192 matches
-
și-a petrecut bună parte din viața și din opera ca să fie și să facă ceea ce nimeni nu se aștepta”". Enciclopedia literară Larousse l-a numit "„Ministrul ironiei politice și al disconfortului intelectual”." În fapt, Marcel Aymé a fost considerat stângist. În 4 octombrie 1935 însă, Aymé s-a alăturat semnatarilor "Manifestului intelectualilor francezi pentru apărarea Occidentului și a păcii europene", document care îi oferea lui Mussolini susținere publică în cel de-al doilea Război Abisinian. În timpul ocupației germane, Aymé lucrează
Marcel Aymé () [Corola-website/Science/316193_a_317522]
-
Comunistă Internațională (OCI). Stalin și facțiunea lui de "centru" au fost la început aliații lui Buharin și ai opoziției de dreapta, luptând împreună pentru înfrângerea lui Troțki și a stângii. După ce Troțki a fost îndepărtat din lupta pentru putere, iar stângiștii lui au fost marginalizați, Stalin și-a atacat foștii aliați. Buharin și membrii facțiunii de dreapta au fost la rândul lor marginalizați și îndepărtați din cele mai influente poziții din rândul partidului comunist și ale guvernului sovietic. Buharin a fost
Opoziția de dreapta () [Corola-website/Science/299514_a_300843]
-
fugit în nord-est. Simultan, Sihanouk a ordonat arestarea intermediarilor chinezi implicați în comerțul ilegal cu orez, crescând veniturile bugetare și împăcându-i pe conservatori. Lon Nol a fost obligat să demisioneze și, într-o manevră tipică, prințul a numit alți stângiști în guvern pentru a-i echilibra pe conservatori. Criza imediată trecuse, dar ea a avut două consecințe importante. În primul rând, a motivat mii de oameni să se înroleze în grupările paramilitare ale Partidului Comunist Cambodgian (denumite de Sihanouk Khmerii
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
rămâne socialist și ateu. Între 1980 și 1995 când s-a retras a predat la Universitățile din Chicago și Oxford. Opera filosofică este o combinație de erudiție masivă, cu modificări uneori derutante: de la marxism trece la un revizionism moderat, încă stângist, pentru ca în ultima parte a activității să i se atribuie atitudini conservatoare sau chiar de dreapta. Polemicile sale conțin raportări critice la adresa modernității dar și a postmodernismului ca opțiune și soluție. În "Încercările modernității" (1990) susține că modernitatea este o
Leszek Kołakowski () [Corola-website/Science/305448_a_306777]
-
de o oră întrevederi cu Mao și Ciu la reședința oficială a lui Mao, unde au discutat mai multe chestiuni. Mao i-a spus ulterior medicului său că a fost impresionat de Nixon, pe care l-a considerat sincer, spre deosebire de stângiști și de sovietici. El a spus că în Kissinger nu avea încredere, deși consilierul pe probleme de securitate națională a spus despre întrevedere că a fost o „întâlnire cu istoria”. S-a ținut un banchet oficial în cinstea oaspeților prezidențiali
Richard Nixon () [Corola-website/Science/302377_a_303706]
-
La 17 iulie 1936, complotiștii au dat semnalul declanșării loviturii de stat trimițând fraza codată, „În toată Spania, cerul este senin.” Llopis și Franco au preluat imediat controlul insulelor pe care se aflau. Avertizați de iminența unei lovituri de stat, stângiștii au baricadat drumurile la 17 iulie. Franco a evitat arestarea mergând cu un remorcher la aeroport. Un agent de informații britanic de la MI6, maiorul Hugh Pollard, l-a dus apoi pe Franco în Marocul spaniol cu un avion de Havilland
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
altul și acela, probabil, cenzurat. Pornind de la Memoriile lui Jean-François Revel, cea care a scris La apa Vavilonului se alătură acestuia în critica adusă comunismului și comuniștilor: "Nu doar ieri, ci și azi. Comuniștii, foștii tovarăși de drum, simpatizanții, progresiștii, stîngiștii, adică acei intelectuali din Occident, refuzînd să tragă concluziile ce se impun după catastrofa comunistă, îi apar ca niște moștenitori confortabili ai necinstei intelectuale ce devenise sub comuniști o lege". Aici este vituperat Sartre, întruchipare a dezastrului cultural de după război
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a mai putut fi reparată și s-a perpetuat, de la an la an, de la generație la generație, de la carte la carte. Sigur, s-a găsit și un alibi pentru pedeapsa asta: debutând pe scena intelectuală și politică mai întâi ca stângist, pentru foarte puțin timp, apoi ca gaullist, spre sfârșitul unei vieți complet însingurate intelectual, Jules Monnerot s-a aflat provizoriu în tabăra extremei drepte, de unde a demisionat foarte repede, nu destul de repede ca să nu i se consacre și un studiu
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
