54 matches
-
ceva se încearcă pe sine în așa fel încât suferă să fie ceea ce este, adică ceea ce se încearcă pe sine, mai exact: faptul de a se încerca pe sine, de a fi un fiind, de a fi viața. În această suferire primordială a vieții, identică cu esența sa, și ca o modalizare a acestei suferiri, în suferirea pe care o poartă în sine ca pe una dintre posibilitățile sale principiale, se naște o anumită voire, voirea acestei suferiri de a nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
adică ceea ce se încearcă pe sine, mai exact: faptul de a se încerca pe sine, de a fi un fiind, de a fi viața. În această suferire primordială a vieții, identică cu esența sa, și ca o modalizare a acestei suferiri, în suferirea pe care o poartă în sine ca pe una dintre posibilitățile sale principiale, se naște o anumită voire, voirea acestei suferiri de a nu mai fi ea însăși și pentru aceasta de a nu mai fi viață. În
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se încearcă pe sine, mai exact: faptul de a se încerca pe sine, de a fi un fiind, de a fi viața. În această suferire primordială a vieții, identică cu esența sa, și ca o modalizare a acestei suferiri, în suferirea pe care o poartă în sine ca pe una dintre posibilitățile sale principiale, se naște o anumită voire, voirea acestei suferiri de a nu mai fi ea însăși și pentru aceasta de a nu mai fi viață. În viață mișcarea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
viața. În această suferire primordială a vieții, identică cu esența sa, și ca o modalizare a acestei suferiri, în suferirea pe care o poartă în sine ca pe una dintre posibilitățile sale principiale, se naște o anumită voire, voirea acestei suferiri de a nu mai fi ea însăși și pentru aceasta de a nu mai fi viață. În viață mișcarea autonegăriii sale nu se produce în mod misterios: ci mai curând se înfăptuiește ca propria sa mișcare, în măsura în care, condusă pornind de la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de a nu mai fi ea însăși și pentru aceasta de a nu mai fi viață. În viață mișcarea autonegăriii sale nu se produce în mod misterios: ci mai curând se înfăptuiește ca propria sa mișcare, în măsura în care, condusă pornind de la Suferirea primitivă în suferință, mai degrabă decât să se abandoneze acesteia și lentei sale mutații în contrariul său, i se pare mai simplu să i se opună cu brutalitate, să respingă această suferință și, în același timp, acel ceva în care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ea survine ca necontenita venire în sine a vieții, ca ceea ce, necontenind a se simți și a se încerca pe sine, nu contenește a se încerca în acest fel și astfel a se modifica în felul în care se modifică Suferirea primitivă ce constituie posibilitatea oricărei încercări: într-o oscilare perpetuă a suferinței și a bucuriei. Numai că această oscilare sau această schimbare permanentă care este cea a Vieții, dorită și dictată de propria sa esență, de esența absolutului, nu este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
individului și se definește prin intermediul acestei independențe, adevărul mai originar despre care vorbim și care se identifică cu subiectivitatea absolută, acest adevăr variază odată cu viața, are o istorie, care este istorialul absolutului, îmbrățișarea sa cu sine potrivit modalităților fundamentale ale Suferirii, o individualitate, în măsura în care esența patosului său este cea a ipseității și în care ea nu se istorializează niciodată decât într-un individ și ca ființa sa proprie, o singularitate, în măsura în care orice determinare patetică este în mod ineluctabil aceasta, și nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe sine este totuși ceva ce nici suferința, nici viața în general nu pot face, nefiind nici una nici cealaltă nimic altceva decât o încercare de sine în fiecare punct al ființei sale, și astfel, ca efectuare fenomenologică a auto-afectării în Suferirea primitivă, ca pasivitate radicală și de nebiruit a vieții față de ea însăși și ca esență a sa, decât legătura absolută a patosului, legătura care nu poate fi dezlegată. A vrea să sfărâmi această legătură înseamnă într-un fel a-i
