47 matches
-
crivățul pătrunde, scoțînd note-ngrozitoare. Totul e În neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor În atmosferă, pe zăpadă - nici un pas; Dar ce văd?... În raza lunei o fantasmă se arată... E un lup ce se alungă după prada-i spăimîntată!” Alecsandri dă strălucitorului din natură și un sens monumental. Un templu nemărginit În care ard mii de făclii, munții ca niște altare colosale, codrii transformați Într-o orgă uriașă („organe sonore”), luna ca un far tainic - iată reprezentările acestei sete
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
anunțase, deja, ca o emoție autoflagelatoare de neoprit: "Dar îndată gîndurile se năpustiră asupra lui din toate ascunzișurile creierului, ca niște păsări hrăpărețe, și în urechi îi răsună cîntecul ordonanței atît de limpede, de parcă ar fi cîntat sub fereastră. Atunci, spăimîntat, deschise iar ochii." Metafora rebreniană definește în chip figurat agresiunea unui subconștient pe cale să răstoarne siguranța rațională. Autorul o preferă, se vede, pentru sugestia ei terifiantă, primară. "Atacul" păsărilor gînduri apare și în alte contexte: " Acuma îl rodeau remușcări. Simțea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
În schimb, are acea capacitate ideală de a se subordona soțului fără nici un efort. Efimița se zbate între două lumi, dintre care pe una nu reușește s-o sesizeze și s-o înțeleagă. Astfel, când Leonida se scoală din somn spăimântat, ea se referă la acest univers necunoscut spunând: scoal’ că-i foc, Leonido! Scoal’că-i revuluție, bătălie mare afară! Siguranța confortului prezent îl îndeamnă pe Leonida să nu creadă aceste ipoteze teribile: Aș! Vorbă să fie! Ce te pomenești
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
se povestește că, în "anul 1831, pentru prima oară, vine epidemia necunoscută pîn-aci, cholera morbus. În București seceră câte două, trei sute de suflete pe zi și mai cu osebire jidovimea 141, cădeau oamenii pe uliță morți ca de trăznet. Lumea spăimântată căzuse la rugăciuni, singura mântuire. Guvernul și capii Bisericii preumblau moaștele tuturor sfinților ce avem prin țară; când au adus pe Sfântul Decapolitul Grigore de la Bistrița la Craiova, l-au întîmpinat toată oștirea română, făcîndu-i o mare paradă 142. La
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
asupra activității lor în mai toate județele țării, ca și în Capitală. Mai întîi să urmărim evoluția epidemiei în preajma și în decursul desfășurării revoluției din Țara Românească, prin prisma celor ce s-au implicat în evenimente. Astfel, serdarul Gheorghe Cantacuzino, "spăimîntat fiind atât eu, cât și familia mea dă bântuirea ce făcea holera pe la începutul lui iunie în București și, temîndu-ne să nu înceapă această năpraznică boală și în Ploești, am plecatără cu toți la Brașov pă la șapte ale acelei
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de bunăvoie... Știi că eu am făcut parte din Curtea Marțială? Căpitanul Cervenko nu mai apucă să răspundă, căci în văzduh țâșni brusc glasul pretorului, mult mai ascuțit și mai tăios ca adineaori: ― Toată lumea trei pași înapoi!... Loc!... Loc!... Oamenii, spăimântați parcă de zgomotul care îndrăznea să străpungă trecerea, se îmbulziră și se retraseră câțiva pași. În locul gol din jurul gropii rămase numai generalul, pe când lângă stâlpul cioplit condamnatul privea drept înainte, mângâind blând digul care închidea orizontul. Bologa, cu inima strânsă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gîndurile", își zise dânsul, căscând și închizînd ochii. Dar îndată gândurile se năpustiră asupra lui din toate ascunzișurile creierului, ca niște păsări hrăpărețe, și în urechi îi răsună cântecul ordonanței atât de limpede, parcă ar fi cântat sub fereastră. Atunci, spăimântat, deschise iar ochii, îi trecu prin minte că ar trebui totuși să cheme pe Petre, să-i spuie că mâine în zori de zi vor pleca înapoi pe front și deci să nu uite ceva pe-aici... În același timp
