2,825 matches
-
din masa comună și trăiau acolo cât voiau, unii chiar până la moarte»”27. Ucenicii lui mărturiseau că adeseori vedeau pe Cuviosul Paisie (de la Neamț) stând aproape toată noaptea cu durere de inimă lângă patul celor foarte bolnavi. Împreună suferea și suspina cu ei, mângâindu-i cu nădejdea vindecării și a mântuirii, dându-le nu puțină ușurare în amara lor durere. Unul din urmașii săi la conducerea duhovnicească a Mănăstirii Neamțului, marele stareț (Neonil al Mănăstirii Neamț, † 1853), fiind foarte milostiv și
Compătimirea și îngrijirea bolnavilor. In: Nr. 4, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/126_a_95]
-
catolicism. Și nu numai atât, stimate doamne și iubite domn, însuși Papa, a rămas pe loc repaus simțindu-se umilit în Sanctitatea Sa constatând că există vietăți terestre cu mult mai catolice decât sfinția sa și decât... criteriile ,spațiului Schengen"... - Tati, a suspinat juniorul, vreau să fac pipi... Întâmplarea se petrecea tocmai când Andreea Esca întreba pe o vietate cu morgă preocupat-responsabilă din fascinantul ținut al autorităților: - Domnule chestor, am o întrebare: această măsură a fost impusă de Comunitatea Europeană ? Moment de muțenie
De la sublim la ridicol și înapoi spre... Schengen by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11446_a_12771]
-
unei ființe dragi, ... Să se fi îndrăgostit de Dora, prietena neveste-si, care i-a vizitat zilele trecute, m-am întrebat impacientat. -Zici de imagine ? l-am întrerupt. Sper că nu e ceva de pe la televizor... -Și da și nu, a suspinat el cu o nuanță stranie în voce. Și se uita la mine ca doamna ministru Mona Muscă la Robert Turcescu în seara zilei de 22 iunie, (emisiunea ,%" de la (Realitatea Tv), când acesta a rugat-o, contra unei bile albe, să
Frunzăverde, cu crengi cu tot... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11573_a_12898]
-
dominant de mare, copleșitoare nostalgie. E surprinzător că o poezie scrisă pînă la 33 de ani poate conține și sintetiza atîta tristețe matură, punînd experiențe, totuși, recente, sub semnul amintirii și al lacrimii. Abia ieșit din Facultate, profesorul stagiar A.M. suspină după vremea studenției; și abia scăpat de teribila navetă profesională, pare să o regrete liric. Într-o generație ce se definește prin ironie și spirit ludic, Alexandru Mușina se dovedește, dacă îi crăpăm pojghița de sarcasm verbal, un mare sentimental
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
și a inimii. Din când în când, își vorbea parcă sieși, sau relata despre prietenul său Hardenberg, după părerea lui - ultimul rozicrucian, când și când reda ca în vis niște dialoguri, sau se cufunda fără glas în sine însuși, apoi suspina adânc, arunca ici-colo câte o ochire bruscă la stânga sau la dreapta. Pe când treceam pe o stradă de suburbie, strigă: "Lepră, lepră! Privește fațadele astea hidoase! Oribil, tot ce trăiește în spatele lor, se târăște, rabdă de foame, înșfacă, trudește și urăște
Carl J. Burckhardt: Contele Hermann Keyserling by Mihnea Moroianu () [Corola-journal/Journalistic/11615_a_12940]
-
Pînă cînd cei doi copii născuți de ea se topesc în mantia neagră a pardesiului ei lung, în ea, în negrul ființei ei, în moarte. Și țambalul lui Tony Iordache plînge în corzile lovite, naiul lui Gheorghe Zamfir inconfundabil jelește, suspină. Pe Medeea, pe copii, pe noi, martori pasivi, neputincioși la crimă. La tragedie. "Agapi, agapi trinos". Iubire, iubire, jale, spune Medeea. Oare unde o fi fugit iubirea din noi? Prin ruinele bombardamentelor de azi, prin ruinele sufletelor noastre. "Embros!". "Mai
