74 matches
-
1226 Ibid. 1227 Ibid. 1228 Idem, p. 58. C'est nous qui soulignons. 1229 V. Lucian Blaga, Poetul (Le poète), traduction de Jean Poncet, în Jean Poncet (dir.), Lucian Blaga ou le chant..., op. cît., p. 227 et Lucian Blaga, Stihuitorul, în Lucian Blaga, Operă poetica, op. cît., p. 456. 1230 Jean Poncet, " Oser traduire Blaga ", în Leș marches insoupçonnées, op. cît., p. 57. 1231 Ibid. C'est nous qui soulignons. 1232 Ibid. C'est nous qui soulignons. 1233 Ibid. C
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
de răutate ia locul umorului și în broșurile în versuri Demonii Mehedințiului (1932) și Romanța Severinului pe 1938 (1938). Intenția etică se perturbă în instantaneele lui grotești, luând forma unor șarje de cârcotaș. Cu un debit abrupt, în rostiri colțuroase, stihuitorul, când cuprins de „duhul negrei desperări”, când agitând „pumnul răzbunării”, e mereu alături de dezmoșteniții soartei. O voce cam stridentă se aude în buciumările de crez naționalist. Visul României reîntregite îl însuflețește pe condeierul mehedințean în suita eroică Din iureșul războiului
BOCSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285774_a_287103]
-
până la Broșteni. El își așterne impresiile într-un jurnal de călătorie în versuri, intitulat Călătoria me la munte. Dar numai exclamațiile lui de călător terifiat (sau, câteodată, în extaz), cu naive porniri meditative, nu fac un poet din acest modest stihuitor. SCRIERI: Călătoria lui Cupidon la pustiu, Iași, 1850; Călătoria la munte din 1833 a spătarului Gane, îngr. Gh. Ț. Kirileanu, București, 1909. Repere bibliografice: N.A. Ursu, Poetul moldovean Ienache Gane, ÎL, 1961, 3: Piru, Ist. lit., ÎI, 296-298; Ist. lit.
GANE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287160_a_288489]
-
Hodoș. Dar nici de data aceasta autorul nu se înalță cu adevărat la poezie. Într-un alt fel de ars poetica, Scrisoare, alcătuită după modelul epistolelor eminesciene, se afirmă valorile vieții și sunt sancționați ironic pesimiștii declarați. Scriind despre iubire, stihuitorul tresaltă de sentiment și se extaziază în fața frumuseților naturii. Apar, de asemenea, dar mai rar decât în primul volum, poezia revoltei și scenele dramatice versificate. Reînnodând o tradiție ce părea de mult timp pierdută, autorul compune un soi de versuri
DUŢESCU-DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286922_a_288251]
-
de manuale didactice, inginer, orator, moralist și scriitor. Din perspectiva acțiunilor sale, el se înscrie printre întemeietorii culturii române moderne. A fost autorul celei dintâi programe și al celor dintâi manuale școlare; îndrumătorul primilor pași ai teatrului în limba română; stihuitor cu plachetă tipărită în limba „daco-românească” la 1808, dar poet mai mult în proza sa; poliglot și traducător în primele linii, care s-a străduit să pună la îndemâna conaționalilor săi, cât mai devreme, opere literare, științifice și filosofice; orator cu
LAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287757_a_289086]
-
talie. Fără a fi convins că ar avea virtuți de poet, S. a compus în tinerețe și versuri, unele în formă populară, altele - sub înrâurirea lui Mihai Codreanu - cu o structură de sonet. Nu i se poate nega îndemânarea de stihuitor, care arborează o mină gânditoare. Expansiunile sufletești ale vârstei le proiectează mai ales în proză, nu în schițele cu tentă umoristică, firește, ci în formula clorotică a poemului în proză, cu despletite înfiorări de melancolie și de extaz. „Trubadur visător
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
