74 matches
-
nr. 17, mai 2003, pp. 50-51. Blaga, Lucian, Omakuva (Autoportret), Tammi (Gorumul) și Uni (Somn), traducere de Martti Larni, în "Columna", nr. 6, nov. 1985, pp. 31-33. Blaga, Lucian, Laulu ennen nukahtamista (Cântec înainte de a adormi), Kuutamosonaatti (Sonata lunii), Runoilija (Stihuitorul) și Runo (Poezia), traducere de Tuula Teiri, în "Columna", nr. 11, dec. 1997, pp. 38-39. Blaga, Lucian, Heinäsirkka (Greerușa), Nelisäe (Catren) și Nelisäkeitä kauniista tytöstä (Catrenele fetei frumoase), traducere de Tuula T. Teiri, în "Columna", nr. 12, martie 1998, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
de răutate ia locul umorului și în broșurile în versuri Demonii Mehedințiului (1932) și Romanța Severinului pe 1938 (1938). Intenția etică se perturbă în instantaneele lui grotești, luând forma unor șarje de cârcotaș. Cu un debit abrupt, în rostiri colțuroase, stihuitorul, când cuprins de „duhul negrei desperări”, când agitând „pumnul răzbunării”, e mereu alături de dezmoșteniții soartei. O voce cam stridentă se aude în buciumările de crez naționalist. Visul României reîntregite îl însuflețește pe condeierul mehedințean în suita eroică Din iureșul războiului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285774_a_287103]
-
aștepta încă să se nască - și ea se naște cu Dosoftei. E uimitor faptul că, după cîteva naive încercări poetice, aproape toate compuse în versuri șchioape și tărăgănate, fără urmă de fior, cum fuseseră cele ale lui Varlaam sau ale stihuitorilor „la stema țării”, s-a ivit deodată Psaltirea în versuri. Majoritatea formelor metrice adoptate de Dosoftei sunt pare (cu puține excepții); preferința lui indica o origine a versurilor predominant romanică - să reamintim că versul lui Kochanowski avusese mai ales 13
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
epopee în adevăratul sens al termenului clasicizat, ci o parodie a speciei, în general și nu a unei epopei anume, cum e Virgile travesti, a lui Scarron. Spre a sublinia dificultățile traducerii, Valeriu Rusu invocă mărturia poetică a lui Blaga (Stihuitorul) de a fi tradus în limba română cântecul inimii, “îngânat suav în limba ei”. Deci, traducerea versului românesc într-o altă limbă e “o traducere de gradul al doilea”. Cele trei secvențe ale prefeței răspund curiozității lectorului francez de a
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
protector nu le bagă în seamă cînd îi scrie Anei Cuvîntul înainte la primul volum (Ana i-l va dedica pe următorul), considerînd versurile „albe ca sinceritatea și ca puritatea sufletului întraripat”, versuri, firește, „de senzitivitate feminină” dar și „de stihuitor al cremenei rezonanțelor”!10 Iar cum Ana face multe versuri cu filosofie, generalul identifică „peste tot” „gînd adînc, meditație filosofică”, ieșite toate dintr-un „contact direct cu imperativele artei și cu etica sincerității”.11 Cu astfel de calități, firește că
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]
-
oltean dantele de argint, spumoase// pe fesele bătrîne/ scofîlcite/ ale istoriei municipale” (Fesele istoriei municipale). Partea visătorului e solitudinea, care e doar un început al punițiunii: „Singurătatea e-o pedeapsă/ prea blîndă pentru cel exilat/ între hărți, între cărți,// pentru stihuitorul pe cont propriu,/ departe de larma gîngavă/ a istoriei literare” (Să mă alătur turmei?). Anonimatul constituie corolarul explicabil al izolării celui ce se simte „poet neînsemnat de ștampilele/ gloriei literare” (Poveste străină). Care e „filosofia” provinciei? Ioana Dinulescu se străduiește
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