Patima Medeei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11705_a_13030]
-
mărturisit prin ea. Sau a furat prin mâini și iarăși a dăruit prin ele. Și în altele la fel. Dar cel ce a curvit nu se întoarce prin aceeași cale prin care a căzut. Ci prin alta. Căci plânge, postește, suspină. De aceea se numește curvia în chip propriu cădere, nu greșeală. Aceasta cu atât mai mult când e vorba de viețuirea călugărească. Pentru că e proprie călugărului fecioria și făgăduința. Deci cel ce a stricat fecioria a căzut cu adevărat, călcând
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
soarta pentru astăzi... Știa, din păcate! Iar tonul ei fatalist nu viza decît să-i pregătească firescul reacției. Nimic, răspunse Miss Andrews un pic încurcată, în afară de proba la croitor și de ora la coafor, la șase și jumătate. În sfîrșit, suspină Barbara, o zi de fericire... Miss Andrews era deja în picioare, cu un formalism milităros, așteptînd ordinul de repaus; chipul ei liliputan și ușor lucitor avea exact nuanța rozalie și forma precisă a unui deget de la picior, avînd taman în
Salvador Dalí - Chipuri ascunse by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13046_a_14371]
-
Nu mai pot să ascult recviemul din ornic, nu mai am nici hrisovul dăltuit necuvânt. Suav, În saturnalii ninge tare, În Roma zeii se prenasc pe-ascuns, juvenaliile se-ntrec tot mai sfioase, Crăciunul vine, Doamne,-s fericit! Sufletul cărnii suspină În taină, adventul sfielnic se plimbă-n calești, Într-un bob de tămâie Ajunul se-ascunde, În postul cel negru mă duc să mă nving... Dacă plânsul e sângele vârstelor, ce este atunci albul din privirea nopții? Pe sub pielea ta
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
Înhămați la dricul iernii, trag granița puternic spre sărut. Adânc și galeș, ca Încântarea Însăși, rostesc: e rodnică viața, Îmi place să cânt! Mai Încolo de mine Îmi trec senectutea cu Îndurare: doar lumină și bucurie, senină Împăcare! În aramaică suspină mânzul, spăl mortul cu zăpadă neîncepută, intimitatea unui vers mă doare, dinții poftirilor mă-nving! Deatunci Îmi beau absintul cu temei, femeia poartă numele de femeie, azi dimineață mi-a sosit la ușă poștașul, nu știa cine sunt, răsucisem În
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
moarte, sus și jos, Attiel privește asfințitul. Îngerul facerii tace, Îngerul vindecător al prostiei surâde, Îngerul ierburilor parfumate doarme. Tu, Ariel, pe aer mă rescrii. Atafiel, cel care susții raiul cu trei degete mă Îngâni, Îngerul focului plânge, Îngerul morții suspină. Numai voi, Altrib, Attaris, Amabael și Attarib - Îngeri ai iernii din geamuri, veți râde, veți râde, veți râde. În adâncul mării se naște un cântec. Ultima cupă e-n mâinile mele! O tac!... (Continuarea În numărul viitor)
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
râde și plânge! Nimeni. Doar un suspin îmbrâncind lucrurile în sine. Și eu răsucindu-mă în timp ce lunec, de parcă aș visa în somn urât. Sau poate cineva - recules din negrul nopții - se depășește, îmboldit de zeul fugar. Și râde și plânge, suspină și cântă prin mine. Cădere Cad. Din ce în ce mai repede, cad. Mă răsucesc dinspre trecut. Totul nu-i decât magmă sau poate ceva mai puțin decât o respirare a cuiva fără nume. Copii ai abisului, ne smulgem din noi către un lucru
Poezie by Aura Christi () [Corola-journal/Imaginative/9268_a_10593]
-
