71 matches
-
deoarece cauza acestei abilitări de a cunoaște (luminozitatea, vizibilitatea) are în același timp cu necesitate drept efect aceea de a face aceste lucruri insondabile". Dacă așa stau lucrurile, atunci tomismul Sf. Toma este poate mai aproape de gândirea Capadocienilor decât de tomismul eclectic al teologiilor secolului al XVII-lea. 5 Pr. Rafail Noica, Cultura Duhului, Alba-Iulia, Editura Reîntregirea, 2002, pp. 28-29: Unde duce cultura cuvântului lui Dumnezeu, credința în cuvintele lui Dumnezeu? Cuvintele lui Dumnezeu omului pot părea, și par de multe
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
sub conducerea profesorilor. * În conștiința sa intelectuală se împreunează două lumi ale timpului aflate în continuu neastâmpăr contradictoriu, cea a filosofiei grecești și cea a monoteismului iudeo-creștin. Bibliografie De Libera, Alain, Gândirea Evului Mediu, Editura Amarcord, Timișoara, 2000 Gilson, Etienne, Tomismul: Introducere în filozofia sfântului Toma D' Aquino, Editura Humanitas, București, 2002 Le Goff, Jacques, Pentru un alt Ev Mediu. Valori umaniste în cultura și civilizația Evului Mediu, vol. I-II, Editura Meridiane, București,1986 Mesaroș, Claudiu, Filosofii cerului. O introducere
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
în relief cea despre importanța poporului și nu numai a liderilor în făurirea istoriei. 6 Toma din Aquino (1225-1274), teolog dominican, filosof care-i considera pe filosofi "păgâni", artist, supranumit în tradiția scolasticii Doctor Angelicus sau Doctor Universalis. A întemeiat tomismul și liturghia religioasă, adoptată de întreaga creștinătate. În cărțile sale Summa Theologica și Summa contra Gentiles se poate observa influența lucrărilor lui Maimonide, de la care împrumută încercările de armonizare a filosofiei aristotelice cu principiile religioase, adaptându-le la creștinism. Este
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
revelația divină, mai puțin actele de virtute. Toma definește cele patru acte generale de virtute: prudența, cumpătarea, dreptatea, curajul. Virtuțile teologice, spune el, sunt trei: credința, speranța și caritatea. Obiectul virtuților teologice este Dumnezeu însuși, care depășește cunoașterea rațională. Pentru tomism există patru forme de legi: eterne, naturale, umane și divine. Legea eternă se apropie de cea divină. Existența lui Dumnezeu este evidentă de la sine, dar nu oamenilor. Cuvântul Dumnezeu este o propoziție în care predicatul este același cu subiectul, nu
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
să fie autonome (Biserica galicană în Franța) și care dau naștere la erezii în Anglia și în Boemia. Gîndirea și arta cunosc în această perioadă o sclerozare profundă. Inaccesibile săracilor, universitățile se rezumă la studierea unei logici pur formale, în timp ce tomismul este repus în discuție de curente care neagă orice legătură între credință și rațiune. Literatura și arta își pierd spiritul inventiv și sfîrșescprin a repeta rețete formale, dintre care goticul "flamboiant" nu constituie decît un exemplu. Cu toate acestea, în timpul
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
o viață nobilă și domnesc în universitățile sclerozate în care triumfă scolastica și unde profesori și studenți se închistează în clasificări și definiții apariținînd unei logici pur formale. Gîndirea însăși trece printr-o criză profundă odată cu punerea în discuție a tomismului, această îmbinare de credință și de rațiune, fondată pe autoritatea filosofică a lui Aristotel. Loviturile cele mai dure le primește la începutul secolului al XIV-lea prin Duns Scott și Guillaume de Ockham, doi teologi care resping ideea că lumea
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
puțin formaliste, mai afective, mai sentimentale. În timp ce practicarea credinței medievale avea un caracter colectiv, cerințele mîntuirii individuale predomină de acum înainte, transformînd credința într-o chestiune între Dumnezeu și om, în care imixtiunea instituției ecleziastice este din ce în ce mai redusă. În plus, tomismul care integra religia Evului Mediu făcînd-o rațională, intră în criză. Această largă repunere în discuție lasă cîmp liber noilor forme de devoțiune cărora ereziile, ca cea a lui Wyclif și a lui Jan Hus, încearcă să le ofere un cadru
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
este să pună în valoare Omul și demnitatea lui, la nivel individual și la nivel social și să definească un mod de viață care să aibă drept regulă realizarea acestui obiectiv. Făcînd acest lucru, umaniștii se definesc drept continuatorii criticii tomismului. Totuși, ei consideră necesar să renunțe la scolastica rigidă și formală de la sfîrșitul Evului Mediu și să caute să redescopere Antichitatea, care pare să fi realizat într-o manieră perfectă acest ideal de viață, căruia Hristos îi va da ceva
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
