10,656 matches
-
suprafața apei. Am întrebat-o de ce întârzie căutătorul de minuni. - Nu mai are mult și termină ce are de făcut, mi-a răspuns. A vrut vadă dacă mai sunt și alte picturi. Totul se cufundase acum în umbră, în afară de vârful stâncii care străjuia peștera. Cerul se făcuse de peruzea și o pală de vânt rece a trecut peste coline. Am rugat-o să-mi dea o mână de ajutor ca să adunăm vreascuri și am ridicat o grămadă în fața colibei. Pe urmă
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
făcea tot mai mare. Nu era un avion. În scurt timp a ajuns aproape deasupra noastră și m-am speriat la gândul că o să cadă peste noi. N-aveam lumină, și n-aș putea spune ce formă avea. Părea o stâncă uriașă. Fără zgomot, s-a așezat pe pajiște, lângă lac, și abia atunci mi-am dat seama ce formă avea: era ca o casă veche, o hardughie pe acoperișul căreia s-ar fi aprins torțe. Vacile nu s-au speriat
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
țineau într-o moțăială pe care neliniștea o împiedica să se prefacă în somn. Când o coamă de deal a început să se desprindă din întuneric, am auzit foșnetul fermoarului și am ieșit din colibă. Era ea, așezată pe o stâncă, prinzându-și bareta de la pantof. Fără să mă vadă, scotocea în rucsac și scotea tot felul de lucruri pe care le punea într-o pungă de plastic cu toarte. Când și-a ridicat privirea, a prins să se lumineze de
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
dintre preoții din Calanda, clericul Vicente Allanegui, l-a reînviat. Tobele din Calanda bat aproape neîntrerupt din Vinerea Mare de la prânz până sâmbăta următoare, la aceeași oră. Ele comemorează întunericul care a acoperit pământul din clipa morții lui Christos, precum și cutremurele, stâncile prăvălite și catapeteasma bisericii, sfâșiată de sus până jos. Este o ceremonie colectivă impresionantă, încărcată de o emoție stranie, pe care eu am ascultat-o pentru prima oară în leagăn, când aveam doar două luni. Apoi am luat parte la
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
adevărată: mizeria, boala, bătrânețea și moartea. ACESTA poate fi comparat cu fața împietrită a aceluia care a înțeles că a fost părăsit pentru totdeauna. Sau cu vorbele doctorului ce nu îi mai dau nici o speranță. Pentru că ACESTA înseamnă zidul din stâncă pe care l-am atins - Înțelegând că-i zidul ce nu se dă la o parte oricât l-aș implora. Ewa Lipska Testament După moartea lui Dumnezeu deschidem testamentul ca să aflăm a cui e lumea și captura aceasta mare de
Lirică poloneză contemporană by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13426_a_14751]
-
și durități divulgă procesul în curs, de disoluție a stării benefice a lumii, de tranziție a ei spre demonie, antitezele indicînd dezumanizarea ce sta să se dezlănțuie: „Nici mîna mea n-a găsit sînii acelei prințese/ afară de mușchi lin pe stîncă;/ poate că purtînd mănușe cu solzi de fier/ n-a găsit sînii prințesei, nu încă” (Proiect abandonat de madrigal). Sau acest peisaj tavernal-cosmic, ce-și exercită efectul asupra zonei existențiale precise pe care poetul o vizează cu o teatrală gesticulație
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
Coada de-alt’dat’! Gata (n-am ce face!), începe să miște demonul cîrcotaș. Cîndva, oho, ajuns acolo, ți se întindea sub nas, cît vedeai cu ochii, mărețul lac de acumulare. Din apele căruia, bizar, se ițea granitul roșcat al stîncii singuratice, ocolită de vaporașele cu stegulețe semănînd, ruptă-bucățică, cu gemenele lor de pe rîul Moscova. Neuronii clamau apoteotic: „Hidrocentrala V.I. Lenin”, iar mîndria patriotică atingea cote de alertă. Nimic. Pe fundul gloriosului lac pasc acum vacile ancestrale. Stînca stă înfiptă, resemnat
