48 matches
-
decât să-l aștept. Când umbra nucului va poposi în pragul chiliei, sigur se întoarce.” M-am așezat pe băncuța de sub tufa de iasomie. E atâta liniște! Aud până și murmurul pârâiașului din coasta chiliei... De pe poteca dinspe poiană, un târșâit de pași ușori răzbate până la mine. Privesc într-acolo. Cu mersul lui fără grabă și cu trupul puțin aplecat înainte, cu mâinile la spate - din dosul tufelor de liliac - se arată bătrânul. Merge încet, purtându-și privirea azurie undeva spre
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
albă, udă, a mașinii, plutind atât de bizar peste apele negre, răscolite, care-și spărgeau undele în ea. Undeva, în succesiunea evenimentelor sau a visului, apăreau mâinile lui, alunecând cu degetele desfăcute pe geamul ud de ploaie din spatele mașinii, și târșâitul tălpilor proptite în prundișul mobil. Parcă își amintea, foarte vag, că-și coborâse puțin palmele pe geam, ca să-și echilibreze mișcarea de pârghie. Pe urmă căzuse. Dar dacă a căzut, nu înseamnă că nu a împins mașina? Cercetă cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nivelul de serotonină. Știi cum stă treaba cu serotonina? Karin își opri mâinile, care țâșniseră în sus. Încuviință din cap în silă. Se prinse de coate, ca să-și țină echilibrul și ieși din cameră. Înainte să iasă pe ușă, auzi târșâitul scaunelor și pe Tommy Rupp spunând: —Ușurel, frate-miu. Calm. Ce vrei să spui? Bate o dată pentru da, de două ori pentru nu... Dacă știa cineva ce se întâmplase în noaptea aceea, apoi ăștia doi știau. Dar refuza să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o singură mișcare, individul scăpase de responsabilitate față de ceea ce avea să se întâmple, sau să se facă acum. Într-o autocrație, ceea ce făcuse Vocea Patru trebuia să constituie ultima precauție. Înainte de a se apuca să analizeze situația auzi în dreapta sa târșâitul unui scaun. Când Gosseyn se-ntoarse să se uite, văzu un individ solid, îmbrăcat tot într-o uniformă gri, care tocmai se așeza. Pe moment - la prima vedere - nu observă nici un indiciu despre locul de unde apăruse noul sosit. Fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
gura profesoarei, care se deschidea și se închidea, și se întrebă cum se face că toate cuvintele care ies pot răni ca niște pietre. Urechea încercă să se elibereze, concentrîndu-se asupra uruitului unei mașini care trecea încet pe stradă și tîrșîitului slab al picioarelor lui Kate Caldwell. Gura profesoarei se opri. Da, domnișoară, murmură el, și se așeză cu obrajii în flăcări. îi trebuiră patru nopți să-și încheie noua povestire cum se cuvine. I-o dădu domnului Meikle scuzîndu-se pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de mașini care constituie de obicei tot specificul sonor al orașelor, nu era decât o enormă rumoare surdă de pași și de voci înăbușite, dureroasa alunecare a miilor de tălpi, ritmată de șuieratul flagelului sub cerul apăsător, în sfârșit un târșâit de picioare interminabil și înăbușitor care umplea încetul cu încetul tot orașul și care, seară de seară, dădea încăpățânării oarbe, care în inimile noastre ținea loc de dragoste, glasul ei cel mai adevărat și mai posomorit. IV ÎN SEPTEMBRIE ȘI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și care, seară de seară, dădea încăpățânării oarbe, care în inimile noastre ținea loc de dragoste, glasul ei cel mai adevărat și mai posomorit. IV ÎN SEPTEMBRIE ȘI OCTOMBRIE, CIUMA A ȚINUT ORAȘUL ÎNCOLĂCIT SUB EA. ȘI FIINDCĂ POMENEAM DE TÂRȘÂITUL PICIOARELOR, SUTE DE MII DE OAMENI ȘI LE-AU MAI TÂRÂT ÎNCĂ TIMP DE SĂPTĂMÂNI, PARCĂ FĂRĂ SFÂRȘIT. CEAȚA, CĂLDURA ȘI PLOAIA ȘI-AU URMAT PE CER. STOLURI TĂCUTE DE STICLEȚI ȘI MIERLE, VENIND DIN SUD, AU TRECUT LA MARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
PANELOUX, STRANIA ȚEPUȘĂ DE LEMN CARE SE ÎNVÂRTEA ȘUIERÂND PE DEASUPRA CASELOR, LE ȚINEA LA DISTANȚĂ. LA ÎNCEPUTUL LUI OCTOMBRIE, MARI AVERSE DE PLOAIE MĂTURARĂ STRĂZILE. ȘI ÎN TOT ACEST TIMP, NIMIC MAI DE SEAMĂ NU SE PRODUSESE ÎN AFARĂ DE ACEST ENORM TÂRȘÂIT DE PICIOARE. Rieux și prietenii lui au descoperit atunci cât erau de obosiți. De fapt, oamenii formațiilor sanitare nu mai ajungeau să digere această oboseală. Doctorul Rieux își dădea seama de acest lucru observând la prietenii lui și la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
