44 matches
-
nu e decît o încercare anteică, id est de recăpătare a forțelor lăuntric irosite. În opoziție cu suprarealismul, și acesta un anteism crispat, străduindu-se a pune la contribuție resursele abisalului, am putea denumi modalitatea lui Șerban Foarță un hiperrealism (textualist, gramatical), ceea ce constituie, chiar datorită sterilității asumate, o continuitate legitimă a creației. Șerban Foarță: Șalul, eșarpele Isadorei; Șalul e șarpele Isadorei, Ed. Brumar, Timișoara, 1999, 62 pag, preț nemenționat.
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
altfel trăsătura pe care Adina Dinițoiu o subliniază în repetate rînduri - apetitul lor pentru teorie și împrumuturile de idei din teoria franceză și, apoi, americană. Adina Dinițoiu observă și că în interiorul „optzeciștilor” se produce o schismă între „noii ficționari” și „textualiști”, demarcație pe care autoarea o preia, critic, din Postmodernsimul românesc al lui Mircea Cărtărescu. Cel mai cunoscut scriitor român în viață este citat cu o afirmație asupra căreia merită reflectat: „Dar către 1980 ei (’Noii’) erau deja percepuți de către prozatorii
Best of 80’s, remasterizat by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4895_a_6220]
-
americană a cîștigat. Și tocmai de aceea recitirea unui autor ca Mircea Nedelciu devine cu atît mai importantă. O a doua temă importantă pe care Adina Dinițoiu o aduce în discuția despre optzecism este cea a „strategiilor subversiunii” desfășurate de textualiști. Întrebarea despre puterea literaturii de a submina Puterea, în comunism, a mai fost pusă, și la ea a răspuns de pildă, cu accente critice, dar bine argumentat - demonstrează autoarea - Caius Dobrescu. Adina Dinițoiu ajunge la concluzia că, politic vorbind, nici
Best of 80’s, remasterizat by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4895_a_6220]
-
vechi principiu de istorie literară? Dar mai ales ce garanție de valoare avem pentru aceste trei volume de poezie? Generația cea de treizeci și trei de ani are respectiv patru promoții: promoția șaizecistă (neomoderniști, neoexpresioniști, experimentaliști), promoția șaptezecistă (neomanieriști, echinoxiști), promoția optzecistă (textualiști postmoderniști), promoția nouăzecistă (post-textualiși, autenticiști, post-apocaliptici). Astfel de aritmetică e cel mult ludică, iar o asemenea construcție de istorie literară are fragilitatea unui castel din cărți de joc căruia un agent imobiliar viforos încearcă să-i inventeze o trănicie iluzorie
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
seria de artificii textuale de care optzeciștii au abuzat deseori se găsește și aici. Meritul autorului e că depășește fronda acestui tip de construcție textuală în sensul similării disimulate și al utilizării cu măsură, neostentativ, abia perceptibil al instrumentarului (inter)textualist. Ludicul camuflează livrescul în așa măsură încât, obișnuit repede cu jocurile stilistice firești ale autorului, riști să ignori punctele de asamblare și de comprimare prin referințe culturale discret strecurate în text: "El părăsise un spațiu mitic și mioritic, unde copilele
Un basarabean... târgoviștean by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14460_a_15785]
-
intre în dialog direct cu versurile celebrissime ale unui clasic al modernității poetice ("Carnea mi-e tristă, vai, ca-n Mallarmé,/ iar cărțile nu știu de le-am citit/ chiar toate..." (p. 198). Cu sau fără știință, autorul este un textualist încă din anul 1977, înainte ca Mușina, Cărtărescu & comp. să fi adus acest termen la notorietatea de care se bucură astăzi. El își comentează dezinvolt dificultățile facerii poemului la care tocmai lucrează: "Cum fac explozie în mine/ stelele, vroiam să
Intimism viforos by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7644_a_8969]
-
Între cărțile de poezie ale lui Adrian Ălui Gheorghe, șapte la număr, Complicitate (Editură Libra, 1998) ocupă o poziție specială, este poate chiar placă turnanta a liricii sale pentru că, iată, el părăsește - fără păreri de rău, cum se vede - registrul "textualist", specific generației din care face parte, recuperînd - și aici, Laurențiu Ulici are încă o dată dreptate - "vitalitatea de odinioară": de la citirea ironică a lumii, de la textuarea realului cu încercarea de a descoperi "poeticitatea" unei realități cenușii, informe și de la preocuparea aproape
Da, scriu poezii by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/17764_a_19089]
-
a unui lector avizat. Dar poezia nu poate vorbi la nesfîrșit despre ea însăși, fără riscul de a plictisi. Autoreferențialitatea, peste un anumit prag, duce la implozie; și poate că nu e o întîmplare că unul dintre cei mai consecvenți textualiști, Gheorghe Iova, se legitimează printr-un buletin de sterilitate. Inteligența lui Alexandru Mușina, cuantificabilă, îl duce nu către zonele sterpe ale creației, către infinita autospecularitate, ci, dimpotrivă, către terenul accidentat al vieții. Pe acesta îl parcurge și îl reparcurge la
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
Fascinat de holorime, din dorința „de a suprima (nepedepsit) aerul dintre cuvinte”, Foarță e un poet al stărilor funambulești, un poet ce se impune, așa cum notează Gheorghe Grigurcu, „printr-o calofilie fanatică, dusă până la o delirantă pedanterie” și „un hiperrealism (textualist, gramatical)”. Destinul lui Esenin și al Isadorei Duncan e transcris, de pildă, în versuri de inefabilă grație a rostirii ludico-tragice: „Unii mor când vor ei,/ alții, când bate ora,/ unii mor ca Serghei,/ alții, ca Isadora.// Nu mi-i gândul
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
