101 matches
-
sens, o nevoie de multe ori dramatică. Să vorbim acum despre socialitate într-un sens mai amplu, adică despre comunitate ca loc al exercitării raportului intersubiectiv. Nu vom trata problemele tehnice ale contextului social și ale organizării sale, ci doar socialitatea trăită, expresie autentică a unei experiențe existențiale. Existența, conform analizei etimologice a cuvântului exsistere, se prezintă ca fiind ceva expus. Dacă existența, pe de o parte indică o înrădăcinare originară ce dă naștere unei închideri intensive în propria efectivitate, pe
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
dialogul este modalitatea interpersonală a lui a-se-deschide-spre. Dialogul se articulează pe încrederea în depășirea a ceva, în sesizarea unui sens posibil și în realizarea comunicării dialogale ca o formă maieutică de clarificare a acestei sesizări. Aceasta este rădăcina existențială a socialității, și este astfel considerând diferitele forme de agregate sociale sub profilul acestei rădăcini și evaluând problemele pe care le ridică tot din perspectiva acestui profil, pentru ca discursul filosofic să dobândească o nouă forță, iar exercitarea lui să se justifice prin
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
filosofic să dobândească o nouă forță, iar exercitarea lui să se justifice prin aspecte trăite în mod autentic. Este vorba despre ducerea raportului social spre propriul izvor, asumându-l, ca să spunem așa, în forma sa originară și repunându-ne problemele socialității în lumina acestei întoarceri la origini (o reîntoarcere logică, desigur, și nicidecum cronologică), în încercarea de a-i recupera propriul sens. Când Rousseau făcea apel la reînnoirea contractului social ca și cum ar fi noutatea unei zile, spunea ceva, ce anticipa oarecum
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
de revitalizare a tuturor raporturilor intersubiective, în lumina unui sens constitutiv lor ca fapte ale existenței. Raportul subiectiv, ca deschidere interioară la o experiență existențială, ajunge la prima și cea mai intensă formă de expresie în acea imagine tipică a socialității care este comuniunea. În ea raportul se interiorizează și dă naștere unui proces progresiv de unificare. Adevărata și tipica dimensiune comunitară, constitutivă persoanei, nu constă într-o simplă deschidere la relația cu ceilalți, ci este comuniune, adică o unitate trăită
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
fuziune» a lui Sartre, dacă devine real într-un anumit moment «apocaliptic» al luptei, este în mod constitutiv precar, expus prin necesitate involuției odată ce a trecut momentul eroic al revoltei. S-a făcut o scurtă prezentare a două poziții ale socialității duse până la extrem și atât de radical implicate în experiența existențială în același moment în care atinge (sau crede că atinge) universalitatea și motivația pur ideală. Prin intermediul celor două exemple am dorit să indicăm direcția în care merge astăzi reflecția
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
este animat de problematici și instanțe ce trec dincolo de descrierea faptelor și de cercetarea normelor comportamentale. Sub «terenul neted» al cunoștințelor sociologice reapar «fisurile», și totodată, se profilează piscurile cele mai înalte. Nostalgia Absentului Am ajuns, ajutați de formele de socialitate considerate până la limita absorbirii individului în tensiunea comunitară, la o arie a experienței, foarte particulară, și anume experiența religioasă. Ea prezintă în cadrul sensibilității și culturii contemporane o relevanță probabil neașteptată. Reflecția filosofică asupra fenomenului religios poate deveni de-a dreptul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
nostru; omul se află într-o stare de ariditate seacă, dar are o amplă, indirectă, mascată nostalgie a transcendentului. Aspecte ale unei astfel de nostalgii sunt și câteva expresii ale acelui «sens al corporalității» și ale acelei «descoperiri existențiale a socialității» despre care s-a vorbit în paginile precedente. Prin folosirea termenului de nostalgie s-a voit să se sublinieze un disconfort și totodată o urmă de regret; o condiție emotivă ce are ceva din abandonare. În lupta pentru sens, ce
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
atât, rămâne o formă de automarginalizare, ca o consecință firească a unui mod de a considera lucrurile și raporturile sociale. Situația se accentuează atunci când, astfel de raporturi, devin în special raporturi cu puterea politică. Accentuarea derivă din tensiunea manifestată de socialitate, atunci când ia forma experienței politice. Tensiunea devine și mai ridicată dacă nu implică doar într-o formă generică raporturile intersubiective în interiorul «cetății», ci se transformă și într-un raport direct cu cel ce deține puterea în «cetate». Suntem în fața unei
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
