101 matches
-
de veac evoluția spectaculoasă a criticii literare. Astfel, printre figurile marcante care par a se fi subsumat întru totul sfaturilor din Eseul asupra criticii se numără și Samuel Johnson care continuă în plin secol al XVIII-lea tradiția clasicismului prin subsumarea analizelor sale literare la ideea de rațiune, ordine și finalitate morală. În studiul său deosebit de interesant Doctor Johnson: A Study in Eighteenth Century Humanism Percy Hazen Houston face o paralelă între criticul englez și Boileau, considerând că există numeroase similarități
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cea romantică marcată de suflul prospețimii și al unui tumult spiritual care corespundea stării de exaltare a momentului. Ca urmare, după cum o arată peisajul literar mozaical, alegerile pașoptiștilor au urmat ideea unui compromis, considerând necesare pentru nou-formata literatură română, atât subsumarea la un set de reguli estetice, afilierea la anumite modele sau crearea unor opere cu scop educativ principii clasice -, cât și cultivarea inspirației din istoria neamului și frumusețile patriei, dezvoltarea originalității, care sunt principii de factură romantică. În esență, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
va să zică a cunoaște natura, asta va să zică că într-o scriere sau icoană domnește adevărul și că autorul sau zugravul a izbutit în fapta sa."217 După cum se observă, criteriile unei opere ideale în viziunea lui Heliade privesc în primul rând subsumarea acesteia unui scop moralizator sau surprinderea universalului, criterii profund clasice. Având în vedere aceste linii directoare, se poate atesta faptul că Heliade și-a însușit totuși clasicismul cel puțin la nivel teoretic în resorturile sale profunde. De altfel, esența articolului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Transilvania ambele reviste de limbă română înființate de Barițiu -, atrage atenția cel intitulat Scriitorii clasici. Textul se deschide cu o prezentare erudită a etimologiei termenului de clasic, pentru a aluneca subtil înspre apologia culturii greco-latine și, ca urmare, spre necesitatea subsumării la aceste modele încă viabile: "așadar, dacă învățând (studiind cineva cu temei producțiile antice) va cunoaște cum că în cele mai ales producturi de literatură și de artă a grecilor și a romanilor din veacul când înflorea ei, adică în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
vizează utilitatea acestora pentru generația actuală. Se ating de fapt aici două aspecte, care au constituit puncte de divergență în faimoasa Dispută a Anticilor și a Modernilor, și anume imitația Antichității greco-latine și instituirea regulilor. Amândouă au fost justificate prin subsumarea la criteriul rațiunii care devine principiu ordonator. În acest sens, libertatea absolută văzută deopotrivă ca desprindere de trecut și ca desprindere de orice îngrădiri formale sau de conținut privind procesul creației este din perspectivă clasică doar generatoare de haos geniul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
autorului vizează totodată libertatea convingerilor pe care o presupune forma de eseu a scrierii, dar, în subsidiar, se accentuează, totuși, dorința stabilirii unei anumite direcții se citesc intențiile persuasive, chiar dacă acestea nu sunt explicit formulate. În aceeași ordine de idei, subsumarea la idealurile clasice se concretizează și din tenta ironică în descrierea atitudinii romantice. Se simte viziunea critică a autorului mai ales în ceea ce privește credința romanticilor în ideea eliberării de canoane, de tradiție, ca soluție pentru atingerea spontaneității absolute în creația artistică
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dezvoltase în articolul anterior, accentuându-se faptul că unicitatea unui artist se poate concretiza doar în raport cu o moștenire comună, exterioară lui, căreia trebuie să i se subordoneze. Deși pare o idee paradoxală a susține obținerea originalității printr-un proces de subsumare la tradiție, argumentarea lui Eliot este totuși una pe deplin validă deoarece doar asumarea trecutului, cunoașterea predecesorilor și conștientizarea locului ocupat în raport cu aceștia dau posibilitatea unui nou creator să-și afirme individualitatea. De altfel, Eliot reia diferențierea dintre artistul minor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Importanța acordată acestora de Eliot se justifică prin clarificarea disocierii făcute între cele două tipuri posibile de critică: cea care se constituie ca o concretizare a "vocii interioare", abandonând rigurozitatea unui sistem coerent de principii și cea care, dimpotrivă, presupune subsumarea la o "autoritate exterioară" percepută drept o structură cu rol legiuitor. Adepții impresionismului romantic, ironizați aici de Eliot, nu văd în raportarea la această Autoritate Exterioară decât un simplu conformism, preferând subiectivismul și originalitatea Vocii Interioare, pe care Eliot o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
prelucrări ale teoriilor lui Aristotel privind verosimilul. Arta trebuie să reflecte realitatea într-o manieră credibilă, într-o manieră care să-i asigure universalitatea și rezistența în timp. Calitatea unei scrieri mai este asigurată, în viziunea lui Pound, și de subsumarea acesteia unei anumite disciplinări a procesului creativ: "...o scriere bună este o scriere care se află sub un control perfect, scriitorul exprimând exact ceea ce dorește să spună. O face într-o manieră de o claritate și simplitate absolută. Folosește cel
