102 matches
-
unele specii sunt populare în comerțul cu animale de companie. Mușcătura unora cauzează disconfort sau chiar moarte. În funcție de specie, lungimea corpului variază de la 2,5 - 10 cm până la 8 - 30 cm (inclusiv lungimea picioarelor). Cea mai mare de specii de tarantule este "Theraphosa blondi", din Venezuela și Brazilia (30 cm). Majoritatea speciilor de tarantule trăiesc în medie 2-5 ani până ajung la maturitate. Masculii după maturizare trăiesc un an, fără a avea loc năpârlirea. Femelele sunt mai longevive, pot atinge și
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
disconfort sau chiar moarte. În funcție de specie, lungimea corpului variază de la 2,5 - 10 cm până la 8 - 30 cm (inclusiv lungimea picioarelor). Cea mai mare de specii de tarantule este "Theraphosa blondi", din Venezuela și Brazilia (30 cm). Majoritatea speciilor de tarantule trăiesc în medie 2-5 ani până ajung la maturitate. Masculii după maturizare trăiesc un an, fără a avea loc năpârlirea. Femelele sunt mai longevive, pot atinge și vârsta de 30 de ani "(Brachypelma emilia)". Numele provine de la cuvintele grecești: θήρα
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
după maturizare trăiesc un an, fără a avea loc năpârlirea. Femelele sunt mai longevive, pot atinge și vârsta de 30 de ani "(Brachypelma emilia)". Numele provine de la cuvintele grecești: θήρα (thèra) - "animal sălbatic, fiară" și φός (phos) - "lumina". Denumirea de „tarantula” provine de la numele orașului italian Taranto. Inițial a fost folosit pentru o specie de păianjen: "Lycosa tarantula." Păianjenii au fost numiți "tarantula" de către colonizatorii europeni, când aceștia au ajuns în America. În Africa, Theraphosidae sunt numiți „păianjen-babuin”, în Asia — „păianjen-mâncător-de-păsări
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
vârsta de 30 de ani "(Brachypelma emilia)". Numele provine de la cuvintele grecești: θήρα (thèra) - "animal sălbatic, fiară" și φός (phos) - "lumina". Denumirea de „tarantula” provine de la numele orașului italian Taranto. Inițial a fost folosit pentru o specie de păianjen: "Lycosa tarantula." Păianjenii au fost numiți "tarantula" de către colonizatorii europeni, când aceștia au ajuns în America. În Africa, Theraphosidae sunt numiți „păianjen-babuin”, în Asia — „păianjen-mâncător-de-păsări”, iar în Australia — „păianjeni-șuierător”. Numele tarantula este aplicat din greșeală și altor păianjeni din familiile Atypidae, Dipluridae
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
Brachypelma emilia)". Numele provine de la cuvintele grecești: θήρα (thèra) - "animal sălbatic, fiară" și φός (phos) - "lumina". Denumirea de „tarantula” provine de la numele orașului italian Taranto. Inițial a fost folosit pentru o specie de păianjen: "Lycosa tarantula." Păianjenii au fost numiți "tarantula" de către colonizatorii europeni, când aceștia au ajuns în America. În Africa, Theraphosidae sunt numiți „păianjen-babuin”, în Asia — „păianjen-mâncător-de-păsări”, iar în Australia — „păianjeni-șuierător”. Numele tarantula este aplicat din greșeală și altor păianjeni din familiile Atypidae, Dipluridae, Hexathelidae și Sparassidae. Cu toate
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
Taranto. Inițial a fost folosit pentru o specie de păianjen: "Lycosa tarantula." Păianjenii au fost numiți "tarantula" de către colonizatorii europeni, când aceștia au ajuns în America. În Africa, Theraphosidae sunt numiți „păianjen-babuin”, în Asia — „păianjen-mâncător-de-păsări”, iar în Australia — „păianjeni-șuierător”. Numele tarantula este aplicat din greșeală și altor păianjeni din familiile Atypidae, Dipluridae, Hexathelidae și Sparassidae. Cu toate acestea nicio familie menționată nu are nicio legătură cu Lycosidae. Tarantulele au corpul acoperit cu o cuticulă chitinoasă, cu rol protector. Corpul este format
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
