39 matches
-
disprețul și defavoarea literaturii cu care tot îl amenință Ziaristul. Venind din stirpea ilustră a visătorului platonician, sustrăgându-se Urmăritorului, rațiunii comune, rațiunii de stat și chiar morții, personajul este un fel de statuie a despătimirii, un simbol al jertfei solipsiste. Această evadare extremă din promiscuitatea și demonia realului se anunță și în "Împăratul și călușeii" prin refuzul și scârba față de rutina oficială a puterii discreționare. Împăratul preferă datoriei istorice, regresiunea în mitologia refuzată a copilăriei. O tipologie și o metaforă
Tragicomedii cu evazioniști by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16466_a_17791]
-
situa în jocuri multiple și sub diferite intenții. Care este însă această diferită și neașteptată accepțiune? În prealabil, pune la lucru distincția între ceea ce se poate spune și ceea ce se arată. Un fragment, în această privință, se referă la viziunea solipsistă. „Ceea ce are în vedere de fapt solipsismul este întru totul corect, doar că nu se poate spune, ci se arată. Că lumea este lumea mea se arată în faptul că limitele limbajului (ale limbajului pe care doar eu îl înțeleg
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pe zi ce trecea, tot mai puțini curioși. Nu este greu de prevăzut că vom ajunge, într-o zi, ca fiecare să avem blogul nostru, pe care să-l citim și recitim la infinit, într-un superb act de demiurgie solipsistă. Iar Japonia hipermodernizată, aseptică și tocmai de aceea schizoidă, populată de indivizi frustrați, însingurați și chiar incapabili de a socializa la un nivel elementar, ne oferă o elocventă anticipare a acestei versiuni a realului, colorate în tușe distopice desprinse din
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
situa în jocuri multiple și sub diferite intenții. Care este însă această diferită și neașteptată accepțiune? În prealabil, pune la lucru distincția între ceea ce se poate spune și ceea ce se arată. Un fragment, în această privință, se referă la viziunea solipsistă. „Ceea ce are în vedere de fapt solipsismul este întru totul corect, doar că nu se poate spune, ci se arată. Că lumea este lumea mea se arată în faptul că limitele limbajului (ale limbajului pe care doar eu îl înțeleg
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de fascinant.” Să nu uităm, totuși, că solipsismul provine de la Rousseau și că În discuție conceptul de autenticitate rămîne inconturnabil, la fel ca și influența unor anumite idei religioase În poezia franceză a sfîrșitului de secol XIX, poezie prin excelență solipsistă. Or, acesta este momentul În care Todorov se Întoarce În timp pentru a dezgropa originea acestor trei dimensiuni solidare ale viziunii despre literatură din ultimele decenii. Avem aici enumerate, pe scurt, clar dar fără o anume metodă elementele esteticii romantice
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lumii mele“ (5.62). Că limitele limbajului sunt limitele lumii este ceva valabil, în egală măsură, pentru fiecare vorbitor al limbajului.68 Teoriile metafizicii tradiționale - teorii care pretind că spun ceva despre lume ca întreg - sunt nonsensuri, ca și tezele solipsiste. Lumea nu este decât totalitatea faptelor (vezi l.l). Numai despre fapte, și nu despre lume ca întreg, putem să ne facem „imagini“, putem spune ceva. Lumea ca întreg poate să fie însă obiectul unor trăiri. Asemenea trăiri, asemenea experiențe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
lumii mele“ (5.62). Că limitele limbajului sunt limitele lumii este ceva valabil, în egală măsură, pentru fiecare vorbitor al limbajului.68 Teoriile metafizicii tradiționale - teorii care pretind că spun ceva despre lume ca întreg - sunt nonsensuri, ca și tezele solipsiste. Lumea nu este decât totalitatea faptelor (vezi l.l). Numai despre fapte, și nu despre lume ca întreg, putem să ne facem „imagini“, putem spune ceva. Lumea ca întreg poate să fie însă obiectul unor trăiri. Asemenea trăiri, asemenea experiențe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Tocmai pe o asemenea cale poate fi împlinit un scop esențial pentru înțelegerea de sine și a "lumii": depășirea atitudinii naturale, potrivit căreia eul și lumea sunt două "ființări" transcendente reciproc, evitând, cum susține M. Merleau-Ponty, atât "analiza reflexivă", potențial solipsistă, cât și "dogmatismul științific" (și chiar cel al simțului comun), potențial obiectivist, ambele unilaterale și departe de adevăr, în scopul atingerii veritabilului "început" al tuturor celor care au ființă în orizont uman: lumea trăită (ca realitate originară). Ar fi acum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un loc, obositoare. Dar la vremea lor, pentru cei care le practicau, ele erau noi și nemaivăzute. Strălucirea rece a artei contemporane sau cinismul filmelor de la sfârșitul deceniului păreau proaspete și autentice, după comodele convenții burgheze din trecutul recent. Vanitatea solipsistă a epocii - tinerii convinși că pot schimba lumea În trei pași simpli: do my own thing, let it all hang out și make love, not war - a fost dintotdeauna o iluzie, care nu a Îmbătrânit frumos. Dar nu era singura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de consum cultural, reflectând o disjuncție mai amplă Între practică și teorie. La Paris sau Berlin, cei care Își declarau agresiv intenția de a „schimba lumea” erau adesea oamenii cei mai acaparați de obsesii locale și chiar corporale - anticipând politica solipsistă din deceniul ce va urma - și absorbiți de contemplarea efectului produs. „șaizecismul” devenise un obiect de cult chiar Înainte ca deceniul să ia sfârșit. Dar dacă anii ’60 par să se fi Încheiat În umbră, fără a lăsa multe moșteniri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
importanțe. Iar părinții lor, cel puțin În Occident, erau recunoscători pentru stabilitatea politică și siguranța materială din acea perioadă, În contrast cu ororile anterioare. Dar cei care erau prea tineri ca să țină minte anii ’60 nu se dădeau În vânt după autoproslăvirea solipsistă a bătrânilor memorialiști ai epocii, iar cei mai bătrâni, care trăiseră toată viața sub comunism, Își aminteau nu numai slujbele garantate, chiriile ieftine și străzile sigure, ci și decorul cenușiu de talente irosite și speranțe zădărnicite. De ambele părți ale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de inimă își rememorează întâmplări și fapte disparate, M. ilustrând astfel discontinuitatea psihicului uman. La fel în O iarnă, unde efortul de a nota senzațiile obscure primește și o justificare teoretică, percepția dereglată a bolnavului fiind asociată cu o viziune solipsistă a lucrurilor. Aici se află germenii din care vor naște romanele Singuri și Scarabeul sacru: fluxul psihicului și viziunea asupra existenței, fiecare primind, pe rând, un accent sporit. Singuri este expresia îndrăznelilor autorului în materie de proză: ambiția înnoirii construcției
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288301_a_289630]
-
tanatologie deghizat literar”. Schematic vorbind, perspectiva ideologică a autorului combină idei vechi, platonice, cu formulări mai recente, existențialiste. Omul ar fi „aruncat în lume”, o lume cu care nu are nici o contingență, iar existența lui nu este decât o construcție solipsistă, un univers singular creat din propriile senzații. De aici trăirile personajelor, ce rătăcesc azvârlite afară dintr-o lume ce le era proprie (aceea a „ideilor” lui Platon) într-una care le e străină. SCRIERI: După-amiază neliniștită, București, 1967; Singuri, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288301_a_289630]
-
observă Schorske, ceva s-a schimbat cu această "divinitate" reflex alegoric de rang secund al zeiței înțelepciunii. Rațiunea nu mai constituie o valoare care reprezintă comunitatea în ansamblul ei, principiul politic și social coagulant. Ea cedează locul unei preocupări parohiale, solipsiste, a investigării propriei interiorități, investigație care în forma sa decadentă dobândește aspectul obsesional al narcisismului sau al urii de sine, sau al unei concentrări maladive în personalitatea instabilă a geniului. Klimt corporalizează alegoria, trecând-o din spațiul bidimensional în cel
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]