175 matches
-
lungă zi în care împlinisem cinci ani și jumătate. L-am auzit apoi - ca și cum troleul în care mă aflam acum n-ar fi fost decât un colț din aleea Parva, iar lui i-ar fi fost perfect egal dacă își târșâia piciorul prin praf sau mergea cu troleul nouășpe ani mai târziu - cum, fără să-și ridice privirea de pe vârful adidasului drept, îmi repetă profeția aia înfricoșătoare: „Eu ți-am zis, ți-am zis mereu, și tu nimic. Acuma o să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
jucăm pac-pac, v-am bătut cu 4-0. Au apărut Luminița și mă-sa, mă caută. Le scot limba și dispar după bloc. N-au cum să mă mai găsească, am cinci ani jumătate. Pe Parva stă Coșuță. Singur, în mijlocul străzii, târșâindu-și piciorul drept prin praf până ce praful se dă la o parte și rămâne doar asfaltul, cu privirea aia puțin șașie a lui fixată pe vârful adidasului, de parcă n-ar mai avea nimic de făcut în viață decât să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să se furișeze și altceva, un fel de luminiță fistichie nenumită, care, în contact cu gărgăunii ăia de acolo, să producă un soi de scurtcircuit benefic prin care, să zicem, să-l vezi dintr-odată pe Coșuță oprit în mijlocul străzii, târșâindu-și piciorul drept prin praf, până când praful se va da la o parte și nu va rămâne decât asfaltul. Sunt aproape convins, fără vreun argument de bun-simț, ci mai mult pe baza unor intuiții difuze, că există o atracție bizară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
prea mi-era foame, n-aveam chef nici de floricele, nici de Snickers, nici de nimic, de fapt. Și nici În librărie nu-mi mai petreceam prea mult timp. Mă deprima, iar Shine Îmi făcea greață. Mă mulțumeam să-mi tîrșîi picioarele fără rost, cu sufletul greu și Întristat. Nu era genul de durere În care te vaiți și-ți rupi părul din cap. Mai degrabă, era un soi de plictiseală copleșitoare. Eram Împovărat de plictiseală. Viața mă plictisea, literatura mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Lucrurile se derulau cu viteza fulgerului. Corabia se scufunda și, la o săptămînă după ce Shine a Început să arunce cărțile peste bord, a luat foc Old Howard. Era un teatru care fusese, foarte mult timp, celebru În Întreaga Americă. Îmi tîrșîiam adesea pașii pe lîngă carcasa lui goală, În drumul meu către Rialto. Cu fațada lui de piatră cenușie, cu ferestre gotice uriașe, ar fi arătat fix ca o biserică, dacă n-ar fi avut deasupra firma uriașă, ce ieșea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
deasupra cotului, apăsându-i sânul cu încheietura mâinii. În spatele ei se afla radiograful pe pivotul lui înalt, iar pe podea șerpuiau cabluri grele. Îi simțeam încă mâinile puternice pe diverse părți ale corpului meu chiar și când, mai apoi, îmi târșâiam picioarele de-a lungul coridorului. Mersul în cârje mă obosea, așa că m-am oprit lângă intrarea în salonul femeilor, victime și ele ale accidentelor, și m-am sprijinit de zidul despărțitor al coridorului exterior. Avea loc o altercație între sora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pe veci, furtuni înflăcărând! Dansați, de dragul unui biet bătrân! (Iar eu mă voi retrage, cu sfială, sub pământ, dacă mi-e-ngăduit. E noapte deja și am obosit. Adio, dragii mei, adio, voi lua cu mine muzica-n urechi; și iată plec, târșâind tălpile-mi pe pardoseli străvechi, în urma mea să trageți voi cortina, tot dansând. Am fost aicea oare? Sau am fost în gând?) 1 martie 2005 TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE Muzica: U2 - With or Without You Era abia miezul nopții când Monica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
curcan. Sap printre uriașii curcani congelați, bucățile alea mari de gheață de culoarea cărnii din vitrina frigorifică. Sap până găsesc cel mai mare curcan și-l ridic în brațe ca pe-un copil în plasa lui de plastic galben. Îmi târșâi picioarele până în partea din față a magazinului, trecând drept printre casele de marcat, și nimeni nu mă oprește. Nimeni nici măcar nu se uită la mine. Toți citesc tabloidele alea de parcă în ele ar fi ascuns aur. — Sejgfn di ofo utnbg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Cantik, i-a răspuns Margaret, nu-i nevoie. Nu vrem să vă mai răpim nici o secundă În plus. — Ah, uite-l, e-aici! A arătat cu mâna În spatele lor, spre un tânăr subțiratic și Înalt care se grăbea pe culoar târșâindu-și picioarele strâmbe. Hei, Hendro! Bărbatul s-a răsucit fără să se apropie. Nu arăta a doctor, purta pantaloni maron de calitate și o cămașă În carouri, ca de cowboy, avea ochelari fumurii, dar nu chiar ca cei de soare
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
