60 matches
-
este amplasat în fața Bisericii Ortodoxe, fiind ridicat în memoria eroilor români din cele Două Războaie Mondiale. Monumentul, cu o înălțime de 3 m, este realizat din piatră și marmură, fără gard împrejmuitor. Opera comemorativa are forma unei plăci masive, paralelipipedice, străjuita de două coloane. Deasupra se află o cruce mică, treflata, iar în față un mormânt comun. Pe placă este un înscris comemorativ: „Glorie eternă eroilor români din comuna Zagon, căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei“. Sub acesta sunt
Zagon, Covasna () [Corola-website/Science/300386_a_301715]
-
pe când erau atacați de români, o parte a locuitorilor din inimă Munților Apuseni s-ar fi retras pe meleagurile acestea, asezandu-se în pădurea Clonțului. Cu timpul, cei retrași din calea atacatorilor străini s-au statornicit aici, în valea îngustă străjuita de două dealuri domoale. Primele case au apărut în jurul unui izvor, ce zvâcnea de sub un dâmb pietros. Izvorul s-a numit "Fântână hârciogului", fiindcă ieșea că dintr-o galerie de hârciog. De sute de ani, acest izvor potolește setea trecătorilor
Bobohalma, Mureș () [Corola-website/Science/300364_a_301693]
-
în Valahia și Moldova până la reforma alfabetului de la mijlocul sec. 19. Aceasta menționează în inițiale la colțuri numele și titlul fondatorului Palatului Potlogi: “Io [Eu/ salutare, etc.], K [Constantin], B [Brâncoveanu], V [Voievod]“. Curtea palatului este de formă rectangulară, fiind străjuita la nord de albia fostului heleșteu, iar pe celelalte trei laturi de un zid de incintă. Această curte a fost împărțită după obiceiul vremii în trei segmente, separate între ele prin ziduri și clădiri anexe: curtea de primire care leagă
Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi () [Corola-website/Science/331336_a_332665]
-
care afectează coastele insulei. În același timp este probabil că puțini europeni să se fi aventurat în interiorul insulei, exemplu în acest sens fiind faptul că una dintre carierele de piatră aflate la doar un kilometru de țărm și care este străjuita de o stâncă de 100 de metri înălțime a fost explorata abia târziu în secolul XIX. Insula Paștelui a suferit de puternice eroziuni ale solului în ultimul secol, eroziuni agravate de agricultură și de despăduririle masive. Acest proces de eroziune
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
până în 1910 însumau un numar de 51, dar potopul din acea primăvară a luat 28 dintre ele, dar doi oameni au plătit și ei cu viața în aceea noapte de coșmar. Înspre Prisacina, afluent al Rudaricii, se deschide o poteca străjuita de păduri de carpen și fag. Înainte de a intra în sat, râul străbate faimoasele sale chei, împodobite de o parte și de alta de păduricii de liliac sălbatic pe care primăvară îl face să-ți topească simțul olfactiv. Cheile sunt
Comuna Eftimie Murgu, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301082_a_302411]
-
antica țară a Silvaniei, cu mărturii ale existenței umane de acum 12000 de ani prin picturile rupestre de la Cuciulat, și-a purtat durerea și bucuria prin focul și tumultul vremurilor, plătind prinos statorniciei locurilor cu dragostea și credința strămoșească. Este străjuită și apărată, pe de-o parte, de șerpuirea ancestrală a Râului Someș, vămuit prin Poarta Someșană din Strâmturile Țicăului, Cetatea lui Pintea din Cheud, iar de cealaltă parte de dealurile din Culmea Meseșului. La miazănoapte veghează Sfinxul năpradenilor, Vârful Prisnel
Comuna Năpradea, Sălaj () [Corola-website/Science/310743_a_312072]
-
și la noi, pe vremuri, din cauza austerității împăratului, care a răbdat cît a răbdat, temele literare se schimbă brusc. Poetul monden, usuratec devine serios. Scrie Metamorfozele, poem în 15 cărți că "o tapiserie sclipitoare". Opera capătă un caracter aproape didactic, străjuita de venerabilitatea, de gravitatea lui Augustus. Urmează Fastele, calendarul în versuri. Tocmai cînd Ovidiu se căznea să capete bunăvoință lui Octavianus, destinul îl lovește prin Livia, soția Cezarului, habotnica și mama a vicioasei sale fiice, Iulia, prietena "mizerabilului" cu versurile
Cînt lucruri triste,fiind trist by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18091_a_19416]
-