Potrivit lui Călinescu, aceasta e pusă în circulație de G. Sion. (Radu Rosetti reiterând-o cu adaosuri în a sa Ce am auzit de la alții.) Criticul o deconspiră în întreaga ei splendoare livrescă: „Iubita lui Hrisoverghi, fată a vornicului Nicolae Dimachi, stihuitor și acela în răgazurile lui, era soția lui Iordachi Beldiman, fiul poetului. Catinca Beldiman fu surprinsă de soț, care jucă față de tânărul poet al ruinelor Neamțului trucul clasic al plecării și revenirii intempestive. Acesta se repezi la fereastră și se
Stilul intelectual (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5238_a_6563]
-
nonconformist (ușor cinic...) al criticului. Derogat de la misia înaltă a istoricului literar, Eugen Negrici se poate deda voluptății de a spune ce crede cu adevărat despre începuturile literaturii române. Nu fără tandrețe stilistică sunt luate, astfel, peste picior încercările boierilor stihuitori de secol XIX: „Dramatismul spovedaniei e sabotat de senzația de miorlăială de primăvară pe care o induce fonetismul textului caracterizat prin monoftongări și frecvente închideri de vocale. Chiar dacă pare dăruită ochilor, literatura este, orice s-ar spune, o artă făcută
Un critic în vacanță by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4505_a_5830]
-
și a-ți bate capul să însăilezi nebunii în metru alcaic sau asclepiadic demonstrează clar diagnosticul pe care i l-am pus, fără rezerve, lui Hölderlin. Pe malurile Neckar-ului, rătăcitul își traducea obsesiile lirice în întrebări fracturate privitoare la telos-ul stihuitorului, nerealizând însă că vremurile au fost întotdeauna paupere și că poeții înșiși, cu mania grandorii și cu închipuitele rapturi ale muzelor, le accentuează sărăcia. Astfel, cu peste un secol mai devreme, în 1660, John Dryden publica unul dintre cele mai
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Da, da, bețivanul Neculai Luca, prof la Facultatea de Matematici Iașiote, mă prezenta unui comesean de-al său drept poet din stirpea brumariană. Ce se afla în dovleacul dânsului? Sinonimia sălbatecă de bună seamă: între auctor de cărți, scriitor și stihuitor, că de cunoaștere a înțelesului verbului elin "poiein" nu putea fi vorba la pehlivanul în cestiune.) Ce raționament parșiv screme intelectul celora de mă confinează la prozaitate (când nu-mi neagă, aidoma Pelicanului din Țicău, existența textuală, sub pretextul că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
interpuse. Mie-mi place să mărșăluiesc, singur ori cu amici de nădejde. Sigur, echipele sportive, sever antrenate, funcționează ca unse. În restul societății... locul acestora îl ocupă cumetriile, care merg cât merg. Amintește-ți numai ce s-a petrecut între stihuitorii C.M. Spiridon și Nichita Danilov, între poetul pedagogic Antonesei și romancierul primarial Simirad, între Andrei Pleșu și Virgil Tănase. Suntem sub iure valachico, precum în "Miorița": la începutul stânii se hârâie câinii, iar la finea ei se iau la sfadă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ediție bilingvă din Pessoa O guardader de rebanhos. Citesc și cu glas tare din ea... în căutare de motouri pentru o viitoare carte, relativă la Temele deocheate ale timpului nostru. Să folosească la ceva și poemele in durftiger zeit, că stihuitorii se vor fi descurcat binișor: Danilovii nu mor de foame, iar Antonesii prosperă, chiar dacă ginerii dumnealor au spart case valutare în Republica Capitalistă Română și putrezesc în pușcării, unde vai nici ei, cu tot timpul lor liber, nu au decelat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
norodului nostru împotriva marilor primejdii prilejuite "la leatul 1848" de înfiorătoarea molimă a holerei, de tulburările revoluționare din acel an și de invazia trupelor străine de ocupație, otomane și țariste, venite să instaureze "ordinea" în țară. Iată cum arătau versurile stihuitorului Zilot: Întâia primejdie și scăpare Boala, holera, un groaznic înger Cu sabia goală și cu chip sânger Junghia d-a rândul și mic și mare N-auzeai alta decât strigare, Țipăt și ramăt din guri mai multe, greu chiar dușmanii
