79 matches
-
umane, spunând: „Psihologii sociali (ca și mine) tind să respingă concepția dispozițională [de centrare pe factorii interni, pe trăsăturile de personalitate - n.n.] când încearcă să înțeleagă cauzele comportamentelor neobișnuite” (p. 7). Aceasta nu înseamnă că distinsul profesor adoptă concepția contrară (situaționistă, care face din factorii de mediu cheia înțelegerii comportamentelor umane). Philip Zimbardo propune o a treia cale: abordarea sistemică, argumentând că oamenii și situațiile sunt în interacțiune dinamică. Din această perspectivă discută despre omul modern și despre societatea contemporană. Viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
personalității ca sistem dinamic-stabil? Se poate spune că încercarea de rezolvare a problemei consistenței personalității a constituit preocuparea de bază a fiecăruia dintre cele trei modele propuse de-a lungul timpului pentru măsurarea personalității. În acest scop, modelul trăsăturilor, modelul situaționist și modelul interacționist au propus postulate teoretice distincte și mai ales tehnici și strategii metodologice diferite. Acest fapt a condus consecvent la acumularea unor evidențe empirice foarte eterogene, de multe ori aflate în opoziție reciprocă, întrucât au fost propuse moduri
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Tipul A se caracterizează prin asumarea unei consistențe comportamentale absolute, atribuite exclusiv persoanei. Indiferent de situație, conduita acesteia se asumă că rămâne invariantă. Aceasta este o poziție extremă tipică pentru modelul clasic dispozițional. Tipul B reprezintă o concepție tipică modelului situaționist. Fiecare situație alternativă (stimul) se asumă că antrenează aceeași cantitate de variabilitate din partea oricărui subiect. Ca atare, consistența comportamentului individual de această dată este determinată exclusiv de situație și absolut deloc de către persoană. Tipul C admite că, în mod natural
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
ca soluție la problema consistenței a întrunit un consens destul de bun în rândul cercetătorilor preocupați de măsurarea personalității. Surprinzător, ea a fost acceptată și promovată pentru o vreme ca unică formă de consistență chiar de autori care inițial se declaraseră situaționiști (vezi Mischel, 1968) și care, conform postulatelor acestui model, considerau că personalitatea nu este consistentă prin natura ei, acest aspect fiind determinat exclusiv de caracteristicile situaționale, dar care în mod eronat au fost omise, constituind ceea ce s-a intitulat „eroarea
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Krahe B. Personality and Social Psychology: Towards a Synthesis, Sage Publications, London, 1992) Tipul de consistență Nivelul de comparație Postulat de Consistența absolută intraindividual modelul trăsăturilor Consistența relativă interindividual modelul trăsăturilor Coerența intraindividual modelul interacționist Specificitatea (lipsa consistenței) interindividual modelul situaționist Accepțiunea de consistență absolută a fost propusă de susținătorii modelului trăsăturilor (în speță, viziunea dispozițională), care considerau că trăsăturile sunt (pre)dispoziții cauzale ale comportamentului, conducând prin natura lor la apariția unor patternuri invariante care se manifestă indiferent de situație
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
individuale și o abordare a acesteia din exterior. În consecință, variabilele situaționale au fost - la acea dată și în acel context de criză a cercetării personalității - „încoronate” drept cauze explicative ale consistenței comportamentale, lui Mischel fiindu-i atribuită paternitatea modelului situaționist, care, de fapt, a fost o „etichetă umbrelă” aplicată unei întregi tradiții behaviorist-experimentaliste. Astfel, situaționiștii considerau că personalitatea nu dispune de consistență, ci de specificitate comportamentală, adică aceasta se manifestă consistent doar ca efect, atunci când variabilele situaționale sau condițiile externe
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
