37 matches
-
cutii de carton. Copiii mei sunt deprimant de informați despre schimbările climei. Familia noastră e una preocupată de problemele de mediu: după gustul lor, eu sunt o relicvă de dinainte de Adam și Eva, din epoca inocenței ecologice. Dar cine-și târșește picioarele prin apartament stingând luminile și verificând robinetele? Cine e partizanul metodei fă-și-repară într-o epocă a înlocuirilor instantanee? Cine reciclează rămășițele și păstrează cu grijă învelitoarele vechi de hârtie? Fiii mei își avertizează încetișor prietenii: tata a crescut în
Memorii de dincolo de mormânt (VI) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5226_a_6551]
-
frontul "cu Hicler", cum spunea el, cu falca obrazului smulsă și un ochi cârpit, privind șui, într-o parte.Glumea singur că se uită cu-un ochi la făină și altul la slănină. Mai avea și-un genunchi betegit. Mergea târșind piciorul și alignind, parcă punea fasole tot timpul. Asta, însă, nu-l împiedica să fie optimist, îngrășându-se pe zi ce trecea din glumele zvârlite în dreapta și în stânga cu nemiluita, zicând despre sine c-o să "aburce suta" pentru că "numai posacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cumpărase fetele sale și se întreținea cu o pensie viajeră modestă, servită de acestea, în virtutea căreia, abonat la o pensiune, primea prânzul în sufertaș, acasă. Seara nu mânca, mulțumindu-se cu o cafea acasă sau la cafenea. Din nenorocire, mergând târșea picioarele. Modicitatea veniturilor îl silise să vândă monedele de aur, de fapt nu cele mai prețioase din punct de vedere strict numismatic, la care se adăugase și medalia samiotă, dată de Ioanide lui Tudorel, de Tudorel lui Max și de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi făcut să simtă că are un aliat, dar ea trecea pe coridor ca o lebedă pe ape. Chiar Munro părea un servitor care-i făcea loc, iar Lanark avea impresia că ar fi nepoliticos dacă nu și-ar fi tîrșit picioarele ca un hamal. După alte douăzeci de minute, au ajuns într-un alt hol octogonal, unde se întîlneau alte coridoare. Domul albastru avea modele stelare și o lampă care arunca de la înălțime o rază albă pe un monument de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu ochi negri strălucitori deasupra unui surîs schițat de un chip fără bărbie, și aș fi ademenit-o, i-aș fi cumpărat favorurile sau aș fi obligat-o să mi le ofere singură. Însă Jerry se mulțumea doar să-și tîrșească picioarele prin casă de colo-colo În solitudine polară, atît de singur că era În stare să vorbească și cu un șobolan. Și totuși, În acele clipe frumoase, la micul dejun citind ziarul sau ascultînd muzică noaptea, În fotoliul cel impozant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
bucluc, dacă e să pați v-o nenorocire, dacă e să mori, în martie mori, e știut ; dac-a trecut baba de martie, cum s-a mai încălzit puțin, odată ce s-a sculat dân pat. Odată ce-a-nceput să-și târșească pân casă picioarele. Târș-târș, târș-târș, pân-a zis și doctoru c-a trecut tot pericolu : atâta, că nu mai era madam Ioaniu aia de-a fost odată. Ș-acu, după boală, acu știai câți ani are : că slăbise, ș-atârna
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
În mine, sau dacă nu m-ar fi intimidat atît de tare, aș fi oprit-o și aș fi rugat-o să mă scutească de chinuri și să-mi spună imediat ce se petrecea, dar n-am făcut asta. Mi-am tîrșit picioarele alături de ea, cu ochii În pămînt, știind că viața mea era pe cale să se schimbe, dar nefiind prea lămurită cum anume. Odată ajunse În birou, mă așeză pe scaun și-mi spuse, cu cea mai blîndă dintre voci, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
are rochiei, sfârtecate vor dezveli genunchiul masiv, rotund, cu rotula îngropată în carne. Oala acoperită cu capac îl aștepta și ea pe aragaz. Mama va icni când se va smulge din fotoliu, sfâșiată de cine știe ce durere, va porni spre aragaz târșind pașii, va aprinde flacăra între degetele ei butucănoase. Apoi, fără nici o legătură se gândi la Cica, o munteancă de șaisprezece ani cu care trăise pe când era profesor la Herăstrău, în munți. Era atâta umilință în felul ei de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mama, pe la ora trei dimineața m-am furișat în bucătărie să beau niște apă - și am găsit-o pe mama în capot, citind un raport al tribunalului și pe Daniel luând un Xanax în timp ce verifica Hang Seng-ul pe TV. Îmi târșesc picioarele până la baie și-mi privesc în oglindă chipul palid. A sosit momentul. Toată munca, toți anii de studiu, toate nopțile târzii... toate, pentru ziua asta. Partener. Sau nepartner. O, Doamne. Termină. Nu te mai gândi la asta. Mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
membrii comisiei sale guvernamentale. Coborând, și trecând în partea din spate a clădirii, lungi, care cuprindea o întreagă ogradă, rămaseră, cu toții, stupefiați, de imaginea care li se arăta. Pe ferestruica din dreptul fiecărei celule, câte un ditamai fund, gol, era târșit, la soarele, care,încet încet, apărea, de dincolo de marginea pământului, și, din toate cele vreo cincizeci de funduri, curgea, ce,îndeobște, curge, de pe acolo, și cădea, pe o curea de transmisie, care se mișca, încet, cu acea materie primă, spre
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
aduce aminte de copilărie... ― Hm, mârâi Scarlat, am impresia că nu trebuie să faci eforturi. Ionescu aprinse o țigară: " Ciudat... Ce caut eu aici? Cine sânt ăștia?" Alungă gândul cu fumul. * ― Șerbănică, te-am rugat de-atîtea ori să nu mai târșești picioarele. Aduni toate țoalele după tine. Ce Dumnezeu! Nu te fă mai bătrân decât ești. Intră în sufragerie cu un teanc de farfurii. Șerban Miga clipi confuz. ― Dar Florence... Nici n-am fost la bucătărie. Un val de roșeață năpădise
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să mă culc, Mămăligă, mai zice Aurora. Sper să-ți ajungă până la cinci dimineața. Dacă iar sari pe mine de pe dulap, îți jur că nu te mai las în dormitor. Da, da... Și în timp ce motanul plescăie mai departe, Aurora își târșește pâslarii pe mozaicul din coridor, îndreptându-se către somn. Oare ce-o să mai viseze în noaptea asta? Când era tânără, visa mereu, visa extraordinar de frumos. La maturitate, visele s-au întrerupt. Abia odată la nu știu câți ani dacă mai visa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]