106 matches
-
zeu pe pământ și care poruncise ca statuia sa să fie venerată în toate templele imperiului inclusiv la Ierusalim. În vremea când Caligula abia fusese uns împărat, Irod Agripa, prietenul lui din copilărie fu uns suveran la Paneas în fosta tetrarhie a lui Filip care murise între timp. Irodiada, concubina lui Irod Antipa s-a înfuriat grozav când a aflat vestea aceasta, geloasă fiind de mărirea care se făcuse lui Irod Agripa, fratele ei de altfel. Irodiada știa acum că Irod
ROMANUL ANCHETA LA FINAL. EPILOG de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1919 din 02 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369237_a_370566]
-
acum că Irod Antipa avusese dreptate în legătură cu fratele ei, amenințările pe care le intuise tetrarhul fiind reale. Tot Irodiada îl sfătui apoi pe Irod să mergă la Roma și să-și susțină cauza înaintea împăratului Caligula pentru a pune fosta tetrarhie a lui Filip sub jurisdicția și sceptrul tetrarhului. Irod Antipa nu fu de acord la început cu propunerea Irodiadei, dându-și seama că ar putea fi o capcană, însă mai apoi, la îndemnurile energice ale concubinei sale acesta cedă insistențelor
ROMANUL ANCHETA LA FINAL. EPILOG de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1919 din 02 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369237_a_370566]
-
se punea problema trădării din partea sa ci dorea acestea doar sub vulturul Romei. După câteva zile Caligula îl chemă pe tetrarhul Galileei și Pereei pentru a-i da verdictul. Caligula nu numai că nu i-a acordat lui Irod Antipa tetrarhia lui Filip, ci l-a destituit pe acesta din scaunul său de tetrarh, iar provinciile Galileea și Pereea au fost alipite astfel la tetrarhia lui Irod Agripa. Irod și Irodiada cei care l-au condamnat la moarte pe Ioan Botezătorul
ROMANUL ANCHETA LA FINAL. EPILOG de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1919 din 02 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369237_a_370566]
-
pentru a-i da verdictul. Caligula nu numai că nu i-a acordat lui Irod Antipa tetrarhia lui Filip, ci l-a destituit pe acesta din scaunul său de tetrarh, iar provinciile Galileea și Pereea au fost alipite astfel la tetrarhia lui Irod Agripa. Irod și Irodiada cei care l-au condamnat la moarte pe Ioan Botezătorul au fost astfel exilați la Lugdunum, în Galia la porunca împăratului. Nu s-au mai întors niciodată în orient cu atât mai puțin în
ROMANUL ANCHETA LA FINAL. EPILOG de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1919 din 02 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369237_a_370566]
-
Irod și Irodiada cei care l-au condamnat la moarte pe Ioan Botezătorul au fost astfel exilați la Lugdunum, în Galia la porunca împăratului. Nu s-au mai întors niciodată în orient cu atât mai puțin în Tiberias la cârma tetrarhiei și au murit amândoi acolo în uitare și în dizgrație. Ponțiu Pilat a fost primit în cele din urmă în audiență de către noul împărat. Fostul procurator și-a susținut cauza în fața lui Caligula care l-a lăsat să-și expună
ROMANUL ANCHETA LA FINAL. EPILOG de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1919 din 02 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369237_a_370566]
-
Dacia, ei au înaintat spre apus doar până în preajma fostului limes transalutanus, condiție impusă de romani, în 338, de a nu pătrunde pe teritoriul fostei provincii, așa se explică poate și pătrunderea mai târzie și limitată în Transilvania. În perioada tetrarhiei (285-305), goții au reluat atacurile împotriva Imperiului pe uscat, dar sunt înfrânți sistematic. În aceeași vreme, carpii își intensifică din nou atacurile (acțiunile) împotriva romanilor, uneori împreună cu goții și sarmații, dar și ei sunt înfrânți și colonizați în parte pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Carpicus Maximus (158). Galerius a fost cel mai înverșunat susținător (după unii, chiar inițiator) al politicii anticreștine duse de Dioclețian. La moartea acestuia din urmă (în anul 305), Galerius a devenit împărat (Augustus al Orientului, în cea de-a doua tetrarhie), sub numele Caius Valerius Maximianus Galerius. Ca împărat roman de origine dacă, se pare că el a recucerit temporar o parte a Daciei, la nord de Dunăre : „Neamul Carpilor a fost atunci biruit și trecut în teritoriul roman” (Iordanes, Romana
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în sensuri greșite, precum și în neverosimilități. De exemplu: cum ar putea Constantin să-și sacrifice proiectul lui cel mai drag, el care gândește și acționează, de-a lungul întregii lui existențe de împărat, la edificarea unui stat stabil, după dezmembrarea Tetrarhiei? Pentru care anume motive ar acționa astfel? Voia unitate mai mult ca orice și renunță acum, odată ce și-a realizat visul? Nici măcar ideea nu se susține... Chiar dacă admitem că gestul lui Constantin ar fi fost realmente făcut, Silvestru nu l-
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
