KorAP: Find »[drukola/base=sud-dunărean & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 ...11 >

259 matches

Corola-blog/BlogPost/380964_a_382293

ospăț pentru prietenii lor, care se legau între ei să se înfrățească și ei la rândul lor cât mai curând posibil. Fraternitatea rituală de tipul înfrățirii și însurățirii a fost un rit străvechi la traco-dacii nord-dunăreni, cât și la traco-dacii sud-dunăreni (moesi, odrisi și iliri). ” (Petru Caraman-Sur l’origine thraco-illiriene de la fraternisation rituelle chez les Roumains. București, 1980, p. 215-217) Prințul Dragobete, spune o legendă mai veche era fiul Prințesei Dochia-moștenitoarea Marelui rege Decebal. El apare sub înfățișarea unui Făt-Frumos, înalt

MITOLOGIA DACULUI DRAGOBETE de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/380964_a_382293]
Corola-blog/BlogPost/348412_a_349741

fie patronată de incoruptibile, competente și adevărat-național-valahe Guverne, Academii, Ministere ale Culturii etc.). Lucrări ca Monografia comunei Brădești, județul Dolj, de Rodica Florescu și Gheorghe Luță, mai exact spus, monografiile tuturor localităților Valahimii Nord-Dunărene (și, de ce nu, și din Dacia Sud-Dunăreană, localități câte mai sunt și astăzi cu „viață valahic-arhaică) ar putea permite realizarea imperioasă a unui complet Mare Dicționar Geografic al Daciei Nord-Dunărene din România, Republica Moldova etc., evident, însumând - „revăzute și augmentate“ - și cele cinci neasemuite volume realizate în anii

UN ADMIRABIL STUDIU MONOGRAFIC DESPRE COMUNA BRĂDEŞTI-DOLJ de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 944 din 01 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/348412_a_349741]
Corola-blog/BlogPost/376120_a_377449

amar, negru, ori pseudo-curcubeolat-din-cerul-gurii - la descoperirea ditirambicelor aserțiuni vanghea-mihanj-steryu-ice, sau la constatarea „absenței unei minime conștiințe național-onomastice“, ci spre a se observă - dincolo de buruienișul multimilenar ce-a năpădit limba noastră pelasga > valaha din fosta Macedonie Antică, din fosta Dacie Antică Sud-Dunăreană, din fosta Thracie Antică (datorită Imperiilor Antice, Evmezice și Contemporane ce-au ținut în beznă Pelasgimea > Valahimea Sud-Dunăreano-Balcano-Anatoliană, interzicâbdu-i școlile în limba maternă, interzicându-i Biserică în limba maternă, interzicându-i istoria etc., până la „conștiință-națională-zero“) - faptul că dialectul macedovalah (sau

POEZII PELASGE-VALAHE INTR-UN CHIP DIALECTAL MACEDON INCA NEINTELEGANDU-SE CU CEL LITERAR de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376120_a_377449]
motivele să-l stimez dinspre cercetătorul fenomenului lingvistic-dialectal din aria geografic-valahofonă), daca Victor Enache se mulțumește a fi considerat (nicidecum Mihai[l] Eminescu, după cum zice Vanghea-Mihanj Steryu - supra - ci, mai degrabă) că reprezentativ pentru versificări în dialectul macedonean-valah (din Dacia Sud-Dunăreană) așa cum s-a statornicit a fi fiind pentru stihuiri în dialectul bănățean-valah (din Dacia Nord-Dunăreană) poetul Victor Vlad Delamarina (1870 - 1896), contemporanul lui Eminescu, daca poetul Victor Enache „nu stie“, ori „știe, și refuză a recunoaște“ că dintotdeauna dialectalul autor

