1,118 matches
-
al XIX-lea inclusiv, se raportează între ele ca tipologii distincte, separate prin însăși evidența apartenenței lor la o definiție estetică și compozițională integră și constantă pe întreaga durată a vieții unui compozitor dat. Tipologiile tehnico-estetice - monodic, polifon, omofon, modal, tonal, atonal, cu corelativele („etichetele”) implicite de Ev Mediu, Renaștere, Baroc, Clasicism și Romantism - „ambalează” sau, altfel spus, fixează și, în același timp, marchează limitele de semnificare ale unui „bloc” temporal, în calitatea lor de indicii cronologice, neputând fi amestecate între
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
stilistice (similar etapelor / „vârstelor” beethoveniene), fiecare intitulată în conformitate cu tipologia tehnicii de organizare sonoră sau a tehnicii de scriitură: (a) perioada incipientă (postromantică), (b) perioada atonală, (c) perioada dodecafonică, (d) perioada serială și (e) ultima perioadă, de revenire la principiul organizării tonale. Reprezentative sunt, în esență, cele trei perioade mediene, în care compozitorul își formulează și își implementează principiile „revoluției atonale”. Activitatea componistică a lui Igor Stravinski este subdivizibilă în trei perioade, fiecare purtând ca titulatură (a) fie referirea la apartenența etnică
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
curentul expresionist, întrucât e vizibilă orientarea termenului înspre semnificația estetică-stilistică, (c) iar în interiorul expresionismului creația lui se va subdivide, la rândul ei, în termeni cu funcție de corelativi tehnici, câte unul pentru fiecare perioadă definibilă ca atare: postromantică, atonală, dodecafonică, serială, tonală. Însă fiecare din cele cinci tipologii de termeni își poate asuma și funcția stilistică: stil modernist, stil expresionist sau stilul muzicii atonale, dodecafonică, serială etc. Lucrurile tind către un retorism eterogen, unul similar cu starea de lucruri în Baroc, unde
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
în termenii procedurii atonale, cu un ecou tardiv la Iannis Xenakis, prin reformularea modelului pan-serial în termenii metodei stocastice. Dacă Bach „închide” sau finalizează într-un mod sintetic epoca Barocului muzical, iar Wagner sintetizează și el, împingând abuziv sistemul tonal spre limitele lui de rezistență, atunci Pierre Boulez reia ideea sintezei bachiene și a abuzului wagnerian, pentru a împinge la consecințele lui ultime însuși sistemul serial, prin concepția serialismului total - pan-serialismul, întreaga lui creație prezentând un caz tipic al
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
din plin în contextul romantismului târziu în interiorul spațiului cultural austro-german. Astfel, eficiența generativă a concepției muzicale romantice austro-germane inhibă tot mai mult energia lui evolutivă prin cantitatea tot mai mare a lucrărilor scrise, ele fiind tot mai încărcate conceptual (sistem tonal lărgit, hiper-cromatizarea, „stratificarea” excesivă a formei etc.), colapsul intervenind în termenii dispersiei romantismului în al optulea deceniu al secolului al XIX-lea. Miza pe replicare prin intermediul culturilor mai tinere și, respectiv, mai mici urmărea două obiective: unul implicit, vizat la
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
muzicale și a sistemului de leitmotive implicit. „Răspunsul” lui Schönberg și Stravinski se rezumă la anularea caracterului sintetic, ceea ce duce la „fracturarea” interioară a stilului personal într-o succesiune de contextualizări stilistice, acestea fiind văzute fie ca tipologii ale organizării tonale (atonal, dodecafonic, serial) și, implicit, ca tehnici de scriitură, fie ca un amestec „eclectic” între tipologii de atitudine avangardistă, estetică și organizare tonală (perioada baletelor rusești, stilul neoclasic și atonal). Același model de atitudine îl putem remarca - însă într-un
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
a stilului personal într-o succesiune de contextualizări stilistice, acestea fiind văzute fie ca tipologii ale organizării tonale (atonal, dodecafonic, serial) și, implicit, ca tehnici de scriitură, fie ca un amestec „eclectic” între tipologii de atitudine avangardistă, estetică și organizare tonală (perioada baletelor rusești, stilul neoclasic și atonal). Același model de atitudine îl putem remarca - însă într-un context cronologic mult mai comprimat - prin „conversia” pan-serialismului în tehnica muzicii stocastice a lui Xenakis. Un ultim (al patrulea) model al concepției
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
remarcat prin transformările pe care le suportă accepțiunea stilului în contextul creației lui Arnold Schönberg. Diferențele față de modelul beethovenian se rezumă la „fracturarea” imaginii stilistice în mai multe „blocuri” succesive constitutive, fiecare adoptând ca denumire stilistică titulatura sistemului de organizare tonală sau a tehnicii de scriitură dominantă (postromantic, atonal, dodecafonic, serial). Evaluarea etapelor nu se rezumă la cuantificarea variațiilor de limbaj și a mutațiilor în plan estetic în limitele unui singur stil identificabil ca atare, ci devine o succesiune compartimentată a
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
și a procedurilor la care vor fi supuse, în stabilirea limitelor exacte între care diferitele valori pot să varieze, până la decizia de a folosi, să zicem, un program de tip DISSCO. Prin comparație, deseori se uită că a scrie muzică tonală reprezintă o lungă serie de decizii implicite, pe care însă le acceptăm (fără să ne mai gândim la ele) din obișnuință sau din lene intelectuală.
