189 matches
-
și de organizații partenere la nivel internațional (de exemplu, CEA); ● proiecte-suport de management (F4E, CEA-IFA, altele similare). Ținând cont de caracterul strategic de importanță majoră al cercetărilor din domeniul laserilor de ultra-înaltă putere, precum și al celor din domeniul atomic și subatomic, în special al celor din domeniul nuclear și al particulelor elementare, conducerea programului este asigurată de Institutul de Fizică Atomică - IFA București și se realizează cu instrumentele specifice stabilite prin ordine și instrucțiuni emise de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare
EUR-Lex () [Corola-website/Law/263784_a_265113]
-
Primul model de înjumătățire înaintea celor mai stabili izotopi, No este emisia alfa și principalul model după înjumătățire este fisiunea spontană. Principalele produse ale înjumătățirii sunt No , 100 de izotopi ai fermiului și principalele produse de dinainte energia și particulele subatomice.
Nobeliu () [Corola-website/Science/305264_a_306593]
-
radiului și inventarea termenului de radiație. Lucrările sale vor avea un impact deosebit și în afara conceptualizării universului fizicii. Studiul mecanismului radioactivității, realizat de soții Curie și ulterior cercetările lui Ernest Rutherford, au sugerat existența unei activități la nivel atomic și subatomic și au deschis noi drumuri în știința modernă. Mai mult, s-a ajuns la ideea că atomul nu este indivizibil și au fost propuse mai multe modele pentru structura atomului, toate având ca esență ideea că acesta este format dintr-
Marie Curie () [Corola-website/Science/297649_a_298978]
-
Mecanica cuantică (sau "Teoria cuantică") este o știință a fizicii care se ocupă cu comportamentul materiei și a energiei la scară atomică și a particulelor subatomice / undelor. Mecanica cuantică este esențială în înțelegerea forțelor fundamentale din natură cu excepția gravitației. Mecanica cuantică stă la baza mai multor discipline înrudite, incluzând fizica materiei condensate, electromagnetism, fizica particulelor sau parțial al cosmologiei și este instrumentul principal de investigare în
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
sau unde cu lungimea de undă mai mare precum undele infraroșii, microundele și undele radio. Această descriere conține doar acele unde care călătoresc cu viteza luminii. De asemenea, atunci când mai jos este folosit cuvântul "particulă", acesta referă întotdeuna o particulă subatomică elementară. Fizica clasică arată că radiația unui corp negru produce o energie infinită, însă acest rezultat nu a fost niciodată observat în laborator. Dacă radiația de corp negru este dispersată într-un spectru, atunci cantitatea de energie radiată la frecvențe
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
cu un multiplu întreg al celui de pe orbita de bază. El a descris electronii ca fiind asemănători planetelor aflate pe o orbită solară. Astfel, el a definit constanta lui Planck ca un element fundamental care generează cerințe speciale la nivel subatomic și asta explică spațiul existent între orbitele electronilor. Bohr a considerat o revoluție completă a unui electron pe orbită ca fiind echivalentă unui ciclu dintr-un oscilator și care este similar unui ciclu dintr-o undă. Numărul de revoluții pe
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
acestor descoperiri. În mecanica cuantică, s-a descoperit că ceea ce denumim unde electromagnetice pot reacționa în anumite experimente ca și cum ar fi compuse din particule iar în altele ca și cum ele ar fi doar unde. S-a descoperit de asemenea că particulele subatomice pot uneori fi descrise ca particule iar alteori ca undă. Aceste descoperiri au condus la elaborarea teoriei dualității undă-particulă de către Louis-Victor de Broglie în 1924, care stabilește că la nivel subatomic entitățile prezintă simultan atât proprietăți de particulă cât și
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
doar unde. S-a descoperit de asemenea că particulele subatomice pot uneori fi descrise ca particule iar alteori ca undă. Aceste descoperiri au condus la elaborarea teoriei dualității undă-particulă de către Louis-Victor de Broglie în 1924, care stabilește că la nivel subatomic entitățile prezintă simultan atât proprietăți de particulă cât și proprietăți de undă. Modelul atomic al lui Bohr a fost dezvoltat după ce de Broglie a descoperit proprietățile de undă ale electronului. Conform concluziilor lui de Broglie, electronii pot exista doar în
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
