557 matches
-
de a semna un text de apărare a autorului. Între adeziuni și rezerve sau refuzuri, este urmărită și viața poetului după venirea la putere a lui Hitler în Germania, cu agitațiile politice care răvășesc și Franța: o nouă ruptură cu suprarealiștii, care luaseră partea lui Troțki în conflictul cu Stalin, susținerea, iarăși, a "lărgirii frontului intelectualilor cu scopul de a sprijini necondiționat afirmativ și fără discuții partidul comunist" (cum sună o notă a lui Tzara din 1934), întrucât "comuniștii germani au
O biografie a lui Tristan Tzara by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/14556_a_15881]
-
care toți sînt Big Brother și apasă pe trăgaci. P. S. Furnicile din Ciorogîrla s-au adunat și au pus și ele de un canal de televiziune. Programul va fi alcătuit numai din mira postului și din Adrian Păunescu." E ceva suprarealist în comentariul lui Cornel Nistorescu - mai puțin peseul! - dînd ocol sentimentului amestecat de groază-uimire-curiozitate și compasiune pentru oamenii pe care îi vezi trăgînd unii în alții. v Iată cum se vede războiul în "Breful" Tiei Șerbănescu, din CURENTUL: "De dincolo de
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14099_a_15424]
-
aceea că absurdul modern al subiectivității transcendentale, revoltată, în mod sisific, ca la Camus, în fața lumii incomprehensibile, va fi tot mai mult înlocuit la Ionesco prin coliziunea postmodernă, de tip parodic, a tragicului cu comicul, cu fantasticul oniric, cu miraculosul suprarealist, melodramaticul, goticul și sublimul postmodern". Oare are dreptate autoarea noastră? Henri Gouhier, citat de d-sa, asociază, în volumul Le théâtre et l^existence (1991), conceptul de absurditate nu cu iraționalul care ar implica lipsa explicației, ci cu neraționalul dat
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
festivului, în prezența căruia jubilează: "Literatura franceză a avut din totdeauna înaltul simț al Galei. De la Villon la Apollinaire și de la Maurice Scève la Valéry, de la trubaduri la lionezi și de la poeții Pleiadei la romantici, ca și de la damnați la suprarealiști, poezia franceză a știut să întrețină - chiar și laborios cînd era nevoie - focurile unor sărbători ale Verbului". Dar cele mai caracteristice aprecieri în acest sens sînt rîndurile dedicate lui Balzac, nu doar un autor "cezaric", ci unul de-a dreptul
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
Pînă în 2000. Dar și numai 10-20, atunci cînd reproducerea se făcea la mașina de scris. Î. Foarte multe cărți nu ar fi fost interzise într-o țară normală și faptul că le dețineți reprezintă însăși normalitatea, nu? R. Bineînțeles. Suprarealiștii, Heidegger, ‡apek sau Masaryk nu aveau de fapt de ce să fie interziși. Totuși cărțile lor constituiau rarități. Ca și unicul ziar de limbă cehă din Israel. Dar nu și documentele tuturor proceselor politice din Europa de Est între 1968-1988, care cred că
Cu Jiøi Gruntorád despre 10 000 de tipărituri clandestine by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13389_a_14714]
-
ști că la limba română a rămas repetent” (Grădina publică). Sau se complică printr-un suprarealism pimpant, printr-o emfază a asociației eteroclite, printr-o satisfacție tehnică a unui meșteșugar ștrengar (să notăm că poetul nostru nu putea fi un suprarealist consecvent, deoarece resortul scrisului său nu îl reprezenta dicteul automat, ci impulsul ironic; primul plan e ocupat nu de substanța intersecțiilor imagistic-verbale, ci de jovialitatea auctorială): „puneți doamnă ochelarii de sticlă afumată,/ căci inima mea în fuziune cu un metal
Poezia lui Constant Tonegaru (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13437_a_14762]
-
Dar tot atît de bine, dacă e un joc lingvistic, se poate vorbi de poezie (exemplul lui Arghezi) sau de teatru (Ionesco), de calambur (Șerban Cioculescu sau Gr. C. Moisil) sau de figuri de construcție și de scriitura automată a suprarealiștilor. “Jocul nu se asociază facilului și neseriosului, ci creației și sensibilității.” (p. 20). Deși este performat în limite atent trasate, jocul se individualizează în cele din urmă în memoria noastră culturală. Totuși, libertatea despre care vorbește titlul cărții nu se
Caruselul cu poliedre by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/13453_a_14778]
-
Contimporanul”. În acești ani, Victor Brauner, după o expoziție personală, mai pronunțat avangardistă, colaborează la organizarea expoziției internaționale din 1924 de la București, momentul de vârf al avangardei românești. Nici printre participanții români, nici printre cei străini nu există însă vreun suprarealist. Orfiști, constructiviști, expresioniști, dadaiști cuminți. Printre expozanții străini se află și Hans Richter, cinefil și cineast, realizator de filme „abstracte”. În același an încep să ruleze și la București filmele mute ale lui Fritz Lang: Nibelungii și Dr. Mabuse, iar
Centenar Victor Brauner by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13461_a_14786]
-
și notându-le. În Ultimul meu suspin, Buñuel vorbește despre copilăria lui din Calanda, despre adolescența petrecută la Zaragoza în Colegiul Iezuițlor, despre studența petrecută în Reședința studențească din Madrid, alături de Federico García Lorca, Salvador Dalí, Rafael Alberti ș.a., despre suprarealiștii lui André Breton, despre războiul civil din Spania, despre America și Mexic, cele două țări în care a locuit după ce a părăsit Europa. Dar autorul aragonez vorbește mai ales despre filmele sale, despre cât de greu era să debutezi în
