154 matches
-
Al. Săndulescu Traian Ionescu-Nișcov (1898-1989), eminent slavist, cu studii de specializare la Praga, unde și-a luat doctoratul, a fost lector de limba și literatura română în capitala Cehoslovaciei între 1943-1944; 1946-1948. Admirator al cehilor și al culturii boeme, s-a ocupat în principal, cum ne informează
Cehi și români by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10981_a_12306]
-
împlinit nu de mult 85 de ani, i-a fost acordată Medalia „Virtutea literarăˮ și o Diplomă omagială. Al. Florin Țene a precizat că se conferă cea mai înaltă distincție a LSR prof. Vințeler, unul dintre cei mai de seamă slaviști europeni și unul dintre cei mai importanți filologi ai zilelor noastre, „pentru excelență în culturăˮ. Voichița Pălăcean-Vereș, autoare a cărții „Întîlniri cu Profesorul Onufrie Vințelerˮ a realizat un portret al celui pe care îl consideră Magistrul, iar nonagenarul Ion Ghiolțean
CENACLUL LITERAR „ARTUR SILVESTRIˮ DIN CLUJ-NAPOCA, ÎN ȘEDINȚĂ SPECIALĂ de VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ în ediţia nr. 1768 din 03 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373735_a_375064]
-
de a scoate romanul în volum, în anul 1936, de data aceasta sub titlul care s-a impus ulterior Roman s kokainom (Romanul cocainei) și fără subtitlul Din însemnările unui bolnav. Critica romanului înregistrează noi nume, printre care cel al slavistului V.Veidle care, în revista Krug, nr. 2, 1936, întreprinde un examen tematic și poetic al cărții, semnalându-i stângăciile de stil, dar și punând în valoare „sinceritatea“ cuceritoare a autorului care „poate să nu placă, dar pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Iosifescu și Vera Călin orientau toată literatura universală spre conceptul rusesc, din occident fiind promovați scriitorii minori legați de mișcări sindicale iar din orient traducându-se cele mai proletcultiste producții laminate în literaturile îndrumate de partidele comuniste ale țărilor respective. Slaviștii sunt la modă ca rectori și decani; Paul Georgescu, Mihai Gafița, Mihai Petroveanu, Aurel Martin practică o cronică literară aservită la coteriile momentului; Dumitru Micu și Pompiliu Marcea o scaldă între clasicii literaturii române și clasicii literaturii de partid; și
FALSE ETICHETE DE GENIALITATE LITERARĂ ŞI AFIŞE CU MINCIUNI ELECTORALE POATE LIPI ORICINE de CORNELIU LEU în ediţia nr. 94 din 04 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/350495_a_351824]
-
la relația coadă-vulpe iată că și lat. cauda, coda par să semene cu soarele kada în bagirmi, Ciad. Slavul(rus, bulgar, ceh, polonez etc.) pentru vulpe e lisa care ar veni din proto -slavul*lisa cu sensul amintit . Mai departe slaviștii înaltă din umeri. Este interesant că numele slav al vulpii e identic cu astrul zilei lisa din limba fon, în Benin, la vestul Nigeriei. La fel si tile "fox" în ciuvașa, pe Volga este exact tile "luminatorul zilei " în limba
VULPE de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 2120 din 20 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369924_a_371253]
-
da!” - p. 201 - ), la moartea tatălui copiilor ei, eroina se simte lovită și răvășită sufletește: „- Și totuși, spui că ai suferit cumplit la moartea lui.” (p.21) Unul din mentorii săi, profesorul Ivan Evseev, alias Unchiul Vanea, cel mai strălucit slavist al UVT, care a pus bazele predării disciplinei Semioticii la Timișoara, se stinge secerat de un necruțător cancer al laringelui în 2008. Cu moartea lui, notează cu durere în suflet naratoarea, „S-a răsfoit cartea unui OM-SIMBOL.” (p. 164) În
MIRELA-IOANA BORCHIN, APA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1893 din 07 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369312_a_370641]
-