pe de o parte există participarea la dinamismul constituirii puterii politice, pe de altă parte se intră într-un raport direct cu cine deține puterea deja constituită. Mai există însă, apoi, și un alt motiv care duce la accentuarea problemelor socialității când acestea sunt luate în considerare de către filosof și sunt văzute sub profilul experienței politice. Pura speculație, în forma ei absolută, nu presupune o teorie distinctă de practică, ci conferă teoriei o dinamică totalizantă, în virtutea căreia propoziția teoretică tinde să
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
și efemerități "eterne", și mai ales ca o revenire a tragicului în ciuda proeminenței hedonismelor și a ludicului în societățile postmoderne. Nu putem înțelege "imoralismul etic" al postmodernității, circumscris "relativismului" generalizat, ca ordonare valorică opusă substanțialismului și moralismului modernității, în afara acceptării socialității ca "relianță socială" și ca "lume a vieții" (Lebenswelt) și dacă nu ieșim din optica dihotomică a Binelui și Răului, într-un înțeles propriu abstracțiilor transcendentale, adică depășind obișnuința de a aprecia "binele și răul pornind de la ceea ce se numește
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
inspirată carte chei multiple pentru lectura propriei noastre lumi, dar nu ca un îndemn la lamentații de care suntem invadați tot timpul -, ci ca sursă de încredere și de căutare a unor armonii posibile după dezordinile actuale, prin redescoperirea, în socialitățile emergente, a virtuților înțelepciunii ancestrale, care își va croi, cu siguranță, drumul prin meandrele inextricabile ale binelui și răului. Cu o primă condiție: să nu le mai scriem și propovăduim cu majuscule, cu emfaza grandilocventă și histrionică a unuia sau
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
substanțialism și moralism. Ontologia care le este comună este întotdeauna în căutarea unei "cauze supreme", primă și ultimă. Or, așa cum ne arată observația, prezentarea fenomenologică a vieții cotidiene, totul este în mișcare, totul fluctuează. Ceea ce, stricto sensu, complică simpla cauzalitate. Socialitatea, aceea a "lumii vieții" (Lebenswelt), nu se reduce la un social care s-ar deduce prin simplu raționament. Ea se sprijină pe împărtășirea imaginilor. Reluând acest termen care, după M. Weber, caracteriza comunitatea, ceea ce este în joc este ordinea emoționalului
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
de "rău". Care ar trebui să ne incite să constatăm modul în care fenomene care pot părea anomice, și care cu siguranță sunt așa în raport cu normele stabilite, pot fi considerate ca fiind indiciile (index) cele mai sigure ale unei noi socialități în gestație. Nu este prima dată când astfel de indicii au sens. Printre numeroasele exemple istorice, putem aminti că atunci când istoricii artei și filosofii vieții religioase analizează revolta călugărilor de la Cîteaux împotriva a ceea ce ei considerau îmblânzirea regulilor de către abația
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
nu sunt mai puțin fondatoare, dacă știm să le apreciem pentru ceea ce sunt, și nu pentru ceea ce ne-ar plăcea să fie. Dacă fac aici referire la un exemplu religios este pentru că este frapant să vezi că noi forme de socialitate sunt, pe de o parte, traversate de intensitatea specifică religiozității și, pe de altă parte, exprimă o intensitate debordantă în raportul cu celălalt, și asta grație imaginilor împărtășite. Intensitate și densitate care, prezenteismul obligă, fiind efemere nu sunt mai puțin
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
al altor expresii ale emoțiilor, individul să se contopească într-o entitate mai mare. Prin intermediul măștilor multiple el secretă partea de umbră, și făcând asta, se debarasează de ea. Etica particulară, legătura (liantul) grupală devine astfel un modus operandi al socialității. Ceea ce este propriu sensibilității baroce întâlnește, de facto, simțul comun. Expansiunea pe care o exprimă, efervescența care este consecința acesteia este o modalitate de a spune că nu ne putem face că detestăm viața, când de fapt ținem la ea
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
un mod de a țese vasta rețea simbolică permițând fiecăruia să existe în cadrul transcendent al unui grup imanent. Nu avem decât să ne uităm la o bandă de "bikeri" șerpuind pe rutele estivale pentru a ne da seama de soliditatea socialității lor mișcătoare. Toate "cifrurile" sunt acolo, într-o comunitate misterioasă. Înveșmântare specifică, mod de viață mimetic, tatuaje excesive, înfruntare colectivă a pericolelor în fiecare moment, viteză ca formă de provocare a legilor securității edictate. Și toate acestea susțin sentimentul de
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
fascinații suscitate de monștri, atracția bestiarului, diferitele forme de fetișism, dezvoltarea actelor de posesie. Pe scurt, sălbăticirea vieții sociale. Dar recunoașterea în aceste "figuri incisive" (Nietzsche) este un mod de a reda culturii moderne istovite o vitalitate pierdută. Într-adevăr, socialitatea pe care o instaurează ele este consistentă. Ele participă la o creație comună. Din aproape în aproape, se elaborează o ambianță pe care o putem califica drept "spirituală". Mai ales prin aceea că ele unesc în spirit indivizi care pot
