60 matches
-
acuratețea scrisului său, proeminentă cu deosebire la nivelul simbolurilor, puritatea construcției. Majoritatea nuvelelor și povestirilor din acest volum sunt proiecții simbolice: obsesii, fantasme, neliniști, himere ale lumilor interioare. Un toast pentru Proteu figurează „o falie în timp”, o stare de somnie a conștiinței („Femeia îl privi mirată, apoi pricepu că el vorbea de dincolo de luciditate, aproape scufundat în somn”), care egalizează timpurile și reperele convenționale. O lume invizibilă își trimite din adâncuri insondabile (din trecut sau din viitor) mesagerii. Alte povestiri
OPRIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]
-
adiere de șuiet prin brazi, vestind înainte trecerea oamenilor. Când au ajuns la locul cel bun de oprire și așteptare, de unde dintrodată puteau ieși la pătul, s-au oprit, așteptând ziua. Vântul dinaintea zorilor se strecura tot mai des în somnia pădurii, risipind visurile ei neguroase. Deasupra, în creștetul catapitesmei, rămâneau tot mai puține făclii. Apoi începu a se prevedea bruma, în poiana din față. Culi ofta, din vreme în vreme; totuși, văzând pe Vidra liniștită, avea nădejde că nu vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sute de Adormiți. Erau acoperiți și prinși Între ei de o pânză străvezie, din fire subțiri, precum cele din gogoșile de mătase. ― Ia uite, domnule! Și noi care credeam că e unul singur... Mă Întreb, Repetentule, dacă voi izbuti În timpul somniei mele să-l pun pe dealul ăla - știi tu care - să-și nască taina. ― E un fel de moarte ce facem noi aicea, nu? mormăi mai mult pentru sine cel tânăr. ― Ai zis ceva? Întrebă cu glas nefiresc de puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
iubirea și să facă din „stăpîna Afrodita” centrul lumii. Fala lui este să se Închine cu smerenie și să obțină miluirea femeii Împietrite, adică acceptarea sentimentului. Miluirea este capătul acestei aventuri, momentul suprem al dragostei văcăresciene, cum e la Eminescu somnia și la Blaga intrarea În codrii de brumă. Miluirea se capătă după ce bărbatul a trecut prin proba focului și proba discreției: rabdă inimă și taci”; „și mor făcînd tăcere” etc. Însă, de regulă, Alecu nu tace, se vaită, jură pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
teribilul retorism al versului. Poemul este adesea un discurs În sens didactic, o demonstrație cu abstracțiuni. Metaforele sînt puține și fără strălucire: „vălul mîhnirii”, „plumbul datoriei”, „scaunul veciei”, „brațul Îngrijirei”, „vîntul soartei”, „demonul geloziei”, „aripile vremii”, „a dealului sprinceană”, „brațele somniei”. Metafora din urmă e de reținut pentru că anunță somnia eminesciană, un concept filozofic și o stare erotică (starea de extaz). Heliade folosește de regulă epitetul general-apreciativ și comparația abstractă*, rareori intervine și cîte un element mai concret („ca lemnele În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În sens didactic, o demonstrație cu abstracțiuni. Metaforele sînt puține și fără strălucire: „vălul mîhnirii”, „plumbul datoriei”, „scaunul veciei”, „brațul Îngrijirei”, „vîntul soartei”, „demonul geloziei”, „aripile vremii”, „a dealului sprinceană”, „brațele somniei”. Metafora din urmă e de reținut pentru că anunță somnia eminesciană, un concept filozofic și o stare erotică (starea de extaz). Heliade folosește de regulă epitetul general-apreciativ și comparația abstractă*, rareori intervine și cîte un element mai concret („ca lemnele În foc oasele-mi’ secară pe piept”, „ca pelecanul mi-
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe sus cu vîntu-n zbor”. În fine, zburătorul apare În timpul unei insomnii grele și al unei „nemișcări pline” a universului: „E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei Veșmîntul său cel negru, de stele semănat, Destins cuprinde lumea, ce-n brațele somniei Visează cîte-aievea deșteaptă n-a visat...”. Starea onirică facilitează pătrunderea mitului erotic, iar mitul erotic ia, la Heliade și la un lung șir de poeți, forma unei himere care, furișată sub chipul unui flăcău cu vinele golite de sînge, declanșează
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
întinși alături / Doi tineri morți egali (...). Pletele noastre vecine / Răsfirate în iarbă / au început să prindă rădăcini. / În curând frunzele ne vor înveli" (Adormi, adormi). Există, așadar, o "lumină luminând spre moarte", o "tăcere luminată", un "clar de moarte"; oniricul, somnia, lumina au aici funcție taumaturgică, opunând angoaselor efluvii exorcizante. Pactul cu moartea sfârșește în ironie: "O să mor brusc și frumos, / Lăsând în urmă primire surdă indiferentă (...) / O să mă legăn în moartea mea ca-ntr-un hamac" (Scherzo). Persistă în metafizica
