312 matches
-
logic la această întrebare. Dar există un răspuns literar: dragoste. Petre Țuțea îi iubește - la nebunie - pe români și face în legătură cu ei tot felul de afirmații hazardate, elocvente tocmai (și numai) prin năstrușnicia lor. Nu contează ce spune, contează exuberanța spunerii. Un îndrăgostit are dreptul să-și mângâie tandru iubita sau să-și compună o figură fioroasă și să schițeze gestul strângerii ei de gât. Cineva lipsit de imaginație se poate îngrozi înregistrând o asemenea comportare, aparent inconsecventă. Însă ea constituie
GÂNDIREA EXCLAMATIVĂ by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17294_a_18619]
-
care l-ar fi făcut și antipatic absolvenților semicentenari înveninându-le dorita revedere. Celor care l-am ascultat atunci, intervenția lui Corneliu Coposu ni s-a părut extraordinar de curajoasă. Dar cel care a rostit-o avea aerul firesc al spunerii unui adevăr, pe care noi, cei de față, prizonierii unor prejudecăți și înrobiți convențiilor dictaturii, îl ocoleam.
O întâmplare revelatoare la Blaj by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/2516_a_3841]
-
strânsoarea șaceluiț clește“, care este statul „față către față“. Cititorul nu se află decât virtual „față către față“ cu autorul, în timp ce acesta din urmă are, neîndoielnic, un „chip“, fie el imaginar, căruia i se adresează, îi spune ceva folosind propria spunere. Cititorul, însă, și-o imaginează și își vorbește presupunând spunerea autorului, având totuși propria intonație, propria secvențializare a textului citit, întrucât: „... după cum albăstrelele lui Luchian sunt făcute cu tibișirul comun elevilor de pretutindeni ș...ț, îmi vine în gând că
Mihai Șora: despre rostul dialogului by Vasile Savin () [Corola-journal/Journalistic/2525_a_3850]
-
nu se află decât virtual „față către față“ cu autorul, în timp ce acesta din urmă are, neîndoielnic, un „chip“, fie el imaginar, căruia i se adresează, îi spune ceva folosind propria spunere. Cititorul, însă, și-o imaginează și își vorbește presupunând spunerea autorului, având totuși propria intonație, propria secvențializare a textului citit, întrucât: „... după cum albăstrelele lui Luchian sunt făcute cu tibișirul comun elevilor de pretutindeni ș...ț, îmi vine în gând că tocmai din această omonimie răsare întreg haloul de semnificații cu
Mihai Șora: despre rostul dialogului by Vasile Savin () [Corola-journal/Journalistic/2525_a_3850]
-
unele aprecieri, jurnalul de scriitor se așază de fapt la granița transparentă a „translatărilor” ce leagă viețile noastre. Cititm jurnalele de scriitor ca pe niște romane „spontane”. „Obiectivitatea” lor e dată de o detașare specifică obținută prin instalarea profundă a „spunerii” în realitatea eului, o realitate inaccesibilă în mod obișnuit celorlalți și devenită, în faptul scrisului, fascinantă. Firul aglutinărilor de „date” dintr-un jurnal urmează un traseu inițiatic și revelator, livrat în cele din urmă descifrărilor. Sub semnul introspecției Între jurnalele
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
Radu Petrescu), nu divaghează la nesfârșit (ca Nicolae Breban), nu face paradă de tehnică narativă (ca Mircea Nedelciu). Spune exact ceea ce are de spus, ca Marin Preda, în întâlnirea din Pământuri. Spre deosebire însă de Marin Preda, el își autentifică spunerea printr-o sesizare (deloc malițioasă, ci doar resemnată) a comediei existenței și printr-o fină și elegantă relativizare a reprezentării. Textele sale au o fosforescență culturală, pe care nu o au povestirile din întâlnirea din Pământuri. Ioan Groșan este un
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16837_a_18162]
-
țară/ Lume m-ai sleit lume/ mă torn în cubul mic/ al unui zar/ să mă odihnesc" (Cursa ) între lucruri bolborositoare și viclene oglinzi, se pierde și se recucerește, cu matură melancolie, ades ironic și câteodată placid, într-o neostoită spunere. Istoricul literar, apreciindu-i echilibrul și puterea, l-ar situa în continuarea înnoitorilor interbelici, cu vagi răsunete din Blaga și Arghezi, aflându-i prea puține înrudiri cu poeții epocii sale, ceea ce ar putea induce fie un anumit provincialism, fie, dimpotrivă
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]
