68 matches
-
muncă derogatorii de la lege este inadmisibilă. Aceste prevederi ale Legii nr. 53/2003, republicată, apar În acest context ca excepții de la răspunderea patrimonială În temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, potrivit cărora, În contractele civile, clauzele acestora pot fi supletive sau interpretative de voință, astfel că nimic nu Împiedică părțile să stipuleze și clauze privitoare la despăgubiri, inclusiv clauze penale. h) recuperarea prejudiciului se efectuează după o procedură specială. Astfel, potrivit art. 257 din Legea 53/2003, republicată, suma stabilită
Răspunderea juridică în dreptul muncii - Inspecţia muncii -Jurisdicţia muncii by Ioan Ciohină - Barbu, Adrian Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Administrative/91633_a_93464]
-
a voinței exprimate de părți În mod incomplet sau obscur: se vorbește, mai precis, În acest caz, de norme interpretative. Alteori dimpotrivă, normele dispozitive presupun de-a dreptul lipsa oricărei manifestări de voință și atunci se numesc mai exact norme supletive. Existența acestor norme dă posibilitatea particularilor de a constitui un oarecare raport juridic, fără a mai indica acele clauze, care se Înțeleg cuprinse În relația juridică, numai dacă părțile n-au dispus altfel. Deseori, s-a Întâmplat ca unele clauze
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
egal manifestată nu e diversă. Clarificări sau interpretări ale voinței exprimate incomplet sau obscur. În acest caz se vorbește de norme intepretative. Alteori, când normele dispozitive presupun de-a dreptul lipsa oricărei manifestări de voință, se numesc mai exact norme supletive. Trebuie considerat raportul determinat, În toate punctele sale particulare (de ex. succesiunea legitimă, are loc numai În lipsa testamentului etc). Chiar și În cazul acestor norme dispozitive, avem de-a face cu natura imperativă a Dreptului. Norma juridică presupune luarea În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
acesteia. Analizând raportul între contabilitatea financiară Și contabilitatea de gestiune din punct de vedere al raportului cheltuieli-costuri există trei mari diferențe între cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiară Și cheltuielile încorporabile în costuri. Aceste trei mari diferențe cuprind: cheltuielile neîncorporabile; cheltuielile supletive; cheltuielile de substituire. Însă distincția dintre noțiunile de costuri Și cheltuieli poate fi abordată Și din alte puncte de vedere: delimitarea cheltuielilor ce încă nu sunt costuri de cele care nu mai sunt costuri, sau inversând raportul, costuri ce nu
Evaluarea în contabilitate : teorie Și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
de a săvârși o acțiune sau prohibitive, respectiv interzic săvârșirea unei acțiuni. Normele permisive sunt cele care prevăd posibilitatea subiectului de a-și alege singur conduita de urmat, după libera sa apreciere. Ele se divid la rândul lor în norme supletive, de împuternicire și de recomandare. În ipoteza în care subiectul nu și-a ales conduita de urmat, norma supletivă este cea care stabilește reglementarea care urmează să se aplice. Normele de împuternicire dau dreptul destinatarului să adopte o anumită conduită
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
subiectului de a-și alege singur conduita de urmat, după libera sa apreciere. Ele se divid la rândul lor în norme supletive, de împuternicire și de recomandare. În ipoteza în care subiectul nu și-a ales conduita de urmat, norma supletivă este cea care stabilește reglementarea care urmează să se aplice. Normele de împuternicire dau dreptul destinatarului să adopte o anumită conduită, fără însă a-l obliga să o adopte. Normele de recomandare sunt cele care conțin prevederi neobligatorii pentru destinatarii
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
număr, caz și determinare și este, în general, o flexiune sintetică. Flexiunea pronominală, caracteristică pronumelui, se realizează prin categoria gramaticală specifică a persoanei și prin categoriile gramaticale nespecifice de gen, număr și caz. Flexiunea se realizează, în general, sintetic sau supletiv. Flexiunea verbală, caracteristică verbului, se realizează prin categoriile gramaticale specifice de diateză, timp, mod, aspect și prin categoriile nespecifice număr, persoană și gen. Flexiunea verbală se realizează deopotrivă analitic (voi cânta) și sintetic (cânt-a-se-m). Adjectivul și adverbul cunosc o categorie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenului fata la clasa substantivelor feminine, semnalează, adică, sensul lexico-gramatical de gradul II ‘genul feminin’. Morfeme internetc "Morfeme interne" Morfemele interne caracterizează flexiunea sintetică, fiind, spre deosebire de morfemele conjuncte, nedetașabile de morfemul-rădăcină; au, adică, natură lexico-gramaticală. Intră în această categorie: • formele supletive din flexiunea pronominală și verbală: forma eu se opune, ca marcă de persoana I, formei tu, prin rădăcină; în același mod intră în opoziție cu mă, în interiorul categoriei cazului și cu noi, în interiorul categoriei gramaticale a numărului; • formele pronumelui care