La cheremul șansei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10001_a_11326]
-
1926 Breazul pornește campania pentru întemeierea unei instituții specializate pentru culegerea și studierea cântecului popular românesc, cu un studiu pertinent și deschizător de drum spre etnomuzicologie: „Strângerea cântecelor populare și studiul științific al melosului nostru, din punct de vedere formal, tonal, ritmic, polifonic și orchestral vor hotărî, nădăjduim, activitatea primordială și cea mai utilă pe care să o desfășoare Societatea Compozitorilor Români în viitor”<footnote Breazul, G(eorge) - Societatea Compozitorilor Român; în: Universul literar, București, An XLII, nr. 10, 7 martie
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
5) prezintă dispreț față de valoarea (supremă) și indiscutabila a unității (coerentei sau integrității) structurale; (6) refuză să accepte distincția între valorile elitiste și populiste; (7) evita formele totalizatoare (spre exemplu, nu admite că o lucrare muzicală să fie în întregime tonala sau seriala sau să fie plasată într-un "mulaj"/tipar formal prescris); (8) include citate și referințe la muzică mai multor tradiții și culturi; (9) integrează contradicțiile, (10) desființează opozițiile binare, (11) include fragmentările și discontinuitățile, (12) integrează pluralismul și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
between "highbrow" and "lowbrow" styles; 5. shows disdain for the often unquestioned value of structural unity; 6. refuses to accept the distinction between elitist and populist values; 7. avoids totalizing forms (e.g., does not allow an entire piece to be tonal or serial or cast în a prescribed formal mold); 8. includes quotations of or references to music of many traditions and cultures; 9. embraces contradictions; 10. distrusts binary oppositions; 11. includes fragmentations and discontinuities; 12. encompasses pluralism and eclectism; 13
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
tehnică (postmodernă) a citarii pornind de la crezul aproape “ortodox” în valorile serialismului integral. Tot astfel se întâmplă și în cazul lui Karlheinz Stockhausen sau a lui Louis Andriessen, o următoare și ipotetica etapă reprezentând “revenirea” la gândirea tributara de substanță tonala (neoromantica). Astfel, putem vorbi despre cazul acestor trei compozitori drept postmodernism de infiltrare, pe când în cazul lui Wolfgang Rihm valorile neoromantismului tonal se prezintă de la bun început drept program de acțiune. footnote>. Într-un al doilea sens, nici aceasta din
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Stockhausen sau a lui Louis Andriessen, o următoare și ipotetica etapă reprezentând “revenirea” la gândirea tributara de substanță tonala (neoromantica). Astfel, putem vorbi despre cazul acestor trei compozitori drept postmodernism de infiltrare, pe când în cazul lui Wolfgang Rihm valorile neoromantismului tonal se prezintă de la bun început drept program de acțiune. footnote>. Într-un al doilea sens, nici aceasta din urmă lista nu oferă un algoritm, o cheie de lectură care ne-ar permite o identificare și diferențiere a fenomenelor de substanță
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
rându-i, reprezintă consecință acumulărilor realizate pe traiectoria evolutivă a mai multor filoane conceptuale-estetice ale gândirii și practicilor muzicale pe durata celor șase decenii ale ideologiei și esteticii avangardiste și nu doar. Ne referim aici la continuitatea celor două tradiții - tonala și atonala, amândouă fiind subdivizate în mai multe filoane majore: (1) tradiția tonala - filonul neo-tonal (Serghei Prokofiev-Dmitrii Șostakovici, Paul Hindemith, Benjamin Britten) și neo-modal (Béla Bartók, Olivier Messiaen) și (2) tradiția atonala: filonul dodecafonic-serial (Arnold Schoenberg, Alban Berg, Anton Webern
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
conceptuale-estetice ale gândirii și practicilor muzicale pe durata celor șase decenii ale ideologiei și esteticii avangardiste și nu doar. Ne referim aici la continuitatea celor două tradiții - tonala și atonala, amândouă fiind subdivizate în mai multe filoane majore: (1) tradiția tonala - filonul neo-tonal (Serghei Prokofiev-Dmitrii Șostakovici, Paul Hindemith, Benjamin Britten) și neo-modal (Béla Bartók, Olivier Messiaen) și (2) tradiția atonala: filonul dodecafonic-serial (Arnold Schoenberg, Alban Berg, Anton Webern - Pierre Boulez, Luigi Nono, Karlheinz Stockhausen) și filonul experimentalist (Luigi Russolo, Charles Ives
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
tradiții practicabile, chiar dacă și intens mediate prin mutațiile pe care le-au suportat în mod logic pe parcursul traiectoriilor istorice mai mult sau mai putin extinse. În acest sens, chiar dacă revoluția atonala schoenbergiană s-a impus prin repudierea radicală a trecutului tonal, acest fapt nu a semnificat în nici un caz încetarea practicarii muzicii tonale. Tradiția tonala a persistat, chiar dacă nu într-un prim-plan privilegiat, precum în secolele anterioare și continuă să persiste prin ofertanta și potențialul soluțiilor pe care le oferă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