-
aproape) că nu se întîmplă nimic - dar dincolo de nimic mocnește crima; se știe cîtă migală presupune această aparentă neglijență stilistică - de la imaginea atît de expresivă în nervozitatea ei (Silviu Stavilă) pînă la sunet și montaj. Regizorul are - printre altele - simțul "spunerii firești", al umorului zgrunțuros și al micului gest memorabil (ca mostre de imagini emblematice, de reținut profilul lui Papadopol, la volan - după ce a văzut reglarea de conturi - și acasă, singur la masă, profilul unui om speriat și trist, care a
Care marfă? Care bani? by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16020_a_17345]
-
romanul nu-și divulgă cu ușurință cheile. Aluzivă la stări contemporane, dacă nu din imediata actualitate, narațiunea se refugiază cu voluptate în volutele irealității, ale magicului, satisfăcând verva cu grad înalt de gratuitate a unui autor în plină voluptate a spunerii. Astfel, dacă dictatorul-tip oferă supușilor lui continuitatea - fie și una băltită - asemeni politicienilor din zilele noastre, masele, la rândul lor suferă de inerție ancestrală, �preferând să fie lăsate să somnoleze în starea vegetativă cu mediul. A transforma istoria în
Un roman al hipersimțurilor by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16119_a_17444]
-
până la urmă tot vine o vreme de a ne contabiliza trăirile, chiar și cele mai profunde, care sunt mai greu de luat în calcul. Pare a fi un truism, o ploeonastică la însăși dimensiunile vieții, dar dacă nu e o spunere chiar repetitivă, atunci riscăm să uităm de unde, pe unde și până unde avem mersul. Cu o efervescentă „Pasiune”, în clar și deloc ascunsă după subînțelesuri, ci mergând de-a dreptul pe înaltul înțelesului, Camelia Ardelean aduce transfigurarea propriei experiențe de
NOU VOLUM DE VERSURI de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 1738 din 04 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381752_a_383081]
-
nimica, deși tot era ascuns.../ Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns.” Ceea ce (ni se mai spune) transpare dincolo de ele este tocmai „substratul (o sub-stare) metafizic” al unui discurs ontologic de o „admirabilă și precisă precuvântare a lumii, o spunere a ei înainte de cuvinte.”(p.30.) Nu fără o tentă de malițiozitate, Amăriuței îl taxează pe Călinescu, cel ce nu a rezistat ispitei de-a explica cultural „ideile” cuprinse în versurile amintite, identificându-le sursa în altă gândire decât cea
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
ideile filozofice, sursa lor nu e de găsit în literatură, ci în gîndire, iar astăzi gîndirea liberă e sistematic blocată de presiunea mediatică a ideologiei dominante. Aproape că îți vine să spui că ultimul lucru care se dorește astăzi e spunerea adevărului și revelarea rostului vieții umane. Dimpotrivă, ținta pare să fie ocultarea lor. Oricum, pentru Ciprian Vălcan mixajul dintre filozofie și litaratură reprezintă ceea ce Sloterdijk numea "geniul centauresc": putința de a practica atît idiomul sever al științei cît și limbajul
Surîsul centaurului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8257_a_9582]
-
fund un triunghi al Bermudelor/ pe unde realitatea dispare fără urmă". (Cum își reglează inima avantaje din viitor). Potopul descris la început e un pretext pentru a destructura și biografia poetului. Tonul scăzut, egal, pare să nu mai însoțească o spunere, ci doar să convertească tragicul lăuntric într-un limbaj exclusiv al poeziei, cum ar spune Paul Valéry. Nonsensul și oniricul se instalează ca la ele acasă: "capul de vultur rebel/ cumpărat azi din piață/ cu cît tace mai mult la
Despre demnitate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8451_a_9776]
-
portativul cântecului la sonurile de cântec nostalgic în care cuvântul cheamă muzica, este nevoie pentru interpreți de căutarea unor anumite alte mijloace, în pătrunderea creației, a componisticii. Cei doi muzicieni nu au ostenit întâmplător, lucrând pentru a-și șlefui modul spunerii muzicale. Ei s-au ascultat întâi, până au găsit calea, în timp, și acum. De-abia atunci, după ce au aflat-o, ne-au luat să călătorim împreună, devenind laolaltă “toți”, în ceasurile liedului și ale melodiei.
