KorAP: Find »[drukola/base=sofa & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 ...29 >

707 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

taxi comandat aici sau anulat dincolo, un prânz - măcar o dată fără vin -, apoi scările abrupte spre birou și, la etaj, mărginitul și lealul Joyce verificând conturile. Și În tot acest interval, În apartamentul acela modern, doamna Eckman va sta pe sofaua ei de inox, Împletind hăinuțe de bebeluș pentru misiunea anglicană, iar Biblia aceea mare și ferfenițită, prima impostură a domnului Eckman, va aduna praf pe paginile neîntoarse. Q.C. Savory apăsă butonul storului cu arc, iar lumina lunii Îi atinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
iar domnul Eckman Își mângâia mustața și bătea darabana cu stiloul pe birou, În timp ce un păianjen Își trăgea sforile plasei peste o călimară uscată. Lumina electrică era slabă și fereastra era murdară de funingine, iar Într-un colț, pe o sofa de inox, doamna Eckman ședea și croșeta hăinuțe de copii. — Recunosc totul, spuse domnul Eckman. Brusc, scaunul lui se ridică până când acesta ajunse sus, deasupra lui, și bătu cu un ciocănel de licitație. Răspunde-mi la aceste Întrebări, spuse domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
etajul Întâi, iar valetul Îl conduse printr-un pasaj cam colbăit și deschise o ușă. Soarele năvălea În Încăpere și putu auzi zgomotul mașinilor prin geamul deschis. Un bărbat blond și Îndesat, Într-un costum de tweed, se ridică de pe sofa. — Domnul Carleton Myatt? Întrebă el. Myatt era surprins. Nu-l mai văzuse pe omul acesta niciodată. Se uită la cartea de vizită din mâna lui și citi „Domnul Leo Stein“. — Ah, domnul Stein! — Sunteți surprins că mă vedeți? spuse domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
domnul Stein. Sărmanul Eckman a fost agentul dumneavoastră acreditat. L-ați Împuternicit să negocieze. — N-a fost niciodată Împuternicit să semneze asta. Nu, domnule Stein, mă tem că asta nu vă e de nici un folos. Domnul Stein se așeză pe sofa și-și Încrucișă picioarele. Mirosea a tutun de pipă și a lână de calitate. — Evident, domnule Myatt eu nu vreau să vă vâr nimic pe gât, spuse el. Deviza mea este: Nu lăsa niciodată la ananghie un tovarăș de afaceri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

măritată. E ceea ce numesc eu o soție neglijentă. — Cred că am fost la același colegiu, am spus eu, căci mi se părea cunoscut numele. A fost la Brown? Cred că da, răspunse Lauren. Milton ne chemă printr-un gest de pe sofa. Când am ajuns la el, Lauren făcu prezentările. —Pe unde-ai umblat? o Întrebă Marci Klugerson pe Lauren când dădu cu ochii de ea. Asta este ceea ce o Întreabă Marci pe Lauren ori de câte ori o vede. —Dumnezeule, nici nu mai știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Ha, ha, ha! —Iubito, tocmai am zărit o veche cunoștință, spuse Hunter. Mă duc până acolo să o salut, bine? Sigur, iubitule, am răspuns, iar Hunter se Îndreptă către un grup din celălalt colț al camerei. Milton bătu cu palma sofaua, iar Marci și cu mine ne-am așezat lângă el. — Cum e măritată? mă Întrebă Milton. —E atât de plăcut... Începui eu, dar Marci mă Întrerupse. —Să fii căsătorit trebuie că este cel mai plictisitor lucru din toate timpurile, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
ochii lipiți de telefon. De ce nu răspunzi? La asta, Lauren se mulțumi să ridice din umeri și se Îndepărtă patinând. Un pic mai târziu, când petrecerea Începuse să se apropie de final și eram toți destul de relaxați, leneveam pe o sofa alături de Hunter, când Marci veni și se plantă lângă noi. Oarecum bâlbâindu-se, ca beată, ne informă că unul dintre principalele motive pentru care ea, ca și tot restul lumii din New York, este obsedată de Lauren, e acela că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
primit vreun semn de la ea. Totuși, mi-am Închipuit că Milton, fiind „cel mai bun prieten“ al ei, va putea să dea de ea. De la serviciu am mers repede acasă, unde l-am găsit pe Milton deja instalat pe singura sofa din salonul meu, nici aia arătând prea bine. Era Îmbrăcat cu un caftan portocaliu intens, aruncat peste niște pantaloni albi din olandă, În stilul caracteristic gazdelor din Palm Beach În anii ’60. Când am intrat, și-a ridicat sprâncenele cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
nu ar fi fost atât de fraieră Încât să alerge după el așa, ziua În amiaza mare, angajându-se la firma lui. Era prea evident. Am descuiat ușa apartamentului, am intrat și am mers În salon. M-am Întins pe sofaua pe care o adusese Milton cu câteva zile În urmă. Era minunată, cu adevărat confortabilă, Împodobită cu tapiserie marocană pală, veche. Totul era aproape gata și mai aveam Încă o zi până la venirea lui Hunter. Singurul lucru care lipsea era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Jacques Grange când se măritase, acesta fiind motivul pentru care locuia acum Într-un apartament care arăta ca interiorul catedralei Notre-Dame. Când, puțin după ora 6, am ajuns la ea, am găsit-o pe Marci În salon, cocoțată pe o sofa verde Închis, decorată În stil auster, țeapăn, pe care se afla un exemplar din cartea Sunt necesari bărbații? de Maureen Dowd. Avea un pahar cu ceva de băut Într-o mână și telecomanda În mâna cealaltă. Ochii nu i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
eu, ridicându-mă de la birou. Era acoperit cu o stivă de acte și aveam nevoie de o pauză. —O să comand ceai pentru toată lumea, am spus, formând numărul magazinului de la parter. — Nu a venit, spuse Lauren slăbită. Se aruncă pe singura sofa din atelier, care era plină cu mostre de materiale și mâneci și pliseuri ciudate. Puteți să trimiteți sus la atelier pe cineva cu ceai pentru toată lumea? Sylvie sunt... OK, mersi, am spus, punând receptorul jos. Apoi m-am Întors spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
nu mi-ai spus și mie? Țin minte că te-am Întrebat anume dacă Îl văzuseși pe Hunter În weekendul acela când nu am putut să dau de el, iar tu mi-ai spus că nu. Milton se ridică de pe sofa Într-un foșnet de haine roșii. Se așeză În capul oaselor și se aplecă deasupra mea, cu un aer conspirativ. Apoi Îmi zise, cu vocea scăzută pe care o folosea când răspândea cele mai importante bârfe: Nici nu ar trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

