260 matches
-
relativ modernă a versiunii supuse analizei - "balada" de sorginte vrânceană, în formula publicată de Vasile Alecsandri. În opinia lui Ovid Densușianu , aceleași mișcări transhumante ale turmelor de oi dinspre Moldova și Ardeal străbătând Vrancea, pentru a coborî apoi spre câmpiile sud-dunărene pentru iernat, ar fi avut o intensitate deosebită în urmă cu 300-400 de ani, deci în secolele XVI-XVII și ar fi constituit un bun prilej pentru zămislirea Mioriței. După o jumătate de veac de cercetare a motivului mioritic în spațiul
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
au trecut prin regiune. Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă, cu toate confuziile mai mult sau mai putin intenționate care au circulat în anumite perioade. El provine dintr-un toponim asemănător cu toponimele tracice sud-dunărene că Bragylor-Bragiola în care gi se va transforma în i; Astfel s-a ajuns la numele proprii în primul rând de Brăila asemănător cu Chitilă-Chitila, Bănilă-Bănila. Este tipic românesc fiind atestat documentar încă din evul mediu că nume personal. În
Brăila () [Corola-website/Science/296937_a_298266]
-
61 străini de diferite nații: austrieci, transilvăneni, bulgari și sârbi). Cea mai mare creștere o are populația Băileștiului începând cu trecerea în sec. XX, perioadă în care se observă că la tot numărul mare al locuitorilor, pe lângă alte naționalități, elementul sud-dunărean (sârbi și bulgari) scade până dispare defintiv. În anul 1905, din 8 838 locuitori 18 aparțineau altor națiuni, iar în anul 1930 din cei 13.169 locuitori, 13 030 erau români, 19 unguri (români din Ardeal), 32 germani, 2 ruși
Băilești () [Corola-website/Science/297005_a_298334]
-
aparțineau altor națiuni, iar în anul 1930 din cei 13.169 locuitori, 13 030 erau români, 19 unguri (români din Ardeal), 32 germani, 2 ruși, 5 sârbi și 21 bulgari. La recensământul din 1941 se observă dispariția definitivă a elementului sud-dunărean din rândul băileștenilor, dovadă că cei care fuseseră anterior plecaseră, ori cei care au rămas s-au contopit cu localnicii. Atunci, în 1941, din 13 825 locuitori, 13 794 erau români, 3 unguri, 18 germani și alte 11 naționalități. În
Băilești () [Corola-website/Science/297005_a_298334]
-
271. Retragerea nu a lăsat fosta provincie fără structura politică. S-au păstrat forme de organizare politică că obștiile sătești. Până în 313, creștinismul a pătruns în Dacia și Moesia, răspândit de misionari creștini, contribuind la strângerea legăturilor daco-romanilor cu romanitatea sud-dunăreană și la continuarea românizării în regiunile nord-dunărene. Prezența creștinismului pe teritoriul Daciei este dovedit de numeroasele descoperiri: opaițe cu semnul crucii, basilici că cele de la Sucidava din secolul VI, Tomis (secolele IV-VI). Au apărut treptat episcopate că Justiniana Prima
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
necesită premisa unor migrații neatestate și explică diferențele lingvistice și toponimia, este similar cu procesele din aceeași epocă în alte arii de răspândire a limbilor romanice, cum sunt spațiul iberic, spațiul galic și spațiul italic. Până în secolele XVIII-XIX, în teritoriile sud-Dunărene, care în antichitate erau provinciile Moesia, Dacia Ripensis, Dacia Mediterranea, chiar și în Dardania (Kosovo și Bosnia) a existat o populație daco-românească (și nu aromână) numeroasă, încă nesârbizată și nebulgarizată, înregistrată ca atare în scripte, mai ales cele otomane. Românii
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
în Dardania (Kosovo și Bosnia) a existat o populație daco-românească (și nu aromână) numeroasă, încă nesârbizată și nebulgarizată, înregistrată ca atare în scripte, mai ales cele otomane. Românii din Banatul sârbesc și cei din regiunea Timocului sunt resturi ale românimii sud-dunărene care a vorbit și vorbește graiuri din dialectul daco-român. Au fost și grupuri mai îndepărtate, spre Bosnia și Croația, dar lingvistic practic asimilate în masa vorbitorilor de sârbo-croată. Numai părinții și bunicii născuți la debutul sec. XX mai știau românește