Africa, Theraphosidae sunt numiți „păianjen-babuin”, în Asia — „păianjen-mâncător-de-păsări”, iar în Australia — „păianjeni-șuierător”. Numele tarantula este aplicat din greșeală și altor păianjeni din familiile Atypidae, Dipluridae, Hexathelidae și Sparassidae. Cu toate acestea nicio familie menționată nu are nicio legătură cu Lycosidae. Tarantulele au corpul acoperit cu o cuticulă chitinoasă, cu rol protector. Corpul este format din prosomă (cefalotorace) și opstosomă (abdomen). Ele sunt unite printr-un pedicel și permite opistosomei să îndeplinească unele mișcări. De prosomă sunt atașate 4 perechi de picioare
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
lividum"), negru cu dungi albe ("Aphonopelma seemanni"), picior cu marcaje galbene ("Eupalaestrus campestratus"), prosma și picioarele albastru-verzui și opistosoma portocaliu-maro ("Chromatopelma cyaneopubescens"). Sistemului nervos este reprezentat de un creier, de la care pleacă nervi spre toate organele. Organele de simț. Corpul tarantulelor este acoperit cu firișoare tactile, numite trihobotrii. Ei pot recepționa vibrațiile solului, oscilația temperaturii, obiectelor cu care vin în contact, direcția vântului, posibil chiar și sunetele. Ochii sunt în număr de 4, așezați în 2 rânduri. Vederea este salbă, monocromatică
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
funcția de aspirație a hranei; esofag; intestin mediu, în care are loc absorbția; rect dilatat, în care se deschid tuburile lui Malpighi și anus. Excreția se realizează prin 1 - 2 perechi de tuburile lui Malpighi, puternic ramificate. Unele specii de tarantula manifestă un dimorfism pronunațat. Masculii tind să fie mai mici (în special mărimea opistosomei). Masculii maturi pot avea cârlige tibiale pe picioarele din față, care sunt folosite pentru a restrânge colții femelei în timpul acopulației. Ei se maturizează mai devreme decât
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
perioadă de timp. Theraphosidae sunt prădători care-și pândesc prada din ambuscada. Ei se hrănesc cu muște, gândaci, fluturi, șopârle, rozătoare, păsări, peștișori. Însă, chiar dacă au potențial de a omorî și i pasăre, totuși, alimentați lor se băzează pe insecte. Tarantulele se găsesc în regiunile tropicale din întreaga lume. Habitatelor lor naturale includ: savana, pampas, păduri tropicale, deșerturi, tufărișuri, munți. Tarantulele pot fi împărțite în specii terestre, care sapă vizuini și specii arboricole că a construi pe copaci. Toate speciile pot
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
rozătoare, păsări, peștișori. Însă, chiar dacă au potențial de a omorî și i pasăre, totuși, alimentați lor se băzează pe insecte. Tarantulele se găsesc în regiunile tropicale din întreaga lume. Habitatelor lor naturale includ: savana, pampas, păduri tropicale, deșerturi, tufărișuri, munți. Tarantulele pot fi împărțite în specii terestre, care sapă vizuini și specii arboricole că a construi pe copaci. Toate speciile pot produce de mătase, cele își construiesc corturi în formă de tub, iar cele terestre acoperi pereții vizuinii. De obicei, tarantulele
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
Tarantulele pot fi împărțite în specii terestre, care sapă vizuini și specii arboricole că a construi pe copaci. Toate speciile pot produce de mătase, cele își construiesc corturi în formă de tub, iar cele terestre acoperi pereții vizuinii. De obicei, tarantulele sunt animale pasive. Manifestă activism doar când sunt înfometați sau în perioada împerecherii. Corpul păianjenului este acoperit cu o cuticulă dură care nu-i permite să crescă. De aceea, este nevoie ca el să desprindă cuticulă veche și să o
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
este acoperit cu o cuticulă dură care nu-i permite să crescă. De aceea, este nevoie ca el să desprindă cuticulă veche și să o înlocuiască cu una nouă mai spațioasă, proces numit năpârlire (caracteristic pentru toate artropodele). În timpul năpârlirii, tarantula se așază pe spate și extrag, în primul rând membrele din cuticula veche, apoi și restul corpului. După năpârlire, dimensiunele păianjenului se măresc de 1,5 ori, cu excepția opistosomei, care după năpârlire (cuticula opistosomei este slab chitinizată). Tarantulele tinere năpârlesc
