96 matches
-
noastre biologice ar putea fi, creștinește vorbind, un punct de plecare către reconciliere. Hic et hunc! Și-atunci? Văluriți în pusee de neîncredere, inundați de licoarea angoasei ce recepta cândva o realitate descurajantă, așezăm (încă) în plan vizual verticala îndoielii, spuzind-o cu vocalize de foc și șlefuind-o cu ocheadele injectate ale îndoielii și răzbunării. Sintagma Lăpușneanului cu „capul lui Moțoc” este lasoul aruncat de cerberii descăunați și dezaxați ai unei puteri revolute, ce ne cuprinde într-o uriașă acoladă
NEVOIA DE NORMAL de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 191 din 10 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366691_a_368020]
-
Antagonie Ieri s-a mai născut o stea în cer, Aici, a fost o moarte cu durere, Plecarea unei ființe de-ntrebări ne-a pus în cuvinte numai miere. Amintiri din miezul unui poem Ideile acestui poem sunt un cer spuzit de stele Numai când ultimul luceafăr cade-n rouă, Așa cum renaște din tăcerile mele In suflet când începe o zi nouă. Ideile acestui poem se strecoară în metaforă In propriul subânțeles atât de viu. Stelare insule culeg dimineți în anforă
AMINITIRI DIN MIEZUL UNUI POEM de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 344 din 10 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351515_a_352844]
-
Balta, Proitești și Nadanova, Turtaba și Priboaia, Podeni și Godeanu, Busești și Glogova, Izverna și toată valea Cernei iorgovane. Asemeni balaurului urmărit de viteazul Iovan Iorgovan, romanul lui Cornel Boteanu se strecoară sinuos de livresc și tumultuos către cititorul avizat, spuzindu-i Cerna sufletului cu înspumata sagă despre Iovana cea iorgovană și semenii ei de sub Piatra lui Stan. Scriere cu deosebite valențe etnografice, cu trimiteri istorice, hagiografice și legendare, cu creneluri lexicale baladești, cu subterfugii uneori elegiace, alteori acide, „Iovana” rămâne
SAGA DESPRE IOVANA IORGOVANĂ de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 710 din 10 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351697_a_353026]
-
Vulnerabile stări de lună și de soare, Sub care alunecă fregate de idei, Le dedic lui Artur,din păcate tot mai rare, Când plâng în mine cohortele de miei. Amintiri din miezul unui poem Ideile acestui poem sunt un cer spuzit de stele Numai când ultimul luceafăr cade-n rouă, Așa cum renaște din tăcerile mele In suflet când începe o zi nouă. Ideile acestui poem se strecoară în metaforă In propriul subânțeles atât de viu. Stelare insule culeg dimineți în anforă
ASCULTÂNDU-MI EUL DETESTABIL de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 300 din 27 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356996_a_358325]
-
Acasa > Poezie > Afectiune > FIORUL ZILEI Autor: Pușa Lia Popan Publicat în: Ediția nr. 1913 din 27 martie 2016 Toate Articolele Autorului Sub cer spuzit de albe lampioane reci Se cuibăresc timide-n șoapte-ndurerate Umbre disperate pe lungile poteci, Sunetul pașilor s-a afundat în noapte. Soarele rătăcit a asfințit în pripă, Își arde inima în palid bob de jar, Se sprijină pe vîrf
FIORUL ZILEI de PUȘA LIA POPAN în ediţia nr. 1913 din 27 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369694_a_371023]
-
este pe cale să le piardă. Uneori prea târziu: “Primit-am semne cum n-au mai fost - / Minuni, și lauri, și bogății ... / Dar Ți-am spus: Doamne, nu ești aci! / Nu Te cunosc ... // Când închina-Ți-s-au toți, pe de rost - / Când rugăciunea spuzea-n chilii ... Ți-am spus: Nu, Doamne,nu ești aci! / Nu Te cunosc ... // Când toți țineau și mătănii, și post - / Când erai Slava Lumii de fii ... Ți-am spus: Nu, Doamne, nu ești aci! / Nu Te cunosc ... Când nici-o taină
