172 matches
-
pentru subclasa 2.1: a rupe (a corupe, a erupe, a irupe, a întrerupe). Verbele neologice care nu au suport în flexiunea românească sunt puțin numeroase și, în multe situații, defective (de obicei, nefolosite la timpurile trecute, la gerunziu, participiu, supin și la formele compuse cu participiu): a accede, a concede, a converge, a desfide, a diverge, a divide, a evinge, a exige, a inflige, a subdivide, a transcende. Confirmând observațiile de mai sus, DOOM2 înregistrează 10 intrări noi aparținând tipului
[Corola-publishinghouse/Science/85000_a_85786]
-
genitiv/posesiv: Dar totuși tu nu ai vizualizat niciun tutorial înainte să îl faci pe acesta al tău (forum.skullbox.info); Oi fi vizitat 500 de muzee, dar pe acesta al Vieții - nu (oblia.wordpress.com). * Pronume + formă verbală nepersonală (supin): Astea de mâncat sunt mult mai scumpe decât alte consumabile. O situație aparte are construcția alcătuită din pronume demonstrativ și numeral cardinal, unde ambele componente au valoare pronominală: Aceștia doi vor sta la aceeași casă (www.roportal.ro). 3.2
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
demonstrative de diferențiere manifestă capacități combinatorii mai largi decât cele ale demonstrativului de identitate, dar mai restrânse decât ale demonstrativelor de apropiere și de depărtare. Nu acceptă contextele (pronume demonstrativ de diferențiere) + adjectiv, (pronume demonstrativ de diferențiere) + formă verbală nepersonală (supin): *celălalt bun/*celălalt de citit, dar poate apărea în prezența unui numeral cardinal: Ceilalți doi au venit mai târziu, precum și a unei propoziții relative: Cine sunt eu fără ceilalți care să-mi dea un indiciu? (deceblog.net). 3.5. Pronumele
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
Tocmai că omul s-a obișnuit cu pesticidele naturale, cele provocate, produse chiar de plante (IVLRA) și mă duc acolo și fac de toate, mă rog, cele necesare (IVLRA). De asemenea, structurile în care pronumele semiindependent este urmat de un supin nu sunt frecvente și reflectă o anumită prețiozitate a exprimării: Cele de scris sunt pe masă. Construcțiile alcătuite dintr-un substantiv determinat hotărât + pronume semiindependent + adjectiv sunt aproape inexistente în materialul analizat. Singura construcție de acest tip întâlnită în corpusul
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
accentul, la plural): zero/zero-uri), în diftongii descendenți ou, eu, iu (ecou/eco-uri, careu/care-uri, pustiu/pusti-uri), în lichida -l, precedată de diferite consoane, cu excepția ocluzivei p (ciclu-cicl-uri, ansamblu-ansambl-uri, titlu/titl-uri, dar templu/templ-e); • substantive provenite din supin: apus-uri, răsărit-uri, schelălăit-uri, miorlăit-uri etc.; • majoritatea substantivelor monosilabice la singular: arc/arc-uri, bloc/bloc-uri, drum/drum-uri, lac/lac-uri, port/port-uri, vad/vad-uri etc. Primesc dezinența -e: • substantive cu tema lexicală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
derivare, fie prin conversiune: vis - a visa a ieși - ieșire noapte - a înnopta a merge - mers zbor - a zbura a culege - culegere cântec - a cânta - cules Marea frecvență și productivitatea deschisă a conversiunii, prin dezvoltarea infinitivului lung, mai ales, a supinului, mai rar, și a gerunziului, în situații excepționale, dar cu o mutație semantică importantă (de la numele acțiunii: a suferi la „obiectul” caracterizat prin această acțiune: suferind) ca substantive întărește interpretarea lui S. Pușcariu, impunând concluzia existenței unei corelații verb-substantiv. Cei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezența unor indici: gramaticali (verbul a putea: referirea la același subiect: pot merge/poți merge (să mergi), semantici (a avea, a fi, a veni - schimbarea sensului inițial”) și participarea lor „la un complex cu sens unitar”, împreună cu un verb predicativ („supin, la infinitiv sau la conjunctiv, sinonim cu infinitivul”). În această structură complexă, „semantic, rolul principal revine formei nominale sau conjunctivului; gramatical, rolul principal revine verbului cu sens modal, care poartă semnele predicativității.” (I, p. 204) Limitându-se la o descriere
