57 matches
-
fantezie, eliberată de tirania adecvării obligatorii la "realitate". Conștient probabil de inadecvarea celor două coduri estetice, el va recurge din capul locului la răsuflatul truc al manuscrisului găsit, datorită căruia perspectiva narativă se dedublează și capătă adâncime, ca în exergă, teatralizând discursul. Prin urmare, în nuvela ce deschide volumul (O dragoste florentină, republicată în 1912 cu un alt titlu: Crinul), există mai întâi un narator "implicat" ("actor"), pe nume Leon, și acesta relatează prietenului său (naratorului propriu-zis al "nuvelei") o poveste
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
el fusese "eroul" aventurii cu pricina), pentru ca abia cel ce ascultă și transcrie la rândul său "povestea" s-o transforme efectiv în "nuvelă", adică într-o creație literară fără vreo legătură vizibilă cu "realitatea" subiectivă a experiențelor personale. Prezența ascultătorului-spectator teatralizează de fapt narațiunea, obligând povestitorul să-și pună în scenă jurnalul și să joace, din nou, comedia dragostei, și încă în cel mai melodramatic mod cu putință 130. Pe scurt, măcar două sunt motivele pentru care utilizează Lovinescu procedeul "manuscrisului
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
rațională" (adică feminină, sugerează prozatorul) a rezolvării tenebroaselor afaceri sentimentale. O altă modificare față de primele două texte constă în faptul că procedeul manuscrisului găsit/ al povestirii "în ramă" e înlocuit printr-un fragment cu rol de mise en abîme, care teatralizează mai subtil povestirea, chiar din "interiorul" său, fără medierea unui narator "implicat". Pentru aceasta, prozatorul utilizează referința livrescă și qui-pro-quo-ul, cu intenția de a sugera posibilitatea dramatizării "literare" a unei existențe altminteri banale și lipsite de orice "dramatism". Incipitul nuvelei
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
pentru Brecht să introducă o "distanță" între spectator și spectacol. Conceptul de "distanțare" se naște din analiza politică a lui Brecht care denunță, în Germania prenazistă a anilor treizeci, procedeul teatral prin care Hitler, în perversitatea lui, hipnotizează mulțimile. Politica teatralizându-se atunci într-un mod neliniștitor, Brecht dorește deteatralizarea teatrului, pentru a menține în mod constant simțul critic al spectatorului în stare de alertă. "Fascismul, scrie el în Despre o dramaturgie nearistotelică, cu maniera lui grotescă de a insista asupra
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai trebuie să fie un consumator ce asistă pasiv, cu o atitudine pe care Brecht o califică de "culinară", ci un observator care descifrează un mesaj politic. Fără participarea sa activă, reprezentația este incompletă. Spectatorul, inclus în evenimentul teatral, este "teatralizat", cum scrie Brecht în Drumul spre un teatru contemporan. Actorul, care vede atribuindu-i-se și lui un rol diferit, nu trebuie să se identifice cu personajul său, ci să-și amintească neîncetat, în timpul reprezentației, că povestește evenimente trecute. Brecht
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
joace. Schimbul de roluri ca în piesa Scaunele a lui Eugen Ionescu, cu interlocutori invizibili, cîte un cuplet sarcastic "Wether by knife, wether by gun/ The loosing of wife can be fun", și incontinenta politețe, un manierism de ceremonial victorian, teatralizează fiecare scenă. Jocul care-i ia uneori drept martori, adică spectatori, pe cei trei membri ai unei onorabile familii înstărite, cu casă, mașină, barcă, retriver etc., este atît de bun încît inculcă chiar un sentiment estetic, de distanță critică. Suntem
Mind Games - Funny Games by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8342_a_9667]
-
la fel de funebra sentință potrivit căreia "țarismul seamănă cu cocoșatul pe care nu-l mai poate îndrepta decât mormântul" (Cursul scurt de istorie a PC bolșevic al US, 1953, p. 131) -, sau formula "vieții ca scenă" prin care E. Goffman a teatralizat metaforic societatea. Dincolo de efectul incontestabil stilistic al acestor sintagme, marele lor merit rezidă în faptul că reușesc să ilumineze înțelegerea unor fenomene de o înaltă complexitate printr-o parcimonie extremă de cuvinte. Introducerea unor astfel de formule metaforice în discursul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
deși pretinde altceva: "Jocul logic a desfigurat lumea. I-a smuls masca pentru a-i pune alta, dar pe care nu i-a putut-o pune"384. În realitate, observă Teleucă, "Omul de creație nu are timp să-și mai teatralizeze truda"385. Dacă și-o teatralizează, el iese din "starea halucinantă", din delirul esențial, adică iese din încercare și, deci, din ritm care este esența stilului, după excepționala observație a lui I. L. Caragiale. "Omul adaugă Victor Teleucă are nevoie de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