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
literar românesc al secolului al XX-lea, cea mai importantă voce care a promovat neoclasicismul este, desigur, cea a lui G. Călinescu, personalitate complexă, ce a lăsat o amprentă de neconfundat mai ales ca romancier și critic. Preocupările sale privind subsumarea culturii și literaturii române în special, unei viziuni clasice capătă concretețe mai ales prin intermediul textului Sensul clasicismului ce a reprezentat inițial cursul introductiv susținut la Facultatea de Litere din București la 16 ianuarie 1946. Locul și timpul alese pentru exprimarea
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
funcționau deja definițiile operaționale, iar în DSM-III erau descrise prototipic categorii de tulburări de personalitate. S-a pornit de la aproximativ 2000 itemi inițiali, ce au fost reduși la 100 de trăsături, apoi la 79 de dimensiuni, în baza similarității și subsumării de semnificație. Aceștia au fost apoi investigați prin chestionarea a 274 de persoane din populația generală și a 158 de pacienți diagnosticați cu tulburare de personalitate. Diferențele dintre cele două loturi sunt doar cantitative. Cele 18 dimensiuni la care s-
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cele două „Introduceri” la Cpj, pot fi citite din această perspectivă. Kant pune în relație această facultate cu un concept al finalității naturii. „Finalitatea naturii” se exprimă în conceperea experienței ca sistem de legi, un sistem care se constituie prin subsumarea unor legi particulare date unor legi mai generale, care însă nu sunt date41. Spre deosebire de intelect, facultatea de judecare acționează potrivit „principiului afinității legilor particulare ale naturii”42. Îndeosebi din lectura capitolului IV („Despre experiență ca sistem pentru facultatea de judecare
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
particulare ale naturii”42. Îndeosebi din lectura capitolului IV („Despre experiență ca sistem pentru facultatea de judecare”) al „Primei introduceri” reiese că prestația specifică pe care Kant o atribuie acestei facultăți este unificarea experienței, integrarea legilor într-un sistem prin subsumarea unor legi empirice deja stabilite altor legi tot mai inalte. Natura se orientează după intelectul nostru doar în privința „legilor ei formale”, în virtutea cărora ea este obiect al experienței in genere, dar „cât despre legile particulare sau diversitatea și eterogenitatea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în orice moment al timpului. La întrebarea care este temeiul acestei deosebiri dintre cele două tipuri de judecăți, Kant răspunde că în cazul judecăților de experiență asocieri stabilite empiric vor fi subsumate categoriilor și principiilor intelectului pur. În lipsa unei asemenea subsumări, judecățile noastre empirice vor reprezenta doar „o înlănțuire logică a percepțiilor într-un subiect care gândește”. Afirmație care, în lumina explicațiilor date de Kant, va trebui înțeleasă în sensul că pentru un subiect anumite percepții s-au corelat în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
relații necesare ale acestora. Valabilitatea obiectivă a judecăților de experiență „nu înseamnă nimic altceva decât valabilitate necesară și universală”. Kant precizează de asemenea că toate judecățile empirice sunt, mai întâi, simple judecăți de percepție. Ele devin judecăți de experiență prin subsumarea „înlănțuirilor logice ale percepțiilor” conceptelor intelectului pur. Această subsumare explică valabilitatea obiectivă proprie judecăților de experiență, „corelarea universal valabilă și necesară a percepțiilor date” care „nu se întemeiază niciodată pe condițiile empirice”57. Propoziția „Când razele soarelui lumineză o piatră
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
experiență „nu înseamnă nimic altceva decât valabilitate necesară și universală”. Kant precizează de asemenea că toate judecățile empirice sunt, mai întâi, simple judecăți de percepție. Ele devin judecăți de experiență prin subsumarea „înlănțuirilor logice ale percepțiilor” conceptelor intelectului pur. Această subsumare explică valabilitatea obiectivă proprie judecăților de experiență, „corelarea universal valabilă și necesară a percepțiilor date” care „nu se întemeiază niciodată pe condițiile empirice”57. Propoziția „Când razele soarelui lumineză o piatră, ea se încălzește” este unul din exemplele de judecată
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ci ordonă, deși fără a putea determina limitele acestei unități”7. Kant va menționa trei cerințe, pe care le va caracteriza drept principii generale ale cercetării naturii, și anume principiile omogenității, sprecificării și continuității formelor. Primul principiu orientează intelectul spre subsumarea diversului unor genuri superioare, al doilea cere căutarea varietății, adică a speciilor inferioare, iar al treilea „ordonă” o trecere de la o specie la alta prin creșterea graduală a diversității 8. Cu alte cuvinte, primul principiu ne cere să căutăm unitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
