48 matches
-
dar și față de camarazii de arme. Ei nu se raportează identic nici la fosta lor "cauză" și nici la numeroasele împrejurări din comunitatea franceză ori algeriană în care trăiesc acum. Altfel spus, "înrolarea" lor, voită ori silită, într-o entitate suprapersonală nu acoperă integralitatea felului lor de a fi atunci, cu atât mai puțin din vremurile ce aveau să urmeze. Individul face parte din asamblări de tot felul și, totodată, le și transcende continuu". (Ion Ianoși, Prejudecăți și judecăți, București, Editura
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
și nici "subpersonal". Nu este un obiect între obiecte, un lucru între lucruri. Dumnezeu care face posibilă devenirea persoanei depășește conceptul de impersonal: el nu este altceva decât persoană. În loc de "personal" și "apersonal" se poate folosi conceptul teologic de "transpersonal", "suprapersonal". Dar cine consideră că prin acest concept îl poate înțelege pe Dumnezeu, uită că Dumnezeu este și rămâne Incomprehensibil, Invizibil, Indefinibil. Sau chiar o coincidentia oppositorum, coincidența contrariilor, cum l-a definit deja citatul Cusanus: întrucât maximum este și minimum
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
o mare forță distructivă supraeul tradițional și creștin(în care se fixase prima mare sinteză antropologică a omului european).”; Lenin, cu ideea «revoluționarului de profesie», a desăvârșit teza omului cu un singur gând.Deci un om posedat de o forță suprapersonală întoarsă asupra lumii cu rostul de a o distruge spre a o reclădi după un model făurit de un singur gând...Acesta este ideocratul [...] care s-a crezut chemat și ales spre a fi purtătorul raționalității omenești. Trăsăturile sale sunt
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
problemă fundamentală nu este corectitudinea unei definiții; ea reprezintă o chestiune de viață și de moarte. Și mai mult decât atât, problemă fundamentală este întrebarea dacă omul poate exista la modul personal sau trebuie să se confunde într-un realissimum suprapersonal" (pp. 81-82). Pentru a exemplifică această afirmație, autorul aduce în discuție chestiunea curajului, aplicat la doctrina hegeliana a mersului istoriei: reprezintă curajul o dovadă a existenței personale sau este un fenomen mecanic, așa cum apare în filosofia organicista a lui Hegel
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
și menit să-i sporească eficacitatea 29. Indivizii, supraveghetorii care sunt la rândul lor supravegheați, nu reprezintă centri de putere; adevăratul centru de putere îl reprezintă mașinăria astfel formată, încât în cadrul ei indivizii nu sunt decât noduri ale unei rețele suprapersonale, fiecare fiind repartizat într-o anumită poziție, în conformitate cu anumite criterii și exigențe care nu-i aparțin. Sancțiunea normalizatoare relevă un alt aspect al puterii disciplinare, existența unui câmp infracțional strict controlat și care trece în revistă orice abatere de la normalitate
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/991_a_2499]
-
arată și Edward F. Edinger, "religia este cea mai bună formă de protecție colectivă care există, atît împotriva stării de inflație (în sensul inflamării ego-ului), cît și a celei de alienare. După cîte știm, fiecare societate a avut asemenea categorii suprapersonale în ritualul său colectiv. Este destul de îndoielnic că viața omenească în colectivitate poate supraviețui, pentru un timp oarecare, în lipsa unui simț comun al conștientizării acestor categorii transpersonale" (în Ego și arhetip. Individuarea și funcția religioasă a psihicului, Nemira, București, 2014
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Ceea ce cuprinde totul și pătrunde totul nu este un obiect, o entitate despre care se poate enunța ceva. În formulările lui Küng: „Teologul poate, desigur, să găsească un cuvânt care depășește noțiunile personal-apersonal și el va vorbi atunci de «transpersonal, suprapersonal». Dar prinde el oare cu o asemenea formulă spiritul lui Dumnezeu, îl înțelege cu această noțiune pe Dumnezeu, îl definește cu această definiție pe Dumnezeu? Nu, căci dacă l ar înțelege, dacă l-ar defini nu ar fi Dumnezeu, care
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
la trama epică, și de a le înzestra cu valențe poetice; citatele nu sunt niciodată decorative ori prezente de dragul erudiției, ci explică anumite fapte (de pildă, al-Kindi, cu teoria razelor, îi revelează pe cei prezenți drept complici la o acțiune suprapersonală; sau ideea sacrificiului uman, apt să zămislească o nouă lume, schimbând mersul cosmic al evenimentelor. Descinderea la Florența a englezului Thomas (martorul) îl pune de îndată pe acesta în legătură directă cu una dintre cele mai desăvârșite formule de existență
