1,274 matches
-
clinchet de pahare fine/ suspine alternînd cu mătase lunecată de pe coapse// tac și ascult mă absoarbe aromă dulce/ de castane coapte/ sînt aici sau într-o veche oglindă?// Deodată o draperie neagră/ cade peste locul decupat de timp" (Elegie prenocturnă). Solitudinea în care se cufundă "proscrisul" duce la halucinații cu tîlc. în timp ce parcurge ziarul matinal, aude un sunet insistent la poartă. Trage zăvorul, dar nu e nimeni. întors în casă, găsește în locul ziarului o băltoacă de sînge și aude pași grăbiți
Un clasic al poeziei noastre actuale by Gheorghe Istrate () [Corola-journal/Journalistic/10452_a_11777]
-
Iar în privința însemnărilor sale, filozoful a tăcut cu încăpățînare, nepomenind nimănui de obiceiul pe care îl avea de a-și nota în scris gîndurile. Și pentru că nimeni dintre apropiații săi nu a bănuit modul în care își petrecea orele de solitudine, tocmai de aceea despre Dragomir ai fi putut crede orice, dar în nici un caz că scrie. De pildă, ai fi putut crede că citește din acea obișnuință pe care, dacă ai apucat s-o capeți pînă la o vîrstă, după
Caietele timpului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10475_a_11800]
-
repulsia față de corpul înjumătățit, între inspirația unei mitologii proprii și temerile contactului anonim cu lumea, un balans care conferă feminității atribute stranii și o sexualitate deschisă, eliberată de orice constrîngeri, gata să se elibereze din tristețe și să suplinească frustrările solitudinii în handicap. Evident se dezvoltă și un palier secundar al semnificațiilor în care tînăra poetă se identifică drept avatarul Fridei, dar această suprapunere de imagine este ușor naivă și forțată, iar poemul The Two Fridas, cel care vrea să facă
Lecturi la zi by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/10532_a_11857]
-
de piatră migratoare,/ un surâs cusut pe buze/ și sub sprâncenele grele// un cuvânt zburător/ spus abia numai/ pe jumătate, frate// adevărat/ că sunt/ un înger de tot// dar vitreg! Îndemnul din titlu este o invitație de a vorbi împotriva solitudinii și a morții, în primul rând a marilor săi prieteni Nichita, Pituț, Sorescu, Flora. Puslojio susține în fond un spectacol orfic, protagonist fiind chiar limbajul poetic: "Astăzi am tăcut cel mai frumos / în toată viața mea...// O tăcere pe de
De la Adam citire by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8070_a_9395]
-
vară pe podișurile înalte din munții Balsam. Își luase cu el o desagă plină cu ustensile de gătit, carne, mălai, unelte de pescuit, o pușcă de vînătoare, pături groase și o bucată de pînză cerată pentru cort. Se aștepta la solitudine și la dovada abilității lui de a se descurca de unul singur. Dar cînd a ajuns pe podiș, a dat peste un chiolhan în toată regula. Vreo doisprezece oameni din Catalooch își făcuseră tabără în vîrful muntelui și se găseau
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
particulară, descoperită de istoricul literar după îndelungi meditații și investigații. Se fac distincții extrem de interesante între târg și oraș, odaie și salon, cafenea și crâșmă, gol și vid. E pusă în evidență istoria concisă a unor teme ca pustiul și solitudinea, relevând originea lor biblică și transformarea lor radicală în simbolism. Havuzul dintr-un vers îl trimite pe critic până la prima lui atestare literară (unde? La Dinicu Golescu! - p. 278). Atomul din "Muzica sonoriza orice atom" vine din Istoria ieroglifică (p.
