127 matches
-
luminată, reprezintă un demers al autorului de la încercarea de distorsionare a realului la crearea unei suprarealități în care, sub influența oniricului, lucrurile nu mai coincid cu logica noastră. Care este scopul acestei ieșiri din lume? De ce încearcă Blecher crearea unei suprarealități? Care sunt aspectele din real pe care în mod intenționat Blecher le vrea sub o altă formă? Răspunsul la ultima întrebare ar lămuri și problema obsesiilor autorului și a metaforelor textuale. O primă reprezentare subiectivă a lumii o avem în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
este o scriere a eului care încearcă să găsească în realitatea imaginată numită metaforic ,,ireal" ipostaze ale unui ,,sine" dezirabil. Este un roman nu numai al metamorfozării realității, dar mai ales al eului creator, aceste trsansformări continue asigurând trecerea către suprarealitatea ultimului roman, desprins parcă din tablourile lui Octavio Ocampo. Dacă Întâmplări în irealitatea imediată poate fi asociat cu ,,un țipăt", al unui eu care-și provoacă și dorește o metamorfozare a ceea ce i-a fost dat să fie, creând în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
naratorul-personaj accesându-și printr-o extraordinară gimnastică a minții subconștientul, pentru stimularea creativității sale artistice. Rezultatul acestui exercițiu se observă în reprezentările grafice ale realității transformate/ visate (piața colorată în alb și roșu sau grădina din vis devin spații ale unei suprarealități în care eul narator încearcă să se situeze). De cele mai multe ori, paginile romanului creează tablouri în care, în stil suprarealist, sunt ,,înghesuite" o mare cantitate de elemente oameni, animale, obiecte, într-o asociere irațională a raportului și o distorsonare intenționată
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
cum acest suflet-prizonier într-un trup imobilizat poate declanșa proiecții a ceea ce este/ poate fi el de fapt și a ceea ce este/ ar dori ca lumea să fie. Devin toate aceste proiecții ,,niveluri ale realității"? Sau putem vorbi de o suprarealitate care include toate aceste realități? Unul dintre cele mai controversate tablouri ale lui Salvador Dali, Crâne avec danseuse, ridică tocmai această problemă: aparență vs esență. Perfecțiunea în artă este dată de puterea de a vedea dincolo de granița impusă de o
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
model de acțiune. Ideologicul motivează ideatic interese și poziții, susține și promovează priorități ale devenirii, încearcă să legitimeze forțe și acțiuni sociale, combate și distruge poziții și argumente ale adversarilor politici. Motivând pozițiile și interesele unei parțialități sociale, proiectând o suprarealitate ordonatoare, dezirabilă, ideologicul este gândire implicată, esențialmente, politic. Ca modalitate partizană a gândirii politice, ideologicul este, după cum am arătat, doar una dintre ipostazele acesteia: ipostaza paralogică. Aceasta conferă ideologicului identitatea combativă, limitativă și exclusivistă cu efecte politice, deseori, neproductive și
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
cea mai mică tresărire. Singurul sunet auzit este cel al vertebrelor gâtului înțepenit al detectivului, care pârâie atunci când se aplecă să studieze cadavrul. Precizia descrierii și formulele decupate parcă dintr-un manual de medicină legală dau un aer halucinant, de suprarealitate coșmarescă năvălind în plină normalitate: Genunchii îi erau ridicați, dar inerți. Cele două găuri din pieptul gol erau de culoare albastru-închis și suficient de aproape de inimă pentru a-l fi ucis. Sângele părea să se fi scurs cu totul. Ochii
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în plină zonă interzisă”. Preconizata „recuperare” urma să culmineze cu accederea în „acel punct al spiritului din care viața și moartea, realul și imaginarul, trecutul și viitorul, comunicabilul și incomunicabilul, susul și josul nu mai sunt percepute contradictoriu”. O asemenea „suprarealitate” e un absolut ce nu se confundă cu cel mallarméean, identificat cu neantul, dar nici cu acela al spiritelor religioase, ce implică o unio mistica cu divinitatea. Spiritul gândirii lui Breton și al adepților săi este eminamente laic. Perfect profan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
eliminarea dezvăluirii secretului) rămâne Însă una dintre mărcile fundamentale ale lui Eliade, mai ales Începând din 1940: ambiguitatea. Ambiguitatea propriei biografii, mistagogiei literaturii sale, ambiguitatea amintirilor și atâtea altele. Căci dacă Zerlendi și naratorul sunt Într-adevăr conectați la aceeași suprarealitate a Ïambhalei (cu cât distanța dintre experiențele lor se diminuează), atunci travaliul naratorului e cel puțin dublu. Când diferențele dintre personaje și direcțiile lor devin mai vădite, drumul naratorul se Îngustează vizibil, și numai o excepțională artă a ambiguității Îi
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
