138 matches
-
datoririlor conjugale. Latura materială primează în ierarhia dorințelor femeii, când este iubită nu mai găsește potrivit să dăruiască nimic. Mereu vrea să fie plătită pentru serviciile sale. Este arțăgoasă și isterică: „Se bucurau când nu zbieram la ei,/ Căci mă stropșeam urât 368 Ibidem, p. 260. 369 Ibidem, p. 263. 370 David S. Reed, art. cit., p. 79. (trad. n.) 371 Geoffrey Chaucer, op. cit., p. 282. 372 Ibidem. 373 Ibidem. 112 al dracului...”374 Pentru târgoveață cuvintele sunt adevărate arme folosite
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
e demistificat parodic prin notele de subsol, unde autorul dialoghează cu naratorul și/sau cu cititorul, și prin titlurile capitolelor (de exemplu, „Cap. II în care povestea e scurtată fără cruțare și împotriva tuturor rânduielilor povestirii, viața eroului însăși e stropșită aproape în întregime de povestitor, pentru a ne apropia de sfârșitul ei, plin de vesele peripeții” - Pursângele căpitanului). Procedarea e „postmodernă”. Câte ceva din ea se întâlnește și în prozele ulterioare, ca și în epigrame, chiar dacă nu se mai ating decât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]
-
cel în care Ștefan cel Mare a prăvălit copaci peste invadatori: „Dar crunți copacii se mișcară-n trunchiuri / Și ca o furioasă vijelie / Se prăbușiră... În zadar cu săbii / Se apărau cu spaimă ienicerii, / Căci ramuri groase li zdrobeau puterea, / Stropșindu-le spinările cu trosnet, / Iar caii, cu nechezat dureros, / Se zvârcoleau în chinurile morții, / Spinoase crăci li se-nfigeau în vintre / Și spuma roșă tremura-n zăbale”. Total se integrează în sămănătorism și proza lui V. În cea mai amplă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290418_a_291747]
-
cirezile lor greu încercate de seceta ce biciuise stepele. În Balcani, au găsit, pe alese, locuri îmbelșugate unde să-și așeze târlele și odalâcurile. Războinice și patriarhale, aceste triburi au trecut prin foc și sabie culturile neolitice din peninsulă. Au stropșit, sub copitele cailor, lutul ars și încondeiat al ceramicii din străvechime pe care au spart-o într-un infinit de cioburi. Fluxul migrator de la începutul Antichității, provenind din zona stepelor nord pontice, a perturbat serios dezvoltarea socio economică a Balcanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
trei granguri, un grăngurel și doi șoferi. Pe țepușe lungi erau înfipte alte bunătăți pe care grangurii și ceilalți le puteau frige după pofta inimii. Se trăiește bine în România, gîndesc malițios. Dar în ce țară grangurii trăiesc greu? se stropșește la mine un soi de nesimțire din animalul politic. Chiar, unde trăiesc grangurii greu? În China, în Grecia, în Italia, în Senegal, în Canada, în Franța, în Germania, în Suedia, în Egipt, Doamne!, și pe unde am mai fost, peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să-l ajut: Steaua sus răsare... Nu asta. Scociorăsc în memorie altă colindă, dar omulețul face semn cu căpușorul că n-am nimerit-o. Iau la rînd toate colindele pe care le știu, dar primesc imediat negația. Puțin obosit, mă stropșesc ponderat: Dar care, bre? Am plecat la colindat... Da? Da. Atunci să-i dăm drumul. Micul omuleț colindă și, culmea, nu se împotmolește deloc. Dacă el m-a fiert cu atîtea încercări de colinde, în fond de ce să nu-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
revăd citind cronicile sportive ale unor Petre Gațu, Ioan Chirilă, Emanuel Valeriu ori Radu Urziceanu. Dar mi-e imposibil să mă imaginez cu aproape patru decenii în urmă, terminând o altă tabletă semnată Radu Cosașu, punând mâna pe telefon și stropșindu-mă la autorul ei: „La cine scrii, nea Relu?”. Eram fericit să-l citesc. Sunt și azi. Oriunde ar scrie. Unii cred că libertatea a complicat viața multora. Eu cred că prostia. (Jurnalul Național, 7 octombrie 2005) VII. CVASI-PORTRETE „Omul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