Culturale „Dokiana”-Sutești. Membru fondator al Fundației Culturale „Sfântul Antim Ivireanu” - Râmnicu Vâlcea. * Pentru meritele deosebite în domeniul spiritual-religios, științific și cultural Păintele-Patriarh de Drăgășani, Dumitru Bălașa a fost ales membru al multor societăți și asociații: Societatea Scriitorilor Olteni; Asociația Slaviștilor din România; Societatea de Studii Istorice din România; Societatea Prietenii Muzeului Nicolae Bălcescu-Vâlcea; Societatea Culturală „Luceafărul din Florești”-Gorj; Fundația „Academia Dacoromână”-București. + La 22 decembrie 2002, Cerul i-a decernat Premiul Iubirii Divine. * * * Dimitrie Balaur-preot, născut la Rezeni în
MARTIRI ŞI MĂRTURISITORI AI SFÂNTULUI NUME DUMITRU-DEMETRUS de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1399 din 30 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/380971_a_382300]
-
documente privitoare la perioada 1359-1490, reconstituie în prefața lucrării sale linia cercetărilor românești. El face trimiteri la lucrările lui Hasdeu, care în Arhivele istorice ale României (1865-1867) adună pentru prima dată documente româno-slave, Panaitescu amintește, de asemenea, și de opera slavistului Bogdan Documente privitoare la istoria românilor (1893-1900) -, situîndu-se el însuși în această continuitate prin editarea unei serii de documente. În acest sens, același istoric reeditează, în 1959, cronicile slavo-române publicate de Bogdan, după ce ar fi propus, cu un an în
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Organizarea noii biserici bulgare, prin înființarea unor episcopii pe malul drept al Dunării, în locul scaunelor episcopale latine anterioare (secolele IV-VI), precum Durostorum (Dârstor) și Bononia (Vidin), a contribuit mai mult la întărirea legăturilor bisericești cu slavii sud-dunăreni. Pandele Olteanu, slavist, pe baza unor elemente toponimice și lingvistice, a dovedit că Transilvania de nord-vest și Maramureș s-au aflat în sfera de influență cultural-bisericească a Moraviei Mari, zonă din care au pătruns unii termeni în limba română. Prin acești ucenici moravi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Fundu Herții (jud. Botoșani), Iași, 1987. 28. Istoria Românilor, vol. III, p. 91-93. 29. M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, București, EIBMBOR, 1991, p. 141-157, 172-184, 185-201. CAPITOLUL V INSTALAREA SLAVILOR ÎN NORDUL DUNĂRII "O întreagă școală de slaviști a încercat timp de două secole să arate că slavii au avut o inițiativă politică servită de o organizație militară, că ei au urmărit conștient, nu ca seminții, ci ca națiune (neam), o idee de stat, care a acoperit în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ne-au influențat sub raportul rasei (neamului), al limbii, al organizării sociale și de stat, sub raport cultural și bisericesc. Nici un alt popor, în afară de romani, nu a avut o înrâurire atât de puternică asupra noastră ca slavii. De-aici cuvintele slavistului Ioan Bogdan că "nu poate fi vorba de popor român înainte de absorbirea elementelor slave de către populația autohtonă romanică". Influența slavilor a fost considerabilă și ei sunt un element constitutiv (component) al poporului român, alături de cel autohton, dacic și cel roman
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Pușcariu arăta, în 1939: "dintre toate popoarele conlocuitoare, slavii au exercitat asupra noastră cea mai masivă și îndelungată influență. Vocabularul nostru este atât de împănat de împrumuturi slave, încât limba română se deosebește mult de celelalte limbi neolatine". Un alt slavist, I. Pătruț, spune și el: "porniți spre sud, de la nord de Carpați, slavii care au coborât pe la est de munți, au trecut în masă Dunărea în imperiul roman, invadând întreaga Peninsulă Balcanică (inclusiv Grecia), înjghebând, încă în veacul al VII