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
Terapia indecentă a confesiunilor în regim public e mai recomandabil să fie convertită într-un efort de transfigurare și de sublimare. Politica egolatriilor inflamate și a dezvăluirilor de culise (specifică memoriilor și jurnalelor) trebuie înlocuită cu politica narațiunilor cu semnificații suprapersonale. Altfel literatura română actuală riscă să se complacă în contemplarea propriului ombilic. Cred că o astfel de etapă e pe cale de a fi depășită. Unii scriitori și-au ridicat privirea în larg, cu îndrăzneala și speranța de a ieși din
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
stilistica a ăstiluluiă și mai degrabă una a ăscriituriiă; în eseul Variațiuni pe tema textului am arătat că trebuie distins între cele două concepte: unul este un fapt individual (Le style c^est l^homme même!), iar celălalt o instanță suprapersonala, cultural-institutională, istoricește constituită. Oricât ar manipula-o Eduardo Mendoza în sensul ironiei și meta-ironiei postmoderne, scriitura romanesca rămâne pentru el o referință solidă, care a fost elaborată de veacuri, în cadrul repertoriului cultural al unei civilizații urbane. Existența în afara intenționalității individuale
O declaratie de dragoste Barcelonei by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/18030_a_19355]
-
națiunii o cer. În schimb, lipsa regelui înseamnă dispariția valorilor pe care sprijină o națiune: autoritatea sacră a unei persoane, unitatea care ia naștere în jurul ei, și tradiția din care a apărut acea persoană. Orice monarhie cere, din partea regelui, harismă suprapersonală (divină), iar din partea plebei, fiorul demnității sacre, trăsături cu neputință de găsit în regimul republican. Cînd ajunge la republică, Fărcășanu este fără măsură. Nimic nu i se pare mai dăunător în privința degradării firii omenești decît republica. O societate fără monarh
Rex sacrorum by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6819_a_8144]
-
am recitit de curând cu plăcere Întâlnirea din Pământuri și Imposibila întoarcere.) Dar nu mai mult decât atât. Așadar, aceasta nu e o carte despre Marin Preda. E una despre talentul lui Marin Preda. Talent, la urma urmei, impersonal. Sau suprapersonal. Aproape toți cei care răspund, aici, întrebărilor, par molipsiți de un anume spirit al giumbușlucului. Au intuiția vorbirii în mai multe ape, știu când să tacă adânc, cu subînțelesuri, și când să audă doar ce vor. Spuneam că primele capitole
Fratele cel mic by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5822_a_7147]
-
totalitar. Pe urmele lui Robert Lifton, Kathleen Taylor distinge opt trăsături totalitare ale fenomenului de manipulare: 1) controlul contactului cu lumea: cine controlează comunicarea unui individ cu mediul înconjurător îi stăpînește percepția asupra realității; 2) manipularea mistică: invocarea unor instanțe suprapersonale (Dumnezeu, necesitatea istorică, obiectivitatea științei, un grup de cercetători), pentru a cîștiga încrederea oamenilor; 3) pretenția de a fi pur: insinuarea convingerii că cei care nu-ți împărtășesc ideile sunt prezențe malefice a căror putere de contaminare trebuie eliminată; 4
Lustrația mentală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5931_a_7256]
-
ne sună pur și simplu străin. Cultivarea abstracțiunilor, vizionarismul mimat sau autentic, inserția de personaje fără carne și fără oase, ambiguizările scăpate de sub control, narativizarea la imperfect a unor bizarerii țin de o anume poetică uniform adolescentină. De un limbaj suprapersonal, colectiv. Și mai degrabă de o sociologie a literaturii decât de o istorie a ei. Cu rădăcini - asumate sau întâmplătoare - în Nichita Stănescu, dar cu o evoluție independentă și deseori intolerantă. Că nu greșesc, o confirmă versurile. Că observațiile acestea
O editură, două cărți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9580_a_10905]
-
ci tu curgi spre un liman mai larg. Așa se face că, atunci cînd îți judeci trecutul în raport cu niște idealități - iar țara sau Dumnezeu sînt astfel de idealități suverane - nu poți să nu-ți pui viața pe tipsia unor semnificații suprapersonale. Și chiar acesta e cazul Lidiei Stăniloae. Autoarea recurge la o descriere retrospectivă săvîrșită în matca unei priviri spirituale. Iar hotarele care îi mărginesc perspectiva sunt în număr de trei: prezența lui Dumnezeu, cultura țării și figura tatălui. Tocmai de
Gustul vieții în exil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7172_a_8497]