acea dată și în acel context de criză a cercetării personalității - „încoronate” drept cauze explicative ale consistenței comportamentale, lui Mischel fiindu-i atribuită paternitatea modelului situaționist, care, de fapt, a fost o „etichetă umbrelă” aplicată unei întregi tradiții behaviorist-experimentaliste. Astfel, situaționiștii considerau că personalitatea nu dispune de consistență, ci de specificitate comportamentală, adică aceasta se manifestă consistent doar ca efect, atunci când variabilele situaționale sau condițiile externe determinative rămân neschimbate. Foarte multe dovezi au fost aduse din cercetarea experimentală, unde se demonstra
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
cercetare ar putea elimina tendințele de a supraestima când dispozițiile, când situația. De fapt, în legătură cu accepțiunea specificității comportamentale, de-a lungul timpului s-au conturat două poziții. În perioada inițială (Mischel, 1968; 1969), specificitatea comportamentală a îmbrăcat o formă absolută, situaționiștii, ignorând total rolul variabilelor persoană și corespunzător exagerându-l pe cel al variabilelor situaționale în încercarea de explicare a consistenței comportamentale. Unii autori au fost tentați să accepte că inconsistența cross-situațională este înrădăcinată în natura personalității. Pe această direcție, cei
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
rolul variabilelor persoană și corespunzător exagerându-l pe cel al variabilelor situaționale în încercarea de explicare a consistenței comportamentale. Unii autori au fost tentați să accepte că inconsistența cross-situațională este înrădăcinată în natura personalității. Pe această direcție, cei cu orientare situaționistă (Bandura, 1969; Mischel, 1968) au avansat câteva explicații, considerând că stabilitatea temporală, confirmată frecvent în detrimentul celei cross-situaționale, este în acord cu teoria învățării sociale. Mai precis, contingențele situaționale ar rămâne constante de-a lungul timpului și de aceea comportamentul amorsat
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
abandonată din explicația personalității, considerându-se că „este mult mai economic să explicăm consistența ei prin aspecte de specificitate” (Mischel & Peake; 1982, 1983), ea a fost adusă tot mai mult (Mischel & Shoda, 1995) - chiar de către cei care inițial se declaraseră situaționiști - spre o formulă de interacționism dinamic, confundându-se practic cu conceptul de coerență propus de acest model. 5. Forme de consistență Sarah E. Hampson (1982) arată că întotdeauna când se vorbește despre consistență comportamentală implicit se face referire la minimum
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
a unor modele teoretice referențiale conflictuale. Astfel, în demersurile descriptiv-explicative s-a ajuns la două poziții extreme, reprezentate de modelul clasic dispozițional (acesta accentuând în mod exclusiv rolul trăsăturilor ca variabile latente ale personalității în determinarea consistenței comportamentale) și modelul situaționist (acesta creditând în mod exclusiv rolul factorilor externi, situaționali în determinarea comportamentului). Pe de altă parte, nespecificarea exactă, în cadrul acestor dispute, a formei de consistență supusă analizei, a condus de cele mai multe ori la un adevărat „dialog al surzilor” între specialiștii
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
George Marcus consideră că aceasta reprezintă dimensiunea ideologică a reflexibilității. Combinarea paradigmelor și metodelor cantitative și calitative. în legătură cu cele două tipuri de abordări s-au afirmat mai multe poziții. Puriștii susțin că paradigmele și metodele nu trebuie să fie combinate; situaționiștii susțin că anumite metode sunt apropiate de specificul situațiilor și, deci, pot fi combinate; pragmatiștii apreciază că pot fi utilizate în cadrul aceluiași studiu metode integrate. Ne situăm ferm de partea pragmatiștilor, considerând nu numai posibilă, dar și benefică utilizarea combinată
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