să micșoreze frămîntarea creștinilor. Acestei neliniști de care suferă majoritatea se adaugă cea a elitei intelectuale. În acest mediu, dorința de a consolida credința prin experiența trăită și prin gîndirea luminată, o însoțește pe aceea de mîntuire. Or, pe ruinele tomismului triumfa nominalismul lui Wilhelm de Ockham. El afirmă că este imposibil să-1 cunoști pe Dumnezeu din cauza incompatibilității dintre revelația divină și rațiunea umană. Religia nu mai apare de acum înainte decît ca un șir de afirmații dogmatice și de ritualuri
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
neobișnuit, totuși, pentru acest tânăr cu rădăcini oltenești care vrea să se instruiască temeinic și în economie. Obține în 1927 diploma de studii superioare de doctorat în științele politice și economice. Cam tot atunci ține o conferință publică cu tema Tomism și augustinism în filosofia creștină sau face însemnări pe marginea mișcării artistice franceze. V. vrea să devină un spirit interdisciplinar și nu-și refuză, nici acum, nici mai târziu, vreun domeniu de cercetare. Are un gust enorm al cuprinderii și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
în natură, de cele condiționate social-istoric. Thomas d'Aquino și alți scolastici catolici și pe urmă ortodocși au prelucrat teoria aristotelică despre suflet conform cu propria lor viziune teologică. Obiectivul lor a fost privarea de materialitate și substanțialitate organică a sufletului. Tomismul psihologic și-a fixat ca obiectiv explicarea naturii divine a sufletului, a intervenției întru credință a "experienței interioare". Pe această cale, conceptul își însușise însemnele reflectării conștiente, ca produs al divinității. Modul omenesc de manifestare a sufletului înceta de a
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
sufletului, a intervenției întru credință a "experienței interioare". Pe această cale, conceptul își însușise însemnele reflectării conștiente, ca produs al divinității. Modul omenesc de manifestare a sufletului înceta de a se reduce doar la intelect ca la Aristotel -, pentru ca în tomism să devină un suflet conștient. Această concepție a susținut că suflete fără conștiință au doar plantele și animalele. Conștientizarea a fost redusă la actul de gândire al unui singur suflet omenesc în raport cu corpul său. Mai târziu, această reflectare va ajunge
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
a le imagina și de a crea cu ele fantasme, ci și de a opera cu ele pe plan abstract, de a le transforma în concepte. Faptul este cu putință grație intervenției unei forțe aparte, dumnezeiești, proprie doar omului. Obiectivul tomismului a fost convertirea cuceririlor gânditorilor antici despre suflet, despre senzație (considerată ca o replică sau copie a lucrurilor), despre reflectarea obiectelor care acționează din exterior, într-o teorie a reflectării prin îndumnezeire a acestor obiecte. În mecanismul reflectării senzoriale, de
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
sub influența gândirii lui Democrit. În accepțiunea acestuia, reflectarea senzorială ajunge să se subiectivizeze nu în raport cu obiectul reflectat, ci în raport cu pneuma din interiorul organismului, teorie propusă ca soluție pentru contemplarea lucrurilor. În locul influenței decisive a obiectului exterior în reflectarea senzorială, tomismul acordă importanță unei pneuma interne, pasive. Era anticamera lansării ipotezei rolului activ al conștiinței în actul de reflectare. În această etapă din gândirea medievală, sufletul a fost echivalat cu forma în care se manifesta. În acea perioadă, pneumei, propusă ca
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
spus, adică ceea ce este astfel încât nimic mai mare nu poate fi conceput, nu urmează prin aceasta că înțelegem că lucrul care este semnificat prin acest nume să fie în natură ci doar în pricepere și în înțelegere”. Aici cartesianismului și tomismul se deosebesc fundamental. Caterus contra Descartes reia opera lui Gounilon și Sfîntul Toma contra Sfîntului Anselm, dar cu anumite variații. Aceste obiecții formulează perfect miza întrebării: ce valoare trebuie să acordăm ideilor care sunt în înțelegere? Pentru Caterus ceea ce Descartes
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
deși Descartes elaborează două tipuri de dovezi: a priori și a posteriori, argumentația sa se dezvoltă într-o perspectivă și pe un plan radical opus dovezilor tomiste. VI.6. Claritate și confuzie în ideea de Dumnezeu Punctul extrem al opoziției tomismului și cartesianismului, în ceea ce privește dovezile, este bineînțeles argumentul numit “ontologic”. Este surprinzător de aceea să vedem că Descartes se situiază de partea Sfîntului Toma și contra Sfîntului Anselm: ) Apără aici Descartes autoritatea Sfîntului Toma și pe cea a lui Aristotel întorcînd
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
amintim aici că în felul său și înainte de Pascal, Descartes nu are alt scop decât să-i convingă pe cei care “nu înțeleg decât printr-un lung discurs și raționament”. Pe calea pe care se angajează la mare distanță de tomism, demonstrația nu este decât o întregire și o desfășurare a evidenței prime, exact cum în matematică axioma este baza și fundamentul teoremei. Totul în opera lui Descartes chiar și apropierea de divin se exprimă prin matematizarea cunoașterii. Dacă totuși filosoful