-
eu vă vreau!“. Însă pentru „vedete“, lipsa mulțimii înseamnă moarte, pur și simplu. Dacă nu-i cumpără discul nimeni, roakerul se poate apuca de condus camioane. Ceea ce unii și fac. Formă de anihilare a identității prin identificare cu un organism suprapersonal, mulțimea este elementul fără de care eroii nu pot exista. Nimic paradoxal deci în a spune că locul unde mulțimile se manifestă capătă valențe mitologice și datorită informei mase de închinători la zei. La zeii cei noi și trecători. De la Delhi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
am aceeași participare emoțional-afectivă, aceeași compasiune, ca față de durerea celor care-mi sunt direct apropiați. Este o solidaritate morală umană, o Înțelegere, dar nu mai mult. dă Durerea lumii are În cazul acesta o semnificație fatidică. Ea mă depășește. Este suprapersonală. Eu o văd, o știu, dar adesea nu o pot Înțelege și nici nu o pot accepta. Este pur și simplu ceva care mi se impune din afară, ca un fel particular de trăire istorică și socială, contrară voinței și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și Înfățișându-se ca o ființă a progresului. Să Încercăm acum, după ce am văzut caracteristicile persoanei, să-i dăm o definiție. Pentru N. Berdiaev, persoana reprezintă o valoare supremă, dar numai cu condiția ca ea să existe În raport cu valorile absolute, suprapersonale, de ordin spiritual. În sensul acesta, persoana va constitui, prin excelență, un principiu moral de la care se pleacă În sunt determinarea toate valorile. În felul acesta, morala devine o doctrină despre persoană, iar centrul vieții morale se Întemeiază pe ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
limitele culturii. " Creația acestei epoci este, în esența ei, îndreptată către ultim, nu către penultim, toate realizările ei trebuie să nu mai fie simbolice, ci realiste, să nu mai fie culturale, ci existențiale"205. Desăvârșirea are loc într-un plan suprapersonal. Într-un fel, personalismul, care face din persoană centrul existențial al lumii, este negat. Totuși, a treia formă a revelației nu este posibilă decât prin reformarea persoanei și supunerea tehnicii mecanice, care îi domină pe oameni, spiritului; în alte cuvinte
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
progresul bazat pe educație, cunoaștere și dezvoltare tehnologică. Cel de-al doilea a fost, dimpotrivă, o persoană apolitică, atașată unei culturi apuse, punând preț pe efortul de perfecționare morală al individului. Russell se simțea realizat prin angajarea sa pentru cauze suprapersonale, Wittgenstein dorea doar să se facă mai bun pe sine și să-i ajute pe cei care îi erau apropiați. Lui Russell îi plăcea să participe la reuniuni publice, să discute cu persoane care împărtășesc opinii din cele mai diferite
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
progresul bazat pe educație, cunoaștere și dezvoltare tehnologică. Cel de-al doilea a fost, dimpotrivă, o persoană apolitică, atașată unei culturi apuse, punând preț pe efortul de perfecționare morală al individului. Russell se simțea realizat prin angajarea sa pentru cauze suprapersonale, Wittgenstein dorea doar să se facă mai bun pe sine și să-i ajute pe cei care îi erau apropiați. Lui Russell îi plăcea să participe la reuniuni publice, să discute cu persoane care împărtășesc opinii din cele mai diferite
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ci spaima de a rămâne În cercul vicios al nașterilor și morților. Motivul principal care Îndeamnă la pelerinajele către aceste locuri sfinte mai apropiate de ceruri ține fie de un interes personal - obținerea unui cer (svarga) -, fie de o finalitate suprapersonală - obținerea eliberării definitive (moksa). (M. Hulin, L. Kapani, 1996, p. 379) Prin aceste caracteristici, pelerinajul pare a urma schema riturilor de trecere: el construiește un cadru simbolic și generează o experiență rituală care consacră o schimbare de statut social: Ca
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lecturii rămâne un obiectiv doar pentru cultivarea personală a cititorului. Ca atare ea este cât se poate de recomandabilă și constituie baza unei întinse culturi literare. Arta lecturii nu poate însă înlocui noțiunea de "cercetare literară" concepută ca o tradiție suprapersonală, ca un corp în continuă creștere format din informații, intuiție și judecăți critice. 43 <titlu> 2. Natura literaturii Prima problemă pe care trebuie s-o abordăm este, evident, aceea a obiectului cercetării literare. Ce e literatura ? Ce nu e literatura
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]