70 matches
-
etc. Nu avem însă toponime identice sau foarte asemănătoare cu sumat. În stadiul actual de documentare, este impo sibil de stabilit dacă toponimizarea bazelor sumus, -a, -um, + -icelus, summus, -a, -um + atus s-a petrecut în latina dunăreană sau în străromînă, adică dacă suntem în fața unor toponime minore moștenite din latină sau a unor entopice romînești vechi dispărute și fosilizate ca nume de locuri. Frățilă arată că în dialectul aromîn există un urmaș al etimonului invocat de noi (un loc în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
fost cunoscuți și la ei acasă de Mauriciu și lor le aparține o limbă neolatină de tipul „torna, torna, fratre” și tredetitilia (30 de tei), după Teofilact Simacota, unitatea Romaniei Orientale nefiind încă sfă rmată de slavi. În această limbă străromână trebuie să se fi păstrat mult mai multe cuvinte de origine traco-dacă decât cunoaștem astăzi. După afirmațiile istoricilor și lingviștilor, limba traco-geților era încă vorbită în secolul al VI-lea, afirmație care se bazează și pe mărturiile istoricului Iordanes și
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
în anul 982-992, după cum dovedesc inscripțiile de la Basarabi descifrate de orientalistul Constantin Daniel , pe baza cărora putem afirma că limba română scrisă a apărut în același timp cu celelalte limbi romanice. Cu siguranță că studierea temeinică, etno- lingvistică a populației străromâne din Sinai, ar contribui la mai buna cunoaștere a formării poporului și a limbii române, istoricii și lingviștii având șansa unică de a studia pe viu un fragment dintrun mare popor, păstrat aproape intact vreme de 14 secole. MIT ȘI
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
cascadorie, călușul, căpșunică, chindia, cincisprezecime, dacism, decorațiune, diliu (dilie), drenă, eu, fărșerotă, făzăniță, fricativă, geacă, geminată, guturală, hopa mitică, împielițatul, învățat, labie, mătănii, măturelele, meglenoromâncă, păstăioasă, planetară, plecat, posesie, probațiune, pufulete, răposat, sălățică, sărățea, semigreu sictir, sit, socată, sonor, stagiatură, străromână, tâlv, transcripțiune, transformaționalism, șorecie, țăndărică, țeapă, vântoase, vindereu/vinderel, zece, zeci, zis ș.a.; unele dintre aceste substantive neincluse inventar sunt populare sau regionale (arăpilă, grivă, molan, rișcă, talion ș.a.); de asemenea, nu am inclus substantivele derivate de la toponime românești, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
LITERATURA STRĂROMÂNĂ, În spațiul unde s-a petrecut geneza poporului român s-au scris cărți („Conservarea în limba noastră a cuvintelor de origine latină a scrie și carte, sub forma corespunzătoare cu legile fonologiei românești, dovedește - observa Sextil Pușcariu - că noțiunile exprimate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
G. Coman, Misionari creștini în Scythia Minor și Dacia în secolele III-VI, BOR, 1978, 7-8; Ligia Bârzu, Continuitatea creației materiale și spirituale a poporului român pe teritoriul fostei Dacii, București, 1979, 15-76; Ioan G. Coman, Scriitori bisericești din epoca străromână, București, 1979; Păcurariu, Ist.Bis., I, 59-182; Actele martirice, îngr. și introd. Ioan Rămureanu, București, 1982; Nestor Vornicescu, Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în sec. XVIII, Craiova, 1983, 27-84; Ioan Cassian, Scrieri alese, tr. Vasile Cojocaru și David Popescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
române (I-III, 1971-1987), constituie una dintre puținele încercări postbelice de abordare integrală a evoluției istorice a literaturii române. A doua ediție, revizuită (I-VI, 1994-2001), se extinde mult atât în timp, de la Ovidiu și autorii scrierilor patristice din epoca străromână până în anul 2000, cât și în spațiu, înglobând și literatura română din Basarabia, Bucovina, Banatul sârbesc, Israel și diaspora românească de pretutindeni, precum și poezia și proza aromână, un al șaptelea volum urmând să cuprindă critica, teoria și istoriografia literară din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289386_a_290715]
-
românilor numiți Nigri-Latini sau Mavrovlahi sau Morlaci în Dalmația este semnalată în anul 1181, vlahii sunt amintiți în sec. al XV-lea ca având o limbă proprie lor similară limbii române. Dialectul istro-român conține termeni care amintesc substratul balcanic preroman, străromâna, legături cu daco româna, meglena și aromâna. În epoca de mijloc a feudalismului idiomul istrian romanic era vorbit în Dalmația, Raguzza, insula Veglia. Contribuția la cunoașterea istroromânei și a acestui grup etnic este de ajuns de largă datorită multor cercetători
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
