431 matches
-
În anul 1748 este terminată. Se spune că pe locul unde a fost ridicată această biserică ar fi fost o altă biserică, construită de haiducul Dragu. Legenda ne dezvăluie că acest Dragu, de numele căruia se leagă mai multe denumiri toponimice pe raza mai multor comune oltene, ar fi ridicat 3 biserici. Biserica a fost renovată la aproape o sută de ani, în 1830, de către Gheorghe Străchinescu și soția sa Ancuța, boieri locali. Pictura a fost refăcută de zugravii Constantin și
SFÂNTUL CU TURBAN DIN GRĂDIȘTEA VÂLCII de ILIE FÎRTAT în ediţia nr. 1525 din 05 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369479_a_370808]
-
Dar tot ele, inclusiv cronicarul anonim al regelui Bela III, menționează prezența masivă a românilor (vlahilor, olahilor). Prevalându-se de anumite pasaje rupte din contextul documentelor pe care le distorsionează până la falsitate, ignorând și respingând toate dovezile (arheologice, numismatice, lingvistice, toponimice, hidronimice etc.) care, indiscutabil, converg spre aceeași concluzie: „Transilvania a fost și va rămâne pământ românesc!”, procedând într-un asemenea mod arbitrar și neștiințific, revizionismul maghiar nu precupețește nici un efort pentru a-și atinge țelul anti-istoric și