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu o primă separare a graiurilor romanice din această parte a Europei, împinse spre sud, spre vest și spre nord, de presiunea triburilor slave care avansau spre Adriatica și Marea Egee. Pe linia de graniță a limbilor slave în Balcani, susține slavistul olandez Van Wyk, se păstrează urme neîndoielnice ale idiomului unei populații romanice. Cercetarea diferențelor dialectale ale românei primare duce la constatarea că adevărata limită între particularitățile nordice și cele sudice, frontiera care pare să împiedice orice fel de întrepătrundere și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în evul mediu, nu este mai puțin adevărat că acestea s-au suprapus unei romanități locale, est-carpatice, surprinsă arheologic la sfârșitul antichității (cf. D. Gh. Teodor, I. Ioniță, V. Spinei). Această expansiune nu justifică însă, în nici un caz, teoriile unor slaviști, conform cărora aceste ținuturi au fost ocupate succesiv de alte populații venite din stepă, alani, pecenegi și cumani. De la acești nomazi, care au lăsat și ei urme destul de evidente în toponimia provinciilor răsăritene (Moldova, Basarabia), mai degrabă decât de la rămășițele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Universității ieșene, în 1995 devenind profesor la aceeași catedră. Colaborează la numeroase publicații din țară și străinătate, printre care „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Romanoslavica”, „Cahiers roumaines d’études littéraires”. Este membră a Comisiei de Poetică și Stilistică, a Comitetului Internațional al Slaviștilor, redactor al publicației „Studii de slavistică”. Cercetările întreprinse de C. sunt consacrate aproape în exclusivitate scriitorilor ruși. Fiecare personalitate literară este supusă demersului hermeneutic în funcție de spațiul ideologic-cultural în care aceasta apare și evoluează. În cuprinsul analizelor se întrevăd două tipuri
COTORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286449_a_287778]
-
BOGDAN, Ioan (25.VII.1864, Brașov - 1.VI.1919, București), slavist. A fost primul dintre cei unsprezece copii ai Elenei (n. Munteanu) și ai lui Ioan Bogdan, modest funcționar brașovean. Doi dintre frații săi (istoricul literar Gh. Bogdan-Duică și Ștefan Bogdan, fizician și chimist) vor fi profesori universitari (primul, și membru
BOGDAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285785_a_287114]
-
titlul de doctor, iar filologie (1973). Este cadru didactic la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. M. a scris monografia Prezențe moldovenești în publicațiile ruse din anii 1880-1905 (1976), schițele biobibliografice Polihronie Sârcu (1967) și A.I. Iațimirski (1979), consacrate unor slaviști de seamă, originari din Basarabia. Este autoare a unor studii și articole privind raporturile culturale și literare româno-ruse, viața și opera lui Grigorie Țamblac, Nicolae Milescu, Dimitrie Cantemir, B.P. Hasdeu ș.a. În cercetările sale sunt valorificate deseori materiale de arhivă
MATCOVSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288059_a_289388]
-
istoria limbii, îndeosebi în luminarea unei zone puțin cunoscute, privind elementele autohtone, dacice, de „substrat”, sesizate încă de D. Cantemir și care intră în atenția a numeroși lingviști străini (J.B. Kopitar, P.J. Šafařik, Fr. Miklosich, H. Schuchardt ș.a.). Deopotrivă romanist, slavist, orientalist, indoeuropenist, cunoscut și în medii științifice din Europa, H. deține atuuri indispensabile unor construcții teoretice de amploare. El realizează în Principie de lingvistică (1881) cea dintâi sinteză românească a disciplinei. Aceasta era și corolarul unei lucrări importante, Cuvente den
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