otrava până în capilarele degetului mare de la piciorul stâng. Cu mâna tremurândă, azvârli chiștocul în piscina goală, pe vremuri bazin de captare a apei de la arteziană, acum un simulacru. Îmi tremură planetarele, trebuie să-mi iau jocul! gândi el. Și plecă târșâindu-și picioarele spre știftul de cârciumă din colțul de est al pieței. Se așeză pe prag lângă câinele încovrigat, cu soartă asemănătoare boschetarului de lângă el. Când Luna se albise la față de oboseală, se încumetă și patronul cârciumii de doi bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
adus ceva : înghite asta și o să-ți treacă arșița. Nu, nu te strâmba ! Unde-ai mai văzut tu doctorie bună ?! (apoi, spre copilul de pe scaun:) Mâine dimineață mă întorc ; dacă îi e tot așa, îl ducem la spital. (și iese, târșâind pașii "bătrânește") Copilul de pe scaun : (se ridică, pare înspăimântat; ceea ce urmează spune frângându-și mâinile și mergând încoace și încolo, câțiva pași prin "cameră") Nu se poate ! Asta nu se poate ! Cum o să-l ducă pe frate-miu la spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
altă dimensiune a universului? Din punctul său de vedere, preotul nu are ce să își reproșeze: nu a făcut decât să respecte cu strictețe etapele ritualului de exorcizare. Dacă Necuratul și-ar fi făcut apariția la tribunal, și-ar fi târșâit picioarele până în boxa martorilor și acolo ar fi pițigăiat, da, domnilor, am intrat în fata aceea și dumnealui, adică inculpatul, nu s-a lăsat până nu m-a scos de acolo, atunci tot procesul ar fi dobândit o alură fantastică
Fețele profane ale sacrului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7955_a_9280]
-
locul dumitale, trebuie să fii în urmă mea. Ei bine, am fost destul de țepos încât să-i răspund: - E pentru prima și ultima oară în viața mea când sunt în urmă dumneavoastră. Când aproape întregul șir lung alfabetic s-a târșâit prin fața Președintelui și a Primei Doamne și a fost prezentat domnul Malraux, a venit și rândul meu să-l cu-nosc: nu auzisem niciodată de el, și i-am spus: -Enchanté, Monsieur Maurois. Jackie a zâmbit, dar domnul Malraux nu a
Tennessee Williams - Memorii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/7113_a_8438]
-
jumătate: Ușa de la baie scârțâie. O rază subțire de lumină pătrunde în cameră. Scârțâit de pantofi, un palton mare, mai mare decât bărbatul care-l poartă... Dussel se întoarce de la schimbul de noapte din biroul lui Kugler. Zece minute de târșâit picioare pe podea, fâșâit de hârtii (de la alimentele pe care le ascunde), apoi se face patul. După care silueta dispare iarăși și nu se mai aude decât din când în când câte un mic zgomot suspect de la toaletă. În jurul orei
Jurnalul Annei Frank () [Corola-journal/Journalistic/5139_a_6464]
-
audă. În cele din urmă s-au auzit niște pași ușori și un chip cercetător a întredeschis ușa grea cu neîncredere, dorind parcă să mă lase afară. Era bătrână slujnica a casei, o umbră în sort, îmbrobodita, care abia își târșâia picioarele. Exploratorul era și el foarte bătrân și împărțea doar cu slujnica spațioasa casă cu ferestre închise. Venisem ca să-i văd colecția de idoli. Holurile și pereții erau plini de creaturi stacojii, măști striate în alb-cenușiu, statui ce reproduceau anatomii
Pablo Neruda: Mărturisesc că am trăit by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/6655_a_7980]
-
devenit atunci mai calmă și mai îndepărtată, o lumină albastră, din ce în ce mai albastră s-a fixat în privirea ei, pleoapele i s-au închis apoi și ca pe un fruct a cules-o somnul. [...] Ușa scârțâie, iar bătrâna intră în cameră târșâindu-și saboții. Azi neliniștea o macină, fiindcă-i ziua de pensie și-n asemenea zile ea se trezește de la cinci dimineața, își închide nasturii la guleru-i fals, alb, al rochiei dinainte de război, își pune pașaportul pe pernă și înoată în
Inga Abele (Letonia) Vârstele iubirii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/3861_a_5186]
-
roșii mușcate de vântul înghețat. [...] La ușă sună întruna. Sunt la capătul unei zile cenușii. Copila adorabilă stă pe pat, cu ochii încă plini de lumina albastră a somnului, lipită de un ursuleț de pluș. Dar lângă ușă se aude târșâit de saboți și niște bolboroseli ursuze. Bătrâna declară ca de obicei că-n zilele noastre toate femeile sunt niște depravate și c-ar trebui să-mi mișc curul, fiindcă-i una la ușă care mă caută. În capul scării e
Inga Abele (Letonia) Vârstele iubirii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/3861_a_5186]
-
lacătul, să salveze pisoiașul. Le-am spus că e doar un telefon și au râs. Dar nu era râsul lor. Pe ascuns, au înfipt în mine priviri sfredelitor-suspicioase. M-am îmbrăcat repede și am plecat. Vinovată, cu umerii aplecați, și târșâindu-mi picioarele, ca o sechestratoare de pisoi prinsă asupra faptului ce sunt. Adevărata Cruella de Vil...
