91 matches
-
seculare o degenerare apocrifă a eticii ecleziale? Suspectând în orice pretenție de adevăr rivalitățile unor constelații de putere, postmodernul nu dovedește că ar fi imun față de logica resentimentului. Pentru cei care nu mai cred într-un sens final al vieții, teodiceea recurge fie la violență ca etapă necesară în dialectica rațiunii istorice (Sartre și Benjamin), fie la invenția narcotică a unei sublimități sterile (Lyotard și Deleuze). Ambele propuneri - atât cea politică, cât și cea culturală - instrumentalizează sensibilitatea creștină față de problema „nedreptății
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
rom. de B. Buzilă, Editura Anastasia, București, 1994. Florensky, Pavel, Perspectiva inversă și alte scrieri, trad. rom. de T. Nicolescu, A. Nicolescu și Ana M. Brezuleanu, Editura Humanitas, București, 1997, pp. 140. Florensky, Pavel, Stâlpul și temelia adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori, trad. rom. de E. Iordache, I. Friptu și D. Popescu, studiu introductiv de I.I. Ică jr., Editura Polirom, Iași, 1999. Florovsky, G., The Collected Works vol. 1, Bible, Church, Tradition: An Eastern Orthodox View, Büchervertriebanstalt, Vaduz
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ar fi doar câteva rațiuni pe care le-am face. Revin la ideea că trebuie să crești ca să poți depăși mathesis-ul și să ajungi la praxis. Leibnitz, potrivit căruia existența răului în lume, nu infirmă bunătatea lui Dumnezeu, creează spiritul teodiceei, lucru ce va face să înflorescă sufletele frumoase ale tinerilor. Care ar putea fi oare pârghiile prin care ar putea fi angrenate acele trăsături caracteriale ale oamenilor pentru a transforma răul în bun? Poate fi oare lipsa modelelor moral-intelectuale? Să
SIMPOZIONUL NAȚIONAL. CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Tatiana Panţiru () [Corola-publishinghouse/Science/91750_a_92815]
-
a tuturor domeniilor, totuși este clar că Platon a intenționat desfășurarea structurii unui argument total. Dialogul propune un model rațional al Omului, dar și unul al Statului, al Educației, „ca și o viziune asupra vieții de după moarte cuplată cu o teodicee, toate acestea fiind riguros unificate într-o viziune globală”. Acesta este unul dintre motivele pentru care Republica a avut o influență majoră asupra tuturor reformatorilor sociali și politici, asupra educatorilor, psihologilor; un alt motiv ar fi că dialogul în sine
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ar fi devenit metafizician atunci când a propus o înțelegere exhaustivă a sentimentului religios prin câteva „afirmații dogmatice”. În altă ordine de idei, teza divinizării societății propusă de Émile Durkheim o consideră a fi neconvingătoare. De ce? Printre altele, pentru că nu explică teodiceea. i.2.5. Georg Simmel în antiteză cu Durkheim, Simmel susține în lucrarea sa Religia că societatea „n-are existență în sine, ci constă dintr-o multitudine de interacțiuni individuale”. Originea religiei nu este doar viața socială, așa cum susținea Durkheim
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
face decât să înghită apofatic abisul lui Dumnezeu. Tradiția nu trimite la anteriorități, ci la rădăcini, deci spre izvoare. Tradiția nu te învață exhaustiv tâlcurile istoriei căzute, ci te previne asupra ispitelor risipirii sub vremi. Tradiția ne reamintește că adevărata teodicee se ascunde în mâinile noastre, fără a deține însă o rațiune suficientă pentru a justifica (eventual, postum) mizeria istoriei. Tradiția nu vede în modernitate o necesară felix culpa, așa cum nu integrează căderea într-un argument în favoarea Întrupării. Mai curând, creștinismul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