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
care depășește descrierea literară propriu-zisă. Nota expresionistă se îmbină aici cu cea suprarealistă, într-o surprinzătoare anticipare, în aceeași scenografie cu tentă de umor care va apărea la Max Ernst, la Magritte și chiar la Victor Brauner. La toți acești suprarealiști, compozițiile au și caracter scenografic, sunt "spectacole". În special la Victor Brauner, în compoziții apar de la un moment dat și elemente de sursă iudaică, hasidică și cabalistică, în versiuni care l-au preocupat intens și pe Kafka. În scrierile lui
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
leur dieu, je leș ai fait naître.”8 Creația ionesciană se deschide prin placheta de versuri Elegii pentru ființe mici, în care, se pot discerne “câteva note de suprarealism” și se încheie, simetric, cu pictură să, de asemenea influențată de suprarealiști și postsuprarealiști 9. Între aceste două isprăvi cu iz suprarealist e cuprins teatrul ionescian - o întreagă lume.
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
plasat în Istoria sa la capitolul... Tradiționaliștii. Poezia roadelor, în baza unui criteriu mai degrabă tematic, de altfel restrictiv, identificând ecoul pillatian, nu foarte important. Marele critic, care se întreba, contrariat, dacă Voronca e un futurist, un dadaist ori un suprarealist, îi înregistra, totuși, pertinent, un număr de trăsături aproximate la media acestor orientări, recunoscându-i puterea de “a ridica la rang poetic oprice percepție” și un “simț al plasticei cuvântului, excelent”. Astăzi, poziția sa în istoria poeziei românești pare mai
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
oricum. Despre ciudatele preferințe ale hazardului, despre "semnalele discontinue" și despre schimbările bruște de fază vorbește prefața, de fapt ghidul unei solicitante curse printre obstacole care, pornită nepotrivit, sfîrșește sigur într-o fundătură. Altundeva, în cărțile Simonei Popescu, "literatura" (viața?) suprarealiștilor e un soi de piatră magică, un hacmanit sau un alexandrinit, care-și schimbă culoarea după cum ajunge la ea privirea. Poezia lui Gellu Naum, fragilă și evergreen, se potrivește, poate, cu o mimosa sensitiva care și-a rafinat peste măsură
Carte pentru doi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12108_a_13433]
-
și cele ireal de disfuncționale (Frank și acoliții săi, Dorothy). Prima categorie e de o artificialitate excesivă, de la casele stas în care locuiesc personajele până la clișeele pe care le debitează. A doua e una extrem de vie și de mobilă, dar suprarealist de perversă. Nici una dintre aceste două lumi nu e realistă. Iar relațiile dintre personaje fac ca lungmetrajul să fie o deconstrucție a familiei tradiționale și a ierarhiei de putere pe care o presupune. Pentru a atinge acest scop, regizorul utilizează
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
moderniste "Prometeo" din Madridul anilor 1910-12, că a scris mai târziu, în 1931, o carte intitulată Ismos, sinteză a reflecțiilor sale despre diversele avangarde ale veacului, că a fost un intim cunoscător al operelor deschizătoare de drumuri, de la Apollinaire la suprarealiști, spune destul despre implicarea sa în actele majore, decisive în bună măsură pentru evoluția literaturii și a limbajelor sale în secolul XX. Numele său n-a lipsit nici dintre referințele europene înregistrate de revistele românești de avangardă. Nu e de
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
iar acest spectacol, atât de diferit de celelalte, mi-a apărut ca fiind rodul scrierii automate teoretizate de Breton. La Zholdak, scrierea automată se descoperă în act, derutantă și captivantă, așa cum fusese ea la începuturile lui Wilson. Zholdak e singurul suprarealist din zilele noastre. Fără să o formuleze explicit, Zholdak recunoaște că practică scrierea automată căci, spune el, unor momente de totală lipsă de inspirație le urmează altele de activitate intensă, impuse de o putere din afara lui. De aceea nu se
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
inspirație le urmează altele de activitate intensă, impuse de o putere din afara lui. De aceea nu se neliniștește, știe că trebuie să le aștepte, iar când ele vin, "șuvoiul" se dezlănțuie, val după val. Aici se vede înrudirea lui cu suprarealiștii căci, în ciuda referințelor sale tibetane care amintesc de Vasiliev, nimic nu ne îndreptățește să-i afiliem teatrul unei experiențe sacre. E un teatru izvorât din pulsiuni capabile să depășească cenzura raționalului și să descătușeze subconștientul artistic, un teatru în care
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
visele lui zgomotoase. Dincolo însă de orice deosebire, cei doi artiști aparțin aceleiași familii. Nu ne rămâne decât să sperăm că activitatea onirică își va păstra la Zholdak spontaneitatea care la Wilson s-a pierdut. Zholdak adoptă logica asociativă a suprarealiștilor și, din momentul în care admitem această absență a oricărei îngrădiri, spectacolele lui ne apar ca niște opere în mișcare, roade ale universului unui artist care asumă artificiul și deplina-i libertate. "Creez ca și cum abia m-aș fi născut. Nu
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
lăsat tăcerea, fata a început să plângă încetișor și, privind-o, am avut impresia că i se amputase un braț. Nu i-l mai vedeam." Recunoaștem ceva din Magritte în această viziune. Dar mult mai sălbatic, căci Zholdak este un suprarealist neîmblânzit.
