255 matches
-
văzut. Alergarăm la edificiul poliției, alături, unde în curte ni se prezintă o priveliște îngrozitoare. Pompierii depuseră aci cadavrele aflate pe scările teatrului. Am numărat 50 morți. Cadavrele nu erau vătămate, ci numai negrite de fum: se vede că pieriseră sufocate. Teribile erau scrântirile membrelor și fețele schimbate de durere la unele cadavre. Am văzut o grămadă de 10 — 12 morți, cari erau așa de împletiți unii cu alții încât cu greu s-au putut despărți. La mulți li s-a
Un reportaj ocazional: Eminescu descrie incendiul unui faimos teatru din Viena [Corola-blog/BlogPost/93225_a_94517]
-
să stingă vatra de jeratic. Rechizitele teatrului, biblioteca, garderoba și decorațiunile au ars mai cu totul. Până acuma s-au dus la spital 140 cadavre. Între aceste sunt și trei coriste cari au fost surprinse de foc și au căzut sufocate. O actriță [î]și îmbrăcase tricul și astfel a fugit în stradă și de aci acasă cu birja. La 1 oră. Mii de oameni stau pe bulevard (Schottenring )și privesc la foc. Teatrul arde încă. La 2 ore. Flăcările consumă
Un reportaj ocazional: Eminescu descrie incendiul unui faimos teatru din Viena [Corola-blog/BlogPost/93225_a_94517]
-
un cheag de sânge pe unul din vasele plamânului, iar acest fapt a dus la moarte prin embolism pulmonar. O altă variantă ar fi aceea că Iisus nu ar mai fi putut respira din cauza faptului că stătea atârnat, El murind sufocat. O altă ipoteză ar fi aceea că a intrat într-o stare de șoc, care i-a provocat moartea.
A fost descoperit motivul morţii lui Iisus. Vezi aici care este () [Corola-journal/Journalistic/69401_a_70726]
-
exclamat cu surprindere. Omicron aprobă zâmbitor. Asta era situația. Și se tot scărpina în modul acela dizgrațios, pe care l-am arătat mai sus -, niciodată nu-l mai văzusem făcând așa ceva... Vasăzică știe, și se face că nu știe -, repetai sufocat. "Compară, - mă dăscălea Mesagerul -, o caravană de cămile străbătând răbdătoare deșertul, semețe, cu un raliu automobilistic și chiar cu o cursă de formula unu..." - Compar -, am răspuns ascultător, deși nedumerit. Nu știam unde bate... " Cine va câștiga?" - Păi ce concurează
Paradoxul lui Ahile by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7085_a_8410]
-
bind aproape doar cu copilul pe care și-l revendicase și făcând abstracție de băiatul celuilalt, ca și cum el încetase cu totul să existe, să respire, să aibă nume. Când am ieșit să fac ture cu bicicleta în jurul blocului, pe întuneric, sufocat, tata nu mi-a spus nici un cuvânt. Mama era prea ocupată cu o colecție de poezie franceză, din care nu găsea al doilea volum. N-au auzit când ne-am întors. Mut, David se refugiase într-un colț din sufragerie
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să încep îndată, cum vreți. Și acum vin, să ștampilăm pactul. Ce e asta? Vin, vin, și o să vezi. O prinde din nou, o strânge în brațe și o sărută pe gură, sărut din acelea care rămân. Și așa, supusă, sufocată săraca, cu inima tulburată, el îi spune: Tu... tu... Marina...tu... Vai, pentru Dumnezeu, Avito, vai... pentru Dumnezeu... și închide ochii. La fel Avito și-i închide o clipă, auzindu-se doar bătaia inimilor. Și vocea interioară îi zice lui
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
suspină în vise, petiționar, Materia. Da, de aici. Nimic din astea care se aduc de la Paris și alte prosteli de stil; adevărul, adevărul mereu. Dacă ai fi mare, fiul meu, ți-aș explica cum apare vâna din plasma germinativă. Materia, sufocată, începe să verse lacrimi. Și acum când Carrascal se consideră satisfăcut, mergând de grabă la don Fulgencio, primește o nouă surpriză. Copilului nu-i lipsesc calitățile de observator, cum se vede spune maestrul, dar nu văd de ce ai fi avut
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
o clipă în fața lui Apolodoro, îi pune o mână pe cap, la care băiatul dă din picioare, îl examinează, în timp ce bătăile inimii sufocă viitorul geniu care privește în gol, bine, omule, bine: deci Apolodoro? Apolodorul nostru? Băiatul se sufocă și sufocatul îi amintește de bietul iepuraș de odinioară; această imagine îl tulbură în ce are mai intim. Dar, omule, spune ceva! Și ca un ecou, Apolodoro repetă: Ceva! Drac de băiat, ai grație! Și maestrul surâde. Copilul răspunde ceva, privește la
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
