1,031 matches
-
și retrage din conștiință făpturile sale. Ele se impun prin prezență și consistență, își pierd apoi greutatea, se ascund în trecut, dar revin mereu, mereu cu putere mai multă sau mai puțină. Marea, marea gîndire cuprinde totul, absolut totul în strînsoarea ei. Aș numi legătura asta, strînsoarea asta - consistența de moment a realului. Adică prezentul este consistent tocmai pentru că gîndirea îl îmbrățișează acum cu marea ei putere. Dar lucrurile se schimbă și consistența lor poate varia. Și cei absenți pot deveni
Despre consistență by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/16755_a_18080]
-
Ele se impun prin prezență și consistență, își pierd apoi greutatea, se ascund în trecut, dar revin mereu, mereu cu putere mai multă sau mai puțină. Marea, marea gîndire cuprinde totul, absolut totul în strînsoarea ei. Aș numi legătura asta, strînsoarea asta - consistența de moment a realului. Adică prezentul este consistent tocmai pentru că gîndirea îl îmbrățișează acum cu marea ei putere. Dar lucrurile se schimbă și consistența lor poate varia. Și cei absenți pot deveni prezenți, în alt fel sau chiar
Despre consistență by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/16755_a_18080]
-
mai mare și piticii sunt cei mai mari din lume”. „Tătuca” Stalin pusese mare stăpânire pe țara noastră. O dorea integrată țării lui, cam așa cum s-au petrecut evenimentele cu Basarabia și nordul Bucovinei. Stalin murise de cativa ani, dar strânsoarea comunismului încă o simțeam la fel de dureros. În aceasta zi de 24 Ianuarie a anului 1959 eram la Cluj și stăteam în casă cu copilul meu nou născut. Locuiam langă aeroportul Someșeni, soțul fiind pilot. Am simțit că pe afară este
Peripeții de anul nou. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/82_a_225]
-
formală, pe care o bănuim a-l stăpîni (e un subtext permanent ce-l împiedică, probabil, a trece peste dimensiunile scurte ale prozelor, consemnări de pulsații pure, fără nici o umplutură), după cum acest gest însuși înfruntă blazarea, stare existențială așijderea suverană: "Strînsoarea gazdei, conducîndu-mi, fără poticniri, pașii, prin desișul petrecerii, din care se dezlipesc, la mici intervale, ca-n benzile sonore ce-nsoțesc imagini din junglă, vaiere și piuituri, hîrșcîieli și foșnete, îmi face bine, e o strînsoare de menghină gata să-mi
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
blazarea, stare existențială așijderea suverană: "Strînsoarea gazdei, conducîndu-mi, fără poticniri, pașii, prin desișul petrecerii, din care se dezlipesc, la mici intervale, ca-n benzile sonore ce-nsoțesc imagini din junglă, vaiere și piuituri, hîrșcîieli și foșnete, îmi face bine, e o strînsoare de menghină gata să-mi oprească sîngele deasupra cotului, dar convingătoare în agresivitatea ei, cu atît mai mult cu cît vine de la acest nabab atît de faimos și de răsfățat. În astfel de strînsori, ivite din cînd în cînd în
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
foșnete, îmi face bine, e o strînsoare de menghină gata să-mi oprească sîngele deasupra cotului, dar convingătoare în agresivitatea ei, cu atît mai mult cu cît vine de la acest nabab atît de faimos și de răsfățat. În astfel de strînsori, ivite din cînd în cînd în drumurile noastre către nicăieri, blazarea dispare speriată măcar și pentru o clipă, pașii noștri regăsesc ceva din cadența rîvnită, fără de care nimic, zicem noi, nu putem împlini". Boema, firește, n-ar putea fi dezlipită
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