POEZII PELASGE-VALAHE INTR-UN CHIP DIALECTAL MACEDON INCA NEINTELEGANDU-SE CU CEL LITERAR de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376120_a_377449]
Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613

numără aproape 100 de termeni preromani care nu sînt nici de origine latină, nici greacă, nici slavă și sînt, de asemenea, absenți din albaneză. Această specificitate este esențială, deoarece din ipoteza unei simbioze româno-albaneze decurge unul din argumentele în favoarea originii sud-dunărene a românilor și a unei lente și tîrzii urcări a acestora spre spațiul transilvan, deja ocupat de maghiari. Astfel, studiul întreprins de Committee of Transylvania, sub direcția lui Stephen Borsody, Nandor Dreisziger, Adam Makkai și George Schöpflin avansează argumentul similarității

Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

peninsulei traco-ilirice era de limbă latină. Din această populație se coboară Vlahiile la nordul și sudul Dunării. În nordul Dunării, a supraviețuit, în Muntenia și Moldova, un rest de populație romanică". În această vreme, se produce și mișcarea indigenilor romanici sud-dunăreni, care tindea să preia conducerea Imperiului împăratul Marcian este un roman din Tracia, iar urmașul său, Leon, este un bess. Vitalian stăpânește câțiva ani Sciția, cu o armată de 60.000 de oameni, învinge mai mulți generali și a bătut

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
intensificarea circulației monetare bizantine în regiunile extra-carpatice are loc în prima jumătate a secolului al VI-lea, sub domnia lui Justinian. Folosirea monedelor bizantine era firească la populația romanică din nordul Dunării, care întreținea legături comerciale și etno-lingvistice cu romanitatea sud-dunăreană. S-au descoperit tezaure monetare din secolul al VI-lea, la Hotin (Basarabia), Trebiscăuți (Edineț Basarabia), Cudalbi și Movileni (județul Galați), Horgești (județul Bacău). Pentru cunoașterea societăți autohtone din regiunile extra-carpatice, în secolele V-VI, importante sunt și necropolele sau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lui Constantin (306-337), în prima jumătate a secolului al IV-lea, ca rezultat al misionarismului inițiat și susținut de comunitățile și episcopatele din sudul Dunării. În concluzie, creștinismul daco-roman își are începutul pe pământ dacic în secolele II-III, iar creștinismul sud-dunărean a potențat apoi răspândirea noii credințe în rândurile autohtonilor, în secolele IV-VI. Ulterior, în perioada interbelică, Constantin Daicoviciu a publicat un studiu important, în care ajungea la concluzia că, în Dacia, nu există monumente și obiecte creștine sigure din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Dacia, rămasă în afara frontierelor Imperiului, religia creștină se putea manifesta liber, fără a mai fi îngrădită sau prigonită de oficialitățile romane. Mai mult, la începutul secolului al IV-lea, în nordul Dunării, își puteau găsi refugiu și mulți creștini sud-dunăreni persecutați. Concret, prezența unor comunități creștine în Dacia romană se adeverește prin vestigii neîndoielnice de această factură. Creștinismul daco-roman din secolul al IV-lea își are începutul în veacul precedent, baza pentru apariția și răspândirea noii religii în nordul Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
zeități păgâne.12 I. Creștinismul daco-roman (secolele IV-VI) Despre originea apostolică a creștinismului românesc O problemă controversată este aceea privitoare la apostolatul Sf. Andrei în Scythia (Dobrogea). Cum s-a născut această tradiție? După cum rezultă din cuprinsul epistolelor, regiunile sud-dunărene învecinate au fost evanghelizate direct de Sf. Apostol Pavel și ucenicii săi. În ceea ce privește ținuturile noastre, Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu arată că, după o tradiție consemnată de Sf. Ipolit (170-226), Sf. Apostol Andrei a vestit evanghelia "sciților și tracilor". Ideea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Liciniu. În provincia Dacia Ripensis, sunt amintiți martirii Agheu, Gaius și Hermes din Bononia (Vidin-Bulgaria), în Dacia Mediterranea, avem moaște ale martirilor la Naissus (Niș-Serbia), iar în Dardania, sunt cunoscuți martirii Flor și Laur. În Moesia Inferior, o altă provincie sud-dunăreană, pe malul drept, este amintit martirul Lupus la Novae (Sviștov-Bulgaria), iar la Durostorum (Silistra-Bulgaria), au fost martirizați soldații Pasicrat și Valention (frați), decapitați la 24 aprilie 298, Marcian și Nicandru, uciși la 8 iunie, veteranul Iuliu, la 27 mai, Hesichius

