44 matches
-
literară românească. În Eseu despre textul poetic se acreditează ideea unei „promoții textualiste”, suprapuse în mare parte generației optzeciste, dar cuprinzând și autori din afara acestei generații, care scriu o „literatură a experimentului” și exaltă „conștiința de sine a Textului”. Printre textualiști, pentru care scrisul se reduce în mod esențial la o „aventură semiotică”, M. îi numără pe poeții Mircea Ivănescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Florin Iaru, Cristian Popescu, Aurel Pantea, pe prozatorii Alexandru George, Costache Olăreanu, Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
ropotitoare ale auditoriului” (G. Călinescu, 1941, pp. 544-545). 6.5. Interviul Îndemnat să explice puținătatea interviurilor acordate de-a lungul vieții, Roland Barthes definea interviul de presă ca fiind „agresiunea omului de către om”. În stilul său lapidar și inteligent, cunoscutul textualist punea degetul pe rană. Nimeni nu acceptă să-i pătrunzi cu ușurință în intimitatea gândurilor, a sentimentelor și a amintirilor de tot felul. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie de provocare, de enervare, de reacție. Orice interviu este
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea, cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari.“)... nu cred că este o simplă coincidență... autorul Luminării a fost și rămâne un textualist pursânge, un împătimit jucător „de cărți“. Iată cum își începe naratorul discursul său, pe care-l va relua, în final, în cheie oarecum tragică: „Desfunzi o sticlă de vin sau, și mai bine, de șampanie, îi spuneam prietenului meu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
avansată pentru timpul său, nelăsîndu-se în voia purului hazard, cum se întîmpla în cazul dicteului suprarealist” (ibid.). Să înțelegem de aici că suprarealiștii nu ar fi avut o „armătură estetică avansată pentru timpul lor”? Sau că Urmuz ar fi un „textualist” en herbe, mai „avansat”, deci, decît suprarealiștii? Discursul lui Mincu este, de fapt, un tipic discurs de (auto)legitimare teoretică: prin Urmuz, criticul pare a încerca să acrediteze ideea unui „protocronism” al avangardei istorice românești și, totodată, al unei moderații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
marea, deznădăjduita, eroica Negație. Poziția sa este, din acest punct de vedere, funcțional omoloagă cu locul pe care îl ocupă, în culturile respective, marii torturați, un Blake, un Dostoievski, un Kafka”... Tot pe linie semiotică (dar colorate „protocronist” și, totodată, „textualist”) se înscriu și interpretările lui Marin Mincu din studiul introductiv la antologia Avangarda literară românească. Citînd manifestul apologetic al lui Geo Bogza din revista unu, în care Urmuz era pus pe același plan cu Eminescu, Mincu apreciază — provocator — comparația bogziană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nation: Dumitru Stăniloae’s Ethno-Theology”, Archaeus. Studies in the History of Religions X (2006) 3, pp. 9-46. Neamțu, Mihail, „Liturghia Bisericii: sinteză eshatologică”, prefață la André Scrima, Biserica liturgică, Editura Humanitas, București, 2005, pp. 5-15. Neamțu, Mihail, „Liturgical Orality and Textualist Oblivion. Printing the Scriptures into Romanian (16th-18th century)”, in Nadia Al-Bagdadi (ed.), Sacred Texts and Print Culture. The Case of Qu’ran and Bible of the Orthodox Churches during the 18th and 19th century, Central European University Press, Budapesta, 2007
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
din Numele trandafirului. Având în memorie exemple ale operelor aparținând scriitorilor citați, nu ar fi eronat să afirmăm că estetica specifică parodiei se unește, sub câteva aspecte esențiale, cu estetica specifică postmodernismului, pluralistă și deconstructivă, pornind de la premisa enunțată de textualiști că lumea întreagă reprezintă un text oferit spre decriptare cititorului. Merită să amintim în primul rând decanonizarea, care, vizibilă în postmodernism, se regăsește în orice definiție a parodiei întrucât aceasta din urmă își asumă, asemeni primului termen al comparației, întotdeauna
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Luceafărul, 1959) până la debutul editorial, cu al său Rod, vor trece nouă ani. După încă șapte ani, Marin Preda îi edita la "Cartea Românească" Rod III; în 1977, urmează Rod IV. "Prin Rod constata Marin Mincu -, Cezar Ivănescu este primul textualist programatic, desigur doar din instinct, al poeziei actuale" (Poezia română actuală, II, 1998). Senzație făcea în 1979 La Baaad, "poeme, poeme dramatice, poeme în proză". Într-un număr din Contrapunct (1996, decembrie), vorbind despre sine la persoana a treia, poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
eu am încercat să demonstrez că Ion Creangă este un post-modern. O idee scandaloasă! O fi, dar Creangă creează un text cu multă plăcere. Am pornit de la "plăcerea textului" a lui Roland Barthes, dându-mi seama că humuleșteanul este un textualist. Textualizează o lume, lumea copilăriei. E absolut aplicabilă în interpretarea operei lui Creangă această grilă nouă. Plăcerea aceasta, calitatea aceasta a fost subliniată de foarte mulți exegeți. De la Călinescu, Vianu s-a tot vorbit despre farmecul povestirii. Interesant e că
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
