442 matches
-
au pus accent mai mult pe instrumentele pe atunci contemporane de analiză a teoriilor științifice. Pârvu poate fi considerat ca aparținând curentului structuralism din filosofia științei, urmându-i pe J. Sneed, W. Stegmüller, C. U. Moulines, W. Balzer etc. Analizele structuraliste ale teoriilor au fost aplicate de Ilie Pârvu în domeniul reconstruirii unor lucrări filosofice cruciale, precum "Tractatus" de Wittgenstein sau "Critica rațiunii pure". Ca metafizician, Pârvu a publicat lucrarea în două volume "Arhitectura existenței". În primul volum analizează paradigma structural-generativă
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
În lingvistică, termenul „diasistem” are mai multe accepțiuni mai mult sau mai puțin largi. A fost propus în 1954 de lingvistul structuralist american Uriel Weinreich în încercarea de a aplica metodele structuraliste în dialectologie. El definește diasistemul ca un sistem ce poate fi construit de lingvist din cel puțin alte două sisteme omogene și discrete care prezintă asemănări parțiale, acestea făcând din diasistem ceva diferit de simpla sumă a sistemelor componente. Weinreich
Diasistem () [Corola-website/Science/304983_a_306312]
-
cel semnificat. Școala americană este reprezentată de Edward Sapir, Leonard Bloomfield și Zellig Sabbetai Harris (1909-1992). Structuralismul în lingvistică începe să diminue în importanță o dată cu apariția după anii 1960 a teoriei gramaticei generative sau generativismului, dezvoltat de Noam Chomsky. Mișcarea structuralistă s-a caracterizat încă de la ivirea ei printr-o critică a metodei istoricizante a școlilor antropologice anterioare, "difuzionismul" și "evoluționismul". Ea a dat naștere la două curente distincte: structuro-funcționalismul anglo-saxon și structuralismul lui Claude Lévi-Strauss. În literatura de limbă engleză
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
a caracterizat încă de la ivirea ei printr-o critică a metodei istoricizante a școlilor antropologice anterioare, "difuzionismul" și "evoluționismul". Ea a dat naștere la două curente distincte: structuro-funcționalismul anglo-saxon și structuralismul lui Claude Lévi-Strauss. În literatura de limbă engleză antropologia structuralistă este reprezentată în special de Bronislaw Malinowski (1884-1942) și Alfred Reginald Radcliffe-Brown (1881-1955). Ambii folosesc metoda structuralistă în măsura în care se consideră că fiecare societate constituie un sistem, un ansamblu de elemente interdependente, cum sunt relațiile de rudenie, cultura, religia, economia, tehnica
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
și "evoluționismul". Ea a dat naștere la două curente distincte: structuro-funcționalismul anglo-saxon și structuralismul lui Claude Lévi-Strauss. În literatura de limbă engleză antropologia structuralistă este reprezentată în special de Bronislaw Malinowski (1884-1942) și Alfred Reginald Radcliffe-Brown (1881-1955). Ambii folosesc metoda structuralistă în măsura în care se consideră că fiecare societate constituie un sistem, un ansamblu de elemente interdependente, cum sunt relațiile de rudenie, cultura, religia, economia, tehnica, care nu au sens decât în interrelațiile reciproce. Sarcina antropologiei este de a descoperi și de a
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
prezentului" într-o narațiune. În "Palimpsestes" (1982), Genette definește "intertextualitatea" ca un ansamblu de relații existente între citări, referințe și interpretări, mai mult sau mai puțin explicite, care se stabilesc între textele literare. Michael Riffaterre (1924-2006) a introdus în analiza structuralistă noțiunea de ""stilistică"", definită ca studiu lingvistic al efectelor de comunicare exercitate de textele literare asupra cititorului ("Essais de stylistique structurale", 1971), Pentru Riffaterre, cititorul are un rol activ în timpul lecturii, el trebuie să interpreteze textul, făcând apel la cultura