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
să vadă dacă nu erau rupte cumva. Discuțiile și râsetele încetară și, în liniștea care se făcu în spațiosul hol, vocea poetului izbucni încărcată de o poznașă gravitate. Măi, am dat-o naibii! Am pățit ca Păcală. Mi-am uitat stihuitorul acasă!... Dar nu-i nimic, o scoatem noi la capăt... Ia ascultați aici, măi, și dacă nu v-o plăcea, să nu-mi dați nici un gologan! O să-ți zicem Gologan!... propuse un glas subțirel de fată și în jur răsunară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
un titlu contrariant: Urmări pe mormintiri. Giamnân limbi, ceea ce vrea să însemne că e vorba de un text bilingv. Confuză e și o psaltire în versuri, alcătuită în 1827 și prefațată de Vasilie Popp, Psaltirea prorocului și împărat David. Nebulosul stihuitor ticluiește o sumedenie de forme lexicale, cuvinte compuse („omfăt” - copil, „călclegi” - călcător de legi) și expresii năstrușnice („moldovelinească”, „grădină florue”, „ilectră de fânear” ș.a.), în împerecheri nu rareori absurde („pomul lângă al său lapte”), înșiruite în fraze care par sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288998_a_290327]
-
izvoare (1996), Pururi iubirea (1998), Ascuns într-o lacrimă (1999) ș.a. se remarcă preocuparea pentru perfecționarea expresiei lirice, o mai accentuată aspirație de interpretare filosofică, sub influența lui Lucian Blaga, căruia, de altfel, îi este dedicat amplul Poem al magului stihuitor. Un loc aparte îl ocupă volumul Poemograme și alte poezii (1986), dovadă a unui spirit inventiv: pornind de la Caligramele lui Guillaume Apollinaire, S. încearcă un tip original de lirică, unde sudura între idee și formă dă o imagine configurativă, foarte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289604_a_290933]
-
cu înțeleaptă cumpănire, pe tripticul autor-operă-public. Din jurul acestor factori, la care se adaugă alții, variabili (presa, librăriile ș.a.), se încheagă imaginea mai amplă, de o anume prospețime, a unei culturi, cu dinamismul propriu și cu protagoniștii ei - de la primii, ingenui, stihuitori și de la bătrânii cronicari, de la sârguincioșii traducători și pedanții pedagogi „luminători”, de la trubadurii melancolici sau învăpăiații pașoptiști până la acei cărturari și poeți care, precum Ion Heliade-Rădulescu, ajung să încunune strădaniile unor generații anterioare și deschid perspective mai înalte cugetării literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290640_a_291969]
-
noo, care dezvăluie un spirit occidental, cuprinde atât încercări originale, cât și traduceri sau prelucrări (din La Fontaine, Cardinalul Fr.-J. de Bernis, Metastasio, Thomas Gray, Marmontel). La confluența anacreontismului cu clasicismul și preromantismul, versurile nu suferă de monotonie tematică. Stihuitorul este un epicureu, celebrând plăcerile vinului și ale amorului. Erotica lui, pastorală sau senzuală, jubilantă sau lacrimogenă, se împletește cu poezia naturii. De o anume grație și prospețime, fragmentul din epitalamul biblic Cântarea Cântărilor, transpus prin intermediul unei versiuni franceze, rămâne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286068_a_287397]
-
împlinesc dacă poemul place. Cu alte cuvinte, dacă lîngă funcțiile practice dinainte, există și alta de ordin estetic. Pentru ca mesajul să fie primit, versurile trebuie să fie frumoase și sincere, să respecte, altfel zis, două din condițiile fundamentale ale poeziei. Stihuitorul învață o retorică pentru a fi la înălțimea acestei misiuni (E.S.). Emblematic pentru această manieră galantă, de sorginte petrarchistă, este poetul de la Țigănești, Costache Conachi; considerat, cu îndreptățire, de semnatarul Genurilor biograficului, cel mai complex și mai profund poet erotic