de aspectele anecdotice, considerate evanescente, convins că altminteri acestea s-ar pierde. *Mă mir că există recenzenți pentru Marele cîntec de Mihail Diaconescu. Normal ar fi ca aceștia să decline oferta, întrucît, aproape sigur, le lipsește competența în domeniul istoriei străromâne. În ciuda simpatiei mele pentru romancierul piteștean, nu m-aș apuca de o asemenea treabă. Îmi amintesc că Perpessicius citează undeva o mărturie a lui Edmond Jaloux, care refuza cinstea de a scrie despre biografiile romanțate, numeroase atunci, „cîtă vreme nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cadrul de consolidare a romanității orientale și de afirmare a unității etnolingvistice a tuturor valahilor din jumătatea de est a Europei. În acest cadru fluctuant, măcinat de dispute teritoriale, confesionale și etnice, supus în repetate rânduri incursiunilor unor populații „străine”, străromânii au evoluat cu sentimentul unității întru latinitate și creștinism, după căderea Romei (sfârșitul secolului al IV lea) până când Carol cel Mare supune Unia, la 799, și, după ce în anul 800 este încoronat împărat al noului Imperiu Roman de Apus, o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbii, perceperea eronată a constituirii peisajului etnolingvistic din jumătatea de est a Europei face ca fiecare cercetător să-și macine energia în căutarea unei explicații personale pentru devenirea limbii române. În continuitatea ideii sângelui S. Pușcariu aduce necesitatea reconstituirii „epocii străromâne” în manieră proprie. Raportându-se la principiile care îi orientează gândirea, el își propune să aplice „metoda întrebuințată de romaniști, când din limbile romanice actuale reconstruiesc, după legile evolutive ale fiecărei limbi, formele latinei vulgare, sau cea întrebuințată de indoeuropeniști
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
De aceea el rămâne la aprecierea vagă cum că patria primitivă a acestui neam se afla „de-a dreapta și de-a stânga Dunării”. Rămânând în zona „speculațiunilor de ordin lingvistic”, cum el însuși mărturisește, „își permite să distingă pentru epoca străromână” două mari grupuri de români: românii răsăriteni, din care derivă aromânii și strămoșii megleniților, și românii apuseni, „din Iugoslavia de miazănoapte, care formau un singur grup împreună cu dacoromânii” (p. 254). Oricât s-a străduit Pușcariu să lărgească patria primitivă, au
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din cele mai vechi timpuri, S. Pușcariu vorbește de „îndelungatul contact cu vecinii și simbioza cu alte neamuri”, ambele intersectări „lăsând urme adânci în limba noastră, unele dintre aceste urme, continuă el, ajutându-ne chiar să ne lămurim asupra epocii străromâne și a patriei noastre primitive”. Autorul scoate în evidență cu litere aldine cuvântul „Vecinii”, întrucât sub acest titlu el îngrămădește tot ce, existând în limba română, nu poate fi explicat prin latină (p. 255-316). În felul acesta cuvântul „simbioză” care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Ungurii, a căror limbă moștenește dovezi clare ale structurii aglutinante a limbii autohtonilor din jumătatea de est a Europei, se crede că au venit în masă în Panonia la finele secolului al IX-lea și începutul secolului următor. „În epoca străromână, apreciază Pușcariu, nu se poate constata nici o influență maghiară, iar în celelalte dialecte române nu găsim nici un împrumut din limba ungurească. Cele câteva cuvinte de origine ungurească la transdanubieni, ca arom. varoș sau cucie le-au venit prin mijlocire slavă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
310). În încheierea pulverizării bazei traco-latine, din care au evoluat limbile indoeuropene din jumătatea de est a Europei, vine seria de cuvinte pe care etimologia tradițională le raportează la contactele românilor cu semințiile turco tătare, contacte aduse târziu după epoca străromână și după presupusa dispersare a dialectelor limbii române. În această privință S. Pușcariu afirmă că „dacă un cuvânt ca cioban se găsește și în alte dialecte decât cel dacoromân, aceasta nu însemnează că e un cuvânt turcic împrumutat în epoca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și după presupusa dispersare a dialectelor limbii române. În această privință S. Pușcariu afirmă că „dacă un cuvânt ca cioban se găsește și în alte dialecte decât cel dacoromân, aceasta nu însemnează că e un cuvânt turcic împrumutat în epoca străromână. El e de origine turcească (čoban) și a pătruns în toate limbile balcanice: bulg. čoban, čobanin, sârb. čóban, čóbanin, alb. tshoban, n. grec. τζοβάνις. De la sârbi l au împrumutat istroromânii, la care țobån e mai rar întrebuințat decât pastír; de la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
încercarea Academiei de a oferi o imagine completă asupra constituirii limbii române și asupra răspândirii ei ulterioare. Istoria limbii române a Academiei Abordarea constituirii limbii române în manieră neogramatică a necesitat o terminologie adecvată: patria primitivă, latina dunăreană, româna comună, străromâna etc. Formarea limbii române este urmată de răspândirea dialectală a românei comune, cu dacoromâna ca cel mai important dialect, venit și el din sudul Dunării. Falsitatea schemei imaginate de gândirea tradițională culminează cu transformarea în diasporă românească a tot ce
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