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
arată preocupat de relațiile dintre literatură și revoluția socială, așa cum e gândită de marxism și, în speță, de cel sovietic, - sub titlul Les surréalistes et la révolution. Subiectul reflecției sale privește recenta adeziune la marxism a lui Breton și a suprarealiștilor, foarte discutabilă din punctul său de vedere. Mai exact, adeziunea vizată este cea legată de amintita publicație "Clarté, organul comunist din Paris", același, așadar, la care făcea trimitere și în textul precedent, și de care suprarealiștii se detașaseră după o
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
lui Breton și a suprarealiștilor, foarte discutabilă din punctul său de vedere. Mai exact, adeziunea vizată este cea legată de amintita publicație "Clarté, organul comunist din Paris", același, așadar, la care făcea trimitere și în textul precedent, și de care suprarealiștii se detașaseră după o scurtă perioadă de colaborare. Comentând răspunsul lui Breton (un pamflet, Légitime défense, tipărit în revista "La Révolution surréaliste", în decembrie 1926) la o broșură semnată A.D. (alias Pierre Naville), care punea în chestiune tocmai fragilitatea acestei
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
ceea ce se petrecea în URSS: "Scontează oare Breton pe valorile cu adevărat noi care nu s-au lăsat văzute nici prevăzute până în prezent - ideile URSS-ului fiind tot atât de vechi și de burgheze pe cât e lumea"... De aici, și concluzia că suprarealiștii n-au "încetat să se caute" și că, dacă există cu adevărat un curent de avangardă care să poată fi legat de realitatea imediată, acela e mai degrabă futurismul italian: "Futurismul se adaptează infinit mai bine, de altfel, civilizației bolșevicilor
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
Chioaru nu descoperă, propriu-zis, nimic, doar fixează în contururi mai puțin fluide ceea ce este de știut despre o generație departe de-a se fi liniștit. O generație de "lupi", care și-a luat tinerețea (in abstracto) drept blazon, precum odinioară suprarealiștii, ca "inspirații" și mai de demult, găsind, scrie Chioaru în dreptul Marianei Marin, "în revoltă soluția salvării". Poate de aceea o socoate mai apropiată, dintre poeții Cenaclului de Luni, de romantismul exaltat și boem, trăindu-și căderea cu secrete, discrete juisări
"Lupii" sub lupă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11669_a_12994]
-
asupra cărților cu tematică erotică - deși toată lumea le citea cu nesaț pe sub masă - iar îndrăznelile lexicale și de viziune ale unor scriitori au făcut, în epoci diferite, obiectul unor procese răsunătoare. În perioada interbelică (considerată încă paradisul democrației românești), poetul suprarealist Geo Bogza a devenit chiar primul caz de scriitor condamnat și închis la Văcărești pentru vina de a fi scris "literatură erotică". Ceea ce atunci părea a fi atît de scandalos, a devenit unul dintre filoanele principale de inspirație pentru poeții
Biblioteca roz a literaturii române by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11761_a_13086]
-
subtilă și personală a poetului, la înțelesul lor liric adevărat, care nu poate fi decât simbolic și muzical.” Nu mai puțin Rimbaud ar fi exercitat asupra a ceea ce Pillat numește stânga și extrema stângă a liricii interbelice o enormă influență: suprarealiștii francezi, futuriștii italieni, expresioniștii germani rămânându-i datori. Precum, dimpotrivă, lirica americană își datorează originalitatea tocmai și anume lipsei de tradiție, de surse, caracterului ei auroral. Ceea ce duce la un alt fel de puritate... În mare, căile investigației pillatiene în
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]