confruntase cu invaziile lor de trei secole. În secolul al treilea, problema germanică (alături de cea persană) s-a agravat extraordinar de mult, cum nu se mai întâmplase până atunci, cel puțin până către 270; de la acea dată, imperatorii iliri și Tetrarhii au reușit să pună stavilă dezordinii care se propaga dinspre imensele frontiere ale Imperiului. Timp de circa un secol, o pace relativă a domnit de-a lungul Rinului și al Dunării până când, în 378, înfrângerea suferită de romani la Adrianopole
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu se mai confruntase cu invaziile lor. în secolul al III-lea, problema germanică (alături de cea persană) s-a agravat foarte mult, cum nu se mai întîmplase pînă atunci, cel puțin pînă către 270; de la acea dată, imperatorii iliri și tetrarhii au reușit să pună stavilă dezordinii care se propaga dinspre imensele frontiere ale imperiului. Timp de circa un secol, o pace relativă a domnit de-a lungul Rinului și al Dunării, pînă cînd, în 378, înfrîngerea suferită de romani la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Theophylactus Simocata (secol VII). Cu o suprafață de 24 de ha, o centură de fortificații desfășurată pe o lungime de 2000 m, 24 de turnuri și 3 porți este cea mai mare cetate din Dobrogea. În forma păstrată din epoca tetrarhiei și cu refaceri în timpurile lui Iustinian, așezarea a fost dublată de o fortificație cu suprafață de aproximativ 3 ha situată pe dealul Harada, a cărei latură de nord e comună cu cea a cetății. La altitudinea de 158 m
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
doctrinei și a comportamentului moral ireproșabil, la consolidarea durabilă a unității statului roman aflat în declin. La rândul ei, Biserica antică abia ieșită din vâltoarea persecuțiilor, primește sprijinul imperial în combaterea noilor erezii ce expuneau unitatea creștinilor. Intrând în istoria tetrarhiei în timpul războiului civil de preluare puterii și eliminare a pretendenților la tronul imperial, Constantin s-a apropiat de creștinism într-un moment în care abia ieșit din criza anarhică avea să se cufunde în cea teologică. Convocarea primului conciliu ecumenic
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
controlul unității Imperiului. În anul 285, Dioclețian (284-305) și-a inaugurat politica prin-tr-o serie de reforme în momentul în care Imperiul începea să-și manifeste tot mai expresiv condițiile dezastruoase în toate domeniile: administrativ, financiar, constituțional, militar și spiritual. Instituirea tetrarhiei (293), ca posibilitate politico-militară de a redresa Imperiul, prevedea absolutizarea monarhului care domnea din voință divină și nu populară; de aici și o ulterioară accentuare a sacralității dominus, exprimată prin forme exterioare de conotație rituală. Factorul religios nu putea fi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
își dădea sufletul, de aceea a luat pe umeri rămășițele lui pământești, le-a înfășurat într-un veșmânt splendid și de mare preț, transportându-le și îngropându-le cu mare pompă într-un mormânt cuviincios. 3. Persecuțiile anticreștine din epoca Tetrarhiei În timpul domniei lui Dioclețian (284-305), înainte de izbucnirea persecuției, alți doi soldați creștini, Maximilianus și Marcellus, au pătimit martiriul în Africa, spunând că anumite obligații militare erau contrare conștiinței lor. Episodul, foarte semnificativ, ne luminează asupra perioadelor în care nu putem
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Dioclețian a constatat personal efectele vătămătoare ale acestei erezii creștine în urma răscoalei egiptenilor (296), la care maniheii au participat personal, încurajați de Narses, care se folosea de ei pentru o intensă propagandă antiromană în zonele mărginașe cu imperiul său. Împărații tetrarhiei cunoșteau că maniheismul, prin patria de origine și prin religia sincretistă, de orientare budisto-zoroastriano-creștină, se distingea net de creștinism, motiv pentru care se uneau cu aceștia din urmă, pentru a-l combate. În campaniile contra perșilor, Galerius a constatat existența
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lucrurilor, spunând că: (...) atâta voință îi invadase pe creștini și atâta prostie îi ocupase, încât nu se mai respectau cele stabilite de cei vechi. Efectele care proveneau din structura doctrinară, morală și organizatorică a creștinismului, i-au constrâns pe împărații tetrarhiei să-l pună pe același plan cu maniheismul, deși cele două religii erau contrastante și se aflau într-o luptă deschisă și declarată. Politica dioclețiană, orientată spre păstrarea integrală a teritoriilor cucerite și restaurarea vechilor instituții ale Romei, vlăguite de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dezaprobările și nici interferențele colegilor săi de domnie, care au observat în mod cert simpatiile acestuia față de creștinism ori dezinteresul aplicării edictelor persecutoare ale lui Dioclețian. Să fi fost oare teama lui Dioclețian de a nu isca o lupta în cadrul tetrarhiei ori aplicarea edictelor mai mult silită (de Galerius) decât voită? Ori să fi fost informat îndeajuns despre prezența nesemnificativă a soldaților creștini din trupele ori în ținuturile încredințate stăpânirii lui Constantius? Nu știm! Însă e foarte probabil că Dioclețian a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