izvoare (1996), Pururi iubirea (1998), Ascuns într-o lacrimă (1999) ș.a. se remarcă preocuparea pentru perfecționarea expresiei lirice, o mai accentuată aspirație de interpretare filosofică, sub influența lui Lucian Blaga, căruia, de altfel, îi este dedicat amplul Poem al magului stihuitor. Un loc aparte îl ocupă volumul Poemograme și alte poezii (1986), dovadă a unui spirit inventiv: pornind de la Caligramele lui Guillaume Apollinaire, S. încearcă un tip original de lirică, unde sudura între idee și formă dă o imagine configurativă, foarte
SEGARCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289604_a_290933]
-
cele de inspirație patriotică, în care autorul, în aceeași limbă greoaie, provincială, invocă „timpii fericiți” de demult și cugetă cu tristețe la „românul cel decăzut”. Jalea pentru „națiunea” lui, accesele de exasperare, amărăciunea persistentă ar lăsa să se întrezărească în stihuitorul bihorean un depresiv. Unele poezii, puse pe muzică, s-au cântat o vreme. Dintre acestea, La vin, creația cea mai populară a lui S., în versiunea ei melodică, îi atrăsese atenția lui Mihai Eminescu. Repere bibliografice: Eugeniu Potoran, Poeții Bihorului
SFURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289660_a_290989]
-
un titlu contrariant: Urmări pe mormintiri. Giamnân limbi, ceea ce vrea să însemne că e vorba de un text bilingv. Confuză e și o psaltire în versuri, alcătuită în 1827 și prefațată de Vasilie Popp, Psaltirea prorocului și împărat David. Nebulosul stihuitor ticluiește o sumedenie de forme lexicale, cuvinte compuse („omfăt” - copil, „călclegi” - călcător de legi) și expresii năstrușnice („moldovelinească”, „grădină florue”, „ilectră de fânear” ș.a.), în împerecheri nu rareori absurde („pomul lângă al său lapte”), înșiruite în fraze care par sau
PRALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288998_a_290327]
-
toate aspectele, căruia i se cuvine adăugată participarea cărturarului, cel puțin în faza de inițiere, la traducerea în românește a Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie și a Vieții patriarhului Nifon. „Versurile la stemă” alcătuite de N., „primul stihuitor cult din literatura română” (G. Călinescu), pentru cărțile epocii lui Matei Basarab, au avut în practica tiparului din Țările Române și implicit în literatura română o descendență remarcabilă. Raportate la tradiția poetică în limba slavonă - câteva tropare, imnuri ori rugăciuni
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
care și compune o poezie). Nici limba rusă nu îi era străină, de vreme ce fusese la Școala de paji, la Petersburg (1769-1775). Nutrea interes pentru matematici, dovadă o aritmetică din 1795, probabil o copie după manualul lui Amfilohie Hotiniul. Boier velit, stihuitorul fu mai întâi vătav de aprozi, apoi vel sulger, vel stolnic, ispravnic, vel ban, vel spătar. Preocuparea pentru poezie a lui M. a fost statornică, dar versurile lui elegiace sunt naive și convenționale. Ele anticipă totuși - dacă nu cumva îi
MILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288150_a_289479]
-
Budai-Deleanu și în curent cu avatarele intelectuale ale vremii sale, la o „Societate filosoficească din Mare Principatul Ardealului” ce-și anunța, pe la 1795, programul iluminist. Întocmai ca Ioan Barac, poetul poate fi considerat un precursor al scrisului artistic de la noi. Stihuitor prodigios, A. tălmăcește, prelucrează și imită, plecând de la izvoare clasice, latine mai ales, fără a ignora însă nici sursele moderne, germane sau italiene. Pentru audiența lor în epocă, textele i se retipăresc frecvent, în timpul vieții, cât și după moarte, pe
AARON-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285139_a_286468]
-