suportat în mod logic pe parcursul traiectoriilor istorice mai mult sau mai putin extinse. În acest sens, chiar dacă revoluția atonala schoenbergiană s-a impus prin repudierea radicală a trecutului tonal, acest fapt nu a semnificat în nici un caz încetarea practicarii muzicii tonale. Tradiția tonala a persistat, chiar dacă nu într-un prim-plan privilegiat, precum în secolele anterioare și continuă să persiste prin ofertanta și potențialul soluțiilor pe care le oferă în plan conceptual deja la nivelul istoric al postmodernității. Putem presupune că
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
mod logic pe parcursul traiectoriilor istorice mai mult sau mai putin extinse. În acest sens, chiar dacă revoluția atonala schoenbergiană s-a impus prin repudierea radicală a trecutului tonal, acest fapt nu a semnificat în nici un caz încetarea practicarii muzicii tonale. Tradiția tonala a persistat, chiar dacă nu într-un prim-plan privilegiat, precum în secolele anterioare și continuă să persiste prin ofertanta și potențialul soluțiilor pe care le oferă în plan conceptual deja la nivelul istoric al postmodernității. Putem presupune că amândouă tradițiile
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a persistat, chiar dacă nu într-un prim-plan privilegiat, precum în secolele anterioare și continuă să persiste prin ofertanta și potențialul soluțiilor pe care le oferă în plan conceptual deja la nivelul istoric al postmodernității. Putem presupune că amândouă tradițiile (tonala, precum și cea atonala) depășesc limită anului '68 și își continuă existența prin reprezentanții săi marcanți, insă deja în contextul emergentei progresive a postmodernismului că ideologie, estetică și nouă concepție dominantă a gândirii artistice, o concepție radical diferită de conținutul și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
prezintă că o „simplificare” și „detensionare” deziderativa deopotrivă prin ignorarea definițiilor totalizatoare cu valoare universalizantă, dar și prin refuzul legitimării obligatorii a valabilitații creative prin birocrația instanțelor evaluative tradiționale precum gen, forma, stil. Altfel spus, daca prima avangardă „pulverizează” sistemul tonal „eliberând” înălțimile și conferindu-le o relativă autonomie, atunci în postmodernismul muzical este reluată aceeași procedură, însă de această data aplicând-o ierarhiei tipologice (sunet muzical, sisteme de organizare sonoră, forma, gen, stil, canon), toate componentele acesteia fiind compromise prin
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
gen, stil, canon), toate componentele acesteia fiind compromise prin statutul lor de metanarațiuni muzicale. Sunetul muzical (definit strictamente prin unitatea celor patru parametri - înălțime, durata, intensitate și timbru) conviețuiește cu zgomotul (natural, convențional și artificial), sistemele de organizare sonoră (organizare tonala și, respectiv, organizare sintactica), formele și genurile muzicale tradiționale sunt supuse unor procese de hibridizare, definiția stilului muzical nu mai reflectă la modul coerent natură și extremă diversitate a concepțiilor componistice postmoderne, iar canonul însuși este „împrăștiat” într-o multitudine
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
6. Postmodernitatea epigonica: aceasta ar putea reprezenta o nouă fațetă a practicii musicale - care nu ar fi esențialmente polistilistică sau ironică, dar realizată pe materialul musical al unei generații anterioare, în special pe muzica atonala (în contrast cu preferință postmodernă pentru muzica tonala în anii ’70) <footnote 1. Poly-stylistic postmodernity: here the dominant aspect is pluralism, and thus the availability of different historical periods, 2. Ironic postmodernity: the main intention is that of travesty, parody, irony and excess, 3. Hybrid postmodernity: crossover effects
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
to trash, amateurism, and charlatanry, 6. Epigonal postmodernity: this would be a form of "New Music light" -- not primarily poly-stylistic or ironic, but drawing on material from an earlier generation, especially atonal music (în contrast to the postmodern preference for tonal music în the 1970s), în: Claus-Steffen Mahnkopf, Musical Modernity From Classical Modernity up to the Second Modernity —Provisional Considerations, pag. 6. În trimiterea la subsolul paginii, muzicologul ține să comenteze conținutul primelor cinci poziții din această a doua lista: "1
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
autentică tradiție, o a treia, a nostalgiei în muzică europeană. Anume prin practicarea intensă a acestei atitudini au fost elaborate mijloacele și tehnicile de absorbție și reiterare a trecutului muzical. Postmodernismul muzical moștenește această a treia tradiție, pe lângă primele două - tonala și atonala, însă fără coeficientul sentimentului. Astfel, prezentificarea prin stilizare și citatul implicat expresiv și structural, ambele, sunt reduse în postmodernism la simplă "tehnică" a colajului și pastișei. footnote>, astfel încât ei nu citesc trecutul într-o cheie similară cu Brahms
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]