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
care este dezvoltată în prima propoziție, prezentată sub formă de silogism: .) Putem deci să afirmăm cu Alquie că .) De fapt atunci cînd Descartes își explică argumentul printr-un silogism, nu e nici o îndoială că demersul său este absolut ireconciliabil cu tomismul.. ) Se vede aici că putem reduce acest silogism la o pură petitio principii, căci argumentul nu constă, în majoră ca și în minoră, decât în a afirma că ideea de Dumnezeu, fiind clară și distinctă, dovedește că existența aparține naturii
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
simțurilor. Deci: ) Pentru Descartes, dimpotrivă, întrucât cunoscutul îl depășește pe cel ce cunoaște, cunoașterea este posibilă. Aceasta pentru că ideea de infinit este pozitivă; ) Pentru Sfîntul Toma și Aristotel, “infinitul ca infinit nu este cunoscut (infinitum, inquantum est infinitum, est ignotum)”) Tomismul și cartesianismul se deosebesc deci așa cum ziua se deosebește de noapte și nu trebuie să-l credem pe Descartes atunci cînd face anumite concesii Sfîntului Toma, căci așa cum, cu dreptate, afirmă Gouhier: ) CAPITOLUL VII. SUBIECTUL CARTESIAN VII.1. Problema subiectului
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
să se dezvolte datorită învățămîntului pozitivist al lui Leon al XIII-lea și avea drept scop recucerirea societății. O serie de enciclice au stabilit condițiile: o piatră de temelie a fost pusă în 1879 prin Aeterni Patris, care făcea din "tomism" baza învățămîntului în seminarii, baza teologică pentru recîștigarea societății lui Christos; la 29 iunie 1881, Diuturnum illud, privind originea puterii și a societății; 1 noiembrie 1885, Immortale Dei, despre organizarea creștină a Statului; 20 iunie 1888, Libertas praestantissimum despre libertăți
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și federativă. Se observă un du-te-vino permanent între partidele autonome, dar de inspirație creștină, și instituția ecleziastică prin magisteriul ei, nefiind însă posibilă reducerea gîndirii creștin-democrate la aceasta din urmă. Dar aportul major al Bisericii în democrația creștină îl constituie tomismul, a cărui importanță trebuie evidențiată în gîndirea catolică a secolului al XX-lea, după enciclica din 1879, Aeterni Patris. Nu problema dificultății răspîndirii și înfloririi acesteia în secolul al XIX-lea, a afirmării prin Leon al XIII-lea și răspîndirii
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
-lea, a afirmării prin Leon al XIII-lea și răspîndirii în cadrul seminariilor este importantă aici, ci importanța lecturii politice a Sumei teologice a Sfîntului Toma de Aquino, canonizat în 1323 și făcut Învățător al Bisericii în secolul al XVI-lea. Tomismul pune bazele deosebirii între domeniul natural și cel supranatural: rațiunea umană poate, independent de revelația supranaturală, să elaboreze sistemul de organizare al societății. Jacques Maritain a făcut deosebirea fundamentală între "acțiunea creștină" și "acțiunea în calitate de creștin", iar Luigi Sturzo între
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și cel supranatural: rațiunea umană poate, independent de revelația supranaturală, să elaboreze sistemul de organizare al societății. Jacques Maritain a făcut deosebirea fundamentală între "acțiunea creștină" și "acțiunea în calitate de creștin", iar Luigi Sturzo între valoarea autonomă și laică a politicii. Tomismul este o bază teologică a acțiunii creștin-democrate în cadrul politicii. Personalismul În politica creștin-democrată referința la personalism este o constantă. Apărut în anii 1930, cînd Europa cunoștea o teribilă criză a valorilor și a civilizației, ca reacție împotriva dezumanizării relațiilor dintre
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
schisma din 1054, cele două Biserici s-au dispus În ordine de bătaie În spatele a două teologii „luptătoare”: a sfântului Toma D’Aquino și a sfântului Grigore Palamas. Afirmarea propriei identități, catolice sau ortodoxe, este totuna cu a fi partizanul tomismului sau palamismului. Monografia lui Stăniloae din 1938 cuprinde două părți: prima reprezintă un lung studiu, de aproape două sute de pagini, despre „viața și Învățătura lui Palamas”, În vreme ce a doua propune traducerea a patru tratate Împotriva lui Varlaam și Akindin. Tonul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
rădăcinile ei dogmatice, spirituale și liturgice. Neafișând nici o intenție polemică și cu atât mai puțin „novatoare” (În acest sens a fost deformat ulterior), Conciliul Încheie totuși o perioadă nefastă (dar necesară, Întrucât era impusă de contextul vremii), dominată de un tomism dogmatizat, steril, caricatural. După Vatican II, Biserica intră, din nou, În rezonanță cu lumea și cu istoria lumii noastre, deschizându-se, În același duh patristic, atât spre celelalte religii, cât și spre curentele pe care, până atunci, le tratase cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]