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mod necesar subiectivă, aflându-și esența acolo unde se formează și crește orice senzație posibilă: în viață. Bucuria de a cunoaște nu este prin urmare așa de pură pe cât s-ar putea părea. Trebuie să știi să citești în ea Suferirea primitivă de la care ea împrumută ceea ce îi permite să se simtă pe sine și, astfel, să fie o bucurie, dar și această suferință aparte în care Suferirea vremurilor noastre s-a convertit deja, ființa nemulțumită de sine care încearcă să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pură pe cât s-ar putea părea. Trebuie să știi să citești în ea Suferirea primitivă de la care ea împrumută ceea ce îi permite să se simtă pe sine și, astfel, să fie o bucurie, dar și această suferință aparte în care Suferirea vremurilor noastre s-a convertit deja, ființa nemulțumită de sine care încearcă să se debaraseze de sine și se angoasează în privința ființei sale. A avea în vedere în mod exclusiv obiectul, care, în plus, este un obiect epurat, din care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este punerea în operă a Corproprierii originare a naturii. Numai că munca vie a acestui corp care trăiește și se apropriază nu este susceptibilă a fi o măsură, nefiind nimic altceva decât încercarea mută de sine a acestuia în patosul suferirii sale o modalitate a auto-afectării în care nimic nu se pro-pune vreodată ca obiectul posibil al unei măsuri, în care, de asemenea, nici o privire nu se strecoară pentru a lua sau a da această măsură. Munca ce determină valoarea bunurilor
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se înfăptuiește istorialul Ființei despre care vorbim, operația imobilă în care viața se cuprinde pe sine în cuprinderea conservării și a sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de sine primitivă care este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea vieții care se încearcă pe sine și care, în acest fel, se păzește și se conservă, se înfăptuiește în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de sine primitivă care este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea vieții care se încearcă pe sine și care, în acest fel, se păzește și se conservă, se înfăptuiește în mod identic, în măsura în care această Suferire este ajungere în sine, sporirea de sine a ceea ce prisosește în sine, iar suferința conservării se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea vieții care se încearcă pe sine și care, în acest fel, se păzește și se conservă, se înfăptuiește în mod identic, în măsura în care această Suferire este ajungere în sine, sporirea de sine a ceea ce prisosește în sine, iar suferința conservării se transformă în beția prisosirii. În măsura în care aceasta este surprinsă în specificul său ca operație a Vieții și consecință a sa, atunci ceea ce operează ea se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sine, este cu toate acestea fenomenologic de la un capăt la celălalt, înfăptuindu-se ca fapt de a suferi și ca fapt de a se bucura. Faptul că, purtați de acest proces, noi îl înfăptuim noi înșine ne aruncă în această suferire ca și în fenomenalitatea sporirii. Energia este astfel în noi așa cum este în sine, această Suferire primitivă care este relația noastră patetică a ființei așa cum este raportarea ființei la ea însăși. A ne folosi energia, această Energie pe care o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a suferi și ca fapt de a se bucura. Faptul că, purtați de acest proces, noi îl înfăptuim noi înșine ne aruncă în această suferire ca și în fenomenalitatea sporirii. Energia este astfel în noi așa cum este în sine, această Suferire primitivă care este relația noastră patetică a ființei așa cum este raportarea ființei la ea însăși. A ne folosi energia, această Energie pe care o primim ca pe ceea ce ne poartă în sporirea ființei noastre, înseamnă în mod necesar a străbate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care este relația noastră patetică a ființei așa cum este raportarea ființei la ea însăși. A ne folosi energia, această Energie pe care o primim ca pe ceea ce ne poartă în sporirea ființei noastre, înseamnă în mod necesar a străbate această suferire, această străbatere este efortul nostru, ceea ce, aflat în opera ființei, înfăptuim la rândul nostru. Aici devine vizibilă și inteligibilă trăsătura oricărui proces de pierire și ceea ce constituie propriu-zis posibilitatea acestuia, punctul de origine pornind de la care acesta se produce negrești