de Luni și cea de 4 martie 1977, a mișcării tectonice cu efecte devastatoare în România), odată ce îmbracă masca postmodernă, optzecismul se apropie de ideologia stângii americane. Cu alte cuvinte, ia naștere o stângă culturală ca reacție la regimul cultural stângist! Iar autorul subliniază chiar acest aspect: realizarea unei sincronizări între ideologiile stângiste ale "proletariatului român" și intelighenției americane. Mai mult, intrând în analiza de substrat a filiației marxiste a majorității '80-iștilor, Codreanu constată: "Paradoxal, postmodernismul, în pofida tuturor așteptărilor, este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
corupți”) pentru a ne justifica cu orice chip opiniile, fie că însoțim citatul cu un scurt comentariu tendențios, rezultatul este același - o gravă abatere de la deontologie. Întâlnim destule știri în care informația sau citatul sunt însoțite de formule subtil militante: stângistul, ultranaționalistul, așa-zisul, autointitulatul, reformistul etc. Formulele depreciative pot fi înlocuite cu precizări de detaliu menite să sancționeze: zise el, zâmbind cinic..., se miră el, cu o lacrimă de crocodil în colțul ochilor, a dat cu subsemnatul etc. Uneori, etichetările
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
economiștii și nu numai ei în judecățile asupra crizei economice, este aceea de a considera criza economică drept un fenomen specific lumii capitaliste și numai lumii capitaliste. Este aceasta un gen de remanență de tip socialist, un punct de vedere stângist în judecățile asupra capitalismului. Se mai întâmplă asta și pentru că niciodată, un clasic important al teoriei economice, nu a analizat cu atenție și în detaliu crizele economice specifice altor construcții sociale. Dacă s-ar fi întâmplat asta, am fi constatat
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
o foarte clară agendă ecologică - și a organizațiilor ecologiste transnaționale, toate ca efect al aprofundării integrării europene a României. Pe de altă parte, succesul se datorează tacticilor de încadrare creative și eficiente ale organizațiilor implicate în proteste: 1. evitarea limbajului stângist al ecologiștilor europeni prin folosirea unor concepte și formulări specifice neoliberalismului hegemonic românesc și invocarea unor teme autohtone sau specifice regiunii - ceea ce a contribuit la extinderea bazei de recrutare a mișcărilor, la stabilirea facilă de alianțe cu elemente ale elitei
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
1989 s-au trezit în bună companie cu ideologia postmodernistă a stângii americane, iluzionându-se culmea ironiei! că face o politică de "dreapta". Numai că noua stângă culturală din România, neavând obiect de lucru într-un regim el însuși radical stângist, și-a consumat evazionismul într-un experiment estetic care a constat în promovarea ludicului, a parodiei, a intertextualității. Faptul s-a concretizat în merite strict estetice, în sensul efortului de înnoire a limbajelor artistice, ceea ce nu e puțin lucru. Din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
În percepția lui, intelectualii sunt niște încurcă-lume, țărănimea e o „pleavă” în calea revoluției. Așa-zisa „revoluție” îl spulberă însă, curând, și pe el: în contextul purificărilor din partid de după zdrobirea „devierii” zise „de dreapta”, deși promotorii erau în realitate stângiști, Cozmin cade victimă năprasnicei zeități ce își devoră progenitura. Petre Curta îl va întâlni, zdrobit, însângerat, în beciul Securității. Nu aceeași soartă îl paște pe prietenul lui Cozmin, de cu totul altă calitate intelectuală și formație psihică, Isaac Landesman, comunistul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289446_a_290775]
-
dar în realitate venisem ca să-l întâlnesc pe unul dintre sponsorii filmului... Te las să ghicești cine e? — Vreunul dintre funcționarii de la Cultură, care finanțează genul ăsta de spanacuri pseudo-documentare pe banii contribuabilului francez? — Nu, n-ai ghicit. Un fost stângist, devenit magnat al presei și mereu în luptă cu imperialismul sovietic? — Nici asta. Văd că anii de inactivitate te fac să-ți pierzi antrenamentul. Ei? — Habar n-am. Cineva pe care-l cunosc? — Cineva pe care l-ai întâlnit și
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
deoarece nu există altă alternativă a acceptării decât aceea de a rămâne în afara jocului. De aici și un optimism general al lor, o tentativă vitală de a-și anexa lumea nouă - complet diferită de lumea precedentă - creată de către civilizația tehnologică. Stângiștii merg și mai departe cu această iluzie (aroganți și triumfaliști cum sunt), atribuind acestei noi forme de istorie create de către civilizația tehnologică un potențial miraculos de răscumpărare și de regenerare. Ei sunt convinși că acest plan diabolic al burgheziei care
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
existenței lui Valcarenghi. Un astfel de jargon este constituit dintr-un limbaj de fond „vivace”, de altfel foarte sărac, de caracter milanez mic-burghez (nu popular!), care s-a format la începutul anilor ’60; cu acesta se amestecă pulverizarea limbajului politic stângist devenit „flecăreală”, adică o serie de fraze gata întocmite, de locuri comune, de pure indicații. De la bun început, lectura cărții lui Valcarenghi este insuportabilă. Descrierile „distribuției” sunt oripilante prin mizeria și vulgaritatea lingvistică. Despre Paolo Melchiorre Gerbino 4: „Beatnik sicilian
