KorAP: Find »[drukola/base=specificator & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 ...8 >

176 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

și cele în care relația parte - întreg se stabilește la nivel sintactic. În prima categorie intră sintagmele în care pe prima poziție se află un nume cu sens partitiv, de tip parte, sfert, jumătate. Acestea se află în poziția de specificator în grupul nominal care este sintagma partitivă, centrul acestui grup fiind nominalul de pe poziția a doua. Se explică astfel faptul că acordul se face, în general, cu N2, la plural, deci cu centrul. Structura sintactică a acestor sintagme partitive este

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
astfel faptul că acordul se face, în general, cu N2, la plural, deci cu centrul. Structura sintactică a acestor sintagme partitive este asemănătoare cu cea a sintagmelor pseudopartitive (un kilogram de..., o sticlă de...), în care N1 este tot un specificator. (8) GN 3 Spec N' | 2 GD de GN 4 dintre 4 un kilogram mere o parte cărți (cf. Nedelcu, 2009: (289), pentru un kilogram de mere) A doua categorie de sintagme partitive, cele în care relația parte - întreg se

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Spec,Do. Deplasarea lui fiecare la Spec,Do se petrece în sintaxa vizibilă (engl. overt syntax), într-un moment al derivării în care verbul se deplasează la centrul Acordo și fiecare este în Spec,Do, cea mai înaltă poziție de specificator din GD indefinit (1997: 43-44). Dacă acordul se face la plural sau la persoana I ori a II-a, ca în (13)b-d, atunci N2 s-a deplasat la Spec,Do în sintaxa non-vizibilă (engl. covert syntax). Prin urmare, acordul

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
II-a, ca în (13)b-d, atunci N2 s-a deplasat la Spec,Do în sintaxa non-vizibilă (engl. covert syntax). Prin urmare, acordul cu N2 se face într-un moment al derivării sintactice în care N2 este cel mai înalt specificator din sintagma partitivă. Pe scurt, întotdeauna verbul-predicat se acordă cu acel nominal care ocupă cea mai înaltă poziție de specificator din GD (din sintagma partitivă): (13) a. Fiecare dintre studenți a luat un premiu. b. Fiecare dintre studenți au luat

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Prin urmare, acordul cu N2 se face într-un moment al derivării sintactice în care N2 este cel mai înalt specificator din sintagma partitivă. Pe scurt, întotdeauna verbul-predicat se acordă cu acel nominal care ocupă cea mai înaltă poziție de specificator din GD (din sintagma partitivă): (13) a. Fiecare dintre studenți a luat un premiu. b. Fiecare dintre studenți au luat un premiu. c. Fiecare dintre noi am venit. d. Fiecare dintre voi ați venit. Reprezentarea în arbore a sintagmei partitive

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
de exprimare a unor categorii funcționale. Pentru Kupferman (1999), structura sintagmelor partitive este aceeași cu cea a structurilor pseudopartitive (pe care el le numește cantitative), cea din (15). Prepoziția este un centru sintactic, iar nominalul cu sens partitiv este un specificator (comp. cu structura pseudopartitivelor, din (16)): (15) a. [GPart [Spec [GN o parte]] [Part' [Part o dintre] [GN [N studenți]]]] b. GPart 3 GN Part' 4 2 o parte Parto GD dintre 4 studenți (16) a. [GCuant [Spec [GN o

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
caracteristici morfologice substantivale, ceea ce explică de ce se leagă de nominalul cuantificat prin prepoziție, la fel ca substantivele cu sens cantitativ din sintagmele pseudopartitive. Kupferman (2004) consideră că prepoziția de este centrul sintagmei, N2 este complementul său, iar N1 este un specificator. Nedelcu (2009) adoptă o analiză similară cu cea a lui Kupferman: N1 este un specificator, iar N2 este centrul sintagmei pseudopartitive. Rothstein (2009) distinge două tipuri de utilizări ale sintagmelor pseudopartitive: citirea de tip individualizare și cea de tip măsurare

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
ca substantivele cu sens cantitativ din sintagmele pseudopartitive. Kupferman (2004) consideră că prepoziția de este centrul sintagmei, N2 este complementul său, iar N1 este un specificator. Nedelcu (2009) adoptă o analiză similară cu cea a lui Kupferman: N1 este un specificator, iar N2 este centrul sintagmei pseudopartitive. Rothstein (2009) distinge două tipuri de utilizări ale sintagmelor pseudopartitive: citirea de tip individualizare și cea de tip măsurare. În sintagmele de tip individualizare, primul nominal este centrul sintagmei și atribuie rolul semantic Conținut

