75 matches
-
omenos a angajat-o pe mama copiilor ca îngrijitoare la un spital rural aflați la câțiva kilometri distanță. Timp de șase ani, cât a durat deportarea, biata femeie a lucrat din zori și până noaptea târziu, când se întorcea cu sufertașul plin și reușea să le mai aline foamea îngerașilor ei, toți mărunței și fără vlagă pentru a fi folosiți la munci mai grele. Se duceau totuși la o distanță destul de mare, ca să aducă apă pentru nevoile gospodăriei. Cel mai greu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Să-l întrebe ce a mâncat, să aibă grijă să nu i se aplece, cum a fost azi la serviciu, să-l țină sub control. Nu vrea să-i trimită ceva mâncărică? O rotiță de cașcaval, ceva, o ciorbiță la sufertaș. Și asta, să-ți trimită ai tăi mâncare, e tot o formă de a te avea la mână. Cea mai tare fază, după un examen, când el era deja pulbere, l-a sunat mă-sa, du-te mamă acum și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
rudele din provincie. Să trăiești în București e mai mult o formă de izmeneală, un lux pe care îl suportă provincialii care trebuie să-ți trimită mâncare. Dacă, așa cum vă sfătuiam, veniți vinerea sau duminica în Gara de Nord, veți vedea câte sufertașe cărate, câte comisioane făcute. Așa și cu mine. Mi s-a întâmplat odată ceva ce mi-a dat de gândit. Programul pe ziua aia era așa. La unșpe, unșpe și jumătate, venea trenul care-mi aducea un pachet, apoi, în jurul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
revedere! Sărut mâna! Și a plecat pe o vreme câinoasă, fiind conștientă de riscul asumat. Era conștiincioasă și disciplinată, dar mai ales se gândea că are în grija ei șase copii care o așteaptă să se întoarcă seara acasă cu sufertașul cu mâncare și feliuțele de pâine într-o plăsuță. Aveam atunci un câine frumos și inteligent, pe care l-am botezat Leu. Acesta o însoțea cu regularitate pe mama până la marginea satului, iar la întoarcerea mamei de la muncă o aștepta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
acestor jaluzele atât de apropiate și pe care dintr-un slab impuls de reminiscență creștin-ortodoxă, îi compătimim pentru îngrozitorul handicap estetico-funcțional. Și-a potrivit pe mâini mănușile cu un singur deget cel opozabil și stabilizată de cele două valențe prețioase, sufertașul cu mâncare și plăsuca de pâine, a pornit la drum spre casă, nu înainte de a spune cu voce tare o rugăciune în limba ei maternă, poloneza. Crivățul a luat-o în primire încă din curtea spitalului. Rafale de zăpadă scurte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de zăpada viscolită de crivățul dușmănos, așa că nimeni nu putea bănui această adâncitură de înălțimea unei trepte între solul arat și cel nearat. Mama obosise până la epuizare și cu greu mai putea ține în mâini cele două lucruri: sacoșa și sufertașul. Forțându-și propriile sale limite fizice, a mai încercat o ultimă tentativă de înaintare. Un pas, doi, trei și piciorul drept a călcat fix în adâncitura brazdei. A căzut în genunchi iar mâinile, într-o zvâcnire disperată, încercând să găsească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Leu ne-a depășit cu mult și l-am pierdut din vedere. Devansarea noastră de către inimosul câine avea o justificare îmbucurătoare. Calitățile lui deosebite de cercetaș, inteligența, flerul, mirosul extraordinar de fin, au detectat în apropierea lui mâncarea vărsată din sufertaș. S-a dus cât a putut de repede, prin salturi mici și greoaie spre sursa care-i semnala cu precizie locul acestor iradiații de natură culinară. Mama stătea în aceeași poziție, cu brațele întinse și cu fruntea sprijinită de zăpadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mama voastră! Acum bucurați-vă și haideți acasă că se face noapte. După mine, marș! Și a început să salte voinicește peste zăpada mare ce depășea înălțimea picioarelor lui de cățelandru încă neajuns la deplina maturitate. Am recuperat sacoșa și sufertașul și am pornit-o pe drumul de întoarcere. Urmele pe care le făcuserăm la venirea noastră erau acoperite și, spre cinstea și lauda lui, tot Leu a fost ghidul nostru mărinimos și iubitor la venirea spre casă. Avea un deosebit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
zăpada scârțâitoare pârâind sub greutatea acestor plăvani mătăhăloși, câini de pază ai regimului comunist. Plecaserăm cam de multișor de-acasă. Mi se făcuse foame. Reflexul meu condiționat a intrat imediat în funcțiune trimițându-mă fără greș la sursa de alimentare: sufertașul. Oare ce ne va aduce astăzi mama? N-am mai fost atent pe unde călcam. Subjugat total de mirosurile și aromele îmbietoare pe care le detectase imaginar organul meu olfactiv sub căpăcelul sufertașului, am dat peste o ridicătură de teren