Ceasurile liedului ?i melodiei by Grigore Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/84244_a_85569]
-
unor seisme în care sunt prinși, în epicentru, cei direct legați de persoana dispărută, iar la margini oamenii dependenți, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cel decedat. Formulele exterioare de marcare a doliului - de la culoarea îmbrăcăminții la spunerea rugăciunilor - sunt partea vizibilă a unui aisberg a cărui masivitate nu poate fi, de fapt, descrisă cu precizie niciodată. Din acest motiv, doliul a devenit un subiect de analiză mai ales pentru tehnici (ar fi o exagerare să le numim
Mic tratat despre doliu (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6964_a_8289]
-
plus să denunțăm situarea lui Caragiale în zona realismului. Pentru realiști, felul cum e spus ceva, actul în sine al enunțării contează mai puțin sau chiar deloc. Enunțarea pare să fie o consecință naturală a lumii. Or, la Caragiale, actul spunerii e esențial. Cititorul e obligat să vadă textul, nu lumea, nu realitatea”. Am citat amplu din Mircea A. Diaconu, simțindu-mă obligat să o fac. Susținerile sale nu sunt deloc comune, sunt originale și radicale. Firesc mi s-a părut
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
exegetul de care ne ocupăm, e dacă ne putem apropia de această operă, mereu ispititoare, printr-o critică «de sistem», pretențioasă, negreșit constrîngătoare, livrînd savantlîcuri sau dacă o putem savura și descifra printr-o lectură strict «de plăcere», gustînd fervoarea spunerii și acel Creangă al aparențelor, expediat sub eticheta de scriitor poporal”. Dacă excluderea ultimei ar fi o aberație, să admitem că și „savantlîcurile” psihanaliștilor și ezoteriș- tilor se pot dovedi atracțioase. E vorba de abordarea operei în duhul unei „gratuități
Creangă, un autor „epuizat“? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4340_a_5665]
-
și în aventura autofăuririi intelectuale prin lectură, studiu și meditație. Între Poezii -le din 1960 și chiar cele din următoarele două volume, distanța calitativă e ca mugurii primăverii, și fructele timpurii, și roadele coapte pe deplin ale toamnei. Tipul de spunere e însă același. Poezia este, pentru Maria Octavian Pavnotescu, jurnal interior. Confesie. Confesie aproape directă, aproape nudă, în versurile de tinerețe; confesie stilizată, rafinată prin cultură, prin intelectualizare, acum. Confesia încredințată cui? Memorialul numit Viața ca reprezentare include scrisori adresate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pas semnificația și însemnătatea revoluției întreprinse de Paul Valéry în teoretizarea genezei poetice: este vorba de o radicală mutare de accent, de la abordarea biografică a operei, la receptarea ei ca proces nicicând încheiat, ca mecanism angajând un tip special de spunere, perpetuu atent să se mențină în zona poeticului, să nu cadă în proză. Și ce este, până la urmă, poeticul, în concepția valéryană? O rostire a cărei extremă abilitate constă în a evita obiectualizarea, menținându-se ca act demn să producă
Ultima Thule a poeticului by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/9059_a_10384]
-