Peste Ilici dus-întors by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13553_a_14878]
-
granitul roșcat al stîncii singuratice, ocolită de vaporașele cu stegulețe semănînd, ruptă-bucățică, cu gemenele lor de pe rîul Moscova. Neuronii clamau apoteotic: „Hidrocentrala V.I. Lenin”, iar mîndria patriotică atingea cote de alertă. Nimic. Pe fundul gloriosului lac pasc acum vacile ancestrale. Stînca stă înfiptă, resemnat, în iarba primordială. Dezolare? Nu. Cu gîndul și la alte catastrofe ecologico-ideologice ale comunismului (ce ruginită apocalipsă industrială ți se întinde la picioare, cînd urci, la Iași, dealul Cetățuii!), mă așez la curățica masă de pe terasa barului
Peste Ilici dus-întors by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13553_a_14878]
-
le urmăresc de la 20 de metri unduioasa mișcare, nu schimbă nimic. Dansul continuă. Pornesc excitat. Viteză maximă pînă la viaductul de la Coada Lacului. Din nou cîrcotașul demon: cu ce parșivă plăcere trec iar peste fantoma secată a lui Ilici! Geologica stîncă, vacile păscînd în acea Românie... eminamente agricolă, atît de urîtă de neamurile proaste care au stăpînit țara jumătate de secol și au maculat-o cu megalomaniile lor cincinale. Iarăși - destins - de-a lungul șerpuitor al Ozanei, pînă la... pînă la
Peste Ilici dus-întors by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/13553_a_14878]
-
pictată de Marina Carafoli, grande dame (cum doar Ioana Crăciunescu acum și Bizi Cantacuzino jadis) a cărei siluetă îi dădea trestiei pascaliene stilul unui trup - tanti Aneta care, cu o vorbă, îți ghicea și impunea viitorul depărtat? Unde, Vania, zis „Stînca de la mal” (citez trunchiat, cum Nina Cassian n-ar merita), care putea ține în dinți mese de fier și-al cărui trup s-a fofilat către sfîrșit tremurînd, ca și orb într-un alcool pe care marea nu putea să
Vama dintre doi mai by Călin-Andrei Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/13587_a_14912]
-
și n-am cui, vorba folclorului EtnoTv-vist.. Ei, da’ ce zăpăceală m-a prins pe căldura asta! Despre cu totul altceva vreau să scriu, apropo de traducător/ translator: în aceste clipe revăd în imaginație și retrăiesc emoționat momentele întâlnirii de la Stânca* dintre Președintele României, Ion Iliescu și Președintele Moldovei, Vladimir Voronin. Și mă revolt: adică (,) cum? N-au găsit ei un translator pentru a-și comunica adevăratele (?) gânduri? Să fi fost stârpiți toți racheții și nu s-a observat? Sau, în
Sunt un sentimental! by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13604_a_14929]
-
Croisades vues par les Arabes / Cruciadele văzute de arabi (1983), Léon l’Africain / Leon Africanul (1986), Samarcande(1988), Les Jardins de lumière / Grădinile de lumină (1991), Le Premier Siècle après Béatrice / Primul secol de după Béatrice (1992), Le Rocher de Tanios / Stînca lui Tanios (Premiul Goncourt 1993), Les Identités meurtrières / Identitățile ucigașe (1998). Le Périple de Baldassare / Periplul lui Baldassare a obținut premiul Jacques Audiberti-Ville d’Antibes 2000. Fragmentul pe care vi-l propunem face parte din romanul Periplul lui Baldassare (a
Amin Maalouf - Periplul lui Baldassare by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13606_a_14931]
-