POEMELE VAMEŞULUI MÂNTUIT. JIANU LIVIU-FLORIAN: IMNURILE FĂŢĂRNICIEI , SEMĂNĂTORUL, 2011 de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 332 din 28 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358904_a_360233]
-
prin sângele propriu Ca amintirea poemului zbătându-se În labirintul grâului, macii înșelători Fulgerând potecile înflorite ale cărnii, Clipa de beție topită în miezul grădinii Amintirea cerului violet Asfințit de octombrie răsfrânt în iazul păstrăvului sălbatec. Amintirea florilor de măceș spuzind mărăcinișul grădinilor Fragi în fânețe Năpădite de căldura după amiezilor, Ploaie de mai, roua frunzișului crud al pădurilor, Pedepse ale prăbușirii, amintirile Singurul zbor permis prin rănile rămase În memoria îngerilor căzuți, După smulgerea aripilor COȘMAR În visele cele mai
AROME DE IARNĂ (POEME) de ŞTEFANIA OPROESCU în ediţia nr. 1545 din 25 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/341005_a_342334]
-
lin... cu privirea ei de foc mereu înfiptă într-a mea, cu o nuanță de dezamăgire parcă în ochii săi roșii și mai încruntată decât la sosire se îndepărtă... mereu cu fața către mine, înălțându-se, cu spatele către cerul spuzit de stele și ochii săi nu mă slăbiră nici o clipă, până se pierdu pe cerul spuzit al nopții, la fel cum venise, devenind încet, încet o umbră negră asemeni unui duh al întunecimilor adânci, cu ochii -două flacări reci. M-
FEMEIA CE COBORA DIN STELE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1967 din 20 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378997_a_380326]
-
Nu de dorul tău mi-e greul pătimit în coarne de cerb! Nu de mâinile tale mi-s zorile ciobite în ciutura lunii! Doar de mine și tine țipă inima mea când te chem! Nu de necuvintele tale mi-e spuzit întunericul siderat! Nu de cântecul tău mi-e surdă lăuzia durerii! Nu de mângâierea ta mi-e sete când sânger încercănat! Doar de mine și tine îi e dor singurătății tăcerii! Autor Doina Bezea Referință Bibliografică: NU!... Doina Bezea : Confluențe
NU!... de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1918 din 01 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375047_a_376376]
-
și lungă, o aură crepusculară irizând luminiscent... Îmi apărea surâzător, prietenos și cald, afișa un zâmbet inocent, smerit și candid, mă privea...Ținea palmele împreunate în dreptul inimii, se ruga...Peisajul în care mi se înfățișa era cerul planetar, bolta nocturnă spuzită de milioane de stele nefiresc de mari și strălucitoare, iar jos, departe, recunoșteam relieful nostru românesc unic: fluviul, delta, marea, orașul, cartierul, strada, casa și patul meu de pe care, uimit, fascinat, paralizat de emoție și beatitudine, priveam cerul deschis din
REVELAŢII INTERZISE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 548 din 01 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345791_a_347120]
-
Desigur, textele nu sunt lipsite și de locuri comune și de sintagme bătătorite, inerente începutului, dar trăirea este autentică și curată. Iată câteva exemple de sintagme și locuri comune, de care volumul abundă: albul zorilor, albă nea, adâncul suferinței, cer spuzit în clar de lună, câmpia de mătase, paleta de culori, petalele de flori, stea nemuritoare, câmpul plin de flori, revărsarea dimineții, firul vieții, voal de neguri, firavele petale, dulcea adormire, clipe efemere, dulcea liniște a nopții, dans zglobiu, dansul apei
DE VERA CRĂCIUN (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 451 din 26 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346403_a_347732]
-