atât în carne cât și în sufletul lor, de o vacanță grea, de un exil fără leac, de o sete nicicând potolită. Printre grămezile de morți, printre clopotele ambulanțelor și avertismentele a ceea ce este convenit să fie numit destin, printre târșâitul încăpățînat al fricii și teribila revoltă a inimii lor, nu încetase să alerge un murmur puternic menit să alarmeze aceste ființe îngrozite și să le spună că trebuiau să-și regăsească adevărata lor patrie. Pentru ei toți, adevărata patrie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
zid. Poarta era deschisă, dar înăuntru nu era nimeni. Am auzit totuși venind de sub un chepeng care se deschidea în podeaua holului gemete și văitături. Ne-am uitat înăuntru, ținându-ne respirația din pricina duhorii. Nu se putea vedea altceva decât târșâitul unor deținuți, precum șerpii căzuți într-un puț. Gundo și-a amintit o cârciumă din apropiere. Soldații erau de-ai casei, beți turtă. Doisprezece longobarzi, cu toții mai aproape de bătrânețe decât de maturitate, arătând și cam jegoși. Gundo s-a răstit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
prindă, văd însă limpede că tare ar fi vrut să mă găsească frunzărind o revistă cu prostii sau desenând obscenități. Cu toate astea, îmi ia dicționarul din brațe și-l duce la loc. Ascult cum cartea alunecă în raft, ascult târșâitul papucilor pe hol, deschiderea ușii de la bucătărie, șuieratul unei oale. Acum chiar că am rămas singur. Mă aplec și, cu o mișcare largă, ridic una din marginile covorului. Parchetul e plin de desenele mele scrijelite cu briceagul, care înfățișează, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ori erau târâte prin țărână. Alergaseră patru kilometri cu tancurile dușmane pe urmele lor, și, sub soarele care calcina drumul, se mișcau cu cea mai mare Încetineală, aproape fantomatici, fără alt zgomot decât duruitul surd al exploziilor din depărtare și târșâitul pașilor lor prin glod. Olvido n-a făcut nici o fotografie (aproape niciodată nu fotografia persoane, ci doar lucruri), dar, trecând pe lângă ei, Faulques s-a decis să fixeze pe peliculă acea imagine a sfârșelii. Așa că a dus la ochi o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
canal și mergea de-a lungul unui drum pietruit, Între două orezării. Procesiunea se opri. Urmăriți de japonezi, care nu făceau nici o Încercare să-i grăbească, prizonierii așteptau, toropiți, În soare. Jim asculta respirația lor obosită. Apoi se auzi un tîrșîit de saboți și convoiul se mișcă din nou Înainte. Jim privi spre camionul de muniții. Fu uimit văzînd sute de valize zăcînd pe drumul pustiu. Epuizați de efortul de a-și căra lucrurile, prizonierii le abandonaseră deja fără o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
într-una din camerele de la etaj, înainte de ultimul război se spânzurase un negustor grec. Avea timp, mergea încet, lungindu-și drumul, pe străzi principale și pe străzi lăturalnice, urmărind orașul cum se trezește din somnolență. Bătrâne se grăbeau cu un târșâit indiferent după cumpărături. Din camioane se descărcau cu zgomot navete cu pâine și cu sticle de lapte. În fața chioșcurilor de ziare se formau cozi. Țărani de prin împrejurimi se îndreptau spre piață cu coșuri cu legume timpurii. Țigăncile cărau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și obișnuit pentru oricine altcineva, Îți era dușman. Propriul trup Îți era dușman, complotînd și urzind intrigi Împotriva ta, punîndu-ți capcane... Stătu la fereastră, gîndindu-se la toate astea pînă la șapte, cînd sunetul mașinilor de scris dispăru, fiind Înlocuit de tîrșîitul scaunelor de lemn pe podelele goale. Un minut după aceea, apărură primele femei; se rostogoleau În garderobă pentru a merge la toaletă și a-și lua paltoanele. Viv se duse la dulapul ei și se Îmbrăcă foarte Încet, punîndu-și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o singură mișcare, individul scăpase de responsabilitate față de ceea ce avea să se întâmple, sau să se facă acum. Într-o autocrație, ceea ce făcuse Vocea Patru trebuia să constituie ultima precauție. Înainte de a se apuca să analizeze situația auzi în dreapta sa târșâitul unui scaun. Când Gosseyn se-ntoarse să se uite, văzu un individ solid, îmbrăcat tot într-o uniformă gri, care tocmai se așeza. Pe moment - la prima vedere - nu observă nici un indiciu despre locul de unde apăruse noul sosit. Fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