românilor numiți Nigri-Latini sau Mavrovlahi sau Morlaci În Dalmația este semnalată În anul 1181, vlahii sunt amintiți În sec. al XV-lea ca având o limbă proprie lor similară limbii române. Dialectul istro-român conține termeni care amintesc substratul balcanic preroman, străromâna, legături cu daco româna, meglena și aromâna. În epoca de mijloc a feudalismului idiomul istrian romanic era vorbit În Dalmația, Raguzza, insula Veglia. Contribuția la cunoașterea istroromânei și a acestui grup etnic este de ajuns de largă datorită multor cercetători
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
Universității Ecologice „D. Cantemir”. CAPITOLUL XIII 2001 Ginta Latină spre orizontul european tradițional Pentru români mișcarea europenistă nu este o noțiune nouă. Situarea geografică și circulația curentelor spirituale conferă României statutul de netăgăduit de țară europeană dintotdeauna. Încă din epoca străromână scrierile patristice au contribuit la crearea conștiinței latinității. Deteriorarea legăturilor cu occidentul a Început după sciziunea care a Împărțit Europa În două culturi aparent antagonice. Separarea sa accentuat prin pătrunderea limbii slavone În biserică apoi În cancelarii și administrație. Până la
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
protagonistul romanului Călătoria spre zei (1982), ambasador al dacilor la Roma lui Iulius Cezar. Principele Grigore Alexandru Ghica al X-lea apare într-o carte despre vremurile romantismului (Speranța, 1984), după care prozatorul se întoarce la epoca sa predilectă, cea străromână, acum personajul principal fiind astronomul și teologul Dionysus Exiguus, „discipol” la „schola” unei mănăstiri tomitane (Depărtarea și timpul, 1986). În fine, Sacrificiul aduce în prim-plan pe luptătorii ardeleni pentru Marea Unire, totul fiind prezentat, ca și în celelalte cărți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286745_a_288074]
-
Rotaru împinge mult în urmă, dincolo de secolele XIV-XV, originile literaturii române, deschizând sinteza, în versiunile a doua și a treia, poate la sugestia lui Mihail Diaconescu care a creat această marotă, cu un capitol despre "ipoteze privind cultura și literatura străromână", capitol absent în versiunea inițială. Ovidiu, exilat la Tomis, ar fi întemeietorul absolut, mai degrabă simbolic. Sunt invocate apoi scrierile patristice din epoca străromână, începând cu Ulfila, episcopul goților, și continuând cu Nicetas de Remesiana, Ioan Cassianus și Dionisie Exiguus
Tristetea istoriei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8936_a_10261]
-
Mihail Diaconescu care a creat această marotă, cu un capitol despre "ipoteze privind cultura și literatura străromână", capitol absent în versiunea inițială. Ovidiu, exilat la Tomis, ar fi întemeietorul absolut, mai degrabă simbolic. Sunt invocate apoi scrierile patristice din epoca străromână, începând cu Ulfila, episcopul goților, și continuând cu Nicetas de Remesiana, Ioan Cassianus și Dionisie Exiguus. Un subcapitol se ocupă de fondul autohton și de conștiința romanității, altul de "ipoteza pelasgo-geto-dacă sau protocronismul absolut", pentru a încheia explorarea rădăcinilor ancenstrale
Tristetea istoriei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8936_a_10261]
-
înspre origini: "De unde își vor mai lua materie protocroniștii noștri? Iată o întrebare! Ei au mers totuși și mai departe, mai adânc în afundul timpului, până la străromâni care, se înțelege și se vede, n-au scris cărțile lor patristice în străromână, ci în latină și în greacă" (p. 1009). Ulterior, Ion Rotaru va renunța la aceste reticențe și la aceste scrupule, tocmai după 1989, și va accepta, fie și ca o simplă ipoteză, existența unei culturi și a unei literaturi străromâne
Tristetea istoriei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8936_a_10261]
-
străromână, ci în latină și în greacă" (p. 1009). Ulterior, Ion Rotaru va renunța la aceste reticențe și la aceste scrupule, tocmai după 1989, și va accepta, fie și ca o simplă ipoteză, existența unei culturi și a unei literaturi străromâne. E o autorevizuire ciudată la un sceptic declarat. G. Călinescu este un termen de comparație copleșitor pentru Ion Rotaru, recunoscut, nu un model propriu-zis, urmat ca atare (ar fi și greu, dacă nu imposibil). Diferența este categorică atât în privința expresivității
Tristetea istoriei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8936_a_10261]
-
pastișînd "în linia lui Păstorel Teodoreanu", cum se spune în dicționarul lui Marian Popa, apărut la sfîrșitul anilor '70; se mai vorbește acolo despre stil cronicăresc, erotism auster și - se zice - o aspirație către simbioza cosmicului, geologicului, arheologicului și mitologiei străromâne. Nu e puțin ceea ce află cititorul din acest articol de dicționar; e ridicol, fără valoare, foarte departe de ceea ce este, în adevăr, opera literară a ficționarului și actorului Dominic Stanca. Lucrurile sînt nu se poate mai bine puse la punct
Un ceas de hârtie by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16930_a_18255]