Caietelor Spartacus. El cunoaște în anii 1950 o renaștere în mediile intelectuale ale stângii antistaliniste, în mod deosebit datorită înființării de către Claude Lefort și Cornelius Castoriadis, în 1956, a revistei Socialism sau barbarie. în paralel, ia naștere în 1957 Internaționala situaționistă care repune în cauză formele tradiționale de expresie politică; ieșită din avangărzile literare, ea cheamă la o critică a vieții cotidiene, inspirată îndeosebi din filosoful marxist Henri Lefebvre. înțelegând mizele mediatice, situaționiștii atrag atenția asupra lor prin diverse scandaluri. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
barbarie. în paralel, ia naștere în 1957 Internaționala situaționistă care repune în cauză formele tradiționale de expresie politică; ieșită din avangărzile literare, ea cheamă la o critică a vieții cotidiene, inspirată îndeosebi din filosoful marxist Henri Lefebvre. înțelegând mizele mediatice, situaționiștii atrag atenția asupra lor prin diverse scandaluri. Iar principalii lor teoreticieni, Guy Debord - Societatea spectacolului (1967) - și Raoul Vaneigem - Tratat despre regulile de bună purtare ale tinerei generații (1967) - se bucură de un larg ecou în mediile studențești. în anii
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
deschisă și adversarii săi (1962), „societatea deschisă” - democrație și economie de piață - totalitarismului. Jules Monnerat publică în 1949 Sociologia comunismului, interpretat ca „islamul secolului XX”, prezentându-se „în același timp ca religie seculară și ca stat universal”. Apropiați de conseiliști, situaționiștii consideră că sistemul comunist nu-i decât un capitalism de stat. în Societatea spectacolului (1967), Guy Debord afirmă: „Birocrația rămasă unica proprietară a unui capitalism de stat și-a asigurat mai întâi puterea în interior printr-o alianță temporară cu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în interior printr-o alianță temporară cu țărănimea, după Kronstadt*, în timpul «Noii Politici Economice»*, așa cum l-a apărat în exterior utilizând muncitorii înregimentați în partidele birocratice ale celei de-a II-a Internațională ca forță de sprijin a diplomației ruse”. Situaționiștii sunt printre puținii care-l înțeleg pe Simon Leys (Hainele noi ale președintelui Mao, 1971), acesta revelând adevărata natură a Revoluției Culturale* și deschizând calea unor lucrări critice ca Rîvo Cul dans la Chine Pop (1974), o antologie a presei
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
World informare/dezinformare inguși INO Institutul Antimarxist Institutul Memoriei Naționale Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului Institul Marx-Engels insurecția din Varșovia Intelligence Service Internaționala Comunistă (Komintern) Internaționala Comunistă a Tineretului (vezi ICT) Internaționala Rezistenței Internaționala Muncitoare Socialistă (IOS) Internaționala Țărănească Internaționala Situaționistă Internaționala Socialistă Internaționala Sportivă Roșie (ISR) Inturist islam Izquierda Unida J JCR Jedwabne tineret organizații comuniste de tineret Joint evrei K Kaliningrad calmuci Karaganda Karaciaiși Katyn Kazahstan KGB khmerii roșii Kolhozuri Kolîma Kominform Komintern (vezi Internaționala comunistă) Komis Kommunistische Arbeitbund
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Communism Rutenia Subcarpatică S Sachsenhausen știința Societatea Națiunilor (SDN) Ajutorul Muncitoresc Internațional Ajutorul Popular Ajutorul Roșii Internațional Secția franceză a Internaționalei Comuniste Secția franceză a Internaționalei Muncitorești Securitatea SED (PSUG) Sentero luminoso (Cărarea Luminoasă) Serviciul B SFIO Sighet Sinn Fîin situaționiști sloveni SMERSH SMOT social-democrație socialism socialism sau Barbarie socialiștii revoluționari Socialistisch Partij Socialist Workers’ Party societate societate civilă Solidarność sovietizare soviete SPD SRI Stalingrad Stasi Steplag Strana demokratickîho socialismu strategie-tactică Suomen Kommunistinen Puolue suprarealism simbolistica comunistă synaspismos sindicalism Sindicatul Muncitorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de analiză a situației educative din dublă perspectivă, a elevului și a profesorului; de asemenea, amintește și Însușirile care pot fi Învățate/educate: acuitate vizuală, timbrul vocii, volumul atenției, calitatea memoriei etc. (Mitrofan, 1988)1. Având În vedere concepțiile teoriilor situaționiste (care susțin că un factor esențial În determinarea comportamentală este situația, contextul În care se află individul), putem afirma că și situațiile care apar În contextul procesului pedagogic determină un anumit comportament specific fiecărui cadru didactic. Comportamentul pedagogic se concretizează
[Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
arta contemporană tinde să abolească dreptul de proprietate al formelor culturale prin deturnarea și reprocesarea lor, ceea ce ar face apel la o nouă etică a apartenenței operelor de artă tuturor. Pentru a accentua această idee, autorul francez invocă scrierile Internaționalei Situaționiste, și în special pe cele ale lui Guy Debord referitoare la noțiunea de deturnare (détournement) artistică, care ar favoriza construcția unor situații trăite în detrimentul fabricării operelor de artă. Propunând, de asemenea, deriva (la dérive), ca tehnică de navigare prin diferite
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Guy Debord referitoare la noțiunea de deturnare (détournement) artistică, care ar favoriza construcția unor situații trăite în detrimentul fabricării operelor de artă. Propunând, de asemenea, deriva (la dérive), ca tehnică de navigare prin diferite decoruri urbane asemănătoare unor platouri de filmare, situaționiștii și-au asumat ca sarcină eradicarea mediocrității unui cotidian alienat printr-o critică a operei de artă reminiscientă, potrivit lui Anselm Jappe (care a scris o monografie despre Guy Debord), genului de relatare psihanalitică. În aceste condiții nu se poate vorbi
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
ca sarcină eradicarea mediocrității unui cotidian alienat printr-o critică a operei de artă reminiscientă, potrivit lui Anselm Jappe (care a scris o monografie despre Guy Debord), genului de relatare psihanalitică. În aceste condiții nu se poate vorbi despre o "artă situaționistă", ci mai curând despre o întrebuințare situaționistă a artei care ar implica deprecierea ei, deoarece deturnarea, după cum spunea Guy Debord în Societatea spectacolului, nu este o negare a stilului, ci stilul negării, iar pentru Asger Jorn este "un joc" ca
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
printr-o critică a operei de artă reminiscientă, potrivit lui Anselm Jappe (care a scris o monografie despre Guy Debord), genului de relatare psihanalitică. În aceste condiții nu se poate vorbi despre o "artă situaționistă", ci mai curând despre o întrebuințare situaționistă a artei care ar implica deprecierea ei, deoarece deturnarea, după cum spunea Guy Debord în Societatea spectacolului, nu este o negare a stilului, ci stilul negării, iar pentru Asger Jorn este "un joc" ca rezultat al unei "devalorizări". Bourriaud ține însă
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
contemplator pasiv al esteticii ori un consumator al spectacolului. Suntem nevoiți, astfel, să acceptăm un statut al artei ca semn social, în mod direct aflat în relație cu alte semne care alcătuiesc sistemul producerii valorilor, puterii și prestigiului. (Post)estetica situaționistă a acestei arte (prin atenția specifică acordată locului, abordării și publicului) a fost pregătită de variatele critici instituționale puse în practică de Daniel Buren, Michael Asher, Dan Graham, Hans Haacke, Marcel Broodthaers, Lawrence Weiner, John Baldessari și Joseph Kosuth, intervenind
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Fluxus și punerea în practică de către Nouveau Réalism a unei sociologii ori arheologii a vieții contemporane, fără a căuta să o schimbe, ci mai curând să o documenteze, și până la fuzionarea mediilor poeziei, muzicii și picturii de către lettriști și încercarea situaționiștilor (prin Asger Jorn) de a confunda vizualul cu verbalul, avem de-a face cu diferite varietăți de întâmpinare ale artei conceptuale 155. Genetic, termenul de concept art (artă a conceptului) a fost lansat de Henry Flynt, un compozitor ale cărui
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]