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o carte sfântă/ în acest amurg eu trebuie să dorm/ un ochi se deschide în haos" (" Amurg"). Un univers neptunic, al vrăjii somnului, al revelațiilor nocturne desface peisaje învăluite în tăcere, în lumini de aur, lumină a morții și a somniei. Poezia este dominată de două prezențe care apar obsesiv: femeia și îngerul, ce se interpătrund în unele poeme. Singurele amintiri frumoase ale poetului sunt legate de o dragoste rămasă undeva în timp; evocarea ei ne amintește de Radu Stanca: "O
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spațiu", exegetul cercetează mai întâi stratul filosofic, și face din opera sa cea mai erudită carte din critica românească. El încearcă să facă o "traducere" filosofică a simbolurilor. În Filozofia teoretică și în Teme romantice apar observații fundamentale: sideromania și somnia lui Eminescu, borealismul, naturismul, mizantropia, obsesia genezei, stingerea universului, pesimism afectiv, idealism transcendental, naturism cu elanuri dionisiace, ocultism, geocentrism, magie, teoria îngerilor, metempsihoză. G. Călinescu a ajuns la aceste judecăți, după ce a constatat în opera eminesciană influențe din lucrările lui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o interpretare obiectivă, departe de orice exagerări. La baza multor articole stă voința schopenhaueriană. În opera lui Eminescu, temele fundamentale sunt: facerea și desfacerea, geneza și extincția, fundul cosmogonic și fundul eschatologic. De aici derivă toate atitudinile (miturile) poetului: lunatismul, somnia, uranismul, neptunismul, borealismul, idealul artemidic (idealul femeii virile), vocația uranică (G. Călinescu). G. Călinescu a făcut o "diagramă poetică" și a identificat o serie de simboluri: luna, cristalul, statuile, mortul frumos, femeia titanică, geniul, nebunia, lumini siderale, somnia (cufundare în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
poetului: lunatismul, somnia, uranismul, neptunismul, borealismul, idealul artemidic (idealul femeii virile), vocația uranică (G. Călinescu). G. Călinescu a făcut o "diagramă poetică" și a identificat o serie de simboluri: luna, cristalul, statuile, mortul frumos, femeia titanică, geniul, nebunia, lumini siderale, somnia (cufundare în inerția vegetală), visul. În creația sa, Eminescu a valorificat mai multe teme și motive tipic romantice: geneza, visul, stingerea, iubirea, borealismul, neptunismul, dar și serafismul (starea de grație a spiritului eminescian), sublimarea naturii, viziunile edenice, religia sexuală, somnolența
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
soră și frate în romanul lui Pavič, reîntrupare a legendarului cuplu de îndrăgostiți de pe cele două maluri ale Bosforului. Hero este o visătoare care nu se mai poate trezi, cu toate că a încercat din răsputeri să se dezmeticească. Eliberarea ei din somnia viitorului nu se poate produce decât printr-o detonare exorcistă a fatalității, doar așa fiind posibilă trezirea în moartea ei, dacă era trează, sau în viața ei, dacă dormea. În estetica narațiunii lui Pavič lucrurile care în viață par incredibile
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
2012). Poetul intenționează, acum, ca prin intermediul de micro-fabule, Tablouri de familie și Povești pentru copiii mari de la oraș să reconstruiască o lume, aceea a copilăriei comuniste și adolescenței postdecembriste. O lume întreagă, cu zarvele și ciudatele ei liniști, cu (in)somniile și suavitățile ei, dar mai ales cu obscuritățile transfigurate, pe nesimțite, în tresăriri epifanice. Procedeul recurent, deconspirat imediat, constă într-un amestec ingenios de anamneză (provocată totuși lucid) și sublimare a cotidianului cu potențial mitologic într-un spectacol cvasioniric mustind
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
oglinda cea neagră, profundă și largă Încet încet pare o umbră de-argint. E vânăt la față ca mărgăritarul, Pe albii lui umeri aripi se desfac Și luciu c-argintul îi este talarul; În mâna lui mică el ține păharul Somniei... Pe frunte-i flori roșii de mac. {EminescuOpIV 166} Cad pletele, blonde și lungi spice de-aur, Închisă-n lungi gene privirea lui stă; O cupă cu versuri, cu cifre de maur I-a-n mână Bătrânul - ca sânge de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se vede o dumbravă verde și munți verzi. În avanscenă se ridică, încunjurat de tufișe dese și sălbatice, ruina de marmură a unui monument roman. În timpul acesta, melodia cea dulce urmează, pe care o cântă nevăzuți încă: SILFII DE LUMINĂ Somnia regină combină-arbitrară Tristeță cu râs, Vrăjește vis de-aur în noaptea amară În suflet închis; Alături c-o umbră lumina răsare, Alături c-un nor, Din noaptea eternă prin raze apare Un sânt meteor. (: In timp ce cântecul durează, Mureșanu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nopți-mi amarul labirint, Eu voiu cânta de fală ca leul ce-a învis, Iar tu lucește pală al deșteptărei vis!! (Șade, cugetă, mînile sale se lasă-ncrucișate peste coardele lirei) SILFII DE LUMINĂ (pe când se lasă negura rosă) În marea Somniei ce-n unda-i combină Tristeță cu râs, Cufunda, poete, gîndirea-ți senină, Seninul tău vis! (pe când se lasă negura neagră) Adormi când lumina se stinge cu jale Prin vânturi răcori, Când visu-ți își moaiă aripele sale În noaptea cu nori