începe să-i zvâcnească în cap, o apucă pe Clarita și o îmbrățișează bine, lăsându-se și ea. Sunt cuceritor, hotărât, masculin." Mă iubești? Deja o știi, dar lasă-mă... lasă-mă... Și strângând-o la piept, cu o voce sufocată: Deja o știi, nu; mă iubești? Ei îi scapă un "da". Da, nimic mai mult? Dar, ce vrei să-ți spun? Dar lasă-mă... lasă-mă... Apolodoro o privește în ochi și ea îi închide pentru că să nu-i facă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
nu trăiești fără ascultarea de o autoritate; 2. Să nu hulești pe Dumnezeu; 3. Să nu cazi în idolatrie; 4. Să nu săvârșești incest; 5. Să nu ucizi; 6. Să nu furi; 7. Să nu mănânci sânge, nici carnea animalelor sufocate.” Decalogul este legea morală de cea mai mare însemnătate a poporului evreu care a dobândit în timp valabilitate universală. El poate fi citit astăzi pe frontispiciul clădirii Națiunilor Unite din New York. Decalogul a constituit cel mai important cod moral al
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
focul, am senzația că la pieptul meu sălășluiește iar acea viperă oribilă, că sângele mi s-a mai închis la culoare, că mă abrutizez pe zi ce trece. Când stau cu mama pe verandă și tricotez, mă simt amorțită și sufocată, dar când ies pe câmp să sap pământul, parcă prind aripi. Muncă brută aș numi-o. Nu e prima oară când fac așa ceva. În timpul războiului am fost recrutată ca muncitoare. Pantofii cu talpă de cauciuc pe care-i port când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
elitiști pe deasupra! Tocmai de aceea, poate c-a sosit momentul să le reamintim că se află în eroare. Nu numai c-au greșit epoca - au greșit și eticheta. Pentru astfel de indivizi, părerile trebuie sancționate administrativ, iar libertatea de gândire sufocată urgent cu scârbosul căluș al corectitudinii politice. Dacă rezultatele sunt sub așteptări, mai inventezi și un Consiliu (neapărat!) Național pentru Combaterea Discriminării și împarți la amenzi până sufoci trezoreria -, iar apoi țipi ca din gură de șarpe că banii trebuie
Un furt by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8745_a_10070]
-
alte publicații "neangajate" precum Cuvîntul liber, Reporter, care-și zicea a "dezaxaților" și a cărei "biblie" era La Nouvelle Revue Française, refuzînd orice aderență ideologică, este însă "o generație căreia i s-a interzis să respire în libertate, o generație sufocată. Cei dinaintea noastră (generația lui G. Călinescu, Vianu, Cioculescu etc.) au apărut în alt climat, s-au putut adapta noilor condiții mai ușor. Noi nu putem fi, în nici un fel, nici mulțumiți, nici fericiți. Noi am Ťdispărutť, de fapt, din
Mărturia unui longeviv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9815_a_11140]
-
o voce interesantă, autoritară. Scott Fitzgerald spunea: "Nu scrii pentru că vrei să spui ceva; scrii pentru că ai ceva de spus". Impresia mea este că publică prea multă lume care nu are ceva de spus. Aparițiile cu adevărat importante sunt astfel sufocate, greu de observat, în lipsa unei critici de întâmpinare prompte, sensibile și, nu în ultimul rând, corecte, care să cartografieze teritoriul. Greu, nu? Fără îndoială. Nu-mi închipuiam că lucrurile se văd atât de exact și "din afară". Mi se pare
Despre literatură și medicină cu conf. dr. Cătălin Vasilescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9998_a_11323]
-
pline de amintirea gropilor de gunoaie; trecând printre căpițele de putregaiuri, îndesate, presate în tăcerea cu ciment pe jos a marelui depozit de zdrențe, de cârpe, un maidan betonat, văruit, cu ferestre largi să intre cât mai mult aer; privind, sufocat, acest jalnic cimitir textil de lepădături fără nume, fără formă, din care MAȘINA CICLON va sorbi tot praful, toată murdăria și din care încet, cu o neînchipuită trudă, se va toarce velina cea mai curată... știam, văzând aceasta, ce greu
Hârtia rabdă orice, 1965 (din carnetul de reporter) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9610_a_10935]
-
capul În piept, zguduit. Un plâns mizerabil, pe care-l urăsc. Plânsul devine tot mai puternic. Îi cad pradă definitiv. Lacrimile țâșnesc necontenit, șiroind. Plâng Înfundat, covârșit de un geamăt adânc. Picioarele Îmi sunt ude de lacrimi. Gâtul mă ustură sufocat, ștrangulat de o mână nevăzută. Mă topesc. Trupul mi se Împuținează. Nu sunt altceva decât o materie vâscoasă. Memoria simte migrația apelor ei tulburi, care o Învăluie, pustiind-o. Realitatea cea vie mă părăsește. Lumina scade necontenit. Beznă. Sete. Foame
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