se aud trecând. Pe vremea când eram copil, împreună cu sora mea, Georgeta, obișnuiam să dormim pe prispa casei , unde mama ne amenaja „culcușul”. Întindea o cergă moale ca o saltea, iar noi ne așezam la povești cu ochii la cerul spuzit cu stele. Priveam cu uimire dâra lăsată de câte o stea căzătoare. În cele din urmă, adormeam învăluite în parfumul celor trei trandafiri ce creșteau în fața casei, la trei pași de prispă. Port și acum în suflet acești trandafiri, aproape
VIZITATORII STELARI de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 2014 din 06 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375712_a_377041]
-
și sufletul lui să nu poarte pata nici unei crime și umbra nici unei pisme, căci el va săvârși jertfe supreme. Același lucru și într-o prea frumoasă strofă a lui Ion Barbu: Spălări împărtășite! Înnoiți Arginturile mari botezătoare Și inima călărilor, spuziți. De dreaptă ziua-aceasta suitoare. Emulația și înfruntarea sportivă, când ating, așa cum au reușit Țiriac și Smith, treapta agonală, dau totdeauna o pildă de civilizație. Pentru că, așa cum a spus un mare om, frumusețea va mântui lumea, deci, când e adevărată
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
iarna copiii se trăgeau cu patinele și săniile. Un fum albăstriu, dens ca laptele, plutea peste nămeții de zăpadă ce se Înălțau până sub streșini, apoi, strecurându-se printre șiruri de mesteceni și mălini, urca alene la cer. După ce jarul spuzea, În cuptorul clădit din pietre de râu se Îmbăiau bărbații. Apoi venea rândul femeilor și al copiilor. Babulea o Întindea pe micuța Mașa cu fața-n jos pe laviță și, după ce o „binecuvânta“ cu măturicea de stejar, ca să prindă vlagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
vizitatorul o privi nedumerit, ridicând din sprâncene și clătinând din cap. - Slăbiciuni muierești, conchise el, luând de pe platou o bucățică de caș și o măslină. Deodată, În timp ce discutau, un nor roșu lunecă pe cer și lumina zilei Începu să scadă, spuzind pân’ la crepuscul. Un fulger brăzdă Întreagă zare, urmat de un tunet ce se sparse În ecouri. Luna care abia se Întrezărea la orizont prinse contur, devenind roșie ca focul. Dinăuntrul grajdului răzbăteau behăiturile Evlampiei, urmate de lovituri de copite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
casei, ca să le facă pe plac vecinilor, dar care sunt perfect capabili să-și ducă viața în solitudine și fără curent electric ani de-a rândul. Toți bărbați blânzi și-n egală măsură sălbatici, îndrăgostiți de râuri. Amorezați de cerul spuzit cu stele, de peștii roșii și de un singur lucru ieșit din mâna omului - puterea și frumusețea unei gabare făcută manual. Pentru ei, pentru Zach, barca asta din lemn era mai mult decât un mijloc de transport; era bucătăria, dormitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
pe deplin, apoi, dintr-o dată, s-a oprit. Norii au fugit în goană către est, ca și când s-ar fi temut de frig. Cerul până atunci negru s-a luminat într-un spectacol magnific - era ca un planetariu cu plafon prietenos spuzit de stele. Jina le-a găsit pe boltă Taurus și Auriga, constelațiile de toamnă, dar pe Cassiopeia, care se afla în cel mai înalt punct. A mai descoperit și grupuri noi de stele: unul atât de pătrat încât l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
auzit pe Mike scrâșnind din dinți, abținându-se să nu spună și alte lucruri. Într-un final, bărbatul a zis: Dar tu ? Tu ești în regulă ? Jina s-a uitat pe fereastră, la strălucirea focului de tabără și la plafonul spuzit de stele. Irene și Mary râdeau pe iarbă. Ne vedem în câteva zile, a răspuns ea. Discutăm atunci. Jina ! Dacă Mike ar fi fost lângă ea, Jina și-ar fi lipit fața de pieptul lui. L-ar fi lăsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