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și a Oltului până la "Brazda lui Novac"). Structurile bisericești din sudul Dunării s-au extins și asupra ținuturilor din nordul ei, astfel încât bisericile daco-romane din așezările situate în sudul Daciei s-au aflat în directă și continuă legătură cu creștinătatea sud-dunăreană. Consecințele acestei situații au fost stimulative pentru comunitățile din nordul Dunării, ale Daciei postaureliene, înlesnite de similitudinea culturii și limbii. În plus, trecerea unor creștini în "ținuturile barbare", din cauza măsurilor excesive luate de statul roman, a contribuit la reușita noii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Creștinismul românesc în epoca invaziilor, ajungea la concluzia că strămoșii românilor au păstrat constant simbolul niceo-constantinopolitan (325-381). Pe parcursul secolului al IV-lea, în sudul Dunării, s-au afirmat mai multe erezii, mai ales cea ariană, încât aceasta a divizat episcopiile sud-dunărene: cele de Sirmium, Singidunum (Moesia Prima), de Ratiaria (Dacia Ripensis) au fost luate de arieni, iar altele ( de Viminacium, Oescus, Aquae) au păstrat comuniunea cu Athanasie de Alexandria și alți apărători ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia (381), la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ripensis) au fost luate de arieni, iar altele ( de Viminacium, Oescus, Aquae) au păstrat comuniunea cu Athanasie de Alexandria și alți apărători ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia (381), la care a participat episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin condamnarea ultimilor săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați, dar se pare că aceste dispute

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu Athanasie de Alexandria și alți apărători ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia (381), la care a participat episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin condamnarea ultimilor săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați, dar se pare că aceste dispute au atins prea puțin pe credincioșii simpli daco-romani. Însă o influență a venit de la instalarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la conciliul de la Aquileia (381), la care a participat episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin condamnarea ultimilor săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați, dar se pare că aceste dispute au atins prea puțin pe credincioșii simpli daco-romani. Însă o influență a venit de la instalarea, după 275, a dacilor liberi, infiltrați din teritoriile de nord-vest

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a fost puțin probabil, dimpotrivă, putem presupune, intuitiv, că n-a fost teritoriu mai propice conviețuirii păgâno-creștine ca cel din nordul Dunării. Este adevărat, limba română conservă cuvântul "zănatic"-dianaticus, adorator al Dianei, "drac" ș.a., dar zelul eroic al apostolilor sud-dunăreni contra "zănaticilor" (de la zână), de care vorbea Pârvan, nu este verosimil, dar nici idilică n-a fost impunerea creștinismului, cum susținea Panaitescu. În sfârșit, originea cuvântului "păgân", adică necreștin, necredincios, după Pârvan, termenul paganus a fost introdus de noua credință

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în teritoriile necucerite de Imperiu, dar factorul decisiv al progresului noii credințe, la sud și est de Carpați, a fost contactul permanent, sub diferite forme (circulație internă, acțiuni politice, stăpâniri periodice, relații economice) al populației din stânga (nordul) Dunării cu romanitatea sud-dunăreană. Pentru autohtoni, răspândirea creștinismului a reprezentat continuarea însușirii unor elemente de civilizație romană, noua credință a fost un mijloc de integrare a etnosului getic (dacic) într-o lume ale cărei valori nu-i erau străine. În secolul al IV-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
evanghelizatoare s-a desfășurat într-o zonă populată cu daco-romani, pentru ei predica și scria în latinește. Paulin de Nola scrie în poemele sale: "aleargă la tine geții și amândouă felurile de daci"-referire la locuitorii din cele două Dacii sud-dunărene. În ceea ce privește originea sa, Sf. Niceta poate fi considerat daco-roman, episcopul Paulin numește Remesiana drept "patria" sa. Pe lângă predicile orale, de la el au rămas și lucrări scrise, îndeosebi catahetice, precum Libelli instructionis (Cărticele de învățătură) și Catehismul, ca și lucrări dogmatice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
episcopii, în Dacia Ripensis, patru, în Dacia Mediteranea, încă trei, în Moesia Inferior, alte șapte, iar în Scythia Inferior, una, așadar 19 episcopii, în valea Dunării de Jos. Comunitățile și episcopiile creștine din Moesia Superior și din cele două Dacii sud-dunărene erau latine. În secolul acesta, creștinismul latin era adânc înrădăcinat în zonă, iar slujba (liturghia) se făcea în limba latină, limba majorității locuitorilor de la Dunăre. Cele 19 episcopii din valea Dunării s-au aflat până în vremea lui Justinian (527-565) sub