explicite ale confidențialității, sugerarea importanței corectitudinii studiului; chestionarea prin corespondență sau telefon; formularea întrebărilor la persoana a III-a. Facilitarea reamintirii subiecților În medie, cât alcool (bere, vin, tărie) ați consumat în ultima lună? Utilizarea unor situații concrete și apoi subsumarea lor (ex. în baruri, acasă, în vizite, la petreceri). Grijă față de întrebările ce necesită cunoștințe. Sunteți de acord cu măsurile politice luate de Emil Cioran? Veți rămâne surprinși să aflați că unii oameni vor cădea în capcana pusă și vor
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
omogene de retribuire la nivel național; funcțiile unitare de protecție socială a întreprinderilor românești - întreprinderile ca principali, dacă nu chiar ca unici furnizori de servicii și beneficii sociale; modul unitar de „încartuire” a activităților economice într-un cadru politico-ideologic, prin subsumarea unor activități de ordin economic și de producție unor structuri de organizare politică. Este acest punct de vedere inatacabil? 17. 3. Viitorul - schimbări previzibile Viitorul se pregătește în fiecare zii. În lumea muncii, sunt de așteptat câteva schimbări importante în privința
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
și, respectiv, conceptuale. Toate cele trei tipuri de paradigme: teoretice, formale și conceptuale permit formarea propozițiilor explicative aplicate unui segment al realității sociale. Ce deosebește prima paradigmă de celelalte două tipuri constă în faptul că propozițiile acestora sunt construite prin subsumare. Paradigmele formale și conceptuale constituie cadre de referință de la care propozițiile explicative împrumută, fie elementele unui sistem conceptual (paradigme conceptuale), fie reguli de sintaxă (paradigme formale). Boudon consideră ca exemplu clasic de paradigmă formală, paradigma funcțională așa cum a fost formulată
Principii de bază ale cercetării știinţifice by Ruxandra Postelnicu () [Corola-publishinghouse/Science/91486_a_93182]
-
CURIER IEȘEAN, revistă apărută la Iași, lunar, de la 20 ianuarie 1941 până la 15 noiembrie 1942, sub conducerea lui C. Nic. Bratu și N. Șt. Beldie; prim-redactor: George-Mihail Dragoș. Articolul-program, intitulat La drum, proclamă subsumarea orientării revistei la preceptele (mai mult politice) din discursurile antonesciene ale vremii spre a face față unui moment istoric dificil. Rubricile cu prezență permanentă sunt „Note” și „Recenzii”, completate sporadic de „Revista revistelor” sau „Cronica dramatică”. Deși publicația își propune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286591_a_287920]
-
într-o lumină hiperlucidă. „Farmec dureros”. Poetica eminesciană a contrariilor (2002), la origine teză de doctorat, reprezintă însumarea unei îndelungate preocupări pentru opera lui Mihai Eminescu. Autoarea pornește de la intuiția tendinței de „restrângere” a mijloacelor expresive, în sensul esențializării și subsumării procedeelor unuia singur, supraordonat, închizând în el secretul unei creații - poetica, definitorie finalmente, pentru autorul în cauză. De la analize stilistice, de mare rigoare teoretică, asupra unor texte reprezentative din poezie, proză, teatru, autoarea tinde către înțelegerea operei poetice ca o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285350_a_286679]
-
în baza unui raționament care îl subsuma, tranșant, sferei "obiectelor", și deci nu al "persoanelor", trebuie să i se contrapună, de dragul celor mai practice scopuri, o tentativă de "explicare a dimensiunii preponderent umane a discursului"179, care să facă posibilă "subsumarea discursului într-un (tip de - adăugirea mea) ordine morală"180. Această sarcină revine, după Black, studenților la Științele Comunicării, iar îndeplinirea sa ar echivala, zice criticul, "satisfacerii obligației [...] față de istorie"181 a celor responsabili de desăvârșirea procesului respectiv. Proiectul, argumentează
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
forme de discurs sau al unor combinații de astfel de forme"630. În final, William Lewis descoperă și alte neajunsuri ale viziunii teoretice a lui Fisher: presupunerea acestuia din urmă, potrivit căreia cele două paradigme ar fi compatibile, pe temeiul subsumării "cerințelor logicii"631 în cadrul unei asumări a fidelității narative, este, în urma examinării cazului Reagan, nefondată. Dimpotrivă, afirmă criticul, ceea ce am constatat, pe parcursul analizei retoricii lui Reagan și a răspunsurilor publicului său este faptul că cele două paradigme "pot fi distincte
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
încrederii în instituții la o anumită structură atitudinală. Pentru a clarifica natura acestei structuri, dar și pentru a simplifica modelarea încrederii în învățământ, am redus datele referitoare la încrederea în instituții, exceptând cazul învățământului, prin metoda componentelor principale. Rezultatele indică subsumarea încrederii în diverse instituții la două dimensiuni ale acesteia, răspunzătoare de categorii de instituții diferite: 1. încrederea în instituțiile guvernării democratice; și 2. încrederea în instituțiile ierarhizate, simbolice pentru statul național. Prima dimensiune explică mai ales atitudinea față de președinție, guvern
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]