spre un echilibru cu lumea, spre vindecarea angoasei: Se pierde sensibilitatea filosofică în sensibilitatea religioasă, odată cu smerenia? Dar trecerea de la frică la smerenie e o adevărată etapă de cunoaștere existențială. Conștiința trăitoare, dominată de spaime, presimte pe Celălalt; iese din strînsoarea neființei prin faptul însuși al fricii. Smerenia e conștiința unui raport la altceva decît ea. Iar dacă smerenia "dă socoteală de cele ce vor să fie", e tocmai fiindcă vestește conștiinței un echilibru în altceva, ori ieșirea din singurătate, capătul
Oscilațiile lui Constantin Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15964_a_17289]
-
a rămas mereu "în condiția poetului", tratîndu-i produsele lejer-sentimental, divagant, cu fluctuații extraestetice. Dar "erezia" sa - cîtă putea fi la un spirit atît de cultivat și de fin - nu e oare mai mică decît cea a "stării de computer", a "strînsorii programului", spre a-l cita iarăși. Căci Nicolae Stenhardt a rămas suficient de apropiat de sfera ficțional-existențială în care se plasează creația artistică, sferă amenințată acum mai puțin de tendențiozitatea sentimentală sau eticistă, cît de abstragerea exagerată, metodologică, de "reeducările
Reumanizarea criticii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16311_a_17636]
-
reconstituie datorită "obiectelor de tăcere", bune conducătoare ale semnificațiilor sale, relee ale totalității care nu pregetă a se juca cu fragmentul, cu detaliul, cu "fărîma" ce-i aparțin irevocabil. Creatura care e autorul devine un receptacol al Creației, eliberînd din strînsoarea intimității sale dimensiuni progresive, pînă la o scară planetară: "în cameră e liniște sau nu/ fereastra e deschisă și zgomotele/ orașului au loc în creierul meu/ neliniștea căderii creionului pe podea/ căderea lui nesfîrșită ca-ntr-o prăpastie/ marile culturi
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
a lipit de frunte ca un semn de întrebare. Mă năpustesc spre el cu atîta putere, încît aproape că-l dărîm. - Hooo! Mă ia sub brațul lui. Mama mă extrage de sub brațul lui Carlton și mă ține de ceafă cu strînsoarea unei mîini de fermier. - Spune noapte bună, Bobby, îmi cere. Apoi adaugă, pentru prietena lui Carlton: Ar fi trebuit să se culce chiar înainte de a fi început petrecerea. Gagica lui Carlton își dă părul pe spate și îmi spune: - Noapte
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
fantastică echipă de câștigători ai bătăliei cu F.C. Barcelona în anul 1986... Eh, amintiri, istorie... Așadar, în seara zilei de 24 februarie, uitând de "șurubul" FMI-ului și după ce am mai făcut o gaură pentru o nouă și mai eficientă strânsoare a curelei tăriceniene, ne-am așezat în fața televizorului să vedem meciul Steaua - Valencia, transmis în direct de pe noul stadion "Mocirla" din Ghencea. Ce meci de infarct, cum ne atrag atenția tot timpul comentatorii tv! Dar și ce iluminat feeric, încât
Optimi, mocirlă și-o piscină by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11962_a_13287]
-
Au început să-mbătrânească Vreo șapte frunze-n deal la vie, Iar strugurii prind să mustească Și boaba-n teascuri reînvie Din fruct cărnos și copt în soare, (Roz delicat ori roșu sânge) Ce-i prins cu sete-ntr-o strânsoare, În lacrimă de vin ce plânge. Sau poate-o gură de crăiasă, Amirosind aroma dulce, Sărută boaba cea aleasă Când merge seara să se culce La dragul său cel drag pe brață Iar gura-i șerpuiește-alene Pe trupul reavăn, gât
TOAMNA, ÎN VIE de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 2096 din 26 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381663_a_382992]
-