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
1995 la Editură Clusium din ClujNapoca (cu ilustrații originale de Càlin Stegerean). Cîteva dintre poeme (Ți-e lumea toatà acoperàmînt, Ah, bucuria sfîntà de a fi, Si iatà dimineață zumzet, Scad zilele, scàdere e în toate, Se trag albinele càtre somnie, Afarà vremea schimbà spre senin, E loc mai mult sau ni s-o fi pàrînd, E cineva de mînà sà ne poarte, S-a-ntors lumină de la Epidaur, Se coace-n mizeul nucilor tàcerea, Privește! Toamnă și-a deschis brîndușa, Își bate
[Corola-publishinghouse/Science/85096_a_85883]
-
Narcis, a simultaneității stilistice, identificând semnele unei sete de cuprindere a totului comparabilă cu a contemporanilor noștri Márquez și Le Clèzio, a armoniei ca efect stilistic al întâlnirii simetriilor spațiale și temporale, a vizionarismului poetic, a ochiului și auzului, asupra somniei și morții. Lectura Luceafărului ca vis e printre cele mai ademenitoare din câte cunoaștem. Nu intru în amănunte pentru că prea sunt multe observațiile care ar merita o discuție amplă. Aș vrea, în schimb, să atrag atenția asupra tipului de cercetare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de alta. Dezinteresul poetului față de "paradisurile artificiale" și față de somnul anormal, derivat din narcomanie, îl desparte pe Eminescu de Baudelaire, Rimbaud, Lautréamont ș.c.l. Cercul opt, Hypnos și Thanatos, va urmări astfel, visul și "conștiința captivă", raporturile veghe/entropie, somnie/negentropie, Narcis-Hypnos-Echo, problema metempsihozei și a zădărniciei universale, fundamentul gândirii eminesciene. Tocmai acest din urmă aspect relația conștiinței Zădărniciei cu atotintegratoarea Armonie eminesciană face obiectul celui de-al IX-lea cerc. Archaeus: "drama filosofică a lui Eminescu e totală, însă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
subtilitate că "textul eminescian se structurează pe paradigma integrală a călătoriei în oglinzi, fie că e vorba de Memento mori, fie că vorba de Luceafărul sau de prozele pe tema metempsihozei", apelând la structurile acvatice bachelardiene. Altundeva emite ipoteza că somnia marelui poet este "o ipostază a naturii" spre deosebire de alți romantici visarea fiind "cu precădere produs al unei imaginații nestăvilite". După cum de-a dreptul fascinantă este interferența propusă între Luceafărul eminescian și celebrii eroi al lui Cervantes și Flaubert: "Hyperion este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Câte nopți eu cugetata-mi pân' se-nvăluie gândirea,/ Pân' ce visele-i gigantici se uscau în nălucire 244; sau, ca imagine aparent domestică, în fața focului, pe-o sofă roșă, [...] somnu-i cald, molatic, lin245. În atmosfera aceasta de dulce blândețe a somniei, Eminescu o poate invoca pe iubită în voie; și-o imaginează venind, iar visul devine aproape realitate: Și apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci/ De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte 246. Din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pregnant decât în restul operei starea de vis a noii realități, căci fata de împărat, în povestea ei de dragoste cu luceafărul nopții, trebui de el în somn/ Aminte să-și aducă 258, provocând în felul acesta noua realitate a somniei. Visul lui Eminescu este un vis stăpânit cu luciditate: Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,/ Când a nopții întunerec înstelatul rege maur -/ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, [...]// Mergi tu, luntre-a vieții mele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a lor blând glas uimit 260. Câteodată imaginile sunt explicite, aproape povestite. Altădată însă ele par mai degrabă imagini ale desenelor lui Goya: Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi 261. Poetul, beat de a visului lungă magie 262, aduce somnia în categoria somnului-plumb, a somnului morții: O stinge a privirei tale faclă,/ Închide ochii tăi... așa, așa;/ Ce bine e să dormi adânc în raclă,/ Să dormi adânc, să nu mai știi ceva263. Se poate decela și o posibilă sinonimie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
turmele „Încărcate cu materie telurică”. Curând Însă toată mișcarea și toate ,,zgomotele” s-alină, lumea terestră intră sub stăpânirea universală: „E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei Veșmântul ei cel negru, de stele semănat, Destins coprinde lumea, ce-n brațele somniei Visează câte-aievea deșteaptă n-a visat.” Motivele poetice evocate În tabloul Înserării sunt În mare parte inedite. Planul terestru stă sub semnul pulsației vieții, imaginile vizuale se Îngemănează cu cele auditive și dinamice: „murgul serii”, „A puțurilor cumpeni țipând”, „Vibra
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]