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
textul, făcând apel la cultura și la propria sa experiență. Textul literar devine astfel o realitate sensibilă, niciodată definitivă, fiecare cititor având viziunea sa proprie, diferită de a altora. Michel Foucault (1926-1984) este poate singurul care a făcut din mișcarea structuralistă un instrument de investigație filosofică a științelor umane. Deși a refuzat eticheta de "structuralist", în "Les Mots et les Choses" (1966) el admite existența unei "structuri" în orice fenomen uman, psihologic, social etc., cu o realitate, este adevărat, incertă și
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
structura. Structuralismului i se reproșează faptul de a se fi îndepărtat de regulile elementare ale cercetării științifice, transformând ipotezele inițiale (generalizarea modelului lingvistic al lui Ferdinand de Saussure la totalitatea aspectelor sociale, universalitatea analizei structurale) în dogme, pe care cercetările structuraliste ulterioare nu le-a mai pus în discuție. Teoria structuralistă a lui Lévi-Strauss ar fi, după Robert Jaulin, încărcată de un etnocentrism elementar, din care ar rezulta un "Inconștient Structural", prezent în mod permanent în spatele diversității aparente a culturilor. Pentru
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
îndepărtat de regulile elementare ale cercetării științifice, transformând ipotezele inițiale (generalizarea modelului lingvistic al lui Ferdinand de Saussure la totalitatea aspectelor sociale, universalitatea analizei structurale) în dogme, pe care cercetările structuraliste ulterioare nu le-a mai pus în discuție. Teoria structuralistă a lui Lévi-Strauss ar fi, după Robert Jaulin, încărcată de un etnocentrism elementar, din care ar rezulta un "Inconștient Structural", prezent în mod permanent în spatele diversității aparente a culturilor. Pentru Jean Piaget (1896-1980), structuralismul este "o metodă și nu o
Structuralism () [Corola-website/Science/305765_a_307094]
-
în capacitatea de a estima global dinamica și complexitatea unui fenomen și în multe alte direcții. <br> Au fost elaborate diverse teorii care au avut ambiția de a structura inteligența în modele multidimensionale, de la Guilford care a elaborat o taxonomie structuralistă într-un model tridimensional cubic, până la Gardner care a creat un model mai simplificat bazat pe date statistice și cercetări neurologice, anume modelul inteligenței multiple. <br> O contribuție însemnată se datorează Lindei Silverman care a elaborat o teorie confirmată prin
Concepte despre supradotare () [Corola-website/Science/308595_a_309924]
-
poate niciodată, însă din punctul de vedere al teoriilor educaționale devine tot mai importantă crearea de instrumente practice prin care să se poată valorifica aceste teorii. Astfel de instrumente practice au luat de asemenea diferite direcții de formare. De la direcția structuralistă în care sunt îmbinate diferitele componente cunoscute (a se vedea 4math, model pedagogic generat cu metodologii de utilizare cu ajutorul computerului a acestor teorii), până la cercetările recente făcute de Group Zero condus de Howard Gardner de aplicare a teoriei inteligențelor multiple
Concepte despre supradotare () [Corola-website/Science/308595_a_309924]
-
1959, este titularul catedrei de Antropologie socială de la "Collège de France". Se pensionează în 1982. În 1973, devine primul etnolog primit în Academia Franceză. Unul dintre discipolii săi a fost romanciera și filozoful Catherine Clément. Aceasta, referindu-se la metoda structuralistă aplicată de Lévi-Strauss faptelor simbolice, avea să declare: Când ne spune că «gândirea sălbatică» este în fiecare din noi, [] nu vrea să spună că ar exista o deosebire de funcționare mentală între primitivi și noi."
