35 matches
-
să devin „tată“, nu mă simțeam pregătit să plec din țară (asta, înainte de 1989, se chema „fugă“ și se pedepsea cu închisoarea), nu mă simțeam pregătit pentru nimic, de fapt. În unele zile, ca să plătesc întreținerea, vindeam albume de artă tarabagiilor (de Anticari mi-era rușine, unii poate m-ar fi recunoscut): mă instalam în față la Colțea și plasam un Vrubel sau o Istoria reclamei cumpărate pe vremea lui Ceaușescu. În lunile mai grele, scăpam și de Van Gogh, cu-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
m-am întors spre obiectul care îmi provocase căderea. Merita puțină atenție, chiar dacă se ascundea în beznă, lângă bordură. Obstacolul invizibil nu fusese un câine vagabond sau vreo ladă de cărți uitată de cine știe ce Anticar neglijent. Nici una din echipele de tarabagii din zonă nu și-ar fi părăsit marfa, abandonând-o peste noapte: nu degeaba Pif-urile și Vaillant-urile cu emblema Partidului Comunist Francez se vindeau pe bani grei, de trei ori mai mulți ca-n Paris. Obiectul nici măcar nu intrase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
număr special.“ „Adică vrei să-mi spui mie că au dispărut toate Pif-urile, nu mai găsești nici unul? Păi cu relațiile tale cum rămâne? Dar cu anticariatele? Sau te pomenești că nici acolo nu dai de ele?“ „Exact, le-au adunat tarabagiii pe toate. Piața e moartă în momentul ăsta.“ „O laie...“, m-a ironizat Mihnea, „Cine te crede? Am văzut eu cu 10 000 de lei bucata, pe Doamnei.“ „Cu 10 000 nu mai sunt de pe vremea lui Iliescu. Ești amnezic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
atunci nea’ Nicu le interzisese pe toate, dar tocmai alea interzise zăceau acum peste tot, iar ălelalte, care circulaseră ani de zile, dispăruseră ca prin farmec. Posesorii vânduseră tot (firesc: între timp crescuseră și nu mai citeau benzi desenate), iar tarabagii blocaseră piața, cumpărând exemplarele ajunse în depozite sau anticariate. Dacă întrebai la Romană sau la Universitate, ți se zicea să mai încerci: asta era varianta politicoasă pentru nu. Puteai să încerci și-un an-doi; degeaba. Raționamentul părea simplu și eficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ceda repede, fără zgomot și fără nostalgii. În momentul tranzacției, prețul cobora brusc, ți se făcea o favoare că scapi de ziarele din pod. Cine mai avea energie să dea înapoi? Plecau camioanele, încărcate cu marfa omului. Așa procedaseră și tarabagiii. Adunaseră sute, poate mii de exemplare și le țineau acum ascunse în sacoșe sau încuiate prin tarabe sau depozite. Unii, de frică să nu li se fure, veneau cu ele și la lucru, direct în portbagaj, le păstrau acolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
două locuri diferite. Și le-oferisem și câteva detalii despre Pif-ul din Viena. Nu le trebuia mai mult. Doar eu știam prin ce trecusem cu-adevărat, câte luni durase căutarea. Începusem cercetările prin depozite și anticariate, mă mutasem apoi la tarabagii și vânzători ambulanți și, de-acolo, la clienții particulari. Dădusem și anunț la mica publicitate, îmi cumpărasem un număr nou de mobil, special pentru chestia asta. O lună, două, trei, șapte; nimic. Anticariatele erau goale, tarabele încuiate. Telefonul nu suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
atunci, în acea noapte, a fost mai vie decât toți viii. La sfârșitul lui iulie a început să plouă. A plouat trei zile în șir. A fost o ploaie deasă, nervoasă, în rafale piezișe și destul de rece. Luați prin surprindere, tarabagiii de la intrarea în spital n-au reușit să-și protejeze marfa, compusă în principal din legume și fructe. Am văzut cum ploaia măcelărea căpșunile și cireșele, din care săreau stropi de un roșu închis, ce se scurgeau de pe masă și
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
îngrășat, cred că a fost exact pe dos, din moment ce nu am avut deloc poftă de mâncare și mă chinuiam să înghit o salată cât se poate de insipidă spre seară. Iar la NY probabil nu se mai poartă hotdogii, pentru că tarabagiii de la colțuri se ocupau cu o chestie mult mai migăloasă și mai pretențioasă, respectiv prepararea unui gyros pe o plită cât palma. » A, și am mai înțeles că mai sănătoasă este o pereche de ghete, chiar dacă afară sunt 20 C
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
dă un ban. „La muncă“, îi spun unii. „Vinde-ți țoalele“, îi spun alții. Cu mintea lui mică și răvășită de evenimente, Mănel înțelege că în costum o să moară de foame. În plus, trebuie să se scarpine tot timpul. Un tarabagiu îl întreabă: „Bă, nu-ți vinzi costumul ăla, că te iau să dormi la depozit?“. „Ba-l vând“, zice Mănel, mândru că a rezolvat situația. Pălăria tiroleză verde „Ce prost se mai îmbracă unii“, și-a zis Vasile B. privind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
O imagine bună (Cristian Comeagă), irosită degeaba. O scenografie inspirată (Carmen și Gheorghe Rasnovsky), dar ce folos ? Un cuplu de tineri actori promițători (Emil Hoștină și Irina Dinescu) care au fețe de cinema, dar n-au roluri. Actori strecurați printre tarabagii (o idee bună, în principiu), pe care-i miroși de la o poștă că sunt actori pentru că joacă mai prost decât neprofesioniștii. “i multe, prea multe fițe ; Cărmăzan vrea să deconstruiască realitatea, numai că o cameră în spinare și-o poveste
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]