și foarte unduitoare. Când și-a dat seama de înclinația pantei, Jina a fluierat surprinsă; ceva - o bufniță, a sperat ea - i-a răspuns când femeia a început coborârea. Măcar fumul se risipise; cerul arăta ca un tablou de Pollock - spuzit de stele. După o jumătate de oră de urcat pe o pantă abruptă, cărarea a redevenit orizontală, mergând în lungul unui canion îngust. Vârfurile de munte au devenit obstacole, iar cărarea era obligată să traverseze repetat un pârâu cu apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
îmbrăcat un somn; după aceea a ieșit afară, dinaintea casei de vânătoare. Luminile încă ardeau în casa de sus și în cea mică. Nana Floarea se afla afară singură, între tăceri neclintite, privind cerul senin și fără lună. Bolta era spuzită de luciri; găinușa se suise în creștetul amiezii. Frumoasă noapte, zise domnul. Da, suspină Nana Floarea. Domnia voastră nu dormiți? Nu. Cum se zărește de ziuă, trebuie să ne întoarcem unde am tras. Poate să luăm și pe Vidra. — Crezi domnia ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aceste mofturi de ins țâfnos rămâne marea lumină a prieteniei care ne-a unit în anii noștri tineri și care și acum, în pofida acestor fleacuri de izmeniri ale mele (și poate nu numai ale mele), încă ne luminează sufletele, ne spuzește nostalgiile. Rămâne tonic sentimentul că suntem împreună, literar, orice am face, orice am crede, oricum ne-am socoti că suntem sau am vrea să fim. Ne-a unit un timp al pagubelor și în care, pentru a ne salva, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de cărți de joc, acesta spuse: „Adică de ce să nu-L invoc? Iisus ar fi trebui să vină mai devreme. Dumnezeu s-a trezit la realitate Într-un moment În care nimic nu mai era de făcut. Boala omenirii a spuzit de-a lungul veacurilor... Toate celulele organismului uman erau afectate. Răul se strecurase În fiecare părticică a corpului uman. Societatea era putredă din cap până-n picioare.” (Afară, Oliver cântă cocoșește de trei ori. Acesta era semnul că pentru o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
loc, mișcându-se cu o viteză incredibilă. Curând, tot sărind de pe un tampon pe altul, ajunseră la capătul garniturii. Fluturând din tricorn, piciorul se cățără, intrând În locomotivă. Noimann aruncă o privire fugară În jurul lui. Deasupra se Întindea un cer spuzit de stele, dedesubtul său un câmp plin de lumini. Aruncând o privire spre orașul ce creștea În zare, Noimann murmură În gând versurile lui Khayam: „Faclă, vin și lună plină, o, paharnice, scrutează vinul rumen ca rubinul și strălimpedea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-i face să-și înfierbânte sângele. Era jumătatea a doua din Ora Cocoșului. În umbra muntelui drumul se întunecase deja. Oamenii în armuri străbătură, într-un șir negru, satul Oji și, în sfârșit, ajunseră la colina Oinosaka. Cerul nopții era spuzit de stele, iar capitala, dedesubt, părea oglindirea lui. „CINCIZECI DE ANI SUB SOARE“ Razele roșiatice ale soarelui la apus cădeau în șanțul gol al Templului Honno. Era prima zi din Luna a Șasea. Soarele încinsese nemilos capitala întreaga zi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca o apă vine de la Calea Lactee. Urcăm În punctul de observare și privim În jur, prin binoclu. Un vînt stins adie, mișcînd ierburile sau siluetele filiforme, abia ghicite, ale mestecenilor. Cerul e atît de adînc și de larg și de spuzit de stele, Încît, după ce stăm zece minute cu capul dat pe spate și ochii căscați În hăul pestriț, ne Încleștăm mîinile de marginea de lemn a pichetului, să nu cădem. În sus. GÎndindu-ne fiecare la foarte multe lucruri În același
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]