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale la diateza pasivă, când este variabilă în funcție de gen și număr: El este/a fost lăudat - Ei sunt/au fost lăudați. Ea este/a fost lăudată - Ele sunt/au fost lăudate. Precedată de morfemul de (la, pentru) intră în sintagma supinului: de cântat. Tema de gerunziu Intră în structura timpului compus prezent-prezumtiv: va fi + cântând Ț va fi cântând Tipuri de flexiune10tc "Tipuri de flexiune 10" Clasificarea verbelor, în regulate și neregulate ia în considerație structura rădăcinii în cursul flexiunii. În
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două coordonate - predicativitatea și temporalitatea, precum și înscrierea în opoziția categoriei gramaticale a persoanei. Se înțelege, de aici, că distincția moduri predicative - moduri nepredicative, asociată curent și cu distincția moduri personale - moduri nepersonale, nu are îndreptățire. Formele „nepredicative” - infinitiv, gerunziu, participiu, supin - sunt, în realitate, neverbale sau nu sunt exclusiv verbale și, în orice caz, nu sunt „moduri”, întrucât nu exprimă conținutul semantic specific acestei categorii. Cât privește cea de-a doua coordonată, temporalitatea, orice termen corelativ în care se realizează categoria
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și prin organizarea planului expresiei într-o relativă corespondență, verbul românesc dezvoltă cinci termeni corelativi ai categoriei gramaticale a modului: indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Observații: Fiind exterioare planului enunțării și, în consecință, lipsite de conținut modal, infinitivul, gerunziul, participiul, supinul rămân în afara paradigmei modului 21. Prezente în paradigma Modului în edițiile precedente ale Gramaticii Academiei, aceste forme verbal-nominale sunt interpretate în ultima ediție într-un capitol separat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543). Planul semantic al categoriei gramaticale a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
față de sunte-ți, indicativ. Modul conjunctiv (perfect) prezintă o formă unică pentru toate trei persoanele, la singular și plural: (eu, noi, tu etc.) să fi cântat, venit etc. Formele verbal-nominale, neutre din punctul de vedere al modului: infinitivul, gerunziul, participiul și supinul nu realizează morfologic categoriile gramaticale de număr și persoană. Referiri la persoană intervin doar la nivel lexical (în cazul verbelor pronominale) și la nivel morfo-sintactic (la diatezele în sintagma cărora intră un morfem-pronume reflexiv) pentru infinitiv și gerunziu: a se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ne-am putut întâlni; îmbrăcându-te singur, întâlnindu-vă unul cu altul etc. Din perspectiva acestei reacții la categoria gramaticală a persoanei (și numărului) s-a distins între moduri personale (indicativ, conjunctiv, optativ, imperativ) și moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, participiu, supin). Prin conținutul lor semantic, în primul rând, sunt moduri autentice: indicativul, conjunctivul, optativul, imperativul și prezumtivul; toate sunt moduri personale. Dintre ele, însă, imperativul este unipersonal și în plan semantic, și în planul expresiei (defectiv de persoanele I și a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