Claude Lévi-Strauss () [Corola-website/Science/314220_a_315549]
-
analiza structurală n-a reușit în nici un caz să intre în contact cu sursa reală a unității artistice. Această unitate zace în interiorul experienței estetice în sine și nu poate fi înțeleasă drept o trăsătură structurală a operei de artă. Estetica structuralistă a primit critici severe, nu doar pentru pedanteria sa ci și pentru eșecul de a intra în contact cu opera de artă. Aceste teorii au suferit, la sfîrșitul secolului al XX-lea, o nouă metamorfoză, ele au fost absorbite în
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
septembrie 1999 - septembrie 2001). Colaborări la Radio și Televiziunea română. "Limba română". Manual pentru anul I Școli profesionale (1968); Structura stilistică a dialogului în balada populară românească", în "Școala bârlădeană", iunie 1969, Bârlad, p. 95-97; Îmbinarea principiilor pedagogice cu cele structuraliste în predarea limbii române în școala generală", în "Școala bârlădeană", iunie 1970, p.39-49, și în "Convorbiri didactice", Bacău, 7, 1998; "Bibliografia periodicelor apărute în fostele județe Tutova", Covurlui și Vaslui (manuscris, 1969); "Articole/anchete/știri" etc. care însumează preocupări
Mircea Coloșenco () [Corola-website/Science/308729_a_310058]
-
sugerând nu faptul că scrisoarea nu are sens, așa cum susținea Lacan, ci că Lacan face să-i lipsească sensul. Adevărul, pentru Derrida, este că scrisoarea reprezintă o castrare a Regelui de către Regină, ceea ce Lacan nu poate vedea sau înțelege. Lectura structuralistă a lui Lacan și lectura deconstructivă a lui Derrida a provocat un răspuns de la Barbara Johnson, care a mediat dezbaterea sugerând că scrisoarea aparține tuturor celor din jurul Reginei, fiind un substitut pentru un falus. Donald E. Pease sugerează că Lacan
Scrisoarea furată () [Corola-website/Science/327198_a_328527]
-
îl suscită astăzi poate fi pus, într-o oarecare măsură, pe seama îndelungatei sale „eclipse”, survenite în decursul secolului XX. Mai exact, pe seama „conului de umbră” în care mimesis-ul a fost împins, începând de pe la jumătatea secolului trecut, de teoriile formaliste și structuraliste, care insistau, după cum se știe, asupra caracterului autonom al literaturii față de realitate, referent, lume. Din acest unghi de vedere, nu ar fi cu totul lipsită de interes nici investigarea „ficțiunii teoretice” înțeleasă nu numai în sensul schițat mai sus, de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
doxa, opinia comună). Criticul francez analizează pe larg metamorfozele pe care le-a suferit mimesis-ul în decursul secolului XX, când, revendicată ca moștenire de teoreticienii autoreflexivității, Poetica lui Aristotel a fost supusă unei resemantizări de proporții. Pe scurt, teoria literară structuralistă, făcând apel la tratatul aristotelic și negând în același timp faptul că literatura s-ar referi la realitate, a încercat să demonstreze că imitarea realului (în sens larg), nu ar fi avut inițial nimic de-a face cu mimesis-ul și
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
istorie a realismului. În Cuvintele și lucrurile 2 el inaugurează, în fapt, arheologia imensei utopii a unui limbaj perfect transparent, prin intermediul căruia lucrurile ar putea fi numite fără confuzie. În mod similar, pentru Roland Barthes - ca și pentru întreaga estetică structuralistă - renunțarea la așa-numita iluzie referențială reprezintă un punct crucial. Problema reprezentării, cu întreaga ei carieră multiseculară, se reduce acum la convenția verosimilului care nu ar mai reprezenta decât un cod, împărtășit de autor și cititor, deopotrivă. Cu alte cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Ricoeur -, fără a-i minimaliza însă meritele: La Ricoeur, ca și la Frye, mimesis-ul produce totalități semnificante pornind de la evenimente disparate. Este reabilitat, cu alte cuvinte, în virtutea valorii sale cognitive, publice și comunitare, în contrast cu scepticismul și solipsismul postulate de teoria structuralistă (...) Cu toate acestea, eclectismul lui Frye, ca și ecumenismul lui Ricoeur, conduc la sinteze - adeseori slabe, oricum foarte elastice - între poetică și etică, mai ales atunci când identifică, fără ezitare, recunoașterea internă cu cea externă 89. Oricum ar fi, meritul cel