luat scrisoarea dictată de Cocrișel cu peste trei sute de ani În urmă și a Înmânat-o unor oameni deștepți care se ocupau cu astfel de treburi intelectuale. Așa și numai așa a ajuns conținutul ei și la blegele voastre urechi străjuite de și mai blegele voastre priviri și de jalnic și zadarnic Încordatele frunți ce ar dori a da impresia că Înlăuntrul lor s-ar petrece năprasnice fapte de gândire. Și Încă ar trebui să aflați - ca să vedeți și voi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care declină, alcătuită din descendenți ai glorioșilor osmanlâi, concentrează interesul epic și simbolic al autorului, în vreme ce altă parte, comunitatea românească, e în carte doar o paradigmă morală și o ipoteză sociologică. În Dii (Vidin), cetate veche de sute de ani, străjuită și erodată de apele Dunării, senzația de băltire, de pustiire și încremenire a vieții este întreruptă rar de câte „un fulger al sufletului”. Chemarea nedeslușită spre trăire, nostalgia mișcării libere duc invariabil dincolo de zidurile Cetății, în orizontul deschis al apei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
ani - un surâs foarte înalt îi flutura tot timpul pe buze. Știa că inima lui obosise și 13 că mai avea puțin de bătut. Dar el murise de atâtea ori cu eroii lumii eline, încât propria lui moarte era oarecum străjuită și împrumuta ceva din măreția morții acestora. Mă uitam la el cum vorbea. Se săltase în șa, privea dincolo și ne comunica, fără să mai întoarcă spre noi capul, ceea ce noi nu văzuserăm încă. O făcea cu desăvârșită seninătate. Ultima
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
de ani - un surâs foarte înalt îi flutura tot timpul pe buze. Știa că inima lui obosise și că mai avea puțin de bătut. Dar el murise de atâtea ori cu eroii lumii eline, încât propria lui moarte era oarecum străjuită și împrumuta ceva din măreția morții acestora. Mă uitam la el cum vorbea. Se săltase în șa, privea dincolo și ne comunica, fără să mai întoarcă spre noi capul, ceea ce noi nu văzuserăm încă. O făcea cu desăvârșită seninătate. Ultima
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
și îmbogățește maniera reflexivă generală prin contribuție cognitivă și judicativă, sau prin instituirea specifică a unui răgaz al veghei de sine care prinde culoarea particulară a fiecărei amprente individuale. Pe de o parte, există control de sine și evoluție atent străjuită, iar de cealaltă parte există o hotărnicire de tip constitutiv care determină universul de extensie al posibilității reflexive. Sensul autentic al subiectivității (cel de interioritate cu puteri cognitive, de decizie și de act) implică un demers reflexiv însoțitor, fără de care
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
Palatului Republicii și cea a Comitetului Central ca o vastă plajă, aridă și goală. Câteva santinele într-o parte, doi-trei agenți de alta erau singurele vietăți, momâi ale unei autorități ascunse, oculte, pitite în palatele cu porți ferecate. Părăseam piața străjuită în dreapta de silueta fragilă a Bisericii Crețulescu și intram din nou în Calea Victoriei, coborând spre Palatul Telefoanelor și spre Capșa, abia întâlnind câte un trecător grăbit în drumul meu. Seara molcomă de vară nu atrăsese pe nimeni, plimbăreții de altădată
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
la fel ca Rilke, că „toți dragonii vieții noastre sunt prințese care nu așteaptă decât să ne vadă frumoși și îndrăzneți“. Și frumos, și îndrăzneț, I. Negoițescu a fost modelat de anima sufletului său, stând, tot timpul, sub straja prințeselor. Străjuit, din copilărie, de acea făptură galactică, steaua-înger, își încheie existența sub același semn al animei. În penultima noapte a vieții sale pământești, în clinică, el o visează pe sora Rafaella, călugărița-infirmieră, sub chip de înger. Farmecul neobișnuit al Autobiografiei sale
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ieșire. Și, când i-am zărit pe cei dragi așteptându ne, am izbucnit în plâns. Eram fericită să-i revăd, să-i îmbrățișez, să le simt căldura... Drumul, de la aeroport până la Asakusa (ținta noastră), mi s-a părut extraordinar; autostrada străjuită de copaci înfloriți, te face să nu mai simți oboseala celor 12 ore de zbor consecutiv. În sfârșit, am ajuns la Asakusa! Privesc în jur... Oare suntem într-un film s. f. ?! Totul este diferit de noi, oamenii, clădirile, străzile
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
a adormit la fel ca și mulți dintre călători. Eu renuțasem de a mă uita în dreapta și în stânga, că nu vedeam decât întunericul de-afară. M-am resemnat să privesc în față șoseaua care apărea și dispărea sub roțile autocarului străjuită de indicatoare bine luminate. Liniștea din autocar era întreruptă din când în când de chefliul care nu avea stare și care tot plimbându-se printre scaune agățase o tânără țigancă ce se complăcea în apropourile pe care el i le
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
unele cu etaj: niște vile mici și cochete. Urmează un spațiu gol, arat de astă-toamnă, apoi trecem pe lîngă stația de benzină. De-acum încolo, pînă la combinat, cale de vreo opt-nouă kilometri, autostrada va tăia în două cîmpia lată, străjuită doar departe, pe stînga, de niște dealuri împădurite, prin care se sfîrșesc munții. Frumoasă priveliște, mai ales pîlcurile de brazi de pe coama dealurilor, adevărate oaze de verdeață de-a lungul întregului an. Femeia care stă pe bancă, lîngă mine, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