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cuțite, deși căuta să le treacă cu vederea. Îi povesti și el cum l-a împins soarta în război și pe urmă, scuturîndu-i mîna: ― Apoi să știi, Constantine, că am să vin pe la voi, să vorbim mai multe! Preotul răspunse spăimîntat: ― Mă rog... Chiar mi-a scris preoteasa că umblă mulți militari prin casa noastră, că doar azi așa sunt vremurile... Bologa vru să zâmbească, dar gura i se încleștă într-un rânjet dureros. 4 Biroul coloanei de muniții era în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
albastrul văzduhului, în care își plimba neîncetat gândurile. Deseori ochii lui încercau să se odihnească contemplând crucea înflorită cu raze din turnul bisericii. Dar sufletul lui era îndată apucat în cleștele unor remușcări stranii și, dornic numai de liniște, fugea spăimântat mai departe... Mai mult zăbovea împrejurul mormântului de piatră al tatălui său. Știa inscripția pe de rost și totuși, de câte ori o privea, căuta s-o silabisească, pentru că în vremea aceasta îi venea mereu în minte linia dreaptă pe care a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că are să vie. De altfel nici el nu se miră. Chibritul se stinse, dar Apostol, și prin întuneric, vedea ochii ei. Apoi Ilona se ridică și Apostol o îmbrățișă cu disperare, sărutîndu-i gura, ochii, părul... Apoi deodată îi dădu drumul, spăimântat, mormăind: ― Am uitat ceva și nu știu... Nu mai merge... nu mai merge... Auzindu-și glasul, se liniști, aprinse lumânarea și o așeză încet pe masă. Ilona îl privea cu niște ochi speriați, simțind că împrejurul lor pândește o primejdie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că iar nu va putea mișca picioarele... Trebuie... trebuie să încerc", îi fulgeră prin creieri. Apoi deodată se simți cuprins în brațe. Se îngrozi. Groparul îl sărută pe obraji, apăsat, cu buzele și mustățile ude. ― La o parte! răcni pretorul, spăimântat, ridicând brațele. Apostol se urcă pe scaun și se lovi cu capul de ștreangul ce atârna de sus. Pălăria i se înfundase pe ochi. O scoase și o aruncă în groapă. În aceeași clipă izbucni un plâns gros, disperat, nestăpânit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vargă Atinge cîte-o frunte de om, ce te dorește: Îl face ca Titanii, de tot desprețuește, Desprețuește lumea, pe sine - și-n-sfîrșit - Desprețue gândirea că e desprețuit, Privește astă viață ca pas spre mântuire, Ocazie durerei, o lungă adormire În inimi spăimântate - un chin și o povară, Ce veacuri ce trecură pe umeri i-ncărcară. A vieții comedie mișcată e de aur - - Când scena astei viețe e-al mîntuirei faur. Ironică e ziua ce vesel te privește Pe când în fire-o ființă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Care pătruns prin streșini la cer își face drum, Eșind din vatra tristă, cuptorul fără pîne A unui iobag care trăiește de-azi pe mâne, Când asuprirea oarbă și searbăda sclavie Domniau ca două spaime pe biata Românie. În lumea spăimântată venit-a însă-o zi Când Dumnezeul urei în iadu-i asurzi, Când poporul puternic de jugu-i desfăcut Și-aduse-atunci a minte ce fuse în trecut, A desgropat din piatră bătrânul meu schelet Și, în cântarea dulce a unui blând poet, Poporul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dus, pe cari căi străine O tinereță, tinereța mea! Suspine n-am - ah, de-aș ave suspine, De-aș ave lacrimi, plânge de-aș pute! Durerea cea mai crudă, cea mai mare Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu pot Să scap de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și ochiului celui în basme îi minți Să-i pară că ese din arc de pilastri Un prinț