missio) care ducea la pierderea tuturor drepturilor civile. Unii dintre cei exonerați, fiind acuzați la scurt timp de inițiatorii persecuției dioclețiene de a fi creștini, au fost iarăși arestați și condamnați la moarte. Toate acestea ne confirmă auguștii și cezarii tetrarhiei nu au avut un criteriu unic pe durata persecuției și că fiecare persecutor își dirija acțiunea proprie într-un mediu specific. Maximian a lovit cu precădere soldații; Dioclețian a persecutat îndeosebi episcopii și ecleziasticii, respectând persecuțiile precedente (ale lui Decius
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
unui detaliu din text. În capitolul II, guvernatorul face aluzie la o răsplată numită decennalia: dacă era vorba despre deceniul domniei lui Dioclețian trebuie să ne reîntoarcem la 293, an în care nu începuse încă persecuția, sau la 295, deceniul tetrarhiei, an în care a început poate și epurarea din armată. Aparenta neclaritate a termenului decennalia în exprimarea guvernatorului este justificată de antichitatea textului, care în opinia criticilor, face aluzie destul de clară la o informație contemporană evenimentului prezentat, a cărei menționare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
după episcopii și preoții persecutați asemenea soldaților. Ambele categorii, bisericească și militară, formau opoziția cea mai solidă în calea planurilor lui Licinius. Presiunea exercitată de această prigoană a dus la îngroșarea unei mișcări pacifiste care își află originile la începuturile tetrarhiei (293), iar continuitatea până la perioada lui Iulian Apostatul (361-363). Scopul acestei mișcări pacifiste era acela de a slăbi tirania oricărui împărat, care își făcea din armată instrumentul principal pentru nimicirea creștinismului. Pacifiștii predicau în principal rezistența pasivă, care se revelase
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aprilie 1933, Nicolae Titulescu în numele întregii Micii Înțelegeri, a tratat cu guvernul francez, arătând că nu se poate admite clauza revizuirii tratatelor între pricipiile Pactului în patru, aceasta putând duce la consecințe incalculabile. Într-un articol intitulat “O încercare de tetrarhie europeană”, marele istoric Nicolae Iorga dezvăluia faptul că Pactul în patru încălca principiul egalității în drepturi a statelor în relațiile internaționale și era îndreptat împotriva intereselor micilor țări europene. Asemănându-l cu “Sfânta Alianță a celor numai trei monarhii de la
Politica externă a României în perioada marii crize economice (1929-1933) by CORALIA ANTON () [Corola-publishinghouse/Science/91561_a_93191]
-
principiul egalității în drepturi a statelor în relațiile internaționale și era îndreptat împotriva intereselor micilor țări europene. Asemănându-l cu “Sfânta Alianță a celor numai trei monarhii de la 1815, Iorga releva că prin opoziția în cele din urmă a Franței tetrarhia rămâne rău știrbită : e o simplă asociație a revizioniștilor”. În ciuda ironiei batjocoritoare a presei din Italia fascistă, România ca și celelalte state grupate în Mica Înțelegere, și-au continuat neclintit eforturile la Paris și în alte capitale, pentru a zădărnici
Politica externă a României în perioada marii crize economice (1929-1933) by CORALIA ANTON () [Corola-publishinghouse/Science/91561_a_93191]
-
fost folosiți drept momeală pentru atragerea românilor basarabeni și pe hărțile sovietice de până în 1940, Basarabia făcea parte integrantă din Republica Moldovenească Autonomă deși „ea suferă încă jugul boierilor români care au acaparat-o cu forța” Redresarea Imperiului roman, în timpul tetrarhiei inițiată de Domițian (284-205) și apoi sub Constantin cel Mare (306337), a însemnat și o politică de recucerire a teritoriului norddună rean abandonat. Pe lista de priorități, dacă se poate spune așa, a împăratului Constantin, vă zut de biserică drept
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
în mai multe lupte și impune vizigoților, în anul 332, un foedus, un tratat de alianță care mai era în vigoare pe timpul împăratului Valens (367-379) . Constantin cel Mare nu face decât să continue o politică de recuperare începută în timpul tetrarhiei, care obținuse victorii importante împotriva carpilor, goților și sarmaților, la sfârșitul secolului al III-lea, când se vorbește de „restabilirea provinciei Dacia” . Refacerea unor castre ca cel de la Gornea, Orșova, Ad Mediam (Mehadia) în care au stat garnizoane din cunoscutele
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
Urcarea pe tron a lui Diocletian în 284 deschide o epocă de restructurare a Imperiului, bazată pe sistemul tetrarhic, asociere de doi împărați ajutați de doi cezari: Dioclețian în Orient cu Galeriu și Maximian în Occident cu Constanțiu. După prăbușirea tetrarhiei, Constantin, singurul împărat din 324 pînă în 337, completează reformele lui Dioclețian. De aici decurge o nouă geopolitică a Galiei. Reorganizarea Galiei (harta 3, p. 412). După criza din secolul al III-lea, Dioclețian întărește puterea centrală și reorganizează armata
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]