desfigurat lumea. I-a smuls masca pentru a-i pune alta, dar pe care nu i-a putut-o pune"384. În realitate, observă Teleucă, "Omul de creație nu are timp să-și mai teatralizeze truda"385. Dacă și-o teatralizează, el iese din "starea halucinantă", din delirul esențial, adică iese din încercare și, deci, din ritm care este esența stilului, după excepționala observație a lui I. L. Caragiale. "Omul adaugă Victor Teleucă are nevoie de ritm ca să nu se desfacă în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nu există nici măcar rudimente de montaj, mișcările de trupe sunt când meschine, când haotice, pe unghiuri de deplasare aberante, cu muribunzi care se tolă nesc mai bine, privind spre obiectivul camerei înainte să-și dea duhul. Întregul joc actoricesc este teatralizat la maximum, îngroșat până la ridicol. Se poate obiecta că acestea erau obiceiurile cinematografice ale momentului. Corect, Independența României este o colecție de clișee mediocre și submediocre ale modului în care se filma pe atunci. Suntem nu la câteva mii de
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
caută și găsesc sensul vieții în Jihad-ul purtat macabru și grotesc de Statul Islamic, de exemplu. Ajung să fie recrutați și manipulați în ample rețele teroriste pentru a lupta împotriva propriei țări. Drama lor intimă îi determină să-și ,,teatralizeze" curajul și inițiativele... Nu întâmplător mulți dintre tinerii care pleacă să lupte în Irak sau Siria își expun pe rețelele de socializare așa zisele ,,fapte de arme"193. Se laudă și sunt mândrii de ceea ce fac, fapt ce ilustrează perfect
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
la fel de funebra sentință potrivit căreia "țarismul seamănă cu cocoșatul pe care nu-l mai poate îndrepta decât mormântul" (Cursul scurt de istorie a PC bolșevic al US, 1953, p. 131) -, sau formula "vieții ca scenă" prin care E. Goffman a teatralizat metaforic societatea. Dincolo de efectul incontestabil stilistic al acestor sintagme, marele lor merit rezidă în faptul că reușesc să ilumineze înțelegerea unor fenomene de o înaltă complexitate printr-o parcimonie extremă de cuvinte. Introducerea unor astfel de formule metaforice în discursul
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
transformă Într-un conflict alimentat de orgolii și scandaluri. Scena e târgul de provincie moldav, confruntările nu Țin de culise, firesc din moment ce sunt personaje importante În viața social-politică din urbea lor. Eroii lui Caragiale au, de altfel, tendința de a teatraliza viața personală convertind-o În spectacol public, au nevoie de asistență, de martori. Le repugnă, se pare, ideea de a-și consuma drama personală În spațiul intim, discret și la temperatură scăzută. Au predispoziția și plăcerea extraordinară de a aprinde
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
respectivu tău Pampon și o individă!... Trebuie să ne vedem deseară ca să-Ți spui cum curge În defavor toată intriga asupra romanțului nostru, să juri că devine ca la Teatru...” (s.n.). Povestea de amor Își asociază comèdia, iar viața se teatralizează permanent. Viața e percepută ca spectacol. Conștienți parcă de faptul că lumea e o amplă scenă, eroii caragialieni din creația comică a scriitorului par a se urmări permanent În propriul rol. Prefectul Tipătescu, uluit de faptul că incredibilul e mai
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
vedere al naratorului interferând constant cu "povestirea" construită la perfect simplu, prin non-persoană. Dublei distanțe ironice de la Mérimée (distanță enunțiativă în modalizare și distanță ideologică față de religie) îi corespunde, la Léon Bloy, puternica asumare enunțiativă a unei voci care își teatralizează distanța față de o societate blamată și care se situează la limita dintre umanitate și transcendență (cf. aluziei la "Marea Iarnă" și la "Sfârșitul lumii": omul josnic este cel care nu trăiește în obsesia acestei teribile limite). Mulțimea de paragrafe apropie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
urbane. Viața pariziana se prezintă că o "comédie perpétuelle, à laquelle oblige ce que vous appelez la civilisation du XIXe siècle" [Stendhal, Le Rouge et le Noir, ÎI, 1]. Lumea este percepută ca loc scenic. Veritabil spațiu fantasmagoric, spațiul urban teatralizează locuitorii care se transformă, la rândul lor, în actori 180. El are capacitatea de a transforma identitatea: "Când întâlniți la Paris un tip, acesta nu mai este un om, este un spectacol!" [Balzac, apud Stierle, p.148]. Într-un secol
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
este cea care adeseori judeca și decide. Mecanismul intrigii pe care-l folosește Pariziana se bazează pe viclenii, combinații, târguieli, invenții. Ceea ce o deosebește pe Pariziana este faptul că ea se servește de acest tacâm machiavelic și de diverse forme teatralizate de afectivitate pentru a distrage atenția: se țese o mreaja de prietenii adevărate sau fictive, de disponibilități atrăgătoare, care vor servi, la momentul oportun, realizării planului. Că autoare de intrigi, Pariziana are flerul de a simți punctele slabe în sensibilitatea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