eternitate parcă, ajunse la masă. Mioara se dădu la o parte, o lăsă să se așeze la locul ei, între ea și Magda. Mai mult se lăsă să cadă decât se așeză și, instantaneu, le prinse de mâini, într-o strânsoare disperată, atât pe Magda cât și pe Mioara. Dar ce strânsoare...! Mâinile îi tremurau îngrozitor, ca ale unui abstinent de băutură, ca ale unui bolnav de Parkinson. - Nenorocitul naibii, șuieră printre buzele aproape închise, cu capul plecat și cu ochii
POVESTE CU ÎNGERI ȘI FLUTURI de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 1927 din 10 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381650_a_382979]
-
o lăsă să se așeze la locul ei, între ea și Magda. Mai mult se lăsă să cadă decât se așeză și, instantaneu, le prinse de mâini, într-o strânsoare disperată, atât pe Magda cât și pe Mioara. Dar ce strânsoare...! Mâinile îi tremurau îngrozitor, ca ale unui abstinent de băutură, ca ale unui bolnav de Parkinson. - Nenorocitul naibii, șuieră printre buzele aproape închise, cu capul plecat și cu ochii asemenea, privind în farfurie, ferindu-și fața și ochii de prietenele
POVESTE CU ÎNGERI ȘI FLUTURI de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 1927 din 10 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381650_a_382979]
-
cuprinse și cu cealaltă mână, de încheietura mâinii stângi. Un scâncet mic și un rictus de durere îi arătă că ceva nu este în ordine și privi, încheietura mâinii stângii era tumefiata, ușor stacojie și umflată. - Offf, scuze, zise slăbind strânsoarea, ce s-a întâmplat? Hai, nu ne fierbe...Toți ochii erau pe ea, și analizau semnele ivite: pe față o mică echimoză, buza de jos, înspre interior, se observa că e ușor însângerată iar cele din parte ei dreaptă și
POVESTE CU ÎNGERI ȘI FLUTURI de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 1927 din 10 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381650_a_382979]
-
pe sub pleoape de geruri, pe gânduri de lut se naște sihastru, un plânset firav dănțuind sub creneluri,, lumină de alb spre un cer de albastru. Inelul de foc se așează năvalnic, pe cușma-nserată a lutului ros, lumina-l îmbracă în strânsoarea ei strașnic, și îngerul tace veghindu-l duios. Mireasă de alb cu verdele-n voaluri, pe umbre de ger te înalți spre altar, pe buze-ți lucesc răsărituri din raiuri, renaști ca o sfântă pe sub ceru-ți de jar! Vestești
MIREASA DE ALB-GHIOCELUL de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384202_a_385531]
-
de-al tău dor. Câte-o geană de lumină Se așează împrejur, Și-n sclipirea-i opalină, Chipul tău e, pot să jur! Inima-mi tresaltă-n ceruri La așa o arătare, Printre nori, himere, râuri, Mă cuprind-'n-alor strânsoare. Nu-ndrăznesc să mă desprind Din fiorul ce m-a prins, În străfunduri toate-mi tind, Să se lase-n necuprins. Printre pleoape-ntrezăresc Fără urmă de tăgadă, Al tău chip nepământesc, Bucuros să mă revadă. Pe obraz îți simt
NĂLUCIRI de DANIEL DAC în ediţia nr. 2121 din 21 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384256_a_385585]
-
Rașcu Publicat în: Ediția nr. 1382 din 13 octombrie 2014 Toate Articolele Autorului Picurând din coapsa curbă Sub arcuș a ei povară, Lângă floarea din fereastră, Lung, suspină o vioară. Un căluș ca abanosul Îmbufnat și încleștat, O cuprinde în strânsoare Prea dramatic, pasionat. Coardele i se revoltă Mult întinse pe-al ei gât Și-l cheamă, gălăgioase, Să le țină de urât. Doar arcușul, nestatornic, Cu-ale lui plete prea lungi, Le răsfață, cu migală, Să tot stai, de drag
VIOARA ŞI ARCUŞUL de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1382 din 13 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383705_a_385034]
-