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
foarte redus de materiale creștine, din prima jumătate a secolului al V-lea, datorită incompatibilității dintre păgânismul barbarilor și creștinismul autohtonilor, dar și contextului istoric nefericit, dominația hunilor. Asistăm acum la dispersarea comunităților citadine din stânga Dunării, încetarea existenței unor episcopii sud-dunărene, distrugerea bisericilor (lăcașurilor), diminuarea legăturilor cu centrele creștine din sud-vest, prin instalarea vizigoților în Illyricum și a controlului teritoriilor din zonă de către huni. Reculul creștinismului în nordul Dunării (375-453) nu înseamnă o întoarcere la păgânism, ci o bulversare a organizării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la Dunărea mijlocie și de jos. Refacerea așezărilor de pe malul drept, restaurarea fortificațiilor și altor cetăți de pe malul stâng, instalarea unor garnizoane, stăpânirea unor puncte nordice, reluarea schimburilor comerciale, circulația monetară și cea umană, legăturile între creștinismul nordic și cel sud-dunărean au dus la pătrunderea masivă a creștinismului în nordul Dunării, în regiuni încă păgâne până atunci. Restaurarea scaunelor episcopale pe malul drept, înființarea altora în Scythia Minor (Dobrogea), reorganizarea bisericească a Illyricumului, prin înființarea, în 535, a arhiepiscopiei Justiniana Prima

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-a răspândit treptat de la o comunitate la alta, din om în om, prin preoți ori predicatori locali, rămași anonimi. Impulsul și potențarea creștinismului au venit direct din sudul Dunării, prin contactul cu populația creștină și prin misionari ai episcopiilor sud-dunărene. Mai ales Oltenia și Banatul, alipite la Imperiu sub Constantin și Justinian, au constituit zone puternice de impuls și sprijin pentru creștinii din nordul Dunării. Creștinismul românesc nu poate fi asociat cu numele unui mare misionar sau predicator, care să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
adică spre Italia, Dalmația. Illyricum. Predicatorii creștinismului ne-au venit din Illyricul latin și din Moesia Superioară cu multele ei episcopate plantate la Dunăre. Organizarea bisericii creștine latine din nordul Dunării este în directă dependență de biserica-mamă, misionară, din Dacia sud-dunăreană și Moesia superioară, episcopii din dreapta fluviului și-au extins jurisdicția și în stânga acestuia. Concluzia fundamentală este că romanitatea și creștinismul sunt născute și crescute în chip firesc, încet și tainic în Dacia nord-dunăreană și nu aduse mai târziu din alte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și a bulgarilor, și de organizarea structurilor bisericești în teritoriile controlate de aceștia, precum și de recunoașterea limbii slave ca limbă liturgică, introducerea alfabetului chirilic și dezvoltarea literaturii religioase sub țarul Simeon (893-927). În acest context, lexicul religios al limbii române sud-dunărene a început, poate mai timpuriu decât în stânga Dunării, să primească o serie de termeni vechi slavi (bulgari) ce desemnau aspecte ale vieții religioase creștine: vlădică (sl. vladika), popă (sl. popu), călugăr (gr. kalogeru), stareț (sl. starci), duh (sl. duhu), rai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]