în poem(e). Dar nu numai în poem(e). Aceasta înseamnă că există o experiență, pe care o numesc atașament, și căreia i-am putea foarte bine spune locuire (Wohnung) și, în același timp, o supraveghere neobosită a limbii. Deci spunerea acestei experiențe este o spunere care se supraveghează; cu alte cuvinte, nu are o proximitate față de lucruri decât în măsura în care se bucură de o proximitate față de sine însăși, din punct de vedere formal. Ponge a enunțat-o explicit: acel parti pris
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
numai în poem(e). Aceasta înseamnă că există o experiență, pe care o numesc atașament, și căreia i-am putea foarte bine spune locuire (Wohnung) și, în același timp, o supraveghere neobosită a limbii. Deci spunerea acestei experiențe este o spunere care se supraveghează; cu alte cuvinte, nu are o proximitate față de lucruri decât în măsura în care se bucură de o proximitate față de sine însăși, din punct de vedere formal. Ponge a enunțat-o explicit: acel parti pris al cuvintelor prilejuiește o atenție
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
pris al cuvintelor prilejuiește o atenție poetică autentic fixată asupra lucrurilor. Dar de fiecare dată trebuie început prin a distinge o experiență, de ordinul emoției, să spunem. Întotdeauna va fi adevărat faptul că un afect poate sta la originea unei spuneri, fie că aceasta este o odă, un sonet sau altceva. Este, așadar, vorba despre relația dintre un a spune ceva cuiva și experiența propriu-zisă a locuirii în lume, atașamentul: o curiozitate constantă în fața unei culori, a unui peisaj, a unui
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
a unui eveniment din lume etc. Este ceea ce romantismul german numește locuirea poetică: dichterisch aber wohnet der Mensch. Este punctul în care mă întâlnesc, în zilele noastre, cu preocuparea ecologică. Anume: ecumen-ul, atașamentul față de lumea Terrei. LP: Dar ce înseamnă spunerea acestui atașament? MD: Înseamnă a fi atent la felurile de a spune ale spunerii. Este o atenție acordată semnificantului. Pentru a caracteriza o parte a secolului al XX-lea, folosesc expresia emanciparea semnificantului. Cu alte cuvinte, după cum a exprimat-o
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
aber wohnet der Mensch. Este punctul în care mă întâlnesc, în zilele noastre, cu preocuparea ecologică. Anume: ecumen-ul, atașamentul față de lumea Terrei. LP: Dar ce înseamnă spunerea acestui atașament? MD: Înseamnă a fi atent la felurile de a spune ale spunerii. Este o atenție acordată semnificantului. Pentru a caracteriza o parte a secolului al XX-lea, folosesc expresia emanciparea semnificantului. Cu alte cuvinte, după cum a exprimat-o și Mallarmé în felul său, locutorul nu-și îndreaptă atenția cu precădere înspre lucru
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]
-
poezie în absența experienței poetice. Ea poate fi aceea a unui afect - mânia, de pildă. La urma urmei, poezia occidentală începe odată cu mânia lui Ahile, care declanșează Iliada: "Cântă, Zeiță, mânia ce-a-prinse pe-Ahil Peleianul... Acesta este un afect. Poemul este spunerea și transfigurarea acestui afect printr-o lucrare a limbii asupra ei înseși. Fundamental. Nimic altceva. A ieși în afara acestui cadru înseamnă a ieși din poezie. Sau, sub forma unei întrebări: oare a ieși din această dublitate nu ar însemna a
Michel Deguy:"Rațiunea care guvernează poemul este o rațiune pe care o numesc impură" by Luiza Palanciuc () [Corola-journal/Journalistic/9034_a_10359]