observe că descrierea matematică se potrivea cu comportamentul cuantic observat al electronului. Mecanica matriceală a fost prima definire completă a mecanicii cuantice, legile și proprietățile sale descriind complet comportamentul electronului. A fost apoi extinsă pentru a se aplica tuturor particulelor subatomice. Foarte repede după ce mecanica matriceală a fost prezentată lumii, Schrödinger, în mod independent, a furnizat o teorie cuantică a undelor care părea să nu aibă nici o asemănare cu teoria lui Heisenberg. Era mai simplă din punct de vedere al calculelor
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
n-sfere. Fizica clasică a arătat începând cu Newton că dacă este cunoscută poziția stelelor și a planetelor precum și detalii despre modul lor de mișcare atunci poate fi prezis locul în care acestea se vor afla în viitor. Pentru particulele subatomice, Heisenberg a invalidat această concepție arătând că datorită principiului incertitudinii nu se poate știi cu precizie atât poziția cât și momentul unei particule la un anumit moment, astfel încât modul său de mișcare din viitor nu poate fi determinat, ci poate
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
și momentul unei particule la un anumit moment, astfel încât modul său de mișcare din viitor nu poate fi determinat, ci poate fi descris doar un set de posibilități. Aceste noțiuni care decurg din principiul incertitudinii se aplică doar la nivel subatomic și este o consecință a dualității undă-particulă. Oricât de ne-intuitivă poate părea, teoria mecanicii cuantice împreună cu principiul său de incertitudine sunt responsabile pentru uriașele dezvoltări din lumea tehnologiei care merg de la componentele pentru computere la lumina fluorescentă sau tehnicile
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
ul este o particulă subatomică fundamentală cu sarcină electrică negativă, fiind simbolizat e. Este un tip de lepton de spin ½ care participă la interacțiunile electromagnetice, masa acestuia fiind de aproximativ 1/1836 din cea a protonului. Împreună cu nucleul atomic, electronii formează atomul. Interacțiunea lor cu
Electron () [Corola-website/Science/297813_a_299142]
-
În timpul anilor 1890, un număr de fizicieni a afirmat că electricitatea poate fi concepută ca fiind formată din unități individuale, cărora li s-au dat diferite nume. Aceste unități individuale nu au fost confirmate. Descoperirea electronului ca fiind o particulă subatomică a fost făcută în 1897 de J.J. Thomson la Laboratorul Cavendish, la Universitatea Cambridge, în timp ce studia tuburile cu rază catodică. Un tub cu rază catodică este un cilindru de sticlă etanș, în care doi electrozi sunt separați în vid. Când
Electron () [Corola-website/Science/297813_a_299142]
-
necesită existența unei forțe atractive care să contracareze paradoxul Klein rezultat pe baza relației de nedeterminare. Este relativ stabil în solvenți ca amoniac ca săruri ale metalelor alcaline dar și în soluții apoase alcaline. Electronul face parte din clasa particulelor subatomice numite leptoni, despre care se crede că sunt particule fundamentale. Raza clasică a electronului poate fi calculată din considerente relativiste. Ca aproape toate particulele, electronii se pot comporta ca niște unde. Acest lucru este numit dualismul particule-unde, cunoscut mai mult
Electron () [Corola-website/Science/297813_a_299142]
-
razelor catodice, arătând că ele sunt formate din particule, dar că acestea sunt de circa 1800 de ori mai ușoare decât cel mai ușor atom, cel de hidrogen. Prin urmare, ei nu erau atomi, ci o nouă particulă, prima particulă "subatomică" ce a fost descoperită, și pe care el a numit-o inițial „"corpuscul"”, și mai târziu "electron", după particulele postulate de către în 1874. El a arătat și că ele sunt identice cu particulele emanate de materialele fotoelectrice și de cele
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
cu succes proprietățile nucleului în ceea ce privește aceste particule sub-atomice și forțele care guvernează interacțiunile lor. Deși cuvântul "atom" denumea inițial o particulă care nu poate fi împărțită în particule mai mici, în utilizarea științifică modernă atomul este compus din diferite particule subatomice. Particulele constituente ale unui atom sunt electronii, protonii și neutronii; toate trei sunt fermioni. Ca excepție, atomul de hidrogen-1 nu are neutroni, iar nu are electroni. Electronul este de departe cel mai puțin masiv din aceste particule, la , cu sarcină
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
keV, pentru a depăși respingerea——și a fuziona într-un singur nucleu. Fisiunea nucleară este procesul invers, provocarea divizării unui nucleu în două nuclee mai mici—de obicei, prin dezintegrare radioactivă. Nucleul poate fi modificat și prin bombardament cu particule subatomice sau fotoni de mare energie. Dacă aceasta modifică numărul de protoni din nucleu, atomul se transformă într-un alt element chimic. Dacă în urma unei reacții de fuziune masa nucleului este mai mică decât suma maselor particulelor separate, atunci diferența dintre