direcție, ca toate viețile din lume. Îți venea să stai liniștit și să plângi de bucurie. Mariei nu-i plăceau praful, izmenele, pijamalele mele cu dungi, urmele de pastă de dinți pe care le lăsam în chiuvetă dimineața. Nu suporta târșâitul papucilor (zicea că semăn cu un moș), grămezile de vase murdare (cățărându-se pe pervazul ferestrei, cum le lăsam eu la prânz), firimiturile de pe masă (asta era de înțeles, nici pe mine nu mă încântau la alții). Îmi ascundea punga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și pe care o mare parte din ei nu aveau să le mai revadă niciodată. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu și întorci fața Ta de la mine? (Psalm 87) Prin praful stârnit de copitele cailor și de roțile căruțelor, de târșâitul picioarelor amărâților care mergeau pe jos ținându-se de loitrele căruțelor, am ajuns, cu chiu cu vai, la gară. 6. REPARTIZAREA ȘI ÎMBARCAREA La ambele capete ale peronului era câte un cordon de militari care nu permiteau nimănui accesul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Triumfului, un pic din Bulevardul Eroilor, până ieșim pe Podul Michelangelo, slab luminat de câte-un far de mașină. În tăcerea ca de sfârșit de lume se aude în spatele nostru, la început slab, apoi tot mai clar, un fel de târșâit săltăreț, în pas cu noi. Încremenim de frică. Dacă ne urmărește cineva? Ne oprim, lăsăm sacoșa jos. Zgărmănatul încetează. Ne uităm de jur-împrejur: nici țipenie de om. Pipăim sacoșa și jumătatea de mortăciune, până când, foarte repede, ne luminăm: din cauză că am
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
privește, și ochii întunecați îi strălucesc în lumina care vine dinspre cort. Îți datorez foarte mult, Becky. — Nu-mi datorez nimic, zic mirată. Acum suntem soț și soție. Acum... totul e ca un cont comun. Dinspre casă se aude un târșâit și, în clipa în care ridic ochii, îl văd pe tati punându-ne geamantanele în mașină. Gata de plecare. Deci, spune Luke, urmărindu-mi privirea. Faimoasa noastră lună de miere. Am voie să aflu unde mergem? Sau e încă secret
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
degeaba îl „cheamă” Pițu cel Mare și Bun. * Afară de guguștiuci, îi mai sperie zgomotele neomologate sau omologate în subconștientul lor drept foarte periculoase. Mașina de scris în plină funcțiune, tunetele, radioul sau televizorul cu sonorul dezlănțuit nu-i deranjează! Inofensivul târșâit al unui pașnic papuc de casă îi face însă să intre în alertă. De la sărbătorile de iarnă, motanul cel mare, nu numai mai inteligent, ci și mai sensibil, se sperie când aude soneria de la ușă (nu și cea de la telefon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Ca să mai câștige timp plecau aproape dezbrăcați, ceea ce iarna era destul de periculos. Comunicarea între celule se făcea prin alfabetul „morse”. Ca să nu fie surprins cel care bătea era păzit la vizetă de cineva, care cu ureche sensibilizată la maxim auzea târșâitul pâslarilor cu care umblau gardienii. Celula în care stătea Nicolae Petrașcu era complet izolată, căci era ultima, iar penultima în mod intenționat era păstrată în permanență goală. Totuși fiind lângă W.C. când se executa programul se puteau face câteva comunicări
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
nu aveau prea bine cine este Enescu. Și care, de multe ori, au petrecut desfrînat, desconsiderînd valoarea proprietarului și a casei, înfiorînd memoria martorilor. Ciudat, deși Castelul Peleș s-a vizitat o bună bucată de timp, și azi mai aud tîrșîitul pașilor în papuci de postav pe culoarele Castelului și ale memoriei mele, casa lui Enescu nu a fost pusă la dispoziția marelui public. Decît acum, foarte tîrziu, în 1995. Întotdeauna am văzut-o doar din două unghiuri: profilul față-stînga, atît
Luminiș by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12543_a_13868]