luptă; fiindcă eu, țîșnind, 105 Albastră umbră,-ntunecoasă, groaznică, ieșit-am în văzduh din Nările Lui Enion ce răsuflau, de Enitharmon despărțit. Urlat-am de durere. Și te-am privit cum putrezeai pe Stînci. Din mila am plutit deasupră-ți; și străjuit-am leșu-ți groaznic Din fața Vulturilor Mîncători de Stîrv 124 ai afunzimii; și-atunci de ce-mpotriva-mi 110 Să te minii, care în noaptea morții te-am păzit să n-afli vătămare?" Tharmas răspunse: "Ești tu Urthona, Prietene, bătrîne camarad Cu
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
murdar", luând-o pe sfoara potecii de pe Canalul Morii, autorul ce-și ghidează personajul (pe el însuși) ajunge din nou în acel limb care și-a păstrat, întreagă, puterea de fascinație. Peisajul este dezolant, o margine a marginii, un perimetru străjuit "de peturi și de căcații bețivilor/ de aurolacii cu ochi mari, cu ochi mari cât ai libelulelor, adormiți". Dar abia aici și atunci, în durata scoasă din timpul socio-istoric și suprapusă unor momente magice, imemoriale (dar încă furnicătoare), se produce
Dinspre margine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8552_a_9877]
-
cazemată pustie, vegheată doar de un copac solitar, mumificat și el. în două ipostaze este invocat Lucian Blaga, prin casa din Lancrăm mai întîi, un fel de tumul vegetal agitat și nocturn, și prin cea din Cluj, geometrică și solară, străjuită și ea de umbra mișcată a unor coroane de copaci. Casa lui Călinescu este o grațioasă alternanță de plin și gol, de rigoare a planului și de transparență a perdelei de vegetație, o conviețuire între severitate, animație și decorativ, iar
Desenul și memoria by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11638_a_12963]
-
se așază peste oraș din mai până în octombrie. Al doilea oraș ca mărime din Peru este Arequipa, cunoscut și ca „Orașul alb” de vreme ce majoritatea clădirilor sunt construite dintr-o rocă vulcanică foarte deschisă la culoare. Așezat într-o vale pitorească, străjuită maiestuos de vârful acoperit de zăpadă al muntelui El Misti, orașul este cunoscut, din nefericire, și pentru intensa activitate a vulcanilor din regiune, majoritatea vestigiilor incașe dispărând demult, dar abundă totuși în clădiri din secolele XVII și XVIII. Cu siguranță
Agenda2005-37-05-turistica () [Corola-journal/Journalistic/284193_a_285522]
-
lui i-l sugera i se părea total respingător. Școala Secundară Whitehill era o clădire înaltă și mohorîtă din gresie roșie, cu un teren de sport în spate și terenuri de joacă pătrate pe ambele laturi, unul pentru fiecare sex, străjuit și micșorat de un zid cu țepușe. Arăta așa de pe vremea cînd fusese construit, pe la o mie opt sute optzeci și ceva, dar dezvoltarea orașului impusese adăugiri. O clădire, pe dinafară la fel ca aceea veche, dar înăuntru cu un labirint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
părut un gest de tandrețe față de ce fusese-nainte: cu o fulgerare expertă a unei lame, albinosul i-a despicat Ceciliei pântecul, fără să curgă un strop de sânge, și-a scos de-acolo, curat ca un preparat anatomic, uterul, străjuit, ca de două aripi întinse, de trompele având la capete, între franjuri de pielițe moi, cele două ovare, ca două mici nestemate. Abia atunci, de parcă toată vitalitatea-i stătuse în organul cel delicat, corpul negresei muri, moale și cenușiu, și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cumplite. (Nuanțe) Noaptea, când vânătorul adormi au plecat în somnul său prepelițele ucise peste o zi. (Schiță pentru infernul meu) Somnul devine un spectacol în sensul escatologiei romantice, aproape biblice: Căruntul Dumnezeu (...) doarme sub mărul cu roade minunate, de heruvimi străjuit (Mila pământului) Unul în brațele altuia dormeau pământ și cer înfrățiți ca niciodată. Trecea tatăl prin camera de culcare... (Alegorie) Voi cetini și munți, voi, arbori în delir, vin turmele apocalipsului să vă cunoască, să vă pască, ce iad fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și tumbe! Ana era toată numai zâmbet și Petre se minună din nou ce fată frumoasă are și ce mare crescuse. Au zburat până la Bucura, de la poartă Ana nu mai sfârșea cu mirările când văzu livada plină cu fructe, potecuța străjuită acum de tufe de trandafiri de toate culorile, care îmbălsămau aerul cu parfumul lor. Ana se lipi de umărul tatălui, parcă vrând să-i mulțumească, fără cuvinte, pentru colțul de rai clădit pentru ei. Tată, am o surpriză pentru tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]