a spus omul, e în direcția aceea. Poți să ne conduci dumneata? Sigur, dar mai întâi trebuie să isprăvesc de săpat șanțul, ca să poată trece apa; durează puțin. Așteptăm, a zis bărbatul. Mi-e sete, a zis femeia. Acolo, după stâncile acelea, a spus omul arătând cu mâna, este un izvor. Duceți-vă să beți până termin eu șanțul. Au plecat în direcția indicată și în spatele stâncilor au găsit izvorul. Izvorul cădea de sus și se înfigea în pământ, drept, curat
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
durează puțin. Așteptăm, a zis bărbatul. Mi-e sete, a zis femeia. Acolo, după stâncile acelea, a spus omul arătând cu mâna, este un izvor. Duceți-vă să beți până termin eu șanțul. Au plecat în direcția indicată și în spatele stâncilor au găsit izvorul. Izvorul cădea de sus și se înfigea în pământ, drept, curat și sclipitor ca o spadă. Au băut, iar picurii de apă le-au stropit fața și părul; râdeau veseli, răcoriți, uitând de oboseală, de drumul rătăcit
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
altă parte. Sau ne-a furat cineva mașina. Să ne întoarcem la izvor; sigur că omul s-a dus acolo. Au urcat și au coborât colina; au traversat grădina de zarzavat. Mirosea a mentă și a pământ reavăn. Dar dincolo de stânci n-au găsit izvorul. Nu era aici, a spus bărbatul. Aici era, a spus femeia. Aici era. Mi-e frică. Să ne întoarcem repede la șosea. Și au luat-o înainte pe șosea în căutarea mașinii. Când o să ajungem în
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
spus bărbatul, și o să așteptăm până se întorc locatarii ca să ne arate drumul și să ne ajute. Și din nou au traversat păduricea de pini. Dar acolo unde fusese casa nu mai era acum decât un luminiș mic, presărat cu stânci. Au amuțit amândoi. Pe urmă femeia s-a lăsat să alunece jos și, întinsă pe pietre, a plâns cu fața îngropată în țărână. Să mergem, a spus bărbatul. Încotro? a întrebat ea. Trebuie să găsim vreun drum. Pentru ce? Pierdem
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
Georgescu, Ileana Ioanid, Emil Ghițulescu, Daniel Cristea Enache, Constantin Mohanu, Paul Dugneanu, Radu Voinescu. Proza: Marin Marian Bălașa, Elenă Radu, Iacob Florea, A. Calafeteanu, Victor Zarchievici, Ioan Popa. Traduceri: Gabriela Danțiș, Magda Teodorescu, Alină Maria Beiu, Dan Mihai Slușanschi, Ana Stâncă Tăbărași, Maria Dinescu, Maria Kacsir. Dramaturgie: Dumitru Velea, Virgil Petrovici, Virgil Brădățeanu. Literatura pentru copii-tineret: Zaira Samharadze, Ștefan Braneleș-Lățea, Silvia Dima, Gheorghe Penciu, Marin Păscu. Filiala Arad: Lazăr Cerescu, Mircea M. Pop. Filiala Bacău: Elenă Bulai, Gheorghe Iorga. Filiala Brașov
Consiliul Uniunii Scriitorilor () [Corola-journal/Journalistic/13782_a_15107]
-
simpla Poveste (Prostia omenească), e raportat nu numai la Oedip, ci și la Hegel, drobul de sare care stă să cadă îi evocă exegetului nu mai puțin decît, în înalți termeni speculativi, „legătura dintre spirit și natură": „Căderea sfinxului-bolovan de pe stîncă marca eliberarea spiritului. Prezența drobului de sare pe sobă, țipătul femeii la gîndul că el s-ar putea prăvăli peste copil marchează, de astă dată, înrobirea spiritului, triumful naturii; somnul rațiunii zămislește Sfincși". În același diapazon, examinarea temei cinegetice în
Un soi de revizuiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13817_a_15142]
-
auzitelor, regăseam, re-înțelegeam harul divin, comoara fără de preț, oferta dumnezeiască a substantivelor trebuitoare unei existențe raționale, a adjectivelor țâșnind din sufletele noastre bântuite și colorând viața atât de felurit, nevoia însemnărilor, a scriiturilor cum vor fi fost ele făcute, pe stânci ori pe piei de animale... Construcția... gramatica... sintaxa și ce mai trebuie spre a făuri, în timp, instrumentul sacru al limbii vorbite și scrise, mutându-ne din epocă în epocă pe toți ceva mai luminați și cu o pricepere a