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
În timpul năpârlirii, tarantula se așază pe spate și extrag, în primul rând membrele din cuticula veche, apoi și restul corpului. După năpârlire, dimensiunele păianjenului se măresc de 1,5 ori, cu excepția opistosomei, care după năpârlire (cuticula opistosomei este slab chitinizată). Tarantulele tinere năpârlesc mai des, pe când la adulți peroada dintr enăpârliri este mai mare. Femelele adulte năpârlesc aproximativ odată pe an. Semnele apropierii năpârlirii sunt: culoarea păianjenul devine mai închisă, abținerea de la hrană. Datorită năpârlirii, păianjenii își restabilesc numărul de perișori
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
este mai mare. Femelele adulte năpârlesc aproximativ odată pe an. Semnele apropierii năpârlirii sunt: culoarea păianjenul devine mai închisă, abținerea de la hrană. Datorită năpârlirii, păianjenii își restabilesc numărul de perișori pierduți și regenerează membrele desecate. Chiar dacă au o reputație înfricoșătoare, tarantulele au și ele inamici. Larvele viespelor din familie Pompilidae, în special reprezentanții genului "Pepsis", prazitează tarantulele. Cu ajutorul receprtorilor olfactvi, viespele pot găsi vizuina unei tarantule. În timpul luptei, viespea înțeapă tarantula în partea ventrală a prosomei, folosindu-se de membrana subțire
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
devine mai închisă, abținerea de la hrană. Datorită năpârlirii, păianjenii își restabilesc numărul de perișori pierduți și regenerează membrele desecate. Chiar dacă au o reputație înfricoșătoare, tarantulele au și ele inamici. Larvele viespelor din familie Pompilidae, în special reprezentanții genului "Pepsis", prazitează tarantulele. Cu ajutorul receprtorilor olfactvi, viespele pot găsi vizuina unei tarantule. În timpul luptei, viespea înțeapă tarantula în partea ventrală a prosomei, folosindu-se de membrana subțire dintre articolele bazale ale picioarelor. Înțepătuara paralizează păianjenul și viespea îl aduce în vizuina sa și
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
își restabilesc numărul de perișori pierduți și regenerează membrele desecate. Chiar dacă au o reputație înfricoșătoare, tarantulele au și ele inamici. Larvele viespelor din familie Pompilidae, în special reprezentanții genului "Pepsis", prazitează tarantulele. Cu ajutorul receprtorilor olfactvi, viespele pot găsi vizuina unei tarantule. În timpul luptei, viespea înțeapă tarantula în partea ventrală a prosomei, folosindu-se de membrana subțire dintre articolele bazale ale picioarelor. Înțepătuara paralizează păianjenul și viespea îl aduce în vizuina sa și, apoi, depune ouălele în opistosoma victemei. După eclozare, larvele
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
pierduți și regenerează membrele desecate. Chiar dacă au o reputație înfricoșătoare, tarantulele au și ele inamici. Larvele viespelor din familie Pompilidae, în special reprezentanții genului "Pepsis", prazitează tarantulele. Cu ajutorul receprtorilor olfactvi, viespele pot găsi vizuina unei tarantule. În timpul luptei, viespea înțeapă tarantula în partea ventrală a prosomei, folosindu-se de membrana subțire dintre articolele bazale ale picioarelor. Înțepătuara paralizează păianjenul și viespea îl aduce în vizuina sa și, apoi, depune ouălele în opistosoma victemei. După eclozare, larvele se hrănesc cu conținutul intern
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