gata să ceară iubitei iertare în genunchi. Semn al vârstei imature, duiosul plonjează în „reflecții” de un pesimism definitiv. Rareori expansiv, cuprins câteodată de un arțag proletar care îl împinge să se uite urât la „bogata lume, rea și parvenită”, stihuitorul caută să compenseze monotonia plăpândei inspirații prin structura variabilă a versurilor, scurte și mereu sprințare. Unde s-ar fi cuvenit poate să insiste e în narațiunea lirică, în formă dialogată. Se întrevăd aici unele resurse pentru feeria dramatică, dacă nu
BRABORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285849_a_287178]
-
și specii predilecte, agreate, la fel cum erau altele - textele dramatice, de pildă - care nu stârneau nici un fel de curiozitate. Lirica religioasă are în Nicephoros Vlemmides, în Nicephoros Callist Xanthopoulos, în Markos Evghenikos ori în împăratul Theodor II Laskaris, toți stihuitori într-o limbă ce disprețuiește, încă, idiomul vorbit, reprezentanți de marcă. În poezia laică, convenționalismul domină elogiile compuse de un Mihail Holobolos sau de Manuil Philes (condeier „profesionist” care solicită intens formulările encomiastice), sfaturile plictisitoare pe care le împrăștie neobosit
BIZANTINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
noo, care dezvăluie un spirit occidental, cuprinde atât încercări originale, cât și traduceri sau prelucrări (din La Fontaine, Cardinalul Fr.-J. de Bernis, Metastasio, Thomas Gray, Marmontel). La confluența anacreontismului cu clasicismul și preromantismul, versurile nu suferă de monotonie tematică. Stihuitorul este un epicureu, celebrând plăcerile vinului și ale amorului. Erotica lui, pastorală sau senzuală, jubilantă sau lacrimogenă, se împletește cu poezia naturii. De o anume grație și prospețime, fragmentul din epitalamul biblic Cântarea Cântărilor, transpus prin intermediul unei versiuni franceze, rămâne
CANTACUZINO-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286068_a_287397]
-
Încearcă să descopere aceste semne În niște texte care, repet, Își depășesc mereu tema și se exprimă Într-un limbaj ce poate părea desuet spiritului modern. Cine are răbdare și le citește cu atenție descoperă Însă versuri admirabile la primii stihuitori români și, mai mult decît atît, are surpriza de a descoperi un mod propriu de a gîndi poezia. De a gîndi și de a scrie poezia. Scrisul implică un proiect spiritual, implică și o stare a sensibilității. El apare În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spune Ce durere te răpune? Arată ce te muncește, Ce boală te chinuiește?...” Într-un loc (Zilele ce oi fi viu), Ienăchiță dezvăluie În acrostih identitatea hrăpărețului canar: Zoica, urmată de Îndată de un cuvînt ce traduce starea psihică a stihuitorului: mor. Poetul se hotărăște, așadar, să dea pe față lucrurile și să privească de aproape ceea ce pînă acum refuzase: obiectul pasiunii. Însă Zoica, din pricina căreia versificatorul este pe punctul de a muri, rămîne În continuare o ființă abstractă, indeterminată și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
slăvesc, dar cum poci să Îndrăznesc? Iscusit aș trebui să fiu, să poci zugrăvi Chipul tău care dă rază soarelui, și-l luminează. Oi putea oare vreodată...” Iubirea, va să zică, este un soare pe care nu-l poți privi În față. Stihuitorului nu-i rămîne decît posibilitatea de a slăvi oftînd și de a medita la slabele-i mijloace de expresie (dar cum poci să Îndrăznesc?). Din nou refuzul ca o maximă calificare. Retragerea din fața obiectului ca expresie a intensității sentimentului. Amuțirea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