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
al cuvântului. Originea aromânilor este disputată, dar un punct de acord între toți istoricii, etnologii, lingviștii și filologii este că ei descind, ca și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni. Matilda Caragiu Marioțeanu a formulat următoarea definiție: "i sunt dintotdeauna sud-dunăreni. Ei sunt continuatorii populațiilor sud-est-europene romanizate (macedoneni, greci, traci, iliri) sau colonizate de romani", în timp ce T. J. Winnifrith nu șovăia să afirme că: "..."dacă vrem să vorbim despre aromâni (vlahi), trebuie să începem cu Olimpia și Filip ai Macedoniei"". Vlahi a
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
Iașii sau ponderea Cumanilor la Dunărea de Jos și în Balcani, nu sunt negate de nimeni, dar sunt trecute sub tăcere, iar în dezbaterea istorică, rolul strămoșilor minorităților de azi lor este minimizat, sau chiar ocultat. În acest context, Românii sud-dunăreni apar ba ca "imigranți de origine nord-dunăreană" în țările balcanice (unde sunt totuși menționati încă din secolul VII, în episodul "Torna fratre" din Teofan Spovednicul și din Theofilact din Simocatta), ba ca "rămășițe răzlețe a unei latinități sud-dunărene strămutată tardiv
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
context, Românii sud-dunăreni apar ba ca "imigranți de origine nord-dunăreană" în țările balcanice (unde sunt totuși menționati încă din secolul VII, în episodul "Torna fratre" din Teofan Spovednicul și din Theofilact din Simocatta), ba ca "rămășițe răzlețe a unei latinități sud-dunărene strămutată tardiv în nordul Dunării" (teoria istoriografiei mahiare, inițiată de Robert Rössler), ba ca "greci latinizați" fără nici-o legătură cu Românii (teoria istoriografiei elene, care nu ține nici-un cont de realitatea unui ansamblu lingvistic roman oriental). Astfel disputați, cum n-
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
Istoriografiile care insistă asupra imigrărilor românești din ținuturi sud-slave subliniază denumirile slave ale unor ținuturi și localități ce conțin etnonimul „vlah“, amintire a unor „Vlăhii“ care au existat cândva în acele regiuni (însă de obicei amintire a unei populații românești sud-dunărene recente, existente concomitent cu populația românească din Principatele nord-dunărene), ca de pildă: "Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Vlaškido, Vlaški, Vlasić, Vlaška Drača, Vlaho-Clisura, Vlaho-Castania, Vlahia Macro, Vlahia Micro, Vlahopol". Comparativ: componenta din toponimele similare aflate în Vlăhia
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
Vlahinja Planina; Vlahov Katun, Vlaškido, Vlaški, Vlasić, Vlaška Drača, Vlaho-Clisura, Vlaho-Castania, Vlahia Macro, Vlahia Micro, Vlahopol". Comparativ: componenta din toponimele similare aflate în Vlăhia Moraviei, în munții Beschizi, este Valašske": Valašské Meziříčí") Însă istoriografia română nu a contestat niciodată partea sud-dunăreană a ariei de etnogeneză a poporului român, arie locuită de o altă populație românească numeroasă în evul mediu, care nu a fost asimilată complet nici până în prezent și care a populat diverse regiuni situate mult mai la nord decât cele
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
și Theodor Capidan ca provenind de la "tsintsi luchi" „cinci lupi”. În secolul al XV-lea, cronicarul Laonikos Chalkokondilas remarcă înrudirea aromânei cu româna. A doua perioadă, cea veche, cuprinde secolul al XVIII-lea. Aromâna devine singurul idiom romanic de est sud-dunărean care are o cultură scrisă. Din acest secol provin primele texte păstrate, cu alfabetul grecesc. Acestea sunt scurte: o inscripție pe o icoană atribuită unui ieromonah, Nectarie Tărpu, tradusă în greacă, albaneză și latină (1731), și o inscripție nedatată de pe