București, 2011, p. 91. 31 O sinteză remarcabilă a "receptării generaționiste" a lui Caragiale este încheiată printr-o expresivă interogație retorică în studiul lui Liviu Papadima, Caragiale, firește:" Caragiale satiricul, maestru al "realismului critic"; Caragiale precursor al "literaturii absurdului"; Caragiale "textualist", promotor al "deconstrucției" convențiilor literare; Caragiale pe post de "placă turnantă" a literaturii române; Caragiale "duplicitar"; Caragiale "existențialist"; Caragiale "cel negru" al unui univers coșmaresc; Caragiale al "veșnicei reîntoarceri"; Caragiale în calea istoriei celei mari; Caragiale "retro"; Caragiale "glissando"; Caragiale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să-l pocnim. „Degeaba l-ați eliminat pe Lupu. Ștergerea nu mai poate fi oprită! Dați-mi drumul!“, a încercat scriitorul să se mai calmeze. Nu reușea. Închieturile îi tremurau în continuare, parcă montase cineva curent electric în scaun. „Un textualist în izmene...“, am zâmbit, „Ce interesant!“. După care l-am asigurat: „Nu cred că ești în măsură să ne-ameninți. Uită-te mai bine la tine.“ „M-am uitat suficient: și la mine, și la tine.“, și-a recuperat el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tehnic, dar fără șansa universalității"5. Să înțelegem de aici că dacă Mircea Cărtărescu și-ar fi extins parodia la marii poeți din literatura universală, el ar fi devenit, automat, "universal"? Mi se pare o presupunere facilă, dovadă că alți textualiști, îndrăgostiți de Borges, de O'Hara, de John Barth, de Allen Ginsberg și de alții, imitându-i pe aceștia, nu devin "universali", ci continuă să rămână simpli scriitori de mâna a doua. De altfel, în alte poeme din Totul, bunăoară
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a doua. De altfel, în alte poeme din Totul, bunăoară, Cărtărescu paștișizează sau ia de-a dreptul, fără semnele citării, din Tristram Shandy, după cunoscuta motivație a intertextualității (care la Eugen Barbu s-a numit plagiat, dar nu și la textualiști!), dar și din Eliot și alți autori celebri, fără să se ridice valoric peste Levantul. Înseamnă că în altă parte e hiba și ea vine dinlăuntrul "canonului", care a constrâns un talent extraordinar ca Mircea Cărtărescu să scrie o capodoperă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
optzeciștilor că războindu-se cu protocronismul, s-ar fi războit cu partidul comunist. Nici vorbă de așa ceva. A fost acolo un bizar amestec de rivalități între grupuri literare, încurajate din umbră de către ideologii oficiali. Nu întâmplător sprijinitorul direct al postmoderniștilor textualiști a fost Gogu Rădulescu, rămas fidel vechii orientări cominterniste reprimatoare o oricărei tendințe spre național. Gogu Rădulescu l-a atacat direct în presă (România literară) pe Edgar Papu, fără a-i da posibilitatea acestuia de a se apăra. Dacă în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în cele din urmă o formă de a se salva. Mă gândesc la retragerea în cultură practicată metodic de Noica și subminată de ucenicii săi neascultători, la retragerea în sine relevată în romanul Clopotul scufundat al lui Livius Ciocârlie, la textualiști și la postmoderniști. Atunci când ființa noastră era supusă pe zi ce trece distrugerii și eram reduși - cum ne spune cartea Soniei Larian - la bietele corpuri, încercările de salvare au fost felurite și ele trebuie privite fără patimă și fără părtinire
Crimă și moralitate. Eseuri și publicistică by Ileana Mălăncioiu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1914_a_3239]
-
unui context socio-istoric, în care ea promovează fie dominația, fie rezistența împotriva acesteia și critică formele de cultură care încurajează o atitudine de subordonare. Din acest punct de vedere, studiile culturale se disting de teorii ale discursului de tip idealist, textualist sau extremist care nu recunosc decît formele lingvistice ca elemente componente ale culturii și subiectivității. Studiile culturale sînt, dimpotrivă, materialiste, în sensul că se concentrează asupra originilor și efectelor materiale ale culturii și a modului în care cultura se suprapune
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
am înțeles nici măcar dacă criticului i-a plăcut cât de cât ceea ce am scris sau nu i-a plăcut de loc... S-au spus despre mine și bune și rele; cu toate am fost de acord, cu excepții: Nu sunt textualist, nu mă înec în metafore și nici nu mi-am forțat intrarea în literatura română! Ce-am vrut să se spună? Poemul "Transilvania" a fost total greșit înțeles de aproape toți criticii (cu excepția lui Ștefan Borbely). "Transilvania" nu este un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
este neapărat zguduită de evenimente tragice. Scriitor postmodern, el reunește într-o formulă omogenă, ce nu îi obturează originalitatea, procedee narative de dată recentă și altele mai vechi. Configurează un mediu, creează o tipologie, dă identitate fermă personajelor. Împreună cu ceilalți textualiști optzeciști, dar mai puțin insistent, scrie „la vedere”, sub privirea cititorului, aducând în scenă autorul real sau presupus. După ce în povestiri, situate în descendența lui I. L. Caragiale sau a lui Anton Cehov, exersează mai multe tipuri narative, în romanul „Tainele
TEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290138_a_291467]
-
de limbă română. Poet reprezentativ al noii generații, este considerat de critica literară unul dintre liderii generației de scriitori douămiiști și unul dintre cei mai atipici și originali scriitori de care dispune în prezent România, diferențiindu-se atât de vechii textualiști, cât și de naturalismul fiziologic al colegilor de generație . Conform criticului literar Maria Ana Tupan, poetul ne amintește adesea de Marin Sorescu, neabandonând nici poza inițiatului orfic sau tentația rostirii aforistice. Criticul literar Alexandru Cistelecan consideră că Ionuț Caragea merge
Ionuț Caragea () [Corola-website/Science/334112_a_335441]