științelor. Ruina ideologiilor care sunt responsabile de mobilizarea mesianică a unor întregi societăți europene (redescoperind ura de rasă sau de clasă) ne-a demonstrat fără putință de tăgadă „mizeria istorismului”. Preocupată mai puțin de vreun proiect de gnoză ideologică sau teodicee speculativă, breasla istoricilor a decis să îmbunătățească instrumentele cercetării pozitive, consolidând cunoașterea noastră despre trecut printr-un flux continuu de studii și publicații de o rară minuție. Dezavuând simplificările, latura de unicitate, surpriză și enigmă a evenimentului istoric își recapătă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pot deține în mod perfect legitim o avere mai mare decât aceea deținută de șase sute de milioane de oameni din cele mai sărace țări ale mapamondului? Chiar dacă această stare de lucruri are o istorie, sondarea unei cauzalități abisale trimite la teodicee și, prin urmare, la raționalitatea de tip teologic. În primul rând, cei care suferă absurditatea unui prezent continuu nu au acces la memorie. Pentru ca un popor să-și poată scrie istoria proprie, el are nevoie nu doar de un alfabet
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
atâta patos, limpezime, curaj și dragoste despre ființa dedublată a omului. Pentru progeniturile lui Adam, păcatul lucrează ca lege (Romani 7, 15-16), iar minciuna ca adevăr. O inedită „teologie a absenței” lui Dumnezeu este schițată de ambii duhovnici, într-o teodicee care răspunde cel puțin în parte neliniștilor omului contemporan. Dacă istoria umanității reface metonimic (pars pro toto) biografia Fiului lui Dumnezeu, atunci misterul abandonului Tatălui pe cruce devine cheia înțelegerii timpului nostru. Deslușind printr-o lectură hristocentrică dinamica apocaliptică (i.e.
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
noi descoperite de arhimandritul Zaharia în teologia starețului Sofronie au, fără îndoială, un caracter profetic, răspunzând întrebărilor mute ale lumii de astăzi. Învățătura părintelui Sofronie despre rugăciunea pentru întreaga umanitate este, cu siguranță, una dintre cele mai îndrăznețe schițe de teodicee ortodoxă - iar părtași ai acestei aventuri se fac nu doar monahii înaintați, cei care au primit darul rugăciunii curate, ci toți credincioșii prezenți la dumnezeiasca liturghie a Bisericii. „Prin rugăciunea liturgică, sufletul omului se cufundă în oceanul suferințelor omenești. Purtat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
completa și continua demersul. PLURAL M au apărut: 1. Émile Durkheim - Formele elementare ale vieții religioase 2. Arnold Van Gennep - Riturile de trecere 3. Carlo Ginzburg - Istorie nocturnă 4. Michel de Certeau - Fabula mistică 5. G.W. Leibniz - Eseuri de teodicee 6. J. Martín Velasco - Introducere în fenomenologia religiei 7. * * * - Marele Inchizitor. Dostoievski - lecturi teologice 8. Raymond Trousson - Istoria gândirii libere 9. Marc Bloch - Regii taumaturgi 10. Filostrat - Viața lui Apollonios din Tyana 11. Diogenes Laertios - Despre viețile și doctrinele filosofilor
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Gabriel Andreescu, Gusztáv Molnár (ed.) - Problema transilvană 33. Seneca - Naturales quaestiones. științele naturii în primul veac 34. Cristian Bădiliță - Platonopolis sau Împăcarea cu filosofia 35. Hans-Georg Gadamer - Elogiul teoriei. Moștenirea Europei 36. Pavel Florenski - Stâlpul și Temelia Adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori 37. Eugenio Garin - Omul Renașterii 38. Julien Ries - Sacrul în istoria religioasă a omenirii 39. Virgil Nemoianu - Jocurile divinității. Gândire, libertate și religie la sfârșit de mileniu 40. Robert Darnton - Marele masacru al pisicii și alte
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