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a’; el desemnează un „obiect” care nu este nici locutorul nici interlocutorul și semnifică ‘persoana a III-a’. Acestui sistem de variație din plan semantic îi corespunde un sistem similar în planul expresiei; pronumele realizează opoziția de persoană prin forme supletive: eu/tu/el, noi/voi/ei. Observații: În limbajul popular și, de aici, în limbajul poetic, pronumele dezvoltă frecvent sensuri de persoană care depășesc raportarea obiectivă, limitativă, la unul din protagoniștii actului lingvistic. Pronumele de persoana a II-a singular
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constituie în plural al autorității: „Noi, primarul urbei...”, în stilul conversației este prezent ca plural al modestiei: „Facem și noi ce putem...” etc. În planul expresiei, opoziția de număr se desfășoară, ca și opoziția de persoană, prin cuvinte distincte, forme supletive ale pronumelui: eu/noi, tu/voi, el/ei, ea/ele. Pronumele dânsul, dânsa și însul, însa realizează opoziția de număr la nivelul dezinențelor și al morfemului determinării, articolul definit enclitic, element constant în structura acestor pronume: singular: (masculin): -Ø + l
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin însoțirea pronumelui de interjecții specifice: „O, tu crai cu barba-n noduri ca și câlții când nu-i perii,/ Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii.” (Ibidem, p. 83) La persoana a III-a, prin forme supletive se disting, ca și la substantivele feminine, nominativ-acuzativul de genitiv-dativ: el, ea/lui, ei; ei, ele/lor. Acuzativul se distinge de nominativ, prin supletivismul formelor neaccentuate: el/âl, l-; ea/o; ei/âi; ele/le. Formele accentuate de acuzativ se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însăși a mulțimii omenești...” (M. Eminescu, I, p. 133), „Sonata lunii de Beethoven/e însăși luna coborâtă pe pământ.” (L. Blaga, p. 303) Corelația de persoană se desfășoară la nivelul componentului final din structura pronumelui și se exprimă prin formele supletive ale pronumelui reflexiv: însumi/ânsuți/ânsuși. Genultc "Genul" Caracterizându-se prin trăsătura + uman, pronumele de identificare este variabil în funcție de doi termeni corelativi: masculin și feminin. Spre deosebire de pronumele personal neutru, pronumele personal de identificare desfășoară opoziția de gen la toate cele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în marea lor majoritate, moștenite. În funcție de tipul și de gradul de neregularitate a rădăcinii, se disting, între verbele neregulate: • verbe cu neregularitate absolută • verbe cu neregularitate relativă Verbele din prima subclasă au în cursul flexiunii, pentru diferite categorii gramaticale, forme supletive: a fi, sunt, ești, eram etc. În constituirea temelor specifice unor sensuri gramaticale, aceste verbe prezintă rădăcini care se înlocuiesc una pe alta. La imperfect, de exemplu, rădăcina verbului a fi este er-, în structura temei era(-m, -i etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin urmare, aberantă: a lua - (el, ea) ia - să ia; a bea: bea - să bea; a vrea: vrea - să vrea. În structura verbului a fi, omonimia rămâne numai a dezinenței, -E, întrucât temele verbale la cele două moduri sunt diferite, supletive: estE - să fiE. Verbele a da și a sta prezintă doar o dezinență aberantă, -Ø, pentru conjunctiv, persoana a III-a singular și plural: să dea, să stea, ceea ce duce la anularea omonimiei indicativ-conjunctiv, dar de pe alte baze: -|/-Ø Aceleași
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Rezultatele morfofonologice ale atașării la gazdă Al doilea criteriu se bazează pe observația că rezultatele morfofonologice ale atașării cliticului la gazdă sunt de obicei foarte regulate și nu duc la apariția unor forme neașteptate. În schimb, rezultatele neregulate (forme neregulate, supletive etc.) sunt destul de frecvente în morfologia flexionară. Dacă observăm că elementul clitic are efecte puternice asupra formei sau a structurii morfologice a gazdei sale, probabil că el s-a transformat într-o element flexionar. În general, cliticele de dublare a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
fie nevoie să se aștepte scadența dobânzii. Deși existentă de la data încheierii convenției totuși ea va produce efecte doar după ce dobânda datorată va fi scadentă. 2.Convenții asupra răspunderii. Normele legale referitoare la consecințele neexecutării obiigației de către debitor au caracter supletiv, de unde și concluzia că, ele vor putea fi modificate prin convenția părților. O asemenea convenție trebuie să intervină anterior pagubei pentru creditor. De asemenea, prin convenție răspunderea debitorului poate fi restrânsă, agravată sau înlăturată. Dacă o asemenea convenție ar avea
Drept profesional. Teoria generală a contractului profesional by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1415_a_2657]
-
unei rate determinată uneori de lege (rată legală), alteori stabilită prin convenția părților (rată convențională). În prezent părțile au posibilitatea de a stabili convențional rata dobânzii, prerogativă conferită expres prin dispoziții legale. Cum rata legală nu este decât un procent supletiv cocontractanții pot fixa cuantumul dobânzii simple sau compuse la o rată inferioară sau superioară ratei legale. În același timp libertatea de a fixa convențional rata dobânzii nu este nelimitată. În scopul asigurării unei minime protecții debitorului, stipularea ratei convenționale este