Atom () [Corola-website/Science/297795_a_299124]
-
de a fi sintetizat, capturat și răcit, împreună cu structura să atomică relativ simplă l-au făcut subiectul unor experimente specializate de spectroscopie. Aceste experimente au dus la informații mai detaliate despre nivelurile de energie și constantele de cuplare dintre particulele subatomice. Studiile pe lumina emisă de ionii de franciu-210 capturați laser au furnizat date precise despre schimburile între nivelurile atomice de energie care sunt destul de asemănătoare cu cele prezise de teoria cuantică. Franciul poate fi sintetizat în urmă reacției nucleare: Acest
Franciu () [Corola-website/Science/305263_a_306592]
-
a existenței diversității vieții pe Pământ. De-a lungul timpului, au existat mai multe teorii, mai mult sau mai putin științifice: În cursul secolului XX, noțiunea de evoluție a fost extinsă în totalitatea universului, deci la toate organismele, de la particulele subatomice la societatea umană de teologi și oameni de știință ca Pierre Teilhard de Chardin, Julian Huxley și James Lovelock (teoria Gaia). Viața, sub toate formele ei, este o formă de chimie devreme ce consumă, transformă și produce materie și energie
Evoluție () [Corola-website/Science/302078_a_303407]
-
Sarcina electrică sau cantitatea de electricitate este o mărime fizică ce exprimă o proprietate fundamentală a particulelor subatomice, care le determină acestora interacțiunile electromagnetice. Materia încărcată electric este influențată de câmpul electric, și în același timp produce câmp electric. Interacțiunea dintre o sarcină în mișcare și un câmp electromagnetic este sursa forței electromagnetice, care este una dintre cele
Sarcină electrică () [Corola-website/Science/311513_a_312842]
-
în mișcare și un câmp electromagnetic este sursa forței electromagnetice, care este una dintre cele patru forțe fundamentale. O "distrugere" a sarcinilor electrice, nu este posibilă; este vorba de "conservarea" sarcinilor (formă de energie). Sarcina electrică este caracteristică unor particule subatomice, și este cuantificată când este exprimată doar ca multiplu al așa-numitei sarcini elementare "e", care are valoarea de 1,602·10 C (coulomb). Existența sarcinilor electrice este întotdeauna legată (necondiționat) de existență de materie. Există sarcini pozitive și sarcini
Sarcină electrică () [Corola-website/Science/311513_a_312842]
-
clasică. În interpretarea standard din mecanica cuantică, starea cuantică, numită și funcția de undă sau vectorul de stare, este cea mai cuprinzătoare descriere care poate fi făcută unui sistem fizic. Soluția ecuației lui Schrödinger descrie nu numai sistemele atomice și subatomice, atomi și electroni, ci și sistemele macroscopice, posibil chiar întregul univers. Ecuația a fost numită astfel după Erwin Schrödinger, cel care a dedus-o în 1926. poate fi matematic transformată în formularea matricială (a mecanicii cuantice) a lui Heisenberg, precum și
Ecuația lui Schrödinger () [Corola-website/Science/305969_a_307298]
-
1661, Boyle a definit un element ca fiind o substanță care nu poate fi descompusă în substanțe mai simple prin intermediul unei reacții chimice. Această definiție simplă a fost utilă, de fapt, aproape 300 ani (până în momentul dezvoltării noțiunii de particulă subatomică), fiind însă chiar și azi predată în timpul orelor de chimie introductivă. Lucrarea lui Lavoisier, "Traité Élémentaire de Chimie (Tratat Elementar de Chimie", 1789, tradusă în engleză de Robert Kerr) este considerată a fi primul manual modern de chimie. El conținea
Istoria tabelului periodic () [Corola-website/Science/327335_a_328664]
-
Dar acronimul poate rămâne CERN chiar dacă numele nu mai este acela."). La scurt timp după înființare, activitățiile laboratorului au depășit studiul nucleului atomic și au intrat în domeniul fizicii energiilor înalte, domeniu care se ocupă în principal cu interacțiunile particulelor subatomice. Prin urmare, laboratorul CERN a primit o nouă denumire: "Laboratorul European pentru Fizica Particulelor" ("Laboratoire européen pour la physique des particules"), nume care descrie mai bine activitățile curente de la CERN. Acronimul "CERN" a fost însă păstrat. După înființare, la CERN
CERN () [Corola-website/Science/311288_a_312617]
-
trimiterea cu viteză mare a unor fluxuri de neutrini dintr-un accelerator aflat la sediul CERN din apropierea Genevei către un detector aflat la Laboratorul Național Gran Sasso din Italia, la o depărtare de circa 732 de kilometri. Neutrinii sunt particule subatomice elementare, despre care se știe că ar călători, în general, cu o viteză apropiată de cea a luminii, dar asupra cărora nu se înțelege foarte bine cum se aplică conceptul de masă și cel de masă de repaus. Ei sunt
CERN () [Corola-website/Science/311288_a_312617]