iar conjunctivul perfect prezintă omonimia tuturor termenilor corelativi de persoană și număr (Eu, tu, el, noi să fi cântat.) Celelalte „moduri” sunt forme absolute, cu caracter verbal și nominal. Dintre acestea, rămân în afara categoriilor de persoană și număr participiul și supinul; ar rămâne singurele în mod absolut „nepersonale”. Dar cum nici infinitivul, nici gerunziul nu se caracterizează printr-un autentic conținut modal, distincția moduri personale - moduri nepersonale nu-și află temei. Manifestarea opozițiilor de număr și persoană depinde nu numai de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracterul specific subiectiv al modului: „forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul cum vorbitorul consideră acțiunea.” (I, p. 215), dar înscrie între termenii corelativi ai categoriei și „modurile” nepredicative, deși, prin conținutul lor, acestea (infinitivul, gerunziul, participiul, supinul) nu mai corespund definiției. De altfel, conținutul semantic propriu categoriei gramaticale mod - atitudinea subiectului vorbitor față de acțiune - este invocat în definirea fiecăruia din modurile predicative. („Indicativul exprimă o acțiune prezentată de vorbitor ca reală” (I, p. 217), „Conjunctivul exprimă o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rădăcină, la verbele din tipurile flexionare IV și V: nu trèce!, nu plșnge! etc. FORME ABSOLUTE ALE VERBULUITC "FORME ABSOLUTE ALE VERBULUI" Integrate categoriei Modului în edițiile anterioare ale Gramaticii Academiei și în gramaticile de autor, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul sunt interpretate în ultima ediție a Gramaticii limbii române , elaborată de Academie într-un subcapitol distinct, intitulat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543) Neutre din punctul de vedere al atitudinii subiectului vorbitor față de acțiunea (starea etc.) exprimată verbal, infinitivul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ultima ediție a Gramaticii limbii române , elaborată de Academie într-un subcapitol distinct, intitulat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543) Neutre din punctul de vedere al atitudinii subiectului vorbitor față de acțiunea (starea etc.) exprimată verbal, infinitivul, gerunziul, participiul și supinul reprezintă, în dinamica funcționării limbii ca sistem de sisteme, un spațiu special al raportului dintre sistemul lexical și sistemul gramatical. Opoziția adjectiv vs adverb, de exemplu, se desfășoară în perspectiva categoriilor gramaticale de nivel (grad) I în care se înscriu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
părți de vorbire), prin dezvoltarea unei „polisemii” specifice, și la al doilea nivel, al opozițiiilor categoriale (morfologice sau morfo-sintactice), prin neutralizarea lor (relativă sau absolută). La primul nivel, „polisemia” lexico-gramaticală a formelor absolute este reprezentată de complementaritatea verb-nume (infinitiv, participiu, supin) sau nume-verb-adverb (gerunziu). La cel de-al doilea nivel, neutralizarea opozițiilor categoriale se manifestă ca potențialitate absolută (infinitivul) sau ca absolutizare a semanticii unui termen al opoziției (gerunziu, participiu, supin). INFINITIVULTC "INFINITIVUL" Principala funcție lingvistică a infinitivului este funcția denominativă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a formelor absolute este reprezentată de complementaritatea verb-nume (infinitiv, participiu, supin) sau nume-verb-adverb (gerunziu). La cel de-al doilea nivel, neutralizarea opozițiilor categoriale se manifestă ca potențialitate absolută (infinitivul) sau ca absolutizare a semanticii unui termen al opoziției (gerunziu, participiu, supin). INFINITIVULTC "INFINITIVUL" Principala funcție lingvistică a infinitivului este funcția denominativă. Infinitivul denumește acțiunea (starea etc.) verbului în interiorul sistemului lexical al limbii, așa cum forma absolută a substantivului, acauzală, denumește „obiectual” substanțe - „obiecte” interpretate lingvistic: a călători - corabie Infinitivul poate fi, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lucrat, dormit, coborât, urât, părut, vândut; • ca temă primară, de la rădăcina verbului, prin sufixele: - t; la verbele din tipul V de flexiune, clasa 1: rupt etc. - s; la verbele din clasa 2 a tipului V de flexiune: prins etc. SUPINULTC "SUPINUL" Este o formă verbală absolută, sinonimă cu infinitivul; denumește acțiunea verbului. Spre deosebire de infinitiv, neutru sub aspect semantic, supinul dezvoltă sensul de „finalitate, scop”® exprimă numele acțiunii verbale privită ca scop. Se opune, în primul rând, participiului; în timp ce, în planul semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tipul V de flexiune, clasa 1: rupt etc. - s; la verbele din clasa 2 a tipului V de flexiune: prins etc. SUPINULTC "SUPINUL" Este o formă verbală absolută, sinonimă cu infinitivul; denumește acțiunea verbului. Spre deosebire de infinitiv, neutru sub aspect semantic, supinul dezvoltă sensul de „finalitate, scop”® exprimă numele acțiunii verbale privită ca scop. Se opune, în primul rând, participiului; în timp ce, în planul semantic al participiului, verbul se întâlnește cu adjectivul, în planul semantic al supinului, verbul se întâlnește cu substantivul. În
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Spre deosebire de infinitiv, neutru sub aspect semantic, supinul dezvoltă sensul de „finalitate, scop”® exprimă numele acțiunii verbale privită ca scop. Se opune, în primul rând, participiului; în timp ce, în planul semantic al participiului, verbul se întâlnește cu adjectivul, în planul semantic al supinului, verbul se întâlnește cu substantivul. În propoziția: „La zgâriet el v-a dat gheară...” (M. Eminescu), supinul la zgâriet prezintă sensul: „acțiunea de a zgâria” sub semnul finalității. Însă, într-o propoziție precum: „Zgâriat de pisică, a intrat în casă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca scop. Se opune, în primul rând, participiului; în timp ce, în planul semantic al participiului, verbul se întâlnește cu adjectivul, în planul semantic al supinului, verbul se întâlnește cu substantivul. În propoziția: „La zgâriet el v-a dat gheară...” (M. Eminescu), supinul la zgâriet prezintă sensul: „acțiunea de a zgâria” sub semnul finalității. Însă, într-o propoziție precum: „Zgâriat de pisică, a intrat în casă.” participiul exprimă un proces încheiat. Supinul prezintă două ipostaze, de verb și de substantiv, diferite între ele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În propoziția: „La zgâriet el v-a dat gheară...” (M. Eminescu), supinul la zgâriet prezintă sensul: „acțiunea de a zgâria” sub semnul finalității. Însă, într-o propoziție precum: „Zgâriat de pisică, a intrat în casă.” participiul exprimă un proces încheiat. Supinul prezintă două ipostaze, de verb și de substantiv, diferite între ele mai cu seamă în planul expresiei: supinul substantiv primește articol și nu admite prepoziția-morfem de: „Mersul pe jos este odihnitor.”; supinul verb nu admite articol și nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a zgâria” sub semnul finalității. Însă, într-o propoziție precum: „Zgâriat de pisică, a intrat în casă.” participiul exprimă un proces încheiat. Supinul prezintă două ipostaze, de verb și de substantiv, diferite între ele mai cu seamă în planul expresiei: supinul substantiv primește articol și nu admite prepoziția-morfem de: „Mersul pe jos este odihnitor.”; supinul verb nu admite articol și nu se poate lipsi de prepoziția-morfem, fără de care s-ar confunda cu participiul: „Mai este de mers, nu glumă.” Supinul substantiv
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
intrat în casă.” participiul exprimă un proces încheiat. Supinul prezintă două ipostaze, de verb și de substantiv, diferite între ele mai cu seamă în planul expresiei: supinul substantiv primește articol și nu admite prepoziția-morfem de: „Mersul pe jos este odihnitor.”; supinul verb nu admite articol și nu se poate lipsi de prepoziția-morfem, fără de care s-ar confunda cu participiul: „Mai este de mers, nu glumă.” Supinul substantiv se încadrează, ca orice alt substantiv, în flexiunea nominală și nu mai interesează flexiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]