înfățișează ca un fluviu memorialistic, incluzând o autobiografie, dar, în pofida afișării autenticismului, principiul structurant e tocmai literaturizarea, chiar extremă. Narația urmează, în ansamblu, cursul istoriei, însă în desfășurarea ei sunt aduse atâtea surprize, încât pare să preia, integrându-le unei suprarealități, o seamă de componente ale unui real plin de insolit, bizar, absurd, imprevizibil. Viziunea realistă fuzionează cu spectacularul, senzaționalul, melodramaticul, grotescul, nu fără a include și evoluții romanțioase. Derularea epică e punctată de momente dramatice, suspansuri, deznodăminte șocante, lovituri de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
aparte În lume, În cadrul realității. În egală măsură Însă această natură a mea, de tip bipolar, mă face ca să diferențiez realitatea În mai multe planuri. Prin planul psihologic-sufletesc eu sunt legat de lumea materială, prin planul valoric-moral sunt legat de suprarealitate, de lumea subiectivă pe care o presupun (nu o pot percepe sau atinge direct, ci numai o intuiescă ca existență, Întrucât În ea eu Întâlnesc propria mea subiectivitate. În ultimul rând, aspir la o transrealitate care să mă ajute, oferindu
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Întrucât În ea eu Întâlnesc propria mea subiectivitate. În ultimul rând, aspir la o transrealitate care să mă ajute, oferindu-mi perspectiva unei ieșiri sau a unei eliberări din cadrul rigorilor limitative impuse de lumea reală, fizică, externă, dar și din suprarealitatea subiectivă a normelor morale. Acest salt În transcendent, către care aspir, În mod permanent, eu Îl resimt ca pe o eliberare a ființei mele din constrângerile lumii, În perspectiva unei deschideri ideale, În care spațiul și timpul sunt anulate și
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
proiectează În transcendență, devenind astfel simboluri ale depășirii. Unul reușește, pe când celălalt se prăbușește. Eroul și personajul tragic sunt complementari, produse ale unei „separații interioare” a contradicțiilor persoanei. Ei exprimă, Într-o manieră concentrată, natura antropocentrică a persoanei care, Înfruntând suprarealitatea, vrea să se substituie acesteia. Dar, prin aceste eforturi, atât eroicul, cât și tragicul nu fac altceva decât să ilustreze În mod exemplar umanul. Se poate trage de aici o concluzie asupra umanismului? Da. El reprezintă o doctrină filosofică și
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Andromedei, ca și în celelalte romane ale lui M., dezvoltarea concomitentă a unei alte teme care structurează universul romanesc și individualizează personajele: bovarismul. Pentru Andrei Lazăr, năzuința către idealul erotic este modul său de a-și încununa existența într-o suprarealitate compensatoare și opusă cotidianului dezolant, așa cum pentru locotenentul Ragaiac ori pentru Mihnea Băiatu, protagoniștii din Rusoaica și din Zilele și nopțile unui student întârziat, proiecția erotică reprezintă tentativa subconștientă de depășire a condiției lor mediocre. Romanul Rusoaica a fost considerat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
nu fusă decât o sărutare lungă". Dan, erou demiurgic, a creat un peisaj edenic pe lună, unde se întrepătrund toate regnurile: cireșii "cu omătul trandafiriu", florile "cântau în aer cu frunze" ș.a. Constelațiile care se reflectă în ape sugerează o suprarealitate, un univers fantastic, în consonanță cu starea sufletească a eroilor. Intrând în armonia universală, cuplul Dan-Maria pare fascinant: "El își rezima fruntea încununată de flori albastre de genunchiul ei, iar pe umărul ei cânta o pasăre măiastră". "Floarea albastră" simbolizează
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
obscure ale unor ființe obișnuite, ale unor oameni „fără însușiri”. Dând personajelor caractere și nuanțe variate, utilizând detalii neobișnuite, autorul își exprimă însă și disponibilitatea spre fantastic și irațional, ca alternativă la alunecarea în patetism. Conținutul epic aduce elemente de suprarealitate, prin introducerea unor personaje secundare din alte epoci. Antractele reprezintă elemente de meditație, hibride și concentrate, cărora diversitatea le conferă valoare de informații insolite. SCRIERI: Omul dublu, București, 1980; Povestiri, Timișoara, 1987; Într-o singură dimineață, Timișoara, 1999. Repere bibliografice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286884_a_288213]
-
sub semnul vizualității: „Fiecare poem o pupilă”. De data aceasta Însă, accentul se mută de pe vedere pe viziune, spectacolul exteriorului ca excitant al sensibilității poetice se anunță ca spectacol interior sau zonă de interferență Între vis și realitate, Într-o suprarealitate ce poate fi citită În spusele poetului, chiar dacă nu e numită astfel În mod expres. Asocierea poemului cu „semitrezia” e un indiciu Însemnat, ca și numeroasele apeluri, În definiția imaginii, la „hazard”, „neprevăzut”, „aventură totală”, „nedefinit”, „miracol”, „impalpabil”, „magie” etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