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
cele două nominale alcătuiesc o propoziție redusă - GX în structura de mai jos - în care N2 este subiect, iar N1 este predicat. N2 se deplasează într-o poziție de centru mai înaltă, iar N1 (predicatul) se deplasează în poziția de specificator al acestui centru mai înalt: (95) GF 3 Spec F' o sticlăj 3 o bijuteriej Fo GX Xi + F 3 de Spec X' vin 2 automobil Xo GNpred ti tj (cf. Tănase-Dogaru, 2007: 95) Prepoziția de este pentru sintagmele calitative

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
sau Andrei...). 1.2. Statutul sintactic și structura sintagmei coordonate Sintagmele coordonate sunt considerate în unele studii grupuri sintactice GConj. În lingvistica generativă au fost propuse mai multe analize ale acestui GConj: (i) primul conjunct 89 (cf. engl. conjunct) este specificator, conjuncția este centru, iar al doilea conjunct este complement: (3) GConj 3 GDet Conj' Ion 3 Conj GDet și nevastă-sa (ii) doar al doilea conjunct formează un GConj cu conjuncția, iar acest GConj este atașat primului conjunct, GN, întreaga

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
în grupul verbal a fost extinsă la dublarea clitică. Conform lui Chomsky (1995), Cazul este verificat într-o configurație implicând un centru Acord. Dacă nominativul este verificat astfel, conform ipotezei că propoziția este o proiecție a Acordului, iar subiectul este specificatorul său, era firesc să se extindă și să se uniformizeze teoria despre verificarea cazului și să se propună verificarea cazului acuzativ într-o configurație asemănătoare. Prin urmare, a apărut ipoteza existenței unei proiecții Acord în preajma verbelor tranzitive, mai precis, între

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

de predicație, în teoria lui Bowers (2002) prov. = provensală ptg. = portugheză refl. = reflexiv rel. = relativ(ă) rom. = română S = subiectul verbelor intranzitive Sa = subiectul marcat ca A So = subiectul marcat ca O S-Structură = structură de suprafață sp. = spaniolă Spec = specificator T = Tense (engl.), categoria funcțională Timp TP = Tense Phrase (engl.), grupul timpului t = trace (engl.), urmă Tr = categoria funcțională tranzitivitate, în teoria lui Bowers (2002) tranz. = tranzitiv UTAH = Uniformity of Theta Assignment Hypothesis (engl.), Ipoteza uniformității atribuirii rolurilor tematice, conform

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Payne (1980)4, că ergativitatea rezultă din incapacitatea verbului de a atribui Caz structural obiectului direct. Centrul funcțional I atribuie și ergativul, și absolutivul. Argumentul în ergativ se deplasează în Spec,IP, poziția tematică specifică subiectului intranzitiv, având aceeași relație specificator−centru cum este cea folosită pentru atribuirea ergativului/genitivului. Bok-Bennema (1991) arată că, în eschimosă, cazul modalis (cazul direct) care apare în structurile antipasive și în alte contexte este o marcare acuzativă, reflectând cazul atribuit de verb. De aici, ar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
realizarea sa ca acuzativ, ca ergativ sau ca oblic. Un centru vid cum este K poate satisface ECP numai fiind guvernat de un antecedent, pentru că nu poate ocupa o poziție tematică. Relația de guvernare standard: un centru guvernează complementul și specificatorul lui și orice grup din configurația ECM. Legarea centrului induce transparență. Principiul Proiecției reprezintă corespondența biunivocă dintre rolurile tematice ale intrărilor lexicale și pozițiile sintactice (Pollock 1997: 64). Principiul Proiecției subliniază legătura dintre Sintaxă și Lexicon și stipulează că structura

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
să demonstreze că Generalizarea lui Burzio (vezi Capitolul 3, 4.1.1.) nu este valabilă pentru limbile ergative, în locul căreia autorul propune Parametrul ergativ: Într-o limbă dată, un centru verbal X0 (V sau I) poate atribui Caz complementului (sau specificatorului acestui complement) dacă și numai dacă X0 atribuie rol tematic specificatorului proiecției XP. IP sau VP 3 3 Spec I' Spec V' θ 3 θ 3 I0 VP V D 3 AC Spec V' ERG Atribuirea Cazului în limbile ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1.) nu este valabilă pentru limbile ergative, în locul căreia autorul propune Parametrul ergativ: Într-o limbă dată, un centru verbal X0 (V sau I) poate atribui Caz complementului (sau specificatorului acestui complement) dacă și numai dacă X0 atribuie rol tematic specificatorului proiecției XP. IP sau VP 3 3 Spec I' Spec V' θ 3 θ 3 I0 VP V D 3 AC Spec V' ERG Atribuirea Cazului în limbile ergative (Holmer 2001) Murasugi (1992)13 propune o analiză diferită a ergativității