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
pentru personaje și, posibil, pentru scenariu. Ce mă deranjează la acest lungmetraj e că, oricum l-ai lua, nu găsești nici o idee care să pulseze în el. Cei doi prieteni au un aer înduioșător prin gafele lor constante, prin - eventual - solitudinea lor, căci aici parcă fiecare se folosește de celălalt luând doar ce-i convine din personalitatea sa. "Și ce dacă?", "De ce mi-ar păsa?" au fost întrebările care mi-au bântuit psihicul de-a lungul vizionării. Tot ce pot extrage
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
acum câțiva ani, odată cu albumele editate de Taschen. Tema lui Edward Hopper este însingurarea omului modern. Peisajele și decorurile cât se poate de simple și de comune, economicoase, neîncărcate, însă curate, luminoase și intens colorate, accentuează starea de melancolie și solitudinea personajelor, întotdeauna în repaos și aproape mereu neînsoțite. Puține sunt tablourile în care Edward Hopper pune doi sau mai mulți oameni. Capodopera sa absolută, Nighthawks (1942), este considerată imaginea elocventă a omului modern alienat de mediul urban. Singura lumină din
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
două muște în spatele unei vitrine. Privim lumea cu naivitate și cinism", spun cei doi. Altfel, de la Edward Hopper au preluat aproape totul: puținătatea personajelor și a detaliilor, scenele urbane, decorurile interioare, locațiile (uneori suprarealiste la ei) care inspiră și exprimă solitudine și intimitate, cu un accent în plus pe ideea coabitării, a unei legături profunde între om și mediu. Ambianța e esențială, prezența se definește prin și pornind de la decor. Christophe și Virginie vorbesc despre lucrările lor ca despre "un roman-foto
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
a mai ridicat ochii spre cer și a rămas în propria lui nimicnicie și însingurare. Totul pe orizontală. Nimic pe verticală. Totul "aici". Nimic "dincolo"... chiar dacă nu avem certitudinea unui "au dčla". Omul este mort din propria lui voință liberă, solitudine și deșertăciune... Dacă totul se oprește aici, este inutil și absurd - teoria absurdului a făcut ravagii - să continuăm și să ne găsim refugii în tot felul de acțiuni efemere. Omul autentic spiritual și celest a murit. A rămas omul terestru
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
forme, descifrează structuri, cîntărește densități, vibrează tactil și jubilează festiv ca în fața unui mare spectacol. Ion Dumitriu nu rămîne, însă, nici la acest nivel. Limpezimea și sobrietatea noțiunilor se topesc încet în ambiguitate și în mister. Un imens sentiment al solitudinii învăluie totul și în imagine se instalează aburii melancoliei. Dincolo de convenții și de rigorile limbajului, obiectele se animă pînă dobîndesc psihologia unor personaje cu un statut bizar. De-a latul unui peisaj ori pe textura vibrată a scîndurii de gard
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului, și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. Fie că este cuțit, secure, căuc, căldărușă sau lingură, și trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu o profundă rezonanță afectivă și
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12651_a_13976]
-
Egoismul este eros-ul; compasiunea este agapi ". Așadar Erosul e marcat de egoismul ce se închide-n sine prin definiție, în pofida aspectului de "căutare a perechii", căci aceasta satisface doar un impuls al dominării, al posesiunii. Egocentrismul are drept corolar solitudinea, iar solitudinea, în măsura în care se dispensează de transcendență, apare înclinată spre cruzime. Aparentele valențe magnanime ale pornirii erotice precum delicatețea, atenția, spiritul de sacrificiu, loialitatea (care este, în fond "dorința de identitate cu sine însuși") nu reprezintă, conform lui Camil Petrescu
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
eros-ul; compasiunea este agapi ". Așadar Erosul e marcat de egoismul ce se închide-n sine prin definiție, în pofida aspectului de "căutare a perechii", căci aceasta satisface doar un impuls al dominării, al posesiunii. Egocentrismul are drept corolar solitudinea, iar solitudinea, în măsura în care se dispensează de transcendență, apare înclinată spre cruzime. Aparentele valențe magnanime ale pornirii erotice precum delicatețea, atenția, spiritul de sacrificiu, loialitatea (care este, în fond "dorința de identitate cu sine însuși") nu reprezintă, conform lui Camil Petrescu, decît "forme
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
de inflamate pe atît de măcinate de îndoială, de la eroul Patului lui Procust îi vine idealul încorporat aleatoriu într-o femeie vulgară, s-ar zice că în disprețul suprem al realului. Ladima e un damnat dublu. Pe de o parte solitudinea sa genialoidă e golită de conținutul orgoliului, devine grotescă, insuportabilă, iar cruzimea se întoarce împotriva subiectului în mod masochist, pe de alta idealul însuși e deturnat, aplicat greșit, ca o "capcană oribilă", ca o "vrajă malefică". Atît raportul subiectului cu
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. III. Clasicitatea suferinței Sever pînă la austeritate, economisindu-și bacovian gesturile și mijloacele expresive, Ion Lucian Murnu reprezintă punctul de convergență al unei triple sugestii: mesajul umanist al
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