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
-mă fără greș la sursa de alimentare: sufertașul. Oare ce ne va aduce astăzi mama? N-am mai fost atent pe unde călcam. Subjugat total de mirosurile și aromele îmbietoare pe care le detectase imaginar organul meu olfactiv sub căpăcelul sufertașului, am dat peste o ridicătură de teren alunecoasă, care mi-a răsucit dureros piciorul, trântindu-mă la pământ. În virtutea inerției, Sandu care mergea în spatele meu a venit grămadă peste mine. Copăcelul a căzut de pe umerii noștri, iar în această busculadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
te-oi ajuta? Uite, chiar acuma voi merge. Știu eu pe cineva care are nevoie de ajutor în gospodărie. Plec. Îți mulțumesc frumos, nană Floare, îți mulțumesc din inimă! Și nana Floare i-a găsit de muncă. Pleca dimineața cu sufertașul gol, iar porția de seară n-o servea acolo, ci o ruga pe gazdă să i-o pună în sufertaș și o mâncam împreună, cu toții, acasă. Dar mama se deplasa din ce în ce mai greu și făcea cu anevoie față unor munci care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Îți mulțumesc frumos, nană Floare, îți mulțumesc din inimă! Și nana Floare i-a găsit de muncă. Pleca dimineața cu sufertașul gol, iar porția de seară n-o servea acolo, ci o ruga pe gazdă să i-o pună în sufertaș și o mâncam împreună, cu toții, acasă. Dar mama se deplasa din ce în ce mai greu și făcea cu anevoie față unor munci care solicitau mână de bărbat. Se apropia sorocul. Așa se face că sâmbătă seara, după întoarcerea de la muncă, a simțit primele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
prin grija afectuoasă și materială a mamei mele sfinte, care, deși extrem de contrariată de cariera cu urcușuri și coborâșuri fulminante a fiului ei, mereu intrigată de faptul că nu aleg, În sfârșit, o carieră „onorabilă, sigură”, venea aproape zilnic cu sufertașul ei cu mâncare, avea grijă de lenjeria mea, ascultându-mi la nesfârșit „absurdele” mele proiecte literare și planuri de a reveni În prim-planul vieții literare, de data aceasta „singur”, fără nici o proptea politică, cum fusesem la Început și chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
elev în ultimul an la liceu; vara nu puteam sta degeaba, că la C.A.P. abia aveau țăranii din sat unde să facă zile-muncă. Udam florile noapte de noapte, ziua dormeam pe plajă iar de mâncat, nașul Ion aducea întotdeauna sufertașul plin cu de toate; cică avea grijă de florile de sub fereastra șefei de la Cantina 3, o femeie mândră și frumoasă, dar nici nașul Ion nu era mai prejos; doar tata era mai înalt și mai frumos decît el în tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
înainte de război, puține erau femeile cu meserie, rostul majorității era să se mărite și să-și vadă de casă. Înainte de naționalizarea Uzinelor Malaxa - undeva după Bariera Vergului -, mama fusese secretară. O duceam greu. De la cantina uzinei, foarte ieftină, ne aducea sufertașul acasă, bunicii mele, Annie, care locuia cu noi, și mie. Îl căra în tramvai, care avea atunci capătul la Bariera Vergului. De la uzină mai avea de mers cam două stații pe jos, apoi drum lung, în picioare, în tramvaiul ticsit
Zoia noastră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8652_a_9977]
-
lumea unui roman din care aproape orice paragraf se poate cita: "Eram câteva milioane de oameni rămași la interval, suspendați, prinși între epoci, sisteme și creiere decalate: bunicii noștri, părinții noștri, noi. Trăiam într-o magmă difuză, colecționând pungi, dopuri, sufertașe, mirosul de-ardei copți și cel de portocale, brazi înalți de Crăciun și cartoane cu ouă de Paști, Cutezătorii și Vaillant, PET-uri și sticle de bere depozitate-n pivniță sau pe balcon. ș...ț Motivațiile străluceau rar, deconectate de
Derapaje controlate by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Imaginative/10065_a_11390]
-
lumea unui roman din care aproape orice paragraf se poate cita: "Eram câteva milioane de oameni rămași la interval, suspendați, prinși între epoci, sisteme și creiere decalate: bunicii noștri, părinții noștri, noi. Trăiam într-o magmă difuză, colecționând pungi, dopuri, sufertașe, mirosul de-ardei copți și cel de portocale, brazi înalți de Crăciun și cartoane cu ouă de Paști, Cutezătorii și Vaillant, PET-uri și sticle de bere depozitate-n pivniță sau pe balcon. ș...ț Motivațiile străluceau rar, deconectate de