prelungit, atenuând-o, interpretarea evreiască a suferinței. Epistola lui Iacov reflectă această influență evreiască asupra creștinismului timpuriu. Aici este afirmată virtutea încercărilor suportate ca disciplină: celui care le îndură i se promite "cununa vieții"ff. Creștinii erau deosebit de preocupați de teodicee. Cum se putea prezerva principiul justiției și rectitudinii lui Dumnezeu în fața existenței răului și suferinței? Dar dacă, în creștinism, suferința pune o problemă, este mai ales fiindcă ea intră în contradicție cu afirmația că Dumnezeu este iubire. În islam, ea
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
sau îngerii devin martorii morții martirului. În perioada persecuțiilor religioase ale lui Hadrian din secolul al II-lea, doctrina convențională a răsplății și a pedepsei traversează în lumea evreiască o criză gravă, care suscită o revizuire a doctrinei rabinice despre teodicee. Acum nu suferințele provocate de o putere de sus sunt cele care cer o explicație, nici nenorocirile care-l lovesc pe omul bun, ci mai degrabă faptul că respectarea poruncilor însăși devine cauză de suferință și moarte. O moarte la
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
păcatele întregii umanități [...] și prețul progresului. Sfinții sunt cei care suferă, Dumnezeu îi iubește pe nefericiți", adăuga Cohen 3. Într-adevăr, dacă problema binelui și răului nu a încetat să preocupe lumea evreiască pe tot parcursul istoriei ei, cea a teodiceei, la fel de veche ca iudaismul însuși, devine crucială pentru ortodoxie, care trebuia să ia poziție în fața celor care căutau explicații pentru suferințele lor rămânând totodată credincioși poruncilor. Astfel, Joseph Klausner avea să definească problema teodiceei genocidului ca "problema tuturor problemelor"4
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
tot parcursul istoriei ei, cea a teodiceei, la fel de veche ca iudaismul însuși, devine crucială pentru ortodoxie, care trebuia să ia poziție în fața celor care căutau explicații pentru suferințele lor rămânând totodată credincioși poruncilor. Astfel, Joseph Klausner avea să definească problema teodiceei genocidului ca "problema tuturor problemelor"4. A muri la Auschwitz pentru Dumnezeu În Germania nazistă, ultraortodoxia dădea deja răspunsuri teologice la antisemitism. Cei mai importanți lideri ai ei din epocă, Haim Ozer Grodzensky, cunoscut sub acronimul Ahiezer din Vilnius, și
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
tema clasică a liberului arbitru drept condiție necesară a unei moralități autentice. Umanitatea nu este posibilă dacă Dumnezeu este cu strictețe drept. El alege să acționeze astfel fără a fi forțat să o facă. Cu această alegere se confruntă orice teodicee, căci tot ce se întâmplă, inclusiv retragerea lui Dumnezeu din istorie, este legat de o intenție divină. "Ascunderea" lui Dumnezeu trebuie astfel înțeleasă ca un semn al prezenței Lui. Dumnezeu nu a murit la Auschwitz, ci "ascunderea" Lui a făcut
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
personală ar trebui căutate de acum în lumea aceasta, și nu într-un viitor mistic și escatologic. Nu există speranță de salvare pentru omenire, destinul său ultim fiind de a se întoarce în neant. Respingând concepția biblică a Divinului și teodiceea evreiască, Rubinstein subscrie la o formă de păgânism de tip cananean. Pentru el, singurul răspuns la lagărele morții este respingerea lui Dumnezeu. Cât despre poporul evreu, îl consideră un popor a cărui religie a fost influențată succesiv de evenimente culturale
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
fără a opta totuși pentru ruptura pe care o reprezintă gândirea lui Rubinstein, ruptură radicală, desigur, dar care era fără îndoială unul dintre răspunsurile cele mai oneste ce se puteau da după genocid. Acestea fiind spuse, Rubinstein îi priva de teodicee chiar pe cei care aveau cel mai mult nevoie de ea, cei care suferiseră și așteptau o justificare sau o explicație a tăcerii lui Dumnezeu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Elie Wiesel, fără a fi el însuși teolog