cochilii sculptate. N-are cum să nu fie același birou. Aici am luat-o spre dreapta, printr-un coridor strâmt, format din dulapuri, apoi am luat-o din nou spre dreapta, în dreptul unui bufet neoclasic, apoi spre sânga, în dreptul unei sofale în stil federal, dar am ajuns înapoi. Helen Hoover Boyle pune degetul pe intarsiile de argint aurit, pe curtenii persani acoperiți de patină, și zice: — Habar n-am despre ce vorbiți. I-a omorât pe Baker și Penny Stuart. I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353

Helen Remington și pe Vaughan cum îl conduc pe Seagrave în camera de zi. Pilotul își lăsă ochii să se plimbe nesiguri peste fotoliul din piele falsă, ieftină, incapabil pentru un moment să-și recunoască propria casă. Se întinse pe sofa în vreme ce soția lui o boscorodea pe Helen, ca și când ea, doctorița, ar fi fost răspunzătoare pentru simptomele pacientului. Din cine știe ce motiv, Vera Seagrave îl absolvea pe Vaughan de orice răspundere, deși - cum mi-am dat seama mai târziu și ea trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
lui boante întinse spre cele două cicatrice lungi de pe coapsele mamei, expuse de fusta mini. După ce o ținu preț de câteva clipe pe Vera pe după mijloc în timp ce ea o chestiona pe Helen Remington, Vaughan păși spre trioul care ședea pe sofaua dublă din față. Bărbatul, un producător de televiziune care regizase primele emisiuni ale lui Vaughan, clătină încurajator din cap cât timp Vaughan explică accidentul lui Seagrave, însă era prea amețit de hașișul pe care-l fumase - fumul dulceag plutea într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
încurajator din cap cât timp Vaughan explică accidentul lui Seagrave, însă era prea amețit de hașișul pe care-l fumase - fumul dulceag plutea într-o diagonală lentă prin cameră - ca să-și direcționeze mintea spre posibilitatea unei emisiuni. Lângă el, pe sofa, o femeie tânără cu față pătrățoasă pregătea un alt joint; în timp ce răsucea o bucată mică de rășină într-o fâșie de foaie argintată, Vaughan scoase o brichetă de alamă din buzunarul de la șold. Femeia aprinse rășina și scutură pudra într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
lega de Vera Seagrave o lungă prietenie. Pe picioarele ei erau niște cicatrice ca de bacil de gaz, mici depresiuni circulare pe rotule. Mă observă că mă uitam țintă la ele, dar nu făcu nici un efort să strângă picioarele. Pe sofa, lângă ea, se afla un baston metalic cromat. Când se mișcă, am văzut că gâtul fiecărui picior era ținut în clema de oțel a unui suport chirurgical. După poziția mult prea rigidă a corpului am dedus că purta și un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
mari tăiate pe bord. Vaughan se întoarse brusc cu spatele, aproape ca și când s-ar fi temut că Seagrave i-o lua înainte. Cicatricele de la gură și frunte ofereau chipului său o sensibilitate ieșită din comun. Se uita acum spre cealaltă sofa, unde producătorul său de televiziune și tânăra femeie infirmă, Gabrielle, își treceau o țigară de la unul la altul. M-am întors să plec, hotărât s-o aștept pe Helen în mașină. Vaughan mă urmă. În ușă îmi prinse mâna într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
și mi-l întinse. Sprijinindu-se cu spatele de ușă, mă privi cum potrivesc lampa de birou. Primele treizeci de pagini înregistrau fotografic accidentul, spitalizarea și romantica perioadă post-recuperatorie a tinerei asistente sociale, Gabrielle, care ședea în clipa aceea pe sofa în camera de zi a lui Seagrave și rulând țigările pe care le fumau. Din întâmplare, micuța ei mașină sport intrase în coliziune cu un autobuz al liniilor aeriene lângă intrarea în pasajul subteran al aeroportului nu departe de locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