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
oaie”, "agiun(u)" „flămând”, "fumealji/fumealje" „familie, copii”, "largu" „departe”, "vatăm(u)" „ucid”, "mur(u)" „zid”, "cătină" „lanț”, "ermu" „pustiu”, "fleamă" „flacără”, "mes" „lună” (din calendar), "etă" „vârstă, secol” (cf. albaneză "jetë") etc. Împrumuturile vechi provin din limbile altor popoare sud-dunărene Cele mai numeroase sunt neogrecești: "pirazmo" „drac”, "cărăvidhă" „rac”, "yramă" „literă”, "xen" „străin”, "anarga" „încet”, "tora" „acum”. Mai sunt împrumuturi vechi și din: Împrumuturile actuale sunt în general latino-romanice care au intrat și în alte limbi. La Caragiu Marioțeanu 1997
Limba aromână () [Corola-website/Science/296849_a_298178]
-
Dunării predomina numele și neamul dac, iar numele geților se păstrează mai ales în sudul Dunării. În Scythia Minor (Dobrogea) au mai domnit trei regi geți: Roles, Dapyx și Zyraxes. După ce românii au ocupat teritoriile tracice din sudul Dunării, geții sud-dunăreni au fost consemnați în izvoarele scrise cu denumirea moesi. În zona geților de la sud de Dunăre (moesi), s-au făcut numeroase descoperiri arheologice, care dezvăluie nivelul deosebit de civilizație a geților. Una dintre aceste descoperiri este despre cunoștințele avansate ale geților
Geți () [Corola-website/Science/299936_a_301265]
-
în anul 341 î.H. cucerirea lui de către Filip al II-lea al Macedoniei a fost extrem de ușoară. Regatul Odris a fost un regat extrem de important care de-a lungul a 100 de ani a reușit să stăpânească teritoriul geților sud-dunăreni. În final Regatul Odris s-a divizat în urma unor neînțelegeri interne, iar lovitura de grație i-a fost dată de Filip al II-lea al Macedoniei (tatăl lui Alexandru cel Mare). Astfel, după prăbușirea Regatului Odris, geții au ajuns sub
Regatul Odris () [Corola-website/Science/320093_a_321422]
-
blănuri, etc. Vadurile de peste Dunăre erau la ostrovul Lopatna (lângă Brăila), Orașul de Floci, Dârstor, Giurgiu, Șiștova, Nicopole, Țimbru și Calafat-Vidin (punct esențial în comerțul cu Raguza). În toate aceste puncte se aflau schele pe ambele maluri ale fluviului. Comerțul sud-dunărean s-a intensificat după cucerirea Bulgariei de către turci. Este de menționat faptul că Mircea interzice prin dispozițiile sale să fie luate despăgubiri de la compatrioții negustorilor datori, precum era obiceiul în evul mediu. Prin titlul său, Mircea avea conștiința că este
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
de la Viena și de la Toronto, multe studii au fost motivate de controversa politică privind întâietatea istorică a românilor în teritoriile nord-dunărene revendicate, apoi obținute de România (îndeosebi în Transilvania, între români și maghiari), sau existența lor, anterior slavilor, în teritoriile sud-dunărene aparținând astăzi statelor slave balcanice. Prima mențiune certă a populațiilor romanice orientale se găsește în cronicile lui Theofilact din Simocatta, datând din anul 587 (episodul cu expresia "Torna, torna, fratre!"). La mijlocul secolului al IX-lea, pe teritoriul României de azi
Istoria românilor () [Corola-website/Science/296801_a_298130]
-
hiu (fiu)". Unii mocani vrânceni din Soveja continuă să folosească același tip de conjugare, ușor alterată, sub forma "mini esc". Un caz interesant îl reprezintă numele așezării Lupșa din mocănimea Văii Arieșului. Atât în graiul local cât și în aromâna sud-dunăreană, "lupșă" înseamna 'lupoaică'. Se pare că aidoma aromânei, graiul local al mocanilor a păstrat acest termen comun protoromânei. În graiul comunei Lupșa se folosește predominant perfectul simplu sau aorismul în locul perfectului compus, ceea ce este mai puțin specific în graiurile transilvănene
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