Derapaje controlate by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Imaginative/10064_a_11389]
-
câteva persoane să înființăm un sindicat - erau vremurile Solidarității - fie și numai pentru el, dar nu a vrut. Emoționat de interesul pe care i l-am arătat, mă servea în fiecare zi cu curry picant, pe care îl aducea în sufertaș. Astăzi nici măcar nu-mi mai aduc aminte cum îl chema. Am fost chelneriță, cameristă într-un hotel exclusivist și bonă. Am vândut cărți, am vândut bilete. Într-un teatru mic, vreme de un sezon, m-am angajat garderobieră și, în
OLGA TOKARCZUK - Rătăcitorii () [Corola-journal/Journalistic/4313_a_5638]
-
deținut urmărit în continuare de Securitate... Cei opt ani cât am fost împreună au fost vitregi, în ciuda sentimentelor noastre: locuiam într-o cămăruța la subsol, cu closetul la capătul unui coridor. Cât mai era încă studentă, ne aduceam mâncare în sufertaș de la cantină Ministerului Chimiei. Nechibzuit (aveam doar un răcitor cu gheață), cumpărăm câte un sfert de porc cu speranța că odată preparat fiind, să ne ia mai puțin timp cu aprovizionarea. Resemnata, trebuia să plece la fabrica Sintofarm, unde era
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
deținut urmărit în continuare de Securitate... Cei opt ani cât am fost împreună au fost vitregi, în ciuda sentimentelor noastre: locuiam într-o cămăruța la subsol, cu closetul la capătul unui coridor. Cât mai era încă studentă, ne aduceam mâncare în sufertaș de la cantină Ministerului Chimiei. Nechibzuit (aveam doar un răcitor cu gheață), cumpărăm câte un sfert de porc cu speranța că odată preparat fiind, să ne ia mai puțin timp cu aprovizionarea. Resemnata, trebuia să plece la fabrica Sintofarm, unde era
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
deținut urmărit în continuare de Securitate... Cei opt ani cât am fost împreună au fost vitregi, în ciuda sentimentelor noastre: locuiam într-o cămăruța la subsol, cu closetul la capătul unui coridor. Cât mai era încă studentă, ne aduceam mâncare în sufertaș de la cantină Ministerului Chimiei. Nechibzuit (aveam doar un răcitor cu gheață), cumpărăm câte un sfert de porc cu speranța că odată preparat fiind, să ne ia mai puțin timp cu aprovizionarea. Resemnata, trebuia să plece la fabrica Sintofarm, unde era
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
exterior, arhitectul socoti că un mic campament ca și casnic, câtă vreme durau lucrările sale, avea farmecul său. Ioana aduse de acasă câteva esențiale piese de lenjerie și vesela strictă, iar servitoarea ei servea masa adusă din apropiere în mari sufertașe și încălzită pe réchaud-uri electrice. Madam Valsamaky-Farfara avu tactul de a nu înregistra schimbarea, ca una ce poseda un mare simț al libertății și se adapta, cu condiția unei decențe exterioare, celor mai extravagante situații. Aventura Ioanei nu atingea nici
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de aproape șaptezeci de ani, văduv, trăia separat, într-un minuscul apartament modern pe care i-l cumpărase fetele sale și se întreținea cu o pensie viajeră modestă, servită de acestea, în virtutea căreia, abonat la o pensiune, primea prânzul în sufertaș, acasă. Seara nu mânca, mulțumindu-se cu o cafea acasă sau la cafenea. Din nenorocire, mergând târșea picioarele. Modicitatea veniturilor îl silise să vândă monedele de aur, de fapt nu cele mai prețioase din punct de vedere strict numismatic, la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aia de compartiment, au intrat la un moment dat încă doi tipi. Studenți erau după toate aparențele. Probabil mergeau acasă la sfârșit de săptămână. Fără îndoială, dacă am fi scotocit în sarsanalele lor, am fi dat peste vase murdare, borcane, sufertașe, chiloți într-o stare deplorabilă, plus ceva maiouri asudate. Cam asta se află în traista oricărui student care merge acasă. Plus ceva cărți, dischete. Ce iei cu tine într-un exod temporar la ai tăi? Lucrurile astea. Toată situația aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
palme la grămadă și-și mai face de lucru și c-un bulan din dotarea lui bărbatu-său, lung de vreo juma’ de metru și pe care-l îndoaie și-l leagă cu un șiret ca să încapă în sacoșa cu sufertașe. E nedespărțită de sacoșa aia cu sufertașe. Bagă-n ea la greu, ca să aibă putere pentru munca pe brânci, o pedeapsă-n definitiv, o zbatere necontenită și un tremur mare, ivit, desigur, dintr-o mare spaimă. E lesne de văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]