Pisoiul din dulap by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19126_a_20451]
-
fată sigură și calmă, mecanicul din vis: -Doamna, fiul dumneavoastră se simte mai bine, îl voi duce peste câteva ore în salon, ar trebui sa mergeti cu domnișoara asistență să vă odihniți.... A parcurs drumul până la patul mic și tare târșâindu-și îngrozitor păpucii, greutatea lor fiind fulg pe lângă cea a trupului, a gândurilor sale negre.Automat , ca o păpușă uzata, s-a așezat în pat.Lângă ea stătea sprijinită în cot o femeie, abia a zărit-o.Iarăși i-a
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
că o să fie imediat gata rețeta și a zis bine, o să aștepte. Voiam să mă duc înapoi în spate cu domnul Williams pentru că ea se uita la mine din când în când. Eu stăteam pe scaunul din spatele tejghelei și îmi târșâiam picioarele pe podea, începusem să fluier și mă uitam în altă parte. Când se întorcea la revista ei, mă uitam eu la ea. Avea în jur de 16 ani, poate puțin mai mult, n-aș fi putut spune cât. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de neliniște sfâșietor, de o bucurie intensă, neobișnuită pentru durerea cruntă de cap, pentru uscăciunea ca de tablă a gurii și pentru înțepăturile în inimă pe care votca mi le producea de obicei. Era încă devreme. Pe coridor, dădaca își târșâia papucii, șoptind „pșș, pșș, pșș“ pentru persoana cu care discuta în imaginația ei. Se vede că era tare agitată, căci, oprindu-se chiar lângă ușa mea, exclamă tare: - Da, tu, cum să nu. Stăteam culcat pe o parte. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nimeni acolo. „Doamne, dumnezeule, gândesc eu, s-o fi întâmplat ceva! Ceva nu-i în regulă aici. Ce mă fac?“ Mai apăs o dată butonul soneriei, apăs cu disperare și din toate puterile, apăs și tot apăs până când aud niște pași târșâiți la capătul coridorului. Pașii vin spre ușă și se opresc; apoi se aude cum cineva umblă la broască și, în sfârșit, ușa se deschide. Respir fericit și ușurat. Temerile mele s-au dovedit neîntemeiate; în ușa deschisă stă viu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
În buzunarul jachetei. Ochii Îi străluceau ca niște mărgele de sticlă. — Un prieten, zise. Sau asta nădăjduiesc să fiu. O țigară? — Nu fumez. — Bine faci. Din nefericire, n-am nimic altceva să-ți ofer, Daniel. Glasul Îi era nisipos, rănit. TÎrșîia cuvintele și suna stins și Îndepărtat, ca discurile de șaptezeci și opt de turații pe minut pe care le colecționa Barceló. — De unde știți cum mă cheamă? — Știu multe despre tine. Numele contează cel mai puțin. — Ce mai știți? Aș putea să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dezmetici. Dante Îl văzu mișcându-și capul În jur, zăpăcit, ca și când abia s-ar fi deșteptat dintr-un vis și Îi venea greu să se orienteze. Apoi se răsuci, Întorcându-se spre Baptisteriu. Priorul Îl văzu Înaintând cu pașii săi târșâiți până sub ziduri, unde se opri, câteva momente, deschizându-și larg brațele. Rămase astfel nemișcat, dramatică parodie a răstignitului pe care Îl luase În derâdere În urmă cu o clipă. În sfârșit, lunecă Într-o parte, făcându-se nevăzut după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
era cumva... era atât de aproape, Încât ulterior chiar putea s-o numească. Își amintește că strigase: „Am nevoie de un prost! Of, trimite-mi un prost!“ Asta o făcea Înspre gardul Întunecat din fața lui, din umbrele căruia veneau pașii, târșâindu-se... târșâindu-se... Își imagina că „ prost “ și „bun“ se combinaseră cumva prin asociația de idei anterioară. Când a strigat astfel, n-a fost deloc un act de voință. Voința l-ar fi Îndepărtat de silueta ce se mișca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]