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
care ne spune în continuare că a compus Meșteșugul stihurilor românești "pentru a instrui și a face plăcere unei "preacinstite cucoane". Pentru ca versurile lui să fie înțelese mai bine, pentru ca plăcerea mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul întocmește (compilează) o retorică pe care o ilustrează cu versuri proprii. Stihurile au fost scrise ca să zugrăvească patimile sufletului, retorica a fost învățată (furată)! de la ochii preacinstitei doamne. Erosul provoacă, așadar, nu numai poezia, dar și prozodia". Pentru Conachi și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ochilor în poezia română". Trei din componentele pasiunii erotice, după cum observă criticul, din sîn izvorăsc și anume: nurii, blîndețea și dulceața. Eugen Simion cercetează la primii noștri poeți figurile erosului bolnav, humusul din care se corporatizează conștiința lirică. Primii noștri stihuitori sînt într-o permanentă ardere, supuși focului mistuitor al iubirii, plini de oh-uri și suspine. Pentru a-și cuceri aleasa inimii întregul univers este erotizat. Dorind să impresioneze, să-și afle loc în inima celei crude, aflat în lungă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
în poezie) ca un Tristan. Sînt trecute în revistă și alte numeroase figuri poetice la care apelează poetul în războiul său de cucerire a inimii ibovnicei slăvite, care iscodesc și luminează frumuseți adesea nebănuite sau de nebănuit la primii noștri stihuitori. Anton Pann este cel care practică critica erosului, adică, subliniază Eugen Simion, morala erosului - pe această linie se înscrie între întemeietori. Cel care a scris Povestea vorbei este un iscusit mînuitor al ironiei, un poet, cum spune eseistul, integral ironist
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
urmă, căutarea își află împlinirea în chiar sufletul său, intervine neputința ființei de a suporta atâta adevăr (Trup sfânt). Alteori, se pleacă de la motivele baladelor populare, ca în Legendă, unde se face aluzie la drama Meșterului Manole, apropiată de condiția stihuitorului care clădește „din flori și fărâme” ce se năruie întruna. Concomitent, C. folosește ritmul și rima specifice poeziei populare (Umbre de baladă, Singuraticul pom). Domină cuvinte precum „duh”, „tăcere”, „fum”, „ceață”, sugerând o lume greu de perceput. Volumul următor, Stinsa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286204_a_287533]
-
Încearcă să descopere aceste semne În niște texte care, repet, Își depășesc mereu tema și se exprimă Într-un limbaj ce poate părea desuet spiritului modern. Cine are răbdare și le citește cu atenție descoperă Însă versuri admirabile la primii stihuitori români și, mai mult decît atît, are surpriza de a descoperi un mod propriu de a gîndi poezia. De a gîndi și de a scrie poezia. Scrisul implică un proiect spiritual, implică și o stare a sensibilității. El apare În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spune Ce durere te răpune? Arată ce te muncește, Ce boală te chinuiește?...” Într-un loc (Zilele ce oi fi viu), Ienăchiță dezvăluie În acrostih identitatea hrăpărețului canar: Zoica, urmată de Îndată de un cuvînt ce traduce starea psihică a stihuitorului: mor. Poetul se hotărăște, așadar, să dea pe față lucrurile și să privească de aproape ceea ce pînă acum refuzase: obiectul pasiunii. Însă Zoica, din pricina căreia versificatorul este pe punctul de a muri, rămîne În continuare o ființă abstractă, indeterminată și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]