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
care, scăpând formelor sociale instituite, nu sunt mai puțin reale sau "hiperreale". Adevărată centralitate subterană ce anunță (re)nașterea unui homo estheticus pentru care invizibilul (sub toate formele lui) are o forță specifică. Astfel, alături de societatea oficială se elaborează o socialitate "la negru" stranie și străină de valorile stabilite. În acest sens, religiozitatea, sincretismele religioase sau filosofice constituie ceea ce am numit firul roșu: stricto sensu, el este în centrul legăturii, și când apare este indiciul că aceasta este uzată și că
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
cele mai prospective. În acest domeniu, este vorba să recunoaștem importanța simpatiei în constituirea ființei-colective. În măsura în care există o legătură intrinsecă între social și morală. Legătură care a fost caracteristica modernității. În măsura în care putem stabili o alta între "etică" sau "deontologie" și socialitate. Ceea ce necesită, pentru a o spune cu o expresie împrumutată de la M. Scheler, luarea în serios a unei ordo amoris care îmbogățește funcționalitatea realului prin "luxul" propriu irealului. Oricât de șocant ar putea părea aceasta, fundamentele moralei universale: rațiunea, progresul
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
instituții, de adevărate societăți secrete, în care este încurajată această legătură de interacțiune făcând din fiecare ceea ce este plecând de la o relație existențială primordială. Primum relationis! G. Simmel a arătat în ce măsură aceste societăți secrete erau piatra de temelie a oricărei socialități adevărate. Cât despre mine, am insistat pe faptul că "legea secretului" era o bună pârghie metodologică pentru a înțelege realitatea interioară a triburilor postmoderne. Procesul de complementaritate pe care se fondează ele. Pe scurt, această societate la negru a scăpat
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
punând accentul pe puterea spiritului. Este acest phylum "johannic" pe care îl vom regăsi în cultele de mistere, în mistică, în bresle, într-o francmasonerie simbolistă și în alte societăți secrete. Este chiar ceea ce am numit eu "centralitate subterană" sau "socialitate", integrând dimensiunile onirice, imaginare, ludice, imateriale ale datului mundan, contra aspectului pur "pozitiv" al unui social rațional și contractual. Religiozitatea contemporană, sincretismul filosofic, relativismul teoretic ce se înscrie, desigur, într-o astfel de perspectivă. Carl Schmitt, pentru a sublinia aspectul
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
acordul dintre mediu și solidaritățile de bază. El (re)valorizează comuniunile de toate tipurile: sărbători, muzică, sport, efervescențe diverse. Și amintește că religiozitatea este indispensabilă atunci când este vorba de a gândi și de a trăi relația socială. Putem spune că socialitatea postmodernă este forma contemporană a "comuniunii sfinților" din vremurile străvechi. Adică prin mijloacele media tehnologice, ca Internetul, suntem în mod misterios uniți cu celălalt dincolo de spațiu și de timp. Această primum relationis punând accentul pe situațiile trăite cu ceilalți este
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
etică "deontologică" este ceea ce poate permite înțelegerea multiplelor și realelor revolte contra ipocritei apatii a moralei proprii lumii comerciale. Insurecții în care nu este nimic de temut, pentru că ele sunt, de asemenea, cauze și efecte ale transmutării tuturor valorilor proprii socialității postmoderne: imanență a formelor vechi, continuitate a vieții însuflețite. Anexă Excurs despre inițiere ( Această anexă a servit ca temelie pentru "Voyage initiatique et postmo-dernité", publicat în A. Bauer, Pour retrouver la parole, La Table Ronde, 2006.) Dincolo sau dincoace de
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
prezenteistă, făcută din intensitate în ceea ce este trăit și din densitate în relația cu celălalt. Toate acestea invalidând "proiectul", cuvânt-cheie al economiei pe-dagogice. Toate acestea accentuând moduri de a fi alternative și constituind o etică a relianței, fundament al unei socialități originare și originale. Este ceea ce ne permite să înțelegem că dezinteresul față de formele obișnuite ale socialului și ale politicului semnifică, în lipsă sau a contrario, că un alt mod de a fi împreună este în curs de a (re)naște
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
grupul social, individul raportându-și propria personalitate la nivelul colectivității; este vorba de un exces de individualizare ce rupe legatura persoanei cu realitatea și, prin extensie, cu viața. Acest tip de suicid arată Durkheim variază invers proporțional cu gradul de socialitate și direct proporțional cu individualizarea excesivă; • sinuciderea altruistă rezultat al supraintegrării sociale, al dependenței absolute de un grup sau de o comunitate; apare ca o datorie în unele societăți, mai ales cele primitive, în care integrarea se extremizează până la absolutizare
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]