interesante, însoțite de mărturisiri proprii și câteva fraze aromânești spuse de Coletti, ni le dă Ghica în "Scrieri", III, pp.99-106, ed. 1914. Unii autori români susțin teoria radicală -deși dubioasă- că mocanii săceleni ar fi ei înșiși de origine sud-dunăreană, ipoteză care are potențialul exploziv de a redefini din temelii istoria unor comunități românești din Transilvania: Deși Cadrilaterul a devenit parte a Regatului României abia în 1913, mocanii -în special cei mărgineni- au colonizat unele teritorii ale acestei provincii disputate
Mocani () [Corola-website/Science/299686_a_301015]
-
au contrapus acesteia teoria continuității populației daco-romane pe întregul teritoriu de astăzi al României, pe lângă celelalte teritorii ale fostelor regiuni imperiale romane relevante pentru etnogeneza românilor: Pannonia, Illyricum, Dardania, cele două Moësii, Moësia superior, Moësia inferior, și cele două Dacii sud-dunărene, Dacia Ripensis și Dacia Mediterranea. Între timp, numeroase dovezi arheologice din secolul XX au venit în sprijinul celor care susțin teoria continuității în fostele provincii romane situate în nordul Dunării. Firească pentru umaniștii români (Gr. Ureche, M. Costin, Ioan Neculce
Teoria lui Roesler () [Corola-website/Science/299612_a_300941]
-
templu păgân, transformat în lăcaș creștin), Apulum, Drobeta, inscripții cu martiri creștini daco-romani. Astfel, putem afirma că față de popoarele din jurul Daciei, poporul român s-a născut creștin în mod spontan, odată cu formarea romanității, slavii împrumutând, prin amestecul cu populația romanică sud-dunăreană, religia creștin-ortodoxă. -Lipsa izvoarelor istorice despre români la nord de Dunăre înainte de venirea maghiarilor se datorează faptului că cronicarii acelor vremuri erau mai preocupați în a consemna numele stăpânilor/conducătorilor regiunii respective decât a relata depre populația regiunii respective. -Slavii
Teoria lui Roesler () [Corola-website/Science/299612_a_300941]
-
firesc - începe cu limba română (p. 285 sqq.), însă nu mai este firesc faptul că el este nevoit să redacteze întinse note de subsol (care, practic, dublează textul de bază!) prin care să încerce lămurirea destinului vitreg al vorbitorilor dialectelor sud-dunărene sau să clarifice găselnița pseudoștiințifică numită „limba moldovenească”; paginile 286-289 sunt o întinsă notă consacrată acestei false probleme, notă însoțită de două hărți elocvente: a) împărțirea administrativă a provinciilor istorice ale României în perioada interbelică, conform Micului Atlas Lingvistic Român
Carlo Tagliavini () [Corola-website/Science/310084_a_311413]
-
11 noiembrie 1964 la Plopi, în județul Teleorman) este un etnolog, publicist (membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România) și traducător român. Doctor în filologie al Universității din București (cu o teză despre "Jertfa zidirii în fondul baladesc nord și sud-dunărean. Corpusul baladei jertfei zidirii din spațiul slav sud-dunărean") și cu o specializare în antropologie culturală și folclor (Universitatea București), este interesat, cu precădere, de spațiul etnologic și religios românesc, balcanic și slav (baladă, legendă, colind, hagiografie, mentalități, relațiile istorice dintre
Gheorghiță Ciocioi () [Corola-website/Science/335647_a_336976]
-
este un etnolog, publicist (membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România) și traducător român. Doctor în filologie al Universității din București (cu o teză despre "Jertfa zidirii în fondul baladesc nord și sud-dunărean. Corpusul baladei jertfei zidirii din spațiul slav sud-dunărean") și cu o specializare în antropologie culturală și folclor (Universitatea București), este interesat, cu precădere, de spațiul etnologic și religios românesc, balcanic și slav (baladă, legendă, colind, hagiografie, mentalități, relațiile istorice dintre Patriarhia și Mitropolia de Târnovo și Țările Române
Gheorghiță Ciocioi () [Corola-website/Science/335647_a_336976]