element al schimbării și al polifoniei într-o lume monocorda. Pariziana introduce în fiecare scenă o notă personală ce ține de trăsăturile ei: un capriciu, o simulare, o minciună și, ceea ce este principal elementul de originalitate 241. Ea reușește să teatralizeze ritualurile stereotipizate ale vieții. Ocupațiile denotă un comportament eminamente codificat. Ținând cont de reprezentarea sinelui și de afirmarea să că ființă socială și individuală, delimitam trei universuri ale Parizienei în care ea se manifestă: 1. universul macrosocial, în care comportamentul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
ocupația să de bază. Cel ce o privește sau o asculta este complet manipulat de artă seducerii. Femeia pariziana are o tactică de seducere care funcționează, mai mult sau mai puțin eficient, de la caz la caz320. Pariziana știe să-și teatralizeze sentimentele cu talentul unei actrițe. Scenă declarației de dragoste La capitolul mărturisirii, Pariziana apare mai mult agent pasiv, decat activ. Michèle de Burne nu iubește declarațiile directe care pot obligă la un răspuns. Ea preferă aluziile și confidentele delicate 321
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
o acompanieze. în revanșă, este adevărat că se poate citi un text de teatru ca non - teatru, deoarece nu conține nimic care să interzică lectura lui ca a unui roman. E posibil, totodată, să „romanizezi” o piesă, cum, invers, poți „teatraliza” un roman. „On peut faire théâtre de tout”. Anne Ubersfeld încearcă să explice mecanismele acestui fenomen pornind de la premisa că există în interiorul textului teatral matrici textuale ale reprezentativității, că o asemenea operă poate fi realizată după proceduri care sunt relativ
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
nici Emil Constantinescu nu e un om necinstit. Oamenii, după aceea, l-au făcut să plătească printr-o pierdere de popularitate extraordinar de mare... V.A. : Știți ce cusur îi găsesc lui Emil Constantinescu ? CĂ nu e niciodată natural. El teatraliza toate ieșirile lui publice, juca un rol care nu era al lui, nu era el însuși. A.M.P. : Știu, este adevărat, dar voi l-ați ales, ca să zic așa. V.A. : Da, știu, a fost o alegere foarte proastă. A.M.
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
Se petrece aici un fel de combinație de lecturi literare, lansări de carte, book-lotery, snacks and beer (ultimii doi termeni s-au internaționalizat de mult, însemnând peste tot același lucru - „aperitive” și „bere”), cântece populare interpretate de formații renumite, scene teatralizate din literatura clasică estonă, show-uri interactive, concursuri cu public. Locul reprezintă un amfiteatru natural, avându-și baza situată mult sub nivelul străzii, încât îți dă o senzație de vertij, dar mai ales de surpriză, pentru că nu ai fi bănuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
basme, unde eroii parcurg sensul invers al istoriei și se confruntă cu însuși dușmanul creației. „Sacrul nu se limitează doar la conduita povestirii, ci este trăit pe un plan ludic, încarnat în manieră sensibilă și figurativă, pus în scenă și teatralizat altfel spus”. Desfășurarea recuzitei din cadrul obiceiurilor de iarnă, a gesturilor fixe și incantarea structurilor lexicale moștenite transportă întreg auditoriul, dar mai ales pe destinatarul precis al colindei, în chiar inima sacrului, menindu-i inițierea. „Reprezentația sacră este mai mult decât
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Și fiindcă „e o categorie a sensibilității”, sacrul se instituie prin intermediul transmisiei orale a folclorului, dar „nu se limitează doar la conduita povestirii, ci este trăit pe un plan ludic, încarnat în manieră sensibilă și figurativă, pus în scenă și teatralizat altfel spus”. Maniera dramatică prin care instanța povestitoare creează o nouă realitate, cea trainică din punct de vedere magic, este emanația directă a acțiunii relatate, căci „manifestarea sacrului întemeiază ontologic Lumea”. Sentimentul rupturii de profan și deschiderea conștientă către o
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cu senzația (Despre suflet 429a4-5), ei îi lipsește "materia". Consider în mod aparte această idee a Stagiritului ca fiind un argument pentru a echivala, în imaginarul antic și medieval, imaginea mentală, dar și imaginea tip frescă sau mozaic, cu imaginea teatralizată din conștiința subiectului receptor, cea care redă o realitate de grad secund. Aristotel subliniază el însuși că pe parcursul reprezentării mentale avem aceeași atitudine ca atunci când vedem în pictură lucrurile respective; observație care egalizează valoarea reprezentării mentale și a celei artistice
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]