folosindu-se de membrana subțire dintre articolele bazale ale picioarelor. Înțepătuara paralizează păianjenul și viespea îl aduce în vizuina sa și, apoi, depune ouălele în opistosoma victemei. După eclozare, larvele se hrănesc cu conținutul intern al păianjenului. Pe lângă chelicerele puterinice, tarantulele posedă și perișori iritanți răspândiți pe opistosomă. Perișorii sunt proiectați în inamic. Acești perișori sunt mai numeroși la speciile terestre. Cei arboricoli nu le proiectează, ei irită numai la atingere. Perișorii lipsă cresc la năpârlirea următoare. Perișorii pot fi letali
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
pot fi letali pentru animale mici, cum ar fi rozătoare. La om, aceste fire pot provoca reacții alergice, erupții cutante, inflamații. Cele mai sensibile organe la aceste fire sunt ochii și căile repiratorii. De obicei simptimele dispar peste câteva ore. Tarantulele folosesc aceste fire de păr și în alte scopuri, cum ar fi marcarea teritoriului său. Unele specii au anumite fire, mai ales pe chelicere, care la frecare pot produce un sunet asemănător șuieratului. Aceste fire cel mai des sunt întâlnite
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
care la frecare pot produce un sunet asemănător șuieratului. Aceste fire cel mai des sunt întâlnite la păianjenii din America de Sud și America de Nord. Cei din Europa și Asia și vor ataca. Ei au un potențial veninos mai înalt. Înainte de a mușca, tarantulele dau semnal când au intenția de a ataca prin luarea posturii de amenințare. Și anume, ridică prosoma și membrele anterioare. Apoi, se aruncă cu picioarele din față asupra dușamnului. Dacă nu reușește să descurăjeze inamicul, tarantula se va retrage sau
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
înalt. Înainte de a mușca, tarantulele dau semnal când au intenția de a ataca prin luarea posturii de amenințare. Și anume, ridică prosoma și membrele anterioare. Apoi, se aruncă cu picioarele din față asupra dușamnului. Dacă nu reușește să descurăjeze inamicul, tarantula se va retrage sau îl va ataca. Pentru oameni, mușcăturile nu sunt fatale. În general, efectele mușcăturii de tarantule nu sunt bine studiate. Exista specii de păianjen periculoși, care sunt confundate cu tarantule. O legendă urbană susține că specii de
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
anume, ridică prosoma și membrele anterioare. Apoi, se aruncă cu picioarele din față asupra dușamnului. Dacă nu reușește să descurăjeze inamicul, tarantula se va retrage sau îl va ataca. Pentru oameni, mușcăturile nu sunt fatale. În general, efectele mușcăturii de tarantule nu sunt bine studiate. Exista specii de păianjen periculoși, care sunt confundate cu tarantule. O legendă urbană susține că specii de tarantula cu mușcături mortale există undeva în America de Sud, numit "Tarantula-banană". Această afirmație este făcută fără a se identifica păianjenul
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
dușamnului. Dacă nu reușește să descurăjeze inamicul, tarantula se va retrage sau îl va ataca. Pentru oameni, mușcăturile nu sunt fatale. În general, efectele mușcăturii de tarantule nu sunt bine studiate. Exista specii de păianjen periculoși, care sunt confundate cu tarantule. O legendă urbană susține că specii de tarantula cu mușcături mortale există undeva în America de Sud, numit "Tarantula-banană". Această afirmație este făcută fără a se identifica păianjenul dat. Un candidat probabil pentru identitatea reală a acestui păianjen este "Phoneutria nigriventer", din
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]
-
se va retrage sau îl va ataca. Pentru oameni, mușcăturile nu sunt fatale. În general, efectele mușcăturii de tarantule nu sunt bine studiate. Exista specii de păianjen periculoși, care sunt confundate cu tarantule. O legendă urbană susține că specii de tarantula cu mușcături mortale există undeva în America de Sud, numit "Tarantula-banană". Această afirmație este făcută fără a se identifica păianjenul dat. Un candidat probabil pentru identitatea reală a acestui păianjen este "Phoneutria nigriventer", din familie Ctenidae, deorece este găsit ascuns în plantațiile
Theraphosidae () [Corola-website/Science/318404_a_319733]