blagiană - o „supremă intimitate cu Totalul”. Formula lui Breton, a „vaselor comunicante”, nu lipsește de altfel din vocabularul poetului nostru, iar năzuința transgresării frontierelor dintre Înalt și adînc, real și imaginar etc., Într-o coincidentia oppositorum concentrată În conceptul de suprarealitate, apare și la el, parafrazată bunăoară În Radiografie: „Scriu [...] pentru posibilitatea, oricît de redusă, de a suprima cu o cizelare de cuvinte atîtea asprimi dintre spațiu și timp, de a inventa, pentru o odihnă Între lebezi de sticlă, leagănul care
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sînt numeroase În toate textele și ele indică o apropiere importantă de poetica suprarealistă, trimițînd, de pildă, spre universul de imponderabilitate și diafanități al unui Paul Eluard, dar avînd În față și modelul teoretic conturat de un André Breton despre „suprarealitate”, ca spațiu În care realul și imaginarul, Înaltul și adîncul, trecutul și viitorul Încetează să mai fie percepute contradictoriu. Tot către propozițiile din manifestele lui Breton trimit și cultivarea vastei rețele de analogii, cultul imaginii, al relațiilor insolite dintre obiecte
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ar situa în filiația liricii de contemplație domestic-bucolică ori gospodăresc-intimistă a unor simboliști și postsimboliști români din primele decenii ale veacului al XX-lea. S-a vorbit și despre descendența sa din G. Topîrceanu, legat de modul de a produce „suprarealitatea afabilă, plutitoare, plină de deliciile spiritului îndulcit, melancolizat” (Gh. Grigurcu); s-a remarcat afinitatea dintre o Elegie din volumul de debut („O, vechi și dragi bucătării de vară, / Simt iar în gură gust suav de-amiază / Și în tristețea care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
acestea, critica literară ne oferă o varietate de serii tematice aparținând operelor de tip fantastic. 1.2. Conceptul de literatură fantastică Fantasticul bulversează realitatea desființând barierele dintre aceasta și vis, dintre lumea aparențelor și universul ambiguu și fascinant al unei suprarealități. Putem afirma că în povestirile fantastice există o bază realistă fantastică și chiar și poveștile au un punct de ancorare în real, de vreme ce irealul se definește doar „prin opoziția sa cu planul real”<footnote id=”10”> <Brooke Rose Christine în
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
petrec în pură atmosferă de magie, pitorescul derizoriu al imaginilor nu face decât să stimuleze o asemenea percepție. În același timp, densitatea amănuntului descriptiv și caracterizator, blochează orice tentativă de a disocia între nivelul riguros realist al povestirii și eventuala ,,suprarealitate’’ parabolică încorporată lui. Un exemplu este reprezentat de relatarea întâmplărilor, mai mult decât banale din viața de zi cu zi a cerșetoarei, fapt care nu lasă prin nimic a se înțelege că în timpul nopții ce vine 58 bătrâna nevolnică va
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Un albastru sexual e linia gâtului tău obosit de crepuscul", Un alt poem de beatitudine. Registrele stilistice, dar și planurile realului se amalgamează, nimic nu are consistența realului, se evită convenționalismul gândirii, în efortul de a conduce cititorul în această suprarealitate ("În cucutele rupte găsesc vocea ta ca o zăpadă liniștită", Ghimpii adoră). Exceptând însă gruparea suprarealistă care se cristaliza în jurul lui Gellu Naum și Gherasim Luca proaspăt întorși de la studii din străinătate și care, de altminteri, va fi interzisă după
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
reală, împlinind în acest fel un ideal pe care Breton îl formulase încă de la data primului Manifest suprarealist: "Eu cred în contopirea viitoare a celor două stări, vis și realitate, care par contradictorii într-un fel de realitate absolută, o suprarealitate, dacă se poate spune așa" (apud Carrouges 1974: 208). Variațiuni vecernale Fascinat de "mitul tragic" din Angélus, de Jean-Fançois Millet, Dalí a transformat tabloul pictorului francez într-un "model" prin care încearcă să explice semnificația profundă a lucrurilor. Percepția realității
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
autor român, prin arbitrar. Nimeni la noi nu și-a însușit mai în litera ei afirmația lui André Breton că imaginea cea mai puternică e aceea care conține „le degré d’arbitraire le plus élevé”. Nu puține imagini instaurează o „suprarealitate” onirică: „inima duce-n codru sub piept ca o caleașcă”, „aerul stă pe acoperișuri ca un preș”, „soarele își face loc cu coatele”, „tusea scrâșnea ca în colții dulăilor oasele”, „un curcubeu se zbate sub talpă ca un șarpe”. Prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
trimestrial la Detroit, din ianuarie-martie 1973 până în octombrie 1984. Editor: Gheorghe Alexe. Programul invocă „primenirea harnică” sub semnul deschiderii către spirit, universal și divinitate. Din perspectiva unității și identității etnice, comuniunea („sinea cea mai adâncă a neamului”) primește semnificația unei suprarealități de natură cristologică și de „cifru tainic al ființei” naționale, revelată prin aceleași aspirații intime, istorice și culturale. Revista își propune să fie, în acest sens, o probă de solidaritate românească pe pământ american. Se publică poezii de Lucian Blaga
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286352_a_287681]