The dizzy little giant" 21 Noiembrie 2002 este ziua în care România, după mai bine de o jumătate de veac, a încetat în mod oficial să mai fie o țară comunistă. Revoluția din ’89 era o convulsie a unui organism sufocat, care se smucea căutând aer în toate direcțiile. Partidul Comunist a fost scos în afara legii printr-o decizie pe picior a guvernului provizoriu; comunismul n-a fost niciodată supus unei consultări populare. Opțiunea covârșitoare, din toate sondajele, pentru NATO, dușmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
logică, pentru un portar mi se părea o tâmpenie. Nu venisem acolo ca maratonist, dar tipul, cu ochi de șprițar și creier micuț, nu stătea la discuții cu mine. Îi plăcea să mă vadă stacojiu la față, leoarcă de transpirație, sufocat ca-n pragul crizelor de astm, cu picioarele împleticite și cu sufletul pilaf. Parc-ar fi ghicit că țin cu Dinamo. Pe urmă, după ce ne încălzea bine, ne împărțea în două, în trei sau în patru echipe, ne arunca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
vizitator, ce anunță nenumărate răsfoiri de pagini, mișcate de vânt sau de privire. O mai mare rezistență opune latura orizontală, mai ales dacă e alcătuită din pagini duble, care necesită o mișcare lentă înapoi; atunci, sunetul seamănă cu o sfâșiere sufocată, cu note mai triste. Marginea foilor se destramă, dezvăluind țesutul filamentos; se desprind fâșii subțiri, numite „bucle“, plăcute la vedere, ca spuma unui val pe plajă. A-ți croi drum prin bariera filelor implică gândul la ceea ce cuvântul închide și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cînd el ar fi Încercat să se Îndrepte spre culme, și se dădu instinctiv Înapoi, Într-un logic impuls de a se pune la adăpost În peșteră, dar fumul și focul o preschimbaseră Într-un iad de nesuportat. Tuși aproape sufocat, observă cum ochii Începeau să i se Împăienjenească, Împiedicîndu-l să mai vadă, și părăsi din nou grota, ținîndu-se pe picioare, nehotărît și năucit, pe Îngustul limb exterior de piatră. Căută din nou aerul rece și privi În jos. Marea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
una nouă și strălucitoare, care, din clipă aceea, avea să poarte numele lui Miti Matái, consulta Drumurile de Stele desenate pe puntea Mararei și, depărtându-și picioarele, așa cum își amintea că obișnuia să facă maestrul lui, ordona cu o voce sufocata de emoție, dar fermă: —Ne-ntoarcem acasă! Prova spre sudest!... Spre Bora Bora! Bora Bora - Lanzarote februarie - august 1993
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
jignea și-o încăpățâna să facă după cum îi era dorința. Trăgeau de fustele cu pricina, unul de-un capăt, altul de celălalt, ca doi pui de cloșcă ce doresc aceeași râmă. Urma o zi marcată de tăceri apăsătoare și nemulțumiri sufocate. Orgolioși, nici unul nu făcea concesii. Momentul de împăcare venea imediat ce se întindeau în pat. Nu-și puteau rezista apropierii trupurilor. Se abandonau unul în brațele celuilalt cu o dăruire sufletească deplină. Înainte ca Aniela să împlinească un an, Sanda ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
după care... piciorul îmi alunecă pe ceva de pe podea. M-am prăvălit înainte fără control, cu mâinile întinse în față iar laptopul a alunecat pe dalele de gresie ca o piatră bine șlefuită. Cu mâinile și picioarele așchiate și aproape sufocat, m-am întors să văd peste ce căzusem. Unul dintre dictafoane. O frântură de secundă - timp insuficient pentru a gândi, ci doar pentru a acționa impulsiv - mintea mea trase în două direcții. M-am uitat înainte ca să văd silueta vagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mari de tapet, etichete minuscule și manuale cu instrucțiuni, maldăre de plicuri A4 simple și căptușite și cu antet, foi desprinse din jurnale și registre și romane și albume fotografice. Tone și tone de hârtie și toate, fiecare bucățică, acoperite, sufocate, îngropate în linii și pătrate și triunghiuri și vârtejuri de cuvinte albastre și negre și verzi și roșii, scrise cu pixul. — La naiba, am spus. Scout își dădu jos rucsacul și începu să inspecteze marginea tumulului. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
grâne și într-o clipă ajungeam la Brăila înecată în grâu. Unii mor de matematică, alții de grâu! spuse Gagu. Orașul e victimă a grâului adăugă Tomaida ba nu, pentru că de sub grâu se auzeau mașini, cântece, râsete de copii. Orașul sufocat trăia în comuniune cu grâul, în sala de cinematograf am văzut Scaramouche cu capul în jos, viața se desfășura firesc, oamenii și animalele respirau grâu, peștii își depuneau icrele în grâu, iar Căpcăunu ne pierduse definitiv pentru că noi cercetam nesăbuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]