electric din difuzoare ascunse. De-a lungul camerelor, cumpărătorii se plimbă pe culoarele întunecoase cu linoleum pe jos, care trec printre camerele de expoziție și insulele slab luminate care umplu mijlocul etajului, centre de conversație și puncte de așteptare cu sofale și covoare, becuri mobile și plante false. Insule calme de lumină și culoare în întunericul ce forfotește de necunoscuți. — E exact ca un studio de filmare, zicea Evie. Platouri în miniatură, gata pregătite ca cineva să tragă următorul episod. Publicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
m-așteptam la cadouri. Nu mă aștept la tort. Această ultimă dată, mă duc acasă doar ca să-i văd pe-ai mei. Asta-i pe când încă am gură, așa că nu mă îngrozește așa tare ideea să suflu-n lumânări. Casa, sofaua maronie din living și balansoarele, totul e neschimbat, cu excepția faptului că tata a pus X-uri mari din bandă izolatoare pe interiorul tuturor geamurilor. Mașina mamei nu e pe aleea din fața casei, unde o parchează de obicei. Mașina e încuiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
ace la mijloc. Ei cunosc toate mobilele pe întuneric, dar eu, eu mă împiedic de fiecare scaun și de fiecare măsuță. Dobor la pământ o bombonieră, zbang, și mama țipă și se aruncă pe linoleumul din bucătărie. Tata vine din spatele sofalei unde stă ghemuit și zice: — Trebuie să ai puțină răbdare cu mama ta. Ne așteptăm dintr-o clipă în alta să fim victimele unei crime pe motiv de intoleranță. Din bucătărie, mama țipă: — A fost o piatră? A luat foc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
nu face poze pentru un catalog în Cancún în sezonul de vârf, mai ales nu cu țărănoaice osoase ca Evie Cottrell. Dar cu mine moartă, asta deschide o lume întreagă de posibilități. Sunt un nimeni invizibil care șade pe-o sofa de damasc alb pusă în fața unei alte sofale albe peste o măsuță de cafea care seamănă cu un bloc mare de malachit de la primele lecții de introducere în geologie. Evie s-a culcat cu logodnicul meu, așa că acum pot să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
în sezonul de vârf, mai ales nu cu țărănoaice osoase ca Evie Cottrell. Dar cu mine moartă, asta deschide o lume întreagă de posibilități. Sunt un nimeni invizibil care șade pe-o sofa de damasc alb pusă în fața unei alte sofale albe peste o măsuță de cafea care seamănă cu un bloc mare de malachit de la primele lecții de introducere în geologie. Evie s-a culcat cu logodnicul meu, așa că acum pot să-i fac orice. În filme, unde cineva devine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
mâna ei lungă cu unghii de porțelan și zice: — Eu sunt Pio Rhea. — Eu sunt Dia Rhea, zise alta, aproape de combina stereo. Cea cu țigara, Pio Rhea, zice: — Astea-s numele noastre de scenă. Arată spre a treia Rhea, de pe sofa, care mănâncă mâncare chinezească dintr-o cutiuță de carton. — Cea de colo, zise și arătă cu degetul, pe această domnișoară Mănâncă Până Crăpi, ei îi poți spune Gono Rhea. Cu gura plină de nimic din ce-ai vrea să vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]