instrument, și pentru Dumnezeu, Și pentru Diavol, susurînd a cîntec Clipocitor de-amor iscat alene Cînd tîndălești pe chilote de pene Bombată-n răsfățatul tandru pîntec Și amăgindu-ți viața pîn'te dumeri Că numai eu mă-ncumet să-ți suspin Picioarele prelungi și dulci pe umeri într-un amurg cleios supt de destin. Căci clipa ne-o învîrt moi patefoane Pe plăcile topite-n bulioane... Emil cel lovit cu leica în cap chiar de teleleica Lui Pe drumul de costișă
Cănd clipa ne-o ănvărt moi patefoane... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/9989_a_11314]
-
rouă? Azima copilăriei, nostalgia sărutului cast, ipohondra murire? Chiar așa, Între veac și secundă, Între moarte și viață, stai tu, iubire, cu țâțele asmuțite spre stele de jad. Nu le pot atinge, somnul e mut... LA PORȚI DE GHEAȚĂ CÂNTECUL SUSPINĂ Mă minunez de umbra acestui cântec, Într-un ev amurgind din plictis. Uite, pe o coajă de nuc sângeriu, la comanda iubirii Îmi scriu testamentul... Azi, Îmbătrânit zaraf, călcat pe inimă de șenila păpădiilor, adorm În patul de puf al
Dincolo de tăcere. In: Editura Destine Literare by Theodor Râpan () [Corola-journal/Science/76_a_335]
-
vieții n-a fost ușor: „ M-am regăsit prin florile de tei,/ Am râs și printre hohote, am plâns!” Fiecare dintre noi a trecut prin acest moment, dar poate nu și prin următorul. „Și auzind de dincolo un cânt/ Am suspinat plângând și-apoi am râs.” Cântul ar trebui să fi fost nezdruncinata ei credință, fie firul roșu, care străbate toată creația ei: IUBIREA. E vorba despre iubire în toate formele, începând cu iubirea față de cei apropiați, față de omul drag și
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93853_a_95145]
-
puse parcă pe-ncăerate, gata-gata să zburăm din caleașcă. (...) - De ce nu pardosiți ulițele cu piatră să vă fie Cetatea de Scaun curată? m-am pomenit că rostesc peste obrazul domnesc, unde m-am trezit aruncat, pînă-n măruntaie zdruncinat. - Vai... vai! a suspinat înălțimea Sa mîngîindu-și îndurerat barba, jucînd pe genunchi mătăniile, "prinzînd" cu nesaț mirodeniile, făcînd ochii mici tot mai mici, ca niște licurici, între stufoasele gene, gustînd alene șerbetul liliachiu dintr-o chisea, pe care i-o-ntindea îngenunchiată, la picioare
Un poem inedit by Sanda Movilă () [Corola-journal/Imaginative/12160_a_13485]
-
acolo, afară, acoperit de frunze, singur. Ilinca m-a îmbrățișat, leganindu-ma că pe un copil. - Nu plînge, iubito, a șoptit, blînd. Dumnezeu a avut milă de el, acum e dincolo de orice suferință. Odihneasca-se în pace! - Dar soția lui, am suspinat, m-a rugat să-i spun, iar eu nu știu nici cum o cheamă. - Linisteste-te, Țină. Nu poți face nimic. Mii de oameni în toată țara așteaptă și se roaga, cuprinși de o disperare cumplită, pentru cineva iubit care
Pia Pillat - Zbor spre libertate by Mariana Neț () [Corola-journal/Imaginative/13746_a_15071]
-
catifea, în care notele se scufundau ca nește picături de tril drăgăstos și infam. O plăcere stîrnită în eter și aceea a lui erea toată. Extinsă către fiecare val care-i săruta palma. Departe, perdeaua de la fereastră se prăvăli galeș. Suspină dintr-un soi de turbare sastisită și își lăsă capul pe spate să ajungă pînă la magma călduță a mării. Un potop de lacrimi și toate îi jucau lui în păr... Satie îl făcu să expire. Curenț mici îi învîrtejeau
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]
-