Cu ochii albaștri. {EminescuOpIV 543} Se-nvioșează fețele Ș-un matelot [agale], C-o luminare coborî-n Camara de butoae. De odat-un țipăt spăimântat Urlă-n urechi spre mare, Vine-ndărăt, dar flacăra De-asupra lui răsare. {EminescuOpIV 544} Se-nvioșează fețele Ș-un matelot [agale], C-o luminare coborî-n Camara de butoae. De odat-un țipăt spăimântat Urlă-n urechi spre mare, Vine-ndărăt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-n Camara de butoae. De odat-un țipăt spăimântat Urlă-n urechi spre mare, Vine-ndărăt, dar flacăra De-asupra lui răsare. {EminescuOpIV 544} Se-nvioșează fețele Ș-un matelot [agale], C-o luminare coborî-n Camara de butoae. De odat-un țipăt spăimântat Urlă-n urechi spre mare, Vine-ndărăt, dar flacăra De-asupra lui răsare. {EminescuOpIV 545} Apucă vergile în larg Și pînzile cuprinde Și de frânghii și de catarg Plesnind, sburînd se prinde. Iar căpitanul fără păs De moartea-n foc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de mai jos: Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie. Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător! (Vasile Alecsandri, Viscolul) 1. Notează ideea principală a fragmentului. 2.Precizează două teme
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
Dumnezeu și spune-i gândul tău, căindu-te sincer. El te va ierta. Omul se ridică în acel moment din genunchi și porni în neștire spre undeva. Nu-și dădu seama pe unde mersese, dar deodată se trezi uimit și spăimântat în fața bisericii de unde furase pălăria. Privi aiurit și-și zise: „Cine m-a adus aici?” Duse mâna la pălărie ca să se descopere. Pălăria se desprinse aproape singură, încet, omul păși pe treptele Bisericii și intră înăuntru. Nu mai era nimeni
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
bancă, în stradă. Citește cu voce tare, sub ochii intoleranți ai câte unui polițist. Inspirația este capricioasă, se pogoară când o aștepți mai puțin, e fulgurantă, și cere o bună primire. Când inspirația întârzie, bietul scriitor e o făptură jalnică, spăimântată: „Șed pe bancă și scriu de zeci de ori numărul 1848, în cruciș și în curmeziș, în toate felurile, și aștept să-mi vină o idee pe care s-o pot folosi. Un întreg noian de gânduri răzlețe îmi trec
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
primesc în viața lor. A venit grabnic ca o primejdie. S-a întâmplat ceva catastrofal. Bătrânul ajunge în chip logic la încheerea aceasta. Și pleacă la târg să vadă copiii, să vadă primejdia, pe când bătrâna bocește în urmă-i. Vine spăimântat, și, intrând la nepoți, nici n-are curajul să întrebe ce a fost, cine-i bolnav, cine a murit... Rămâne în pragul ușei, cu ochii întrebători. S-a întors chiar în acea zi să-și asigure baba. În această expediție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
copacii, torente-nfuriate, Și văile să urle de un potop ce-aștept. Și trăsnete în cremeni izbind neîncetat Să umple tot eterul de aburi de pucioasă, Să surpe în prăpăstii o stâncă scorburoasă, Să zbiere pe ea ursul de groază spăimântat. Poetul dezvăluie o artă decorativă de sursă hugoliană în tablouri amănunțite, sclipitor arheologice, vrednice de un Th. Gautier și pe care un parnasian le-ar fi aprobat din toată inima, dovadă această viziune exotică: Sub șase stâlpi granitici și-un
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare. Totul e în neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă nici un pas; Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată... E un lup ce se alungă după prada-i spăimîntată! În Iarna, închipuirea e o vreme îngrozită de putința unei ninsori totale, de sfârșit de lume, până ce zurgălăul spulberă sinistrul vis: Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă, Fulgii zbor, plutesc în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]