Drept profesional. Teoria generală a contractului profesional by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1415_a_2657]
-
atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Rata dobânzii moratorii penalizatoare poate fi stabilită convențional, de părți, sau de către legiuitor. Cum rata legală nu este decât un procent supletiv părțile pot fixa cuantumul dobânzii simple sau compuse la o rată inferioară sau superioară ratei legale. În același timp libertatea de a fixa convențional rata dobânzii nu este nelimitată. În scopul asigurării unei minime protecții debitorului, stipularea ratei convenționale este
Drept profesional. Teoria generală a contractului profesional by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1415_a_2657]
-
în cursul procesului, creditorul fiind silit să accepte o asemenea situație. Pentru a diminua aceste neajunsuri s-a conceput un instrument juridic ce poartă denumirea de pact comisoriu. Întrucât dispozițiile de principiu cuprinse în Codul civil referitoare la rezoluțiune sunt supletive, părțile pot deroga de la ele, astfel încât rezoluțiunea contractului să fie efectul direct al convenției părților concretizată în pactul comisoriu, fără ca rolul instanței de judecată nu poate fi exclus în totalitate 301. De remarcat că în prezența unui pact comisoriu, rezoluțiunea
Drept profesional. Teoria generală a contractului profesional by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1415_a_2657]
-
un eveniment viitor și incert. d) Contracte numite și contracte nenumite. Unii autori le numesc contracte tipice (numite) și contracte atipice (nenumite). Contractele numite sunt acele contracte al caror continut esential este expres reglementat prin nume de drept, imperative sau supletive și a căror denumire corespunde operației economice la care se referă. Contractele nenumite sunt acele contracte al căror conținut nu este expres reglementat prin norme de drept dar care pot fi încheiate datorită nevoilor vieții sociale. Conținutul lor este stabilit
Drept profesional. Teoria generală a contractului profesional by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1415_a_2657]
-
se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. II, Ed. ALL, București, 1998, p. 318. Alți autori arată că ,,din economia textelor legale referitoare la răspunderea contractuală rezultă că daunele interese reprezintă mijlocul juridic supletiv și de drept comun pentru executarea prin echivalent a obligațiilor contractuale; ceea ce înseamnă că, în caz de neexecutare a obligațiilor în natura lor specifică, părțile contractante pot alege și alte echivalente, cum ar fi de exemplu darea în plată a
Drept profesional. Teoria generală a contractului profesional by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1415_a_2657]
-
determinat: pe de o parte, de reguli propriu-zis lingvistice de selecție-concatenare de elemente, iar, pe de altă parte, de reguli cognitive de interpretare, de comprehensiune a lumii. Abordarea coerenței dintr-o dublă perspectivă: teoretică (tipuri și reguli de coerență, strategii supletive de coerență etc.) și empirică (impactul tipului discursiv, al nivelului de acceptabilitate, al situației comunicative asupra manifestărilor coerenței, al ponderii și ierarhiei tipologice) este considerată ca avînd o contribuție însemnată la creșterea conceptuală și metodologică a teoriei discursului. V. anaforă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
supletivism", care vizează situația unei forme gramaticale ce completează ansamblul formelor flexionare ale unui cuvînt, avînd însă o rădăcină diferită de a acestuia. Astfel, forma va, care apare la persoana a treia singular indicativ prezent (il va "el merge") este supletivă în raport cu verbul aller "a merge" din limba franceză și, în mod similar, a fi din română (lat. *fire = fieri) are statut supletiv în raport cu formele care moștenesc situații din conjugarea verbului latin esse (îs, sînt, este etc.). Se poate astfel observa
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
acestuia. Astfel, forma va, care apare la persoana a treia singular indicativ prezent (il va "el merge") este supletivă în raport cu verbul aller "a merge" din limba franceză și, în mod similar, a fi din română (lat. *fire = fieri) are statut supletiv în raport cu formele care moștenesc situații din conjugarea verbului latin esse (îs, sînt, este etc.). Se poate astfel observa că fiecare limbă cunoaște manifestarea supletivismului în mod diferențiat, însă în unele cazuri acesta poate fi preluat din limba-bază și atunci este
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
forma populară *eo voleo a latinescului ego vollo a rezultat, prin evoluție fonetică, rom. eu voi, iar din forma de imperfect ego volebam rom. eu vream, însă pe terenul limbii române nu s-a menținut un singur verb cu flexiune supletivă, ci s-au completat paradigmele pentru două verbe independente, a voi și a vrea. În același timp, probabil după model grecesc (latina orientală fiind, fără îndoială, asaltată de logica gramaticală grecească), aceste verbe vrea-voi au fost antrenate în realizarea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]