scenă pe eroina, Niceta, invitată la un rendez-vous printr-un bilet de amor de un farmec livresc indicibil. Romantic, deși cu ecouri balzaciene, e și începutul de roman din 1850, Tainele inimii, împrumutat, cu titlu cu tot, de un optzecist textualist, într-o scriere, evident, originală. Eroul este și în fragmentul de roman din 1850, ca și în celelalte scrieri literare, deopotrivă naratorul care se adresează constant cititorului. Evocarea Copoului din fragmentul de roman caracteristică și chiar memorabilă. Ca și figura
Kogălniceanu, orator și literat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15830_a_17155]
-
la drept vorbind, locul. Din române, din nuvele, din proza. Dezepicizarea literaturii care se scrie în zilele noastre e o chestiune evidență, bine știuta, nu fac decît să enunț un truism. De altfel, fenomenul cu pricina face mîndri pe mulți textualiști care nu au obosit încă să fie sterili, precum și o sumedenie de post-..., încîntați din principiu să anunțe vreun deces de ultimă oră, indiferent al carui concept ori curent pînă mai ieri socotit important. În literatura, astăzi, epicul e surghiunit
Povesti Pentru cei mari by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17542_a_18867]
-
în cele din urmă o formă de a se salva. Mă gândesc la retragerea în cultură practicată metodic de Noica și subminată de ucenicii săi neascultători, la retragerea în sine relevată în romanul Clopotul scufundat al lui Livius Ciocârlie, la textualiști și la postmoderniști. Atunci când ființa noastră era supusă pe zi ce trece distrugerii și eram reduși - cum ne spune cartea Soniei Larian - la bietele corpuri, încercările de salvare au fost felurite și ele trebuie privite fără patimă și fără părtinire
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
am înțeles nici măcar dacă criticului i-a plăcut cât de cât ceea ce am scris sau nu i-a plăcut de loc... S-au spus despre mine și bune și rele; cu toate am fost de acord, cu excepții: Nu sunt textualist, nu mă înec în metafore și nici nu mi-am forțat intrarea în literatura română! Ce-am vrut să se spună? Poemul "Transilvania" a fost total greșit înțeles de aproape toți criticii (cu excepția lui Ștefan Borbely). "Transilvania" nu este un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
avansată pentru timpul său, nelăsîndu-se în voia purului hazard, cum se întîmpla în cazul dicteului suprarealist” (ibid.). Să înțelegem de aici că suprarealiștii nu ar fi avut o „armătură estetică avansată pentru timpul lor”? Sau că Urmuz ar fi un „textualist” en herbe, mai „avansat”, deci, decît suprarealiștii? Discursul lui Mincu este, de fapt, un tipic discurs de (auto)legitimare teoretică: prin Urmuz, criticul pare a încerca să acrediteze ideea unui „protocronism” al avangardei istorice românești și, totodată, al unei moderații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
marea, deznădăjduita, eroica Negație. Poziția sa este, din acest punct de vedere, funcțional omoloagă cu locul pe care îl ocupă, în culturile respective, marii torturați, un Blake, un Dostoievski, un Kafka”... Tot pe linie semiotică (dar colorate „protocronist” și, totodată, „textualist”) se înscriu și interpretările lui Marin Mincu din studiul introductiv la antologia Avangarda literară românească. Citînd manifestul apologetic al lui Geo Bogza din revista unu, în care Urmuz era pus pe același plan cu Eminescu, Mincu apreciază — provocator — comparația bogziană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea, cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari.“)... nu cred că este o simplă coincidență... autorul Luminării a fost și rămâne un textualist pursânge, un împătimit jucător „de cărți“. Iată cum își începe naratorul discursul său, pe care-l va relua, în final, în cheie oarecum tragică: „Desfunzi o sticlă de vin sau, și mai bine, de șampanie, îi spuneam prietenului meu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
unui context socio-istoric, în care ea promovează fie dominația, fie rezistența împotriva acesteia și critică formele de cultură care încurajează o atitudine de subordonare. Din acest punct de vedere, studiile culturale se disting de teorii ale discursului de tip idealist, textualist sau extremist care nu recunosc decît formele lingvistice ca elemente componente ale culturii și subiectivității. Studiile culturale sînt, dimpotrivă, materialiste, în sensul că se concentrează asupra originilor și efectelor materiale ale culturii și a modului în care cultura se suprapune
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
București, 2011, p. 91. 31 O sinteză remarcabilă a "receptării generaționiste" a lui Caragiale este încheiată printr-o expresivă interogație retorică în studiul lui Liviu Papadima, Caragiale, firește:" Caragiale satiricul, maestru al "realismului critic"; Caragiale precursor al "literaturii absurdului"; Caragiale "textualist", promotor al "deconstrucției" convențiilor literare; Caragiale pe post de "placă turnantă" a literaturii române; Caragiale "duplicitar"; Caragiale "existențialist"; Caragiale "cel negru" al unui univers coșmaresc; Caragiale al "veșnicei reîntoarceri"; Caragiale în calea istoriei celei mari; Caragiale "retro"; Caragiale "glissando"; Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este neapărat zguduită de evenimente tragice. Scriitor postmodern, el reunește într-o formulă omogenă, ce nu îi obturează originalitatea, procedee narative de dată recentă și altele mai vechi. Configurează un mediu, creează o tipologie, dă identitate fermă personajelor. Împreună cu ceilalți textualiști optzeciști, dar mai puțin insistent, scrie „la vedere”, sub privirea cititorului, aducând în scenă autorul real sau presupus. După ce în povestiri, situate în descendența lui I. L. Caragiale sau a lui Anton Cehov, exersează mai multe tipuri narative, în romanul „Tainele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290138_a_291467]