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
parcurs calea strîmtă a sfințeniei și a fost exemplu pentru aproapele prin tăria credinței, bucuria speranței și fervoarea carității... Slujitorul lui Dumnezeu s-a bucurat de o mare faimă de sfințenie atît în timpul vieții cît și după moarte". Scrierile sale: Teodiceea, Maximele perfecțiunii creștine, Principiile științei morale, Despre cele cinci plăgi ale sfintei Biserici, Tratatul despre conștiința morală, Sistemul filosofic, Logica, Teozofia și altele, vorbesc, cu siguranță, despre geniul lui Rosmini, despre zbuciumul unui om în căutarea adevărului despre Dumnezeu și
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
op.cit., Prefață, p. 20. 19 Saggio sulla felicità, 1822; Opuscoli filosofici (1827); Nuovo Saggio sulla origine delle idee (1830) Principi della scienza morale (1831); Il rinnovamento della filosofia in Italia (1836), Antopologia (1838), La societa e il suo fine (1839) Teodiceea (1845); Trattato delle scienze filosofici (1845), Vincenzo gioberti e il panteismo (1845); Psicologia (1846-1850); Costituzione secondo la giustizia sociale (1848); Teosofia (1881-1882), apărută postum etc. 20 Rosmini reamintește exemplul Sfinților Girolamo, Bernardo, Caterina (p. 2 Ediția Lugano, 1863). 21 Cfr
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
totuși, nici această soluție nu reușește să mă convingă în cele din urmă. Justificarea lui Dumnezeu în fața durerii? De argumentarea lui Pierre Bayle s-a ocupat și filozoful, teologul, istoricul și matematicianul Gottfried Wilhelm Leibniz. El a dat lumii expresia "teodiceea", "justificarea lui Dumnezeu". Opera Eseuri de teodicee asupra bunătății lui Dumnezeu, a libertății omului și originii răului, publicată în 1710, devenea curând o operă clasică. Leibniz era suficient de realist pentru a nu micșora numeroasele forme de suferință și de
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
mă convingă în cele din urmă. Justificarea lui Dumnezeu în fața durerii? De argumentarea lui Pierre Bayle s-a ocupat și filozoful, teologul, istoricul și matematicianul Gottfried Wilhelm Leibniz. El a dat lumii expresia "teodiceea", "justificarea lui Dumnezeu". Opera Eseuri de teodicee asupra bunătății lui Dumnezeu, a libertății omului și originii răului, publicată în 1710, devenea curând o operă clasică. Leibniz era suficient de realist pentru a nu micșora numeroasele forme de suferință și de rău prezente în lume. Lumea, pentru el
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
nu este deloc perfectă: este doar lumea cea mai bună dintre toate cele posibile. O lume fără păcat și suferință, prin urmare fără libertatea umană, nu ar fi mai bună. Dumnezeu, de fapt, permite răul din iubire pentru armonia întregului. Teodiceea lui Leibniz devenise lectura intelectualității Europei. Dar entuziasmul publicului larg pentru cea mai bună dintre lumile posibile se stinsese, după doar cincizeci de ani de la publicarea operei: pe 1 noiembrie 1755, în seara Solemnității Tuturor Sfinților, pământul se cutremurase la
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
mai bună dintre lumile posibile se stinsese, după doar cincizeci de ani de la publicarea operei: pe 1 noiembrie 1755, în seara Solemnității Tuturor Sfinților, pământul se cutremurase la Lisabona, iar numărul victimelor ajunsese zece mii. Fusese ușor pentru Voltaire să ridiculizeze teodiceea în opera sa Candide sau despre optimism, publicată în 1759. Iar în 1791 Immanuel Kant avea să scrie o carte despre teodicee cu un titlu foarte rece: Despre eșecul tuturor studiilor filozofice în teodicee. Deși nu este ușoară înfruntarea logicii
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]