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în noi? În ce fel sporirea, contravenind într-un anumit fel propriei sale esențe, se inversează în stagnare și regres? Cum de există și cum de poate exista, pe undeva, o oprire? Deoarece sporirea se înfăptuiește ca o străbatere a suferirii și ca un efort: acesta din urmă, din cauza patosului său, este cel care se întrerupe, oprirea se produce în suferire, în faza sa de suferință și odată cu ea se produce și inversarea. Căci, în fond, oprirea ca atare nu este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Cum de există și cum de poate exista, pe undeva, o oprire? Deoarece sporirea se înfăptuiește ca o străbatere a suferirii și ca un efort: acesta din urmă, din cauza patosului său, este cel care se întrerupe, oprirea se produce în suferire, în faza sa de suferință și odată cu ea se produce și inversarea. Căci, în fond, oprirea ca atare nu este niciodată posibilă. Așa cum a stabilit întreaga problematică, barbaria se ivește și se dezlănțuie nu ca simplă oprire a vieții și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sale organice și ale subiectivității în general. Deoarece nevoia acesteia este nevoie de sine, sporirea, fiecare dintre nevoile sale de asemenea, am spus-o deja, se esențializează în acest fel, ca o ajungere primitivă în sine în măsura în care aceasta străbate încercarea suferirii pentru a fi, în aceasta și prin aceasta, sporire. Or tocmai aici este ceea ce se înfăptuiește în orice proces de cultură, ceea ce nu se mai înfăptuiește în lumea științei. Orice cultură poartă nevoia în sporire. Ea ordonează lumea în așa
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
afecteze existența și să o amorțească. Neputându-și epuiza ființa prin accederea la fondul ei înseși în sporirea de sine și, astfel, în beția de sine, fiecare nevoie, fiecare mișcare rămân ca la jumătatea drumului lor înseși, blocate într-o suferire care nu se mai depășește într-o bucurie. Într-o civilizație există neliniște de fiecare dată când energia vieții rămâne nefolosită, iar ea rămâne în această stare deoarece "plusul" care o constituie ca plus de sine, ca ajungere în sine
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Energia rămâne intactă în același timp ca și afectul său, care, incapabil de a se suporta pe sine și transformat în angoasă, năzuiește să se transforme în orice altceva. Cu toate acestea, calea sporirii și a culturii fiind închisă, deoarece suferirea s-a repliat în suferința sa, energia, care nu se mai investește în marile operații ale artei sau în cele ale vieții cotidiene (care se subordonează ele însele unui proces de culturație continuat), această energie așadar rămâne nefolosită în sensul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care au fost mereu lipsite de fundament, ci și pentru că, dacă viața este viață și dacă energia țâșnește din însăși natura sa, atunci istorialul acestei energii se află în egală măsură în sensibilitate și în inteligență, sporirea sa prin intermediul încercării suferirii sau refularea sa sub formele diverse ale nemulțumirii de sine sunt la toate nivelurile condițiile atât ale culturii, a cărei dezvoltare este globală, cât și ale barbariei, al cărei proces afectează una după alta fiecare dintre modalitățile vieții individuale și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
-i acestei forțe să se utilizeze, energiei să se desfășoare, vieții să sporească din ea însăși și să-și înfăptuiască esența nici una dintre aceste căi nu i se înfățișează plictisului pentru ca, angajându-se într-un a face și în încercarea suferirii sale, acesta să se descarce de latura opresivă a inacțiunii. Cu toate acestea, pe căile trasate de cultură nu se înaintează decât în măsura în care s-a pornit deja pe ele cu multă vreme în urmă. Operația indiferent dacă este vorba de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dă propriu-zis pe acestea și le constrânge una după alta să se desfășoare care constrânge văzul să vadă mai mult și, în auto-sporirea continuă a viziunii sale și a patosului său, îl duce pe acesta la capătul său, la inflagrarea suferirii în beția Fondului. Toate actele și procesele care tocmai au făcut obiectul acestei scurte treceri în revistă, legile care le guvernează, adică, în realitate, care le exprimă constituie câmpul Universității, definindu-l și aparținându-i. Prin ce se opun astfel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]