neîntrerupt, a lacrimilor-pîraie, a ochilor-lasouri sau a ochilor-săgetători. Obiectul acestei mitologii (femeia) rămîne și la Alecu nedeterminat, ascuns În spatele unei pasiuni puternice și abstracte. Rucsandra sau Elenca n-au o identitate materială, sînt schimbătoare, năluci și, Încercînd să le determine, stihuitorul prinde urma unei umbre. Iată acest gînd anxios, de esență aproape metafizică la foarte pămînteanul și mulțumitului de sine Alecu Văcărescu: „Nici Într-un fel nu te-apuc Că ești chiar ca un năluc, Și aidoma ca luna Ce să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Zvăpăiatul Alecu devine cicălitor, tună Împotriva „fățăriilor”, denunță pe cei care Își bat joc „pintr-ascuns” și caută să strice mai curînd pe inocenta femeie. Sfătuiește pe inocentă să nu facă nici o mișcare „făr d-a face cercetări”, ceea ce dovedește că stihuitorul are obsesia păcatului și că fixează iubirea pe temeliile morale ale sincerității: „Să aibă prieteșug Curat, fără vicleșug.” Apare bănuiala, văzînd argumentele lui Alecu, că totul este o scamatorie de profesionist al iubirii. Moralismul lui este, În orice caz, suspect
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui. Iancu este un moștenitor spiritual fără complexe, spiritul lui este robust și firea sociabilă. Are prieteni și laudă prieteșugul, n-are, În orice caz, acel sentiment de solitudine În cultură (dat de lipsa modelelor culturale) pe care-l aveau stihuitorii de dinaintea lui. Actul de a serie trece pe primul plan. Cu Alecu ne aflăm Încă În faza oralității, a cîntecului. El zice versurile sau pune un intermediar să le zică. Acest mesager este, de regulă, lăutarul. CÎntecul are o destinație
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Împlinesc dacă poemul place. Cu alte cuvinte, dacă lîngă funcțiile practice dinainte, există și alta de ordin estetic. Pentru ca mesajul să fie primit, versurile trebuie să fie frumoase și sincere, să respecte, altfel zis, două din condiții fundamentale ale poeziei. Stihuitorul Învață o retorică pentru a fi la Înălțimea acestei misiuni. Intră, negreșit, În hotărîrea de a scrie bine și un sentiment de onoare. Obiectul erotic este, de cele mai multe ori, disputat de mai mulți pretendenți și, pentru a cîștiga, stihuitorul trebuie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poeziei. Stihuitorul Învață o retorică pentru a fi la Înălțimea acestei misiuni. Intră, negreșit, În hotărîrea de a scrie bine și un sentiment de onoare. Obiectul erotic este, de cele mai multe ori, disputat de mai mulți pretendenți și, pentru a cîștiga, stihuitorul trebuie să facă proba unei mari devoțiuni. Devoțiunea lui este versul frumos. Un vers cît mai savant și mai convingător, mai sincer Îndurerat și mai bine sunător. Atît de puternic este acest spirit de galanterie la petrarchiștii noștri Încît retorica
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
erotic de pînă la Eminescu, compune Meșteșugul stihurilor românești pentru a instrui și a face plăcere unei „preacinstite cucoane”. Pentru ca versurile lui să fie Înțelese mai bine, pentru ca plăcerea să fie mai mare și (detaliu nemărturisit!) efectul lor mai puternic, stihuitorul Întocmește (compilează) o retorică pe care o ilustrează cu versuri proprii. Stihurile au fost scrise ca să zugrăvească patimile sufletului, retorica a fost Învățată (furată) de la ochii preacinstitei doamne. Erosul provoacă, așadar, nu numai poezia, dar și prozodia: „Laudele cu care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limbajului. În limba aspră a lui Conachi aceste două repere sună astfel: „dascăl și povățuitor adevărat trebuie să fie auzul și obiceiul după care se vorbește” (s.n.) Se va vedea din versurile citate mai jos că auzul nu Înșală pe stihuitor, dar obiceiul limbii s-a schimbat Între timp. Rămîne simțirea (patima) nediminuată, neintimidată de potopul de nenorociri căzute pe capul ei. Ea inventează mereu poezia, Întemeiază ființa, provoacă scrisul. Scriitura nu este, la Conachi, gratuită, poetul nu scrie niciodată (cel
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]