Asprimea răspunsului îi smulse un suspin din cerul gurii. Și o dispozițe rapidă îl inflamă - să se prelingă o singură dată cu tot trupul; pe stîncă. Sperînd că toate schijele și fărîmăturile or să rămînă-nfipte-n el precum broșele. Așa că, mai suspină o dată. Nervos și zbucnit din tot șoldul. Cu picioarele-n valuri: - Ce-am făcut... Asta-i chiar sămînța mea. O mare-ntreagă - scaldă sterilă zbucnită din capătul unei spițe. Ca și cum toț cei pe care i-am moștenit au ales a
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]
-
de lămâița, cu ele-n mâna a năvălit în camera în care se îmbracă mirele și i le-a aruncat acestuia în ochi. A mai apucat să-i arunce și un pantof în cap, după care a făcut stanga-mprejur. Suspinând și șchiopătând, a coborât în goană scările, s-a urcat pe cal și dus a fost. Mirele n-a mai plâns, că data trecută. A rămas doar puțin trist. Autoarea trucajului de mai sus se numește Iuliana și e o
De ce-a fugit Stolojan de la altar by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21167_a_22492]
-
ți-ai ținut în frâu pornirile romantice de frica lovirii de absență reciprocității, daca nu ai mers de una singură pe străzile unui oraș străin acceptând ideea că ți-ai vândut trupul pentru o scurtă clipă de apreciere, daca nu suspini după câte un băiat trecut câteva nopți prin viața ta căruia nu-i vei putea spune niciodată te-am iubit sau aș fi putut fi iubita ta, daca nu ai zâmbit spunând “la revedere” și nu ai izbucnit într-un
Elogiu femeilor adevărate by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82354_a_83679]
-
cel puțin zece ori încă din prima zi și în zilele care au urmat și încă nu m-am săturat. Poate să fie și din cauza că treaba asta durează mai puțin de 30 de secunde. “Eh, de-ale tinereții valuri!”, suspin eu, rușinat, după fiecare experiență, iar ea, gentila, îmi spune că de vină sunt constructorii britanici care făcut-o nu doar frumoasă, ci și teribil de deșteaptă. Chiar și când nu suntem împreună, mă liniștește gândul că mă așteaptă cuminte
Idilă pe două roţi by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82629_a_83954]
-
mă privește și se vede pe sine - ar da orice să mai aibă puțină viață într-însul cât să-mi zdrobească țeasta cu pumnu-i mare și greu. Tata-i bolnav, degeaba îi mai aduce mama ligheanul. Burta-i bolborosește și suspină în graiul ei umed-cleios: tătuca e-o damigeană în care cineva suflă printr-un furtun de plastic la 5 dimineața. Tătuca nu știe ce-i nihilismul tătuca nu i-a citit pe Nietzsche și Gottfried Benn drujba lui strălucește pe
Poemele cu Tătuca - o poveste basarabeană pentru Ruslan by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/10571_a_11896]
-
și se va ști doar, cînd se va deschide ultima ușă, cînd ne vom agăța de clipă ca de mînerul plumbuit de oprire al trenului ce acum ne poartă bătînd sacadat în șine, ritmul emigrării noastre în Siberia Te aud suspinînd, deși la cîteva zboruri de pasăre de mine, te văd întinsă în întunericul pustiu al casei, și-n jur ziduri și străzi încleiate-n somn brăzdat, sticla sfărîmată de asfalt, uruitul unui camion peste pod, lătratul scorojit al cîinelui în
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]
-
zboruri de pasăre de mine, te văd întinsă în întunericul pustiu al casei, și-n jur ziduri și străzi încleiate-n somn brăzdat, sticla sfărîmată de asfalt, uruitul unui camion peste pod, lătratul scorojit al cîinelui în lanț, te aud suspinînd, întorcîndu-te cu fața la perete, deși doar la o odihnă de pasăre, departe de tine Drumul se termina pe faleză în fața crucii, marea ondula licurînd răsfrîngerile de soare ale adîncului, pescăruși moleșiți de amiază săltau odată cu valurile. nimeni. nimeni în jur, departe
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]