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
termeni de „tipar”, pattern sau „personalitate de bază”, veritabile „matrice” sau „configurații psihologice” pornind de la care se dezvoltă trăsăturile de caracter. Cercetătorii s-au aplecat apoi asupra proceselor de socializare, privilegiind, În funcție de autori, o optică funcționalistă (Bronislaw Malinowski) sau una structuralistă (Alfred Radcliffe-Brown). Alte conceptualizări, cum sunt cele propuse de Edmund Leach sau de Max Gluckman, insistă, dimpotrivă, asupra riscurilor de tensiuni, anomie sau incoerență. Oricare ar fi grila de interpretare reținută, dimensiunea contextuală este esențială. Senzațiile de plăcere, de mânie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Pascal Moliner, Michel-Louis Rouquette sau Pierre Vergès, vor vorbi despre nuclee sau sisteme centrale și despre scheme cauzale. Diferite cercetări reiau aceeași abordare, precizând din ce În ce mai mult componentele și structura RS ă subansambluri centrale și periferice, funcționale, normative, descriptive. Această tendință structuralistă a stat mereu la baza teoriei dezvoltate de Moscovici și de Durkheim Însuși, deșievoluțiile mai recente i-au conferit un fundament și validitate (Flament și Rouquette, 2003). Regăsim importanța acestui aspect structural În lucrările lui Jean Piaget despre modul În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Dacă ținem seama că majoritatea lucrărilor cu astfel de subiecte au fost până de curând dominate fie de criticile materialist-istorice în Est, fie de cele ale unor epistemologii pornite din științele naturii sau filosofii ale științei de factură pozitivistă, neokantiană, structuralistă, neotomistă, ludică și altele din Vest, putem înțelege și diferențele față de tradițiile care pledează pentru îmbinarea cunoașterii cu fantezia, imaginarul, poeticul în genere. Guénon susținea fondul spiritual conținut de procesele amintite, care este rezumat în Principiile supreme păstrate de tradiții
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
elvețianul F. Gonseth și compatriotul său J. Piaget, austriacul K.R. Popper; "repere" fenomenologico- existențialist-hermeneutice ale germanului M. Heidegger și ale conaționalului său H. Gadamer; pleiada existențialistă franceză formată din J.P. Sartre, A. Camus, M. Merleau-Ponty, G. Marcel și alții; concepțiile structuraliste apărținătoare unor francezi ca C. Lévi- Strauss, M. Foucault, J. Lacan, P. Francastel, L. Althusser și alții; curente de sorginte medievală, ca neotomismul și neoscolastica, fără prea multe tradiții la noi. Pe la începutul anilor '80, Editura Institutului Biblic și de
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
vrut, ce a văzut? Există de asemenea interpretări iconografice, iconologice, se vorbește despre succesul sau eșecul operei, provizoriu sau definitiv. A existat o abordare din perspectivă marxistă a artei, depășită din fericire (cu excepția Statelor Unite!), a existat o lectură semiologică, feministă, structuralistă..., dar personal nu prea am gust pentru nici una dintre ele. Constat în ceea ce mă privește că se comentează din ce în ce mai puțin opera însăși, dar se vorbește din ce în ce mai mult pe marginea operei: se teoretizează din ce în ce mai mult, deși, adeseori, e de ajuns să
A ști să vezi by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/14208_a_15533]
-
care acesta le cumuleaz? În opera lui M. Eminescu. Cunoa?terea operei poetice, receptarea ei „creatoare" presupune un demers analitic care s? aib? ca scop studiul tuturor componentelor acesteia: con?inutul, materia ?i formă sau configura?ia (potrivit concep?iei structuraliste apar?inând esteticianului Oskar Walzer). „Cel mai elaborat" dintre elementele constituente ale operei este, dup? cum observ? I.Em. Petrescu, materialul literar cuprinzând temele ?i motivele, topos-urile poetice ?i citatele. În dic?ionarele de termeni literări, topos-ul poetic
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]