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reprezentare sunt limitate la cele necesare conceptual, adică la cele de interfață cu sistemele performative −; pe de altă parte, mecanismele tehnice: se renunță la operația de guvernare, fundamentală în GB, preferându-se operații "primitive", motivate conceptual, ale sistemului X-bară, relațiile specificator−centru (Spec-Head) și centru−complement (Head-Comp). Gramaticile (derivările sintactice) trebuie să fie interpretabile la cele două interfețe: interfața cu sistemul conceptual-intențional prin LF (forma logică) și cea cu sistemul articulator-perceptual prin PF (forma fonologică); dacă o derivare nu este convergentă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trăsături, dar ele nu sunt semantic inerente și trebuie verificate sau valorizate). Trăsăturile de Caz sunt întotdeauna neinterpretabile (nu au niciodată conținut semantic). Trăsăturile neinterpretabile trebuie verificate prin intermediul unei trăsături interpretabile de același tip și cu aceeași valoare, în relație specificator−centru (trăsăturile φ ale unei categorii funcționale sunt șterse de către trăsăturile φ ale unui DP, în poziția de specificator al acestuia). Variația parametrică este legată de forța trăsăturilor: în franceză, acordul puternic determină deplasarea verbului; în engleză, unde acordul este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au niciodată conținut semantic). Trăsăturile neinterpretabile trebuie verificate prin intermediul unei trăsături interpretabile de același tip și cu aceeași valoare, în relație specificator−centru (trăsăturile φ ale unei categorii funcționale sunt șterse de către trăsăturile φ ale unui DP, în poziția de specificator al acestuia). Variația parametrică este legată de forța trăsăturilor: în franceză, acordul puternic determină deplasarea verbului; în engleză, unde acordul este slab, verbul nu se deplasează. În versiunea inițială a PM, Cazul e verificat, nu atribuit. Flexiunea (I) verifică trăsătura

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
neinterpretabile activează aceste trăsături; în această versiune, nu verificarea, ci valorizarea trăsăturilor este importantă. În cea mai recentă versiune a PM, acordul nu cere termenii implicați − cel acordat (probe) și cel cu care se acordă (goal) − să fie în relație specificator−centru. Categoriile funcționale v și I trebuie numai să c-comande un argument pentru a se valoriza trăsăturile. Bruening (2007) prezintă cele două tipuri de marcare cazuală a nominalelor: (a) Caz structural: nu depinde de un anumit rol tematic atribuit

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominal. Limbile ergative și cele acuzative au D-Structură diferită și inserare (engl. merge) diferită. Obiectul este proiectat la fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
merge) diferită. Obiectul este proiectat la fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care există o diferență fundamentală între

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
confirmă indirect Generalizarea lui Burzio: dacă o categorie x (F, definit ca alter ego-ul verbului lexical) nu proiectează argument extern, atunci nu va atribui Caz structural. Limbile ergative nu au categoria F, de unde rezultă că Agentul în ergativ, generat în specificatorul unei proiecții funcționale, este legitimat tematic, nu și structural; legitimarea absolutivului a beneficiat de o analiză paralelă cu legitimarea nominativului din construcțiile inacuzative din limbile de tip acuzativ. Deplasarea argumentelor (engl. A-movement) nu se declanșează neapărat din necesități de marcare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de abordări este subliniată de Alexiadou (2001: 169−170) − la Nash (1995), limbile ergative și cele acuzative au aceeași D-Structură, dar nu arată la fel după inserția argumentelor: în limbile acuzative, subiectul este proiectat în exteriorul proiecției VP, ca specificator al unei proiecții funcționale care selectează un VP; în limbile ergative, subiectul este proiectat în interiorul proiecției VP, fiind cel mai înalt adjunct al proiecției lexicale VP. Spre deosebire de Marantz (1984), la Nash (1995) nu există implicația că obiectele ar fi proiectate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt considerate structurale. Nash (1996)35 a arătat că limbile ergative diferă de limbile acuzative prin absența proiecției v, poziție structurală care găzduiește subiectul tranzitiv (Chomsky 1995). Agentul nu este proiectat tematic în limbile ergative, adică nu este proiectat ca specificator al v, însă poate fi introdus ca adjunct. Nash (1996), Mahajan (1993)36, Woolford (1997) au arătat că ergativul nu este un Caz structural paralel cu nominativul, ci e un Caz lexical, paralel cu dativul. Woolford (1997) a subliniat existența

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]