lucrarea Le Verbe roumain (I-II, 1954-1955), cea mai vastă analiză a unui capitol de morfologie romanică. În prefață citează câteva opinii de autoritate asupra importanței limbii române, dintre care cea a lui V. Kiparski (savant finlandez), „în același timp slavist și romanist”, care a scris într-o revistă prestigioasă, în 1944, că „limba română [...] din punct de vedere lingvistic este cea mai interesantă din Europa”, ceea ce explică atașamentul constant și atât de fertil al lui L. față de această limbă. După
LOMBARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287848_a_289177]
-
Universitatea din București, la Catedra de limbi și literaturi slave, promovând până la treapta de profesor; între 1982 și 1989 funcționează ca lector la Universitatea din Sofia, iar din 1999 la Universitatea Jagellonă din Cracovia. Este, din 1998, vicepreședinte al Asociației Slaviștilor din România și membru în Comisia de istoria slavisticii din cadrul Comitetului Internațional al Slaviștilor. A colaborat la periodice din țară („Steaua”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Romanoslavica”) și din străinătate („Bălgarski ezik i literatura”, „Sovremennik”) ș.a. Lucrarea de debut
GEAMBASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287208_a_288537]
-
profesor; între 1982 și 1989 funcționează ca lector la Universitatea din Sofia, iar din 1999 la Universitatea Jagellonă din Cracovia. Este, din 1998, vicepreședinte al Asociației Slaviștilor din România și membru în Comisia de istoria slavisticii din cadrul Comitetului Internațional al Slaviștilor. A colaborat la periodice din țară („Steaua”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Romanoslavica”) și din străinătate („Bălgarski ezik i literatura”, „Sovremennik”) ș.a. Lucrarea de debut despre prozatoarea poloneză Maria Da¸browska îmbină metodologia tradițională cu cea modernă, a doua
GEAMBASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287208_a_288537]
-
MIHĂILĂ, Ileana (1.II.1959, București), istoric literar, editor și traducător. Este fiica Violetei Mihăilă (n. Popescu), redactor de editură, și a lui Gheorghe Mihăilă, slavist. Urmează școala generală și liceul în București, după care va absolvi, în 1982, Facultatea de Limbi Străine a Universității din același oraș, secția franceză-spaniolă. În 1991 își susține doctoratul în filologie. Funcționează o vreme ca profesoară în învățământul mediu, apoi
MIHAILA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288125_a_289454]
-
Romănia i edno neino proizvedenie (1905). Dincolo de unele opinii preconcepute privind specificul culturii vechi românești în limba slavonă, studiul reprezintă o prefigurare a viitoarei sale teze de doctorat, susținută în 1907 la Universitatea din Leipzig, în urma referatelor favorabile date de slavistul August Leskien și de Gustav Weigand, directorul Institutului de Limba Română. După un scurt stagiu ca asistent de limba bulgară pe lângă Weigand, revine în țară, unde este numit docent (1909), apoi profesor suplinitor (1915) și titular (1922) de etnografie bulgară
ROMANSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289352_a_290681]
-
ROȘIANU, Nicolae (10.IV.1935, Mateești, j. Vâlcea), slavist și folclorist. Este fiul Mariei Roșianu (n. Morărescu) și al lui Ion Roșianu, învățători. Urmează școala primară și gimnaziul în localitatea natală, face studii liceale pedagogice la Râmnicu Vâlcea (1949-1953) și Facultatea de Filologie la Universitatea din București, absolvită în
ROSIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289381_a_290710]
-
, publicație apărută la București din 1958, cu o periodicitate variabilă, editata de Asociația Slaviștilor din România. Că redactori responsabili figurează Emil Petrovici (1958-1970), Petru Constantinescu-Iași (1962, 1965), Al. Rosetti (1972), Mihai Novicov (1973-1989), G. Mihăilă (1990-1997), Dorin Gămulescu (din 2000). Din comitetul de redacție au mai făcut parte de-a lungul anilor Ion C.
ROMANOSLAVICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289351_a_290680]