Îndemnurile pentru vite by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13957_a_15282]
-
propriei nașteri, după povestirile alor săi, este majestuoasă; camera unde ea a avut loc domina: "o parte pustie a zidurilor cetății, iar prin ferestrele acestei odăi se vede o mare ce se întinde cât vezi cu ochii, sfărâmându-se pe stânci. [...] Eram aproape mort când venii pe lume. Mugetul valurilor ridicate de o vijelie anunțând echinoxul de toamnă împiedica să se audă propriile-mi strigăte; mi s-au povestit adesea aceste detalii; tristețea lor nu s-a șters nicicând din amintirea
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
toamnă împiedica să se audă propriile-mi strigăte; mi s-au povestit adesea aceste detalii; tristețea lor nu s-a șters nicicând din amintirea mea. Nu există zi în care, visând la ceea ce am fost, să nu revăd cu gândul stânca pe care m-am născut, camera unde mama îmi impuse viața [...]." Aceste pagini vor fi fost scrise printre primele, poate încă în 1803... Dar memoriile au cunoscut multe reluări de-a lungul a patru decenii. O constatare mă tulbură, aceea
Între două țărmuri by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13940_a_15265]
-
vârf un glob strălucitor. Cărarea din fața morii ducea spre pădurea ce se întindea până departe, pe dealuri tot mai înalte până când deveneau adevărați munți. Aș fi vrut să ajung până acolo unde pădurile de brad încetau și se iveau doar stâncile colțuroase și pe ele, albind ici-colo, zăpada. Dar Sibyle mă aducea îndărăt, la moară, ca să-mi arate singurele ființe ce se iveau în acest întins ținut, de parcă toți ceilalți oameni s-ar fi ascuns prin casele cu ziduri groase și
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
ori la orologiul din tablou, am văzut fata fluturându-și batista, vânătorul salutând-o cu mâna la pălărie. Eu însumi mă plimbam prin preajma morii, mergeam pe drumul ce duce prin pădure, spre munte, mă pierdeam undeva, înainte de a ajunge la stânci... Deschizând ochii, am văzut la ceasul din tablou ora șapte. Nu peste mult ne luam rămas bun de la cele două doamne în holul întunecos unde le întâlnisem pentru întâia oară. Sibyle s-a aplecat din nou spre mine ca și
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
laudă la sfinți, p. 485) „Bărbați care și după moartea lor dau multă siguranță orașelor care îi au! Da, trupurile acestor sfinți ne apără orașul mai bine ca un zid de diamant, care este un zid de nesfărâmat. Ca niște stânci înalte, așezate pretutindeni în fața orașului, trupurile acestor sfinți nu zdrobesc numai atacurile dușmanilor văzuți, ci și uneltirile dracilor celor nevăzuți, răstoarnă toată meșteșugirea diavolului și o spulberă tot atât de ușor pe cât de ușor răstoarnă și dărâmă un bărbat ceea ce zidesc copiii
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
ce trecătoare pare, Gonit în timp și spații, trecând din formă în formă, Eternă fulgerare cu inimă diformă, De evi trecuți ființa-mi o simt adânc rănită, Pustiu-alergătoare, cumplit de ostenită... Și-acum din nou în evu-mi, lui Sisif cruda stâncă Spre culmea morții mele ridic ș-ast’ dată încă. Ș-ast’ dată? Cine-mi spune că-i cea din urmă oară? Despre această poezie, Zoe Dumitrescu Bușulenga avea să afirme : “Nu cunosc pagină existențială mai disperată în toată poezia lumii
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94351_a_95643]