roua din zori Învățăm să murim chiar și-n vis uneori; Ia aminte, doamna, suntem tăciuni. Sărutările noastre au tristețe de zaț Le sorbim absentând în tangoul de fum Nu mai sunt privitori, doar un capăt de drum; Sărutări cu strânsoare de lat... Vom ajunge să știm ce-am pierdut din trecut În beție de crini și-n aroma de brazi Vom pricepe că nu doar urcând poți să cazi ... Citește mai mult Ia aminte, doamna, ne topim efemerși iubindu-ne
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]
-
trup, nici de roua din zoriînvățam să murim chiar și-n vis uneori;Ia aminte, doamna, suntem tăciuni.Sărutările noastre au tristețe de zațLe sorbim absentând în tangoul de fumNu mai sunt privitori, doar un capăt de drum;Sărutări cu strânsoare de lat... Vom ajunge să știm ce-am pierdut din trecutîn beție de crini și-n aroma de braziVom pricepe că nu doar urcând poți să cazi... XXIX. DRAGOSTEA...CĂ O COAJA DE OU ÎNTR-O BATISTĂ, de Camelia Radulian
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]
-
Eminescu, să refacă figura poetului național prin debarasare de poncife și sentimentalism, cartea aceasta izbutește cu asupra de măsură. E roman, e document istoric și critic, este evocarea complexă a unei lumi. Demitizează reclădind totuși un mit. Unul eliberat din strânsoarea clișeelor și a locurilor comune.
Despre Eminescu by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3914_a_5239]
-
versuri abordează tonul solemn. Unul dintre punctele cele mai înalte ale operei, momentul evocării judecății din urmă, îmbracă acest tip de vers, care dobîndise deja reputație europeană. „Cînd va veni mare valea de plînsoare, Cînd Domnul va face giudeț și strînsoare, Cînd va-mpărțî Domnul dar și bunătate, Cînd va da certare celor cu păcate, Atunce direpții tîlniș bun vor face Între lucori svinte de îngeri cupace.[...] Atunci, Doamne Svinte, să mi-auz de rugă Și să nu mă lepez, a Ta
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
noi de cuviință, în urma unei dezbateri serioase și a unui vot. Nimic care să semene cu un minister, cu o programă oficială, cu indicații prețioase venite de sus, cum era cazul în România, nu ne stătea în cale. În sfîrșit, strînsoarea care a avut loc în țară la începutul anilor 70, după vizita dictatorului de atunci în Coreea de Nord, m-a făcut să renunț la ideea reîntoarcerii. Cum îi spuneam însă adesea regretatei Monica Lovinescu, pe care o vizitam de fiecare dată
Toma Pavel: „Ființa umană nu trăiește numai și numai exact unde și cînd se află” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4321_a_5646]
-
plapuma și mai mult, iar lumina disperată se furișează grăbită prin toate ascun zișurile. Tricoul mă strânge îngrozitor la gât, cred că m-am făcut albastru la față. Bag degetul între guler și gât și trag puternic, ca să mai slăbesc strânsoarea, dar trag prea tare și aud un pârâit. De unde s-o fi rupt? N-are im portanță, e doar tricoul în care dorm. Îmi fac curaj, dau plapuma la o parte cu totul și o îngrămădesc cu picioarele la capătul
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
frecat cu peria până-i lucea părul ca zăpada-n soare. Îi plăcea, să-i simtă coastele umflându-se sub apăsarea pulpelor ei, călărind pe deșelate, aplecată pe coama lui stufoasă, fără frâu și fără bici, dirijându-l numai din strânsoarea palmelor și a picioarelor. O dată pe zi, din primăvară până toamna târziu la căderea brumei, în crucea amiezii când, dincolo de-mpărăția codrului, soarele pârjolea câmpul, toropea drumurile, usca albia apelor și umfla asfaltul orașelor, despicând pietrele, Cerboaica, ocrotită-n cercul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]