cînd se deschide spre celălalt. Poate că este adevărat, poate că marii schivnici erau doar niște supremi orgolioși, iar de deschis se deschideau numai spre ei, trecînd prin dedublare sau prin divinitate. Dar cum se face atunci că tristețea și solitudinea sînt o realitate atît de bogată din care artele extrag, de secole, o paradoxală plenitudine? Cum de poate Schubert în acea "Călătorie de iarnă" (Winterreise) să suprapună peste versurile unui poet amator, Wilhelm Müler, elegia implacabilă a unui sfîrșit mai
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
Orice pedagogice estetică știe că trebuie să renunțe la analize savante atunci cînd dă peste filonul autenticității. Nimeni nu poate explica prin ce miracol reușesc marii deprimați și disperații neconsolați să elogieze tocmai unicitatea și frumusețea clipei trăite. Singurătatea și solitudinea sînt stări complexe ale codului nostru genetic. Mulți dintre noi nu le percepem bine travaliul, așa cum nu ne prea auzim nici inima. Amîndouă sînt însă depreciate în sistemul "jeune"-ismului actual, care îi cere chirurgiei estetice vechiul pact faustic. Trebuie
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
sistemul "jeune"-ismului actual, care îi cere chirurgiei estetice vechiul pact faustic. Trebuie să recunoaștem că trăim într-o epocă cel puțin bizară. Tot ceea ce secolele precedente au valorizat ca introspecțiune a individului pe verticala personalității sale, de obicei în solitudine și meditație, se vede depreciat de epoca postmodernă. în momentul în care marile structuri sociale au început să-și piardă autoritatea iar individul "eliberat" s-a instalat în centrul lumii, declarînd mai cu seamă că s-a sfîrșit cu șantajul
De la interdicția de a fi trist la obligația de a fi singur by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/12462_a_13787]
-
percepția că spiritul său de geniu trăia într-o lume aparte, ca un singuratic al timpurilor moderne. Cum el însuși s-a putut face responsabil pentru această imagine, construită și prin declararea sau publicarea reflecțiilor sale din anii târzii asupra solitudinii, izolării sau creației, gândirea lui Einstein și teoria relativității s-au transformat într-un receptacol al întrebărilor despre ordinea universului și rostul nostru pe pământ. În acest sens, se poate oricând citi și reciti antologia articolelor scrise de autorul teoriei
2005 - Anul Mondial al Fizicii - "St. Francis Einstein of the Daffodils" by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/11441_a_12766]
-
cam sperie; de pildă, frigura mamei, ce apare doar de puține dăți, fiind esențială, este privită cu o obiectivitate necruțătoare. îi vede singurătatea, curajul, dorința de a fi informată de problemele lumii, (ale ei proprii fiind multe și nerezolvate), logoreea solitudinii, pisălogeala pedagogică. Obiectivitatea, dorința realizată a protagonistului, împovărătoare și ușurătoare, merge uneori atât de departe încât el se întreabă dacă ea nu cumva îi distruge afectele. Nu. Luciditatea, nu nimicește sentimentele - decât pe cele nejustificate. Personajul constată totuși că există
"Cel ce se rănește singur" by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11554_a_12879]
-
este un geniu, eu ceea ce sunt. O dată l-am întrebat. Mi-a răspuns: ŤLiv, n-ai înțeles nimic. Tu ești Stradivariul meuť". "Pe Insula Faro, pe care n-o mai părăsește, a continuat Liv Ullmann, Ingmar Bergman trăiește într-o solitudine populată de cei ce au fost și nu mai sunt. Toți sunt vii pentru el, și cei ce trăiesc, și cei dispăruți. Merge pe bicicletă, descoperă mereu locuri și părți lăuntrice pe care le ignorase. Citește mult, vrea să înțeleagă
Întâlnire de gradul trei by Mugur Popovici () [Corola-journal/Journalistic/11525_a_12850]
-
iubire a iubirii bazată pe un ,dublu narcisism", pe o falsă reciprocitate, o iubire unde fiecare îl iubește pe celălalt pornind de la sine. Iubirea ca experiență imaginară, așadar. Opunîndu-se comunității și fiind o opțiune individuală, iubirea-pasiune are ca rațiune dorința (,Solitudinea în dorință este prealabilă în mentalitățile occidentale solitudinii în frică sau ură a individualismului modern"), în timp ce sexualitatea nu mai este un gaj al alianței bazate pe înrudire, ci devine strict un domeniu al subiectivității. Ca filozofie a dorinței, iubirea-pasiune este
Vă place dragostea? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11578_a_12903]
-
pe o falsă reciprocitate, o iubire unde fiecare îl iubește pe celălalt pornind de la sine. Iubirea ca experiență imaginară, așadar. Opunîndu-se comunității și fiind o opțiune individuală, iubirea-pasiune are ca rațiune dorința (,Solitudinea în dorință este prealabilă în mentalitățile occidentale solitudinii în frică sau ură a individualismului modern"), în timp ce sexualitatea nu mai este un gaj al alianței bazate pe înrudire, ci devine strict un domeniu al subiectivității. Ca filozofie a dorinței, iubirea-pasiune este o formă deviată prin creștinism a doctrinei platoniciene
Vă place dragostea? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11578_a_12903]
-
Ilie Constantin Elanul de a sfâșia două mii de pagini de jurnal intim, în vara lui 1987 - când am plecat din Vélizy-Villacoublay ca să mă instalez în solitudinea unui apartament din arondismentul XIV parizian - mi-a părut exaltant: o rupeam cu trecutul etc. Nu ignor binele psihologic pe care îl voi fi resimțit în acea perioadă dramatică: fusese o explozie ce echilibra, în spatele meu, o ruptură existențială - sau
Prieteni în Florența by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11684_a_13009]