basne, că fost-au scrise în inima mea." R.C. A.C. PROLOG GOLGOTA VALEA ALBĂ iulie 1476 "...Și moldovenii obosiți și neviindu-le ajutor de nicio parte, au picat, nu fiește cum, ci până la moarte se apăra, nici biruiți dintru arme, ci stropșiți de mulțimea turcească, au rămas dobândă la turci. Și atâta de ai noștri au perit, cât au 'nălbit poiana de trupurile celor periți. Și mulți din boierii cei mari au picat și vitejii cei buni au perit și fu scârbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Domnu' Ștefan îl doare inema și pentru noi, prostimea... Gheorghe împinge cu piciorul trupul unui ienicer ce horcăia alături chinuindu-se să-și dea duhul: Mișcă păgâne! Ocupi o bucățică de Moldovă cu hoitu' tău împuțit! Nu țî-i rușâne?! se stropșește Toader la el. Lasă-l să moară în pace cu Dumnezăul lui. În fața morții, nu mai e ură, nici vrăjmășie. Nu e decât tăcere... Să-ți fie milă, aiștea, n-au mamă, n-au tată... nimeni nu-i plânge... Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a fir a păr cum a primit sultanul vestea înfrângerii. Să-l fi trăsnit, n-ar fi fost mai uluit. Nu-și credea auzului. "Cum?! Cum?! Nu!! Nu se poate!! Cum așa?!?! Nu este cu putință!! Oastea Împărăției?!?! Sublima urdie?!?! Stropșită?!?!... Spulberată?!?!... Și... și de către cine?! De o ceată de ghiauri și țărănoi?! Cum a fost posibil?!?!" Orbit de furie, a pus ca aducătorul veștii proaste un pașă ce tremura ca varga a pus să fie biciuit la sânge. În sublimul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Se oprește brusc. O aruncătură de ochi spre Voichița, o căutătură ucigașă spre Alexandru și iarăși, disperat, spre Voichița. Se răsucește pe călcâie, brutal, și fuge. Alexandre!! Săndrele!! îl cheamă cu glas de clopoțel Voichița. Ce vrea mucosul acesta?! se stropșește Alexandru. Nu vezi?! E topit după tine! Ce vorbești? Suntem buni prieteni... Am auzit că-i bastardul lui Vodă. Și ce dacă? E... e un băiat drăguț... și... și-i un viteaz. Calcă pe urmele lui taică-su. Să-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Pe jos! La sânge! Ai înțeles?! La sânge! Lasă-i pe mâna mea, Doamne! Mihail se apropie, întinde mâna să-i scoată bolovanul din spinare. Ce vrai?! se răstește Ștefan. Bo... bolovanu'... bâiguie el cu mâna întinsă. Lasă-l! se stropșește Ștefan. Mâna lui Mihail, întinsă, cade... Ștefan dă roată, cu pași domoli. Tușește ușor. Furtuna a trecut. Își scoate bolovanul. Și cu 'talienii ceia ce veste-poveste-i, pârcălabe de Cetatea Albă? întreabă Ștefan. Herman sare în poziție de drepți pocnind din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și trădare boierească. L-a măcelărit pe Ștefan Vodă despicându-l în două ca pe porci de i-a rămas porecla "Voievodul răzbunării". Dar va veni și pentru Roman Vodă, răsplata... Petru, fiul lui Ștefan-Spintecatul, vine cu oaste ungurească, îl stropșește pe Roman-Vodă și, ca păcatul să fie mai mic să nu verse sânge, cum scrie la Scriptură i-a descleștat dinții cu pumnalul și i-a turnat pe gât un pocal de vin în care topise o teribilă otravă venețiană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vor fi singuri... "De ce ți-i frică nu scapi!" Ne unește frica! S-or urni din toropeală. Boierii cele două tabere se iau la harță. Ștefan ascultă. Apusul ne-a batjocorit! Suntem singuri! Nu ne ținem prea semeți? I-am stropșit. Și atunci tot singuri eram... Ne-or prăpădi cu totul! I-am rușinat o dată; pohtim să-i rușinăm și-a doua oară! Sufletu-i mare-n noi, da' puterință nu-i! Ei sunt o împărăție... și noi, mărunței-mărunței... Să cădem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
burdihanu'!" De groază să nu mă-ncalece iar, ciugulesc ca o păsărică nici nu te văd de foame! Mă prăpădesc cu zile, zău așa! Alexa și Negrilă își mușcă buzele să nu se prăpădească de râs. Ce vă râdeți?! se stropșește Cupcici jignit. E de plâns!... Lasă, zice el cu năduf, o să i se tragă din aiasta: l-am blăstămat! Am dat acatiste pe la biserici: "Să-l trăznească Dumnezău pe ăla de-l știu eu!"... I-am pus și lumânări întoarse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu mine ca pisica cu șoarecele: "Cumnățele, dragule... Îți amintești tu de Baia?" Mă trec fiori pe șira spinării. Cumplită teroare. În orice clipă mă aștept: "Atârnați-l! Înțepați-l!" "Salcia", dârdâie și Negrilă. Dați-o dracului de salcie! se stropșește Isaia. Iaca, am scuipat de deochi, bâiguie Negrilă. Da' turcii ceia nu mai vin odată, bre? se jeluiește Cupcici. N-ai grijă, vin ei! Vin! Ah! Cum îi aștept! Atunci o să-i plătesc! Cu vârf și îndesat o să-i plătesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de tot, păgânu', bălmăjește Juga. Să... să le dăm ce le-om da... Să-i înduplecăm... Mai dăm noi, mai lasă ei... Boierii se dezlănțuiesc: Da! Da! Să le dăm! Mai bine o pace strâmbă, decât un război nimicitor! Îi stropșim! I-am mai belit o dată! Când bate furtuna, de nu te pleci.... te frângi! Cu prețul robiei?! Să supraviețuim! Mă doare capul când mă gândesc numai, spune Stanciu. Crezi că pe mine nu mă doare?! îi răspunde Ștefan. Ard cinci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
