și Ingeborg Bachmann între Orient și Occident by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5047_a_6372]
-
pe-o parte și pe alta versul... „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate...” Rezistă bine întâia cadență de aur a poeziei române... Sus, la Brezoi, iarnă ca-n povești. Totul se aude mai clar și curat. În nopțile acestea singuratece, când dă gerul, câinii se amestecă prin ogrăzi cu lupii. Dimineață, pe un omăt vergilian, inginerul silvic al ocolului ne invită la vânătoare. Am fost. Am văzut. N-am tras... Am privit doar cu binoclul, pitit după un fag. Hăituit
Oltenia sprintenă... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5860_a_7185]
-
Brâncuși, scris de criticul Heinz Ohff8 de la Neues Forum din Viena. Pregătesc o mică Antologie Brâncuși 9 cu texte inedite solicitate unor personalități (poeți, prozatori, critici) din lumea întreagă și-mi sosesc aproape zilnic materiale care vor omagia grav un singuratec. Te îmbrățișez, Ion Caraion * București, 16 noiembrie 1967 Dragul meu, Cel mai puțin mă așteptam la vestea pe care mi-o dai cu operația. Te credeam brad, stei și tun. Ai ridicat prea greu, nu vreau să glumesc, dar mai
Noi contribuții la biobibliografia lui Ion Caraion by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4932_a_6257]
-
cupa morții cu dureri amare! / Sorbind-o, te vom binecuvânta; / Ca râurile contopite- n mare / Noi vom muri în nemurirea ta. Este redat ceea ce am crezut în iarna tragică 1916-1917. Și îți reamintesc versurile tale ca să-mi înțelegi lupta mea singuratecă. - Sus cupa morții cu dureri amare. Și capul sus, când lupți cu sufletul curat pentru cauza neamului tău și nu ai să renegi nimic din ceea ce ai crezut. Îmbrățișări, Pamfil Șeicaru P.S. Mi-ai putea trimite memoriile lui Demostene Botez
O epistolă necunoscută a lui Pamfil Șeicaru by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4858_a_6183]
-
Murumurul vocilor însoțea melodia unui șlagăr, atunci la modă. Un tânăr ofițer englez, foarte înalt și voinic, cu părul blond și cârlionțat, ochii intens albaștrii și nas acvilin, ca un cioc de pasăre răpitoare, a observat-o pe mica cititoare singuratecă și a invitat-o la dans. Era Anthony Edwards medicul acelui campus militar, care peste 10 ani va deveni soțul Piei. În 1996 mă aflam cu Pia și Toni (Anthony Edwards) într-un pub aflat pe marginea unuia din drumurile
Exilul lui Mihai Fărcășanu by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Memoirs/15519_a_16844]
-
soțul Piei. În 1996 mă aflam cu Pia și Toni (Anthony Edwards) într-un pub aflat pe marginea unuia din drumurile înguste ce străbat Țara Galilor despre care Toni îmi spunea că urmau șoselele romane ce șerpuiau ocolind dealurile majestuoase și singuratece. Din pajiști se înălțau aburi învăluind înălțimile ce se estompau în noapte. Eram singurii oaspeți în camera cu pereții căptușiți cu lambriuri, la masa așternută elegant, luminată de lumânări trandafirii aprinse. Vechi gravuri și acuarele, vase de aramă și de
Exilul lui Mihai Fărcășanu by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Memoirs/15519_a_16844]
-
Ionică - plebeul cu suflet mare. Către mijlocul anilor '50, când eu aveam vreo 10-11 ani, mătușa mea Pata-Mata m-a luat cu ea în vizită la o amică a ei, tot cincuagenară și cu coc la ceafă, tot amabilă și singuratecă, tot îmbătrânită prematur, care locuia pe la periferia Bucureștiului de-atunci, deci într-o mahala, dar când spun "mahala" înțeleg cu totul altceva decât sensul actual, peiorativ, al termenului: mă refer la zonele acelea largi, desigur periferice, la care nu ajunsese
La Breaza by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/14981_a_16306]
-
feel like a motherless Child; întâmplări mărunte, ce-i drept. Dar așez capacul pe mașina de scris, îi anin belciugul, cu sentimentul neliniștitor că m-am zăvorât și eu înăuntru. Interior cu vază japoneză Liniște, vă rog. În camera aceasta singuratecă au spart o prețioasă vază de porțelan oriental fin ca pânza de păianjen, dând în ea cu pumnii și călcând-o în picioare. Sub ochii mei se petrece minunea: vaza își adună singură cioburile și le lipește unul câte unul
Aveam cântarea în nume by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/16278_a_17603]
-
acest timp fatidic despre care toți au căzut de acord că poartă, drept rod, extraordinarul? În acest timp care urăște izolarea - și chiar așa, cum ar putea îndura măcar ca vreun om să aibă disperata idee de a străbate viața singuratec -, în acest timp care, mână-n mână și braț la braț (precum calfele pornite la drum, sau soldații), trăiește doar pentru ideea de comunitate?1 Însă chiar dacă ironia e departe de a fi specifică epocii în care trăim, nu înseamnă
Soren KIERKEGAARD - Despre conceptul de ironie by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/11103_a_12428]