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
eroilor. Totul s-a schimbat, lumea este alta, iar valorile clasice ale creștinismului devin pentru anumiți europarlamentari relative. Articolele publicate pe această temă invocă un fapt social unic și psihanalizabil. O parte importantă a militanților politici antimusulmani din Europa sunt stângiști dublu perdanți. Pe de o parte, ei și-au pierdut credința religioasă în timpul globalizării, sfârșind prin a apăra valorile seculare ale revoluției și republicii. Pe de altă pare, aceste spirite religioase fără religie deplâng secularizarea și-i invidiază pe musulmani
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
capacitatea ei de „autoapărare” prin mobilizarea unor „servicii de ordine” performante. în afara tradiționalelor mitinguri și defilări, serbările - cum ar fi cele ale cotidienelor PCF* și PCI*, l’Humanitî și l’Unita - caută să-i arate pe comuniști - dar și pe stângiști - în ambientul lor societal și național. Dacă agit-propul este principalul suport al subversiunii în regimurile neocomuniste, el este și un vector major al promovării URSS - mai apoi a Chinei* maoiste, a Cubei* etc. - și se articulează pe unele campanii de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de guerre”), pentru a delegitima războiul contra lui Hitler, PCF merge până la a acuza guvernul Daladier că instaurează fascismul în Franța, și își va reitera acuzația și contra lui de Gaulle, în 1958, eufemizând-o ulterior sub forma „putere personală”. Stângiștii* au utilizat deseori aceeași retorică. în anii 1970, maoiști* francezi din Stânga Proletară sau din PCMLF-HR își legitimează atacurile lor contra regimului democratic calificându-l ca fascist, iar Fracțiunea Armata Roșie din Germania sau Brigăzile Roșii din Italia vor face la
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
întrunită în ianuarie 1966 la Havana - în absența lui Ben Barka, asasinat în 1965 - Conferința tricontinentală își propune ca scop suprem „eliberarea totală”. Aici lansează Guevara apelul său la crearea a „două sau trei Vietnamuri”, invocate în mod ritual de către stângiștii* care fac din Che simbolul unei lupte pe care URSS ar fi trădat-o. Castro încearcă să fructifice această moștenire, inclusiv prin intervenția în Africa, acordând asistență militară regimurilor „socialiste” apărute ca urmare a destrămării imperiului colonial portughez. Dar leadershipul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
imaginea antirasistă inițiind o campanie de solidaritate mondială cu Angela Davis, una din membrele de culoare ale conducerii sale, arestată în 1970; de această campanie vor profita și comuniștii europeni, pentru a recuceri terenul antirasismului ocupat în mare măsură de stângiști* după Mai 1968. în contextul declinului comunismului, antirasismul rămâne o valoare sigură, așa cum o dovedește și susținerea, în anii 1980, a sud-africanului Nelson Mandela, iar după 1989, a negrului american Mumia Abu Jamal. După 1991, antirasismul tinde să se focalizeze
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în plus, Mao nu se resemnează. Timp de cinci ani, el va încerca să salveze atât Revoluția culturală, cât și propria-i imagine istorică, sprijinindu-se succesiv pe primul său ministru Zhou Enlai, pe care-l detestă, și pe prietenii stângiști* ai lui Jiang Qing, pe care-i disprețuiește. Până la începutul anului 1973, cu ajutorul decisiv al lui Zhou Enlai, el îi alungă pe foștii aliați ai lui Lin Biao, restabilește economia, îl readuce pe Deng Xiaoping la putere și găsește, în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
îl readuce pe Deng Xiaoping la putere și găsește, în Statele Unite, un anumit gen de aliat în conflictul chino-sovietic*. Dar obiectivul tenace rămâne relansarea elanului revoluționar. în 1973, cu puțin înainte de congresul PCC care avea să-l promoveze pe tânărul stângist Wang Hongwen, companiei de critici îndreptată împotriva lui Lin Biao i se încredințează o nouă țintă: Confucius - adică Zhou Enlei. Puțin contează că acesta îi transmite prerogativele sale lui Deng Xiaoping, și nici chiar că, în 1975, acesta din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
marasm: bătrânul mizantrop se debarasează încă o dată de Deng iar, după moartea lui Zhou Enlai, în ianuarie 1976, el se străduie să cimenteze o alianță între garda sa apropiată și prietenii lui Jiang Qing. Dar, în septembrie 1976, Mao moare. Stângiștii din „Banda celor Patru” sunt eliminați o lună mai târziu de către o coaliție formată din generali, foști colaboratori ai lui Zhou și Deng și partizani ai acestora. China populară fără Mao Cei treizeci de ani care au trecut de la toate
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]