peste greșeală... A pornit și-o să ajungă pe vipia lui Cuptor, că nu puteau veni, omenește, mai la toamnă, pe răcoare. Din aiasta se vede cât de mâniat e Mahomed. A dat ca orbeții : prima mare greșeală... Să pohtească! Îi stropșim! Îi... îi... se entuziasmează Mihail. Ciocu' mic! Nu te mai grozăvi! Vorbim noi la urmă!... Eu mă temeam de un război-fulger, caz în care eram terminați! Așa, ei sunt mai mulți, noi suntem mai isteți! Închipuiți-vă: un șarpe ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și m-o sărutat pe amândoi obrajii! spune el lăcrimând cu mândrie. Chiar Domnul Ștefan, așa să știți! Târgoveții, câștigați de partea moșului, râd, îl încurajează: Așa-așa, moșule! Nu te lăsa! Atinge-o! Și voi ce vă băgați?!?! se stropșește la ei Savastița. Plecați de-aici! Valea!! Valea!! Savastița, arțăgoasă, violentă, trece la atac. Îi smulge coiful din cap, buzduganul din mână. Pohtim de mai pleacă, amu! Pleci cu muierea ta la codru! E poruncă de la Vodă! Gata! Am zis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Apoi, la culcare! Harști! Harști! Din goana calului! strigă, luptă, picotește și cască Alexandru. La culcare! poruncește Ștefan. Dormi pe tine! La Orhei, Măria sa... se îndârjește Alexandru. Să vedeți cum a fost... Măăă! Tu ai tras ceva la măsea?! se stropșește Ștefan. La culcare, am spus! și îi întoarce spatele. Tu, Dumo, împreună cu Șendrea, apărați Cetatea Sucevei! S-o țineți cu dinții! îi spune punându-i mâinile pe umeri și privindu-l adânc în ochi. Cu dinții! Or s-o bată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
veni să culeagă snopii secerați de altul! M-am cam prins eu ce hram poartă Mateiaș aista! izbucnește Tăutu. Poartă "Hramul Sfântului-Așteaptă"! Așteaptă la trecătoare, ca pisica la gaură... Și când va socoti că și turcii, și moldovenii s-au stropșit îndeajuns unul pre celălalt, că sunt cu puterile la pământ, falnica oștire a viteazului Mathiaș va trece Carpații în marș triumfal și va da lovitura de grație, mușcând ca șacalii din trupul leului rănit. Și, astfel, "Mathias Rex, fortissimus athleta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
atât de plăcută și norocoasă pentru regatul său și pentru întreaga Creștinătate... îi făgădui lui Ștefan că-l va ajuta din toate puterile în planurile sale... pentru că văzu puternicul dușman turc de care se îngrozea întreg pământul că a fost stropșit de puterea nebăgată în seamă până acum al lui Ștefan Voievod." Ian Dlugosz, Cronica Polonorum * "...Te sfătuim, ca așa cum ai început, să mergi până la capăt, căci noi nu vom înceta ca împreună cu ceilalți principi să luăm măsurile necesare, cu tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
putea înainta liber în toate părțile lumii." Sultanul Baiazid al II-lea (1502) * "...Și moldovenii obosiți și neviindu-le ajutor de nici o parte, au picat la Valea Albă, nu fiește cum, ci până la moarte se apăra, nici biruinți dintru arme, ci stropșiți de mulțimea turcească, au rămas dobândă la turci. Și atâta de ai noștri au perit, cât au înălbit poiana de trupurile celor periți. Și mulți din boierii cei mari au picat și vitejii cei buni au perit și fu scârbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu aveam nimic contra să se ia. Nu știu ce s-a întâmplat, mi-a spus că băiatul voia să-i dăm fetii și pământul din Trauș în afară de ce i s-ar fi cuvenit. Atâta i-a trebuit lui Emilia, s-a stropșit la el că dacă asta urmărește, să aibă mai mult pământ, nu mai vrea să-l vadă. E iute la mânie, poate se mai puteau tocmi lucrurile dar nici n-a vrut să mai audă de el. De Gheorghiță ți-
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
și se văicăra Cu ce l-ar treera, A vârât mâna-n buzunar Ș-a scos cheile, A descuiat odăile A ales 19 epe suruepe de 9 ani sterpe Cu caica** -ntoarsă Să nu se prindă pleava groasă Cu picioarele stropșeau Cu nările vânt făceau Cu urechile-n sac puneau Nici căuș nu trebuia. Ș-a făcut 12 care cu povară Ș-a plecat la Corbu la moară Dar Corbu când a văzut atâtea care viind A plecat la zăvoiu Ș-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]