47 matches
-
oprit întîi la alt client; așa că scena s-a desfășurat sub presiunea vizitei lui iminente. Mika-Le s-a aruncat la picioarele Lenorei, cerând iertare și. . . parale. Aflase, se vede, de desfacerea averei Hallipa. Doru, vânăt și neștiind ce să facă, spăimântat de ce sa poate întîmpla, s-a repezit spre lăcustă. Lenora 1-a oprit: " Foarte bine face că mi se adresează mie - a spus - fiindcă eu singură sunt în drept să mă ocup de ea. . ." Și a făcut mărturisirea secretului nașterei
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
spre El „îți dă mâna să mă mănânci fiindcă sunt ultimul alb dar să știi că nu-mi pasă și am să recit“; El n-a apărut era la biserică (nu l-am văzut) am cotit după fete recitam; în spăimântat umblam pe poante fetele coborau spre o ecluză pavată cu dale argintii am; făcut un ocol pe după copaci „nu mai recita“ spunea Isis „e un profesionist pe aici te faci de râs“ „n-are decât să fie și mama profesioniștilor
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Când eu sării afară din cortul de mătasă- Vedeam o semilună pe zare cum se lasă, Și nălucit, crezusem- Flamura otomană. Cu ceata buimăcită fugeam, acum, călare, Dar boarea nopții clare ne-ntoarse la cetate Și povestindu-mi visul domniței spăimântate, I-am arătat cu spada tabloul de pe zare. În alb, domnița blondă, în noaptea ideală, De sus, de la fereastră, ca-n vis ieși afară, Scăldată în sineală, ea rîse-n noaptea clară... O, cât a râs domnița în noaptea de sineală
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
CODÂRLIC (se prăvălește): Săriți! Am crăpat de tot! Ajunge, văleu! DĂNILĂ (îl ridică la loc, îi strigă la ureche): Da' poate n-ai auzit tocmai bine chiuitura mea. Ce zici, mai facem o probă? Asta așa, treacă de la mine... CODÂRLIC (spăimântat): Ba nu, mă rog frumos! Eu nu mai vreau nimicuța decât să plec în baltă... (încearcă să se dezlege.) DĂNILĂ (aruncă ciomagul): Ia să te ajut. (îl dezleagă) Să-ți fie de bine petrecerea! CODÂRLIC: Lumeee, mi s-au detunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
se povestește că, în "anul 1831, pentru prima oară, vine epidemia necunoscută pîn-aci, cholera morbus. În București seceră câte două, trei sute de suflete pe zi și mai cu osebire jidovimea 141, cădeau oamenii pe uliță morți ca de trăznet. Lumea spăimântată căzuse la rugăciuni, singura mântuire. Guvernul și capii Bisericii preumblau moaștele tuturor sfinților ce avem prin țară; când au adus pe Sfântul Decapolitul Grigore de la Bistrița la Craiova, l-au întîmpinat toată oștirea română, făcîndu-i o mare paradă 142. La
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
asupra activității lor în mai toate județele țării, ca și în Capitală. Mai întîi să urmărim evoluția epidemiei în preajma și în decursul desfășurării revoluției din Țara Românească, prin prisma celor ce s-au implicat în evenimente. Astfel, serdarul Gheorghe Cantacuzino, "spăimîntat fiind atât eu, cât și familia mea dă bântuirea ce făcea holera pe la începutul lui iunie în București și, temîndu-ne să nu înceapă această năpraznică boală și în Ploești, am plecatără cu toți la Brașov pă la șapte ale acelei
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
vargă Atinge cîte-o frunte de om, ce te dorește: Îl face ca Titanii, de tot desprețuește, Desprețuește lumea, pe sine - și-n-sfîrșit - Desprețue gândirea că e desprețuit, Privește astă viață ca pas spre mântuire, Ocazie durerei, o lungă adormire În inimi spăimântate - un chin și o povară, Ce veacuri ce trecură pe umeri i-ncărcară. A vieții comedie mișcată e de aur - - Când scena astei viețe e-al mîntuirei faur. Ironică e ziua ce vesel te privește Pe când în fire-o ființă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Care pătruns prin streșini la cer își face drum, Eșind din vatra tristă, cuptorul fără pîne A unui iobag care trăiește de-azi pe mâne, Când asuprirea oarbă și searbăda sclavie Domniau ca două spaime pe biata Românie. În lumea spăimântată venit-a însă-o zi Când Dumnezeul urei în iadu-i asurzi, Când poporul puternic de jugu-i desfăcut Și-aduse-atunci a minte ce fuse în trecut, A desgropat din piatră bătrânul meu schelet Și, în cântarea dulce a unui blând poet, Poporul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dus, pe cari căi străine O tinereță, tinereța mea! Suspine n-am - ah, de-aș ave suspine, De-aș ave lacrimi, plânge de-aș pute! Durerea cea mai crudă, cea mai mare Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu pot Să scap de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și ochiului celui în basme îi minți Să-i pară că ese din arc de pilastri Un prinț Cu ochii albaștri. {EminescuOpIV 543} Se-nvioșează fețele Ș-un matelot [agale], C-o luminare coborî-n Camara de butoae. De odat-un țipăt spăimântat Urlă-n urechi spre mare, Vine-ndărăt, dar flacăra De-asupra lui răsare. {EminescuOpIV 544} Se-nvioșează fețele Ș-un matelot [agale], C-o luminare coborî-n Camara de butoae. De odat-un țipăt spăimântat Urlă-n urechi spre mare, Vine-ndărăt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-n Camara de butoae. De odat-un țipăt spăimântat Urlă-n urechi spre mare, Vine-ndărăt, dar flacăra De-asupra lui răsare. {EminescuOpIV 544} Se-nvioșează fețele Ș-un matelot [agale], C-o luminare coborî-n Camara de butoae. De odat-un țipăt spăimântat Urlă-n urechi spre mare, Vine-ndărăt, dar flacăra De-asupra lui răsare. {EminescuOpIV 545} Apucă vergile în larg Și pînzile cuprinde Și de frânghii și de catarg Plesnind, sburînd se prinde. Iar căpitanul fără păs De moartea-n foc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îi reprezentăm! Titu Herdelea surâse înțelegător, iar prefectul trase cu ochiul. Atunci însă doamna Pintea dădu semnalul plecării la care se ralie îndată și soția prefectului. Grigore și Miron zadarnic mai încercară să se împotrivească. În câteva minute toți oaspeții, spăimântați că orele sunt aproape patru, se ridicară. Se ivi totuși o problemă gravă, pusă de doamna Pintea însăși: cum să facă oare cu cei trei copii ai ei pe care îi culcase îndată după cină și acuma dormeau duși? Îi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ferestrele de la salon și sufragerie; voia să se poată apuca de dereticat până se va scula cucoana. Apoi își luă așternutul să-l treacă, prin coridor și bucătărie, acasă. In bucătărie, unde duduia focul, erau părinții ei, amândoi supărați și spăimântați. ― Hai, fato, nu dospi ca boierii, că nu-i vreme de dormit! o întîmpină tatăl său. Hai, c-am dat de mare belea, că numai astea ne mai lipseau! Adineaori, când răsărea soarele, Dumitru s-a dus de a sculat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de mai jos: Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie. Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător! (Vasile Alecsandri, Viscolul) 1. Notează ideea principală a fragmentului. 2.Precizează două teme
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
În schimb, are acea capacitate ideală de a se subordona soțului fără nici un efort. Efimița se zbate între două lumi, dintre care pe una nu reușește s-o sesizeze și s-o înțeleagă. Astfel, când Leonida se scoală din somn spăimântat, ea se referă la acest univers necunoscut spunând: scoal’ că-i foc, Leonido! Scoal’că-i revuluție, bătălie mare afară! Siguranța confortului prezent îl îndeamnă pe Leonida să nu creadă aceste ipoteze teribile: Aș! Vorbă să fie! Ce te pomenești
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
sa artistică. Într-un ciclu precum Zbor de solstițiu, ce pare a fi efigia vocației sale poetice, sentimentul dragostei este înțeles ca „inevitabila dramă a trecerii noastre cosmice” (A vedea). Se imaginează rostogoliri de pe stâncile munților în „țipete de vulturi spăimântați”, „după un chip oval și-un trup subțire” (Gol). Alteori iubirea e pustiitoare, metafora însăși fiind parcă mistuită într-o rotire cosmică. Poetul invocă stelele, dă foc cerului într-o „tragică seară”, provocând „un ultim potop și prăpăd” (Baladă la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
copacii, torente-nfuriate, Și văile să urle de un potop ce-aștept. Și trăsnete în cremeni izbind neîncetat Să umple tot eterul de aburi de pucioasă, Să surpe în prăpăstii o stâncă scorburoasă, Să zbiere pe ea ursul de groază spăimântat. Poetul dezvăluie o artă decorativă de sursă hugoliană în tablouri amănunțite, sclipitor arheologice, vrednice de un Th. Gautier și pe care un parnasian le-ar fi aprobat din toată inima, dovadă această viziune exotică: Sub șase stâlpi granitici și-un
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare. Totul e în neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă nici un pas; Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată... E un lup ce se alungă după prada-i spăimîntată! În Iarna, închipuirea e o vreme îngrozită de putința unei ninsori totale, de sfârșit de lume, până ce zurgălăul spulberă sinistrul vis: Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă, Fulgii zbor, plutesc în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a susținut foiletonul literar la „Gazeta de Iași”. Versurile lui N., amestecând elegia cu satira, între lamentație și sarcasm, adună și interiorizează motive caracteristice momentului de destrămare a iluziilor ce a urmat revoluției de la 1848. „Desperarea” de a fi, „gândirea spăimântată” de pierderea virtuților străbune (Dor și jale, În memoria celor morți pentru patrie și libertate), prinse în faldul romantic al fatalității și damnării („Să fii om, să ai un suflet, să-ți vezi mâna sfâșiată / Și să nu poți nici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergînd, urlînd În urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pămînt. Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimîntate, Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!” sau: „Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pradă, corbii zbor vîrtej, viscolul frămîntă lumea etc. O agresiune generală care naște, firesc, o spaimă și o agitație de apocalips: turmele tremură, arborii se Îndoaie, din codri, de pe dealuri, din cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt [... ] mii de glasuri spăimîntate”... Frigul, În manifestarea lui materială, este mai puțin fioros: lungi troiene, zale argintie, țurțuri lucitori, pod de gheață Între maluri, Întinderea pustie, fără urmă, fără drum, stele [...] Înghețate, cerul [... ] oțelit... Senzația mai profundă e de cădere În somn geologic, de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
crivățul pătrunde, scoțînd note-ngrozitoare. Totul e În neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor În atmosferă, pe zăpadă - nici un pas; Dar ce văd?... În raza lunei o fantasmă se arată... E un lup ce se alungă după prada-i spăimîntată!” Alecsandri dă strălucitorului din natură și un sens monumental. Un templu nemărginit În care ard mii de făclii, munții ca niște altare colosale, codrii transformați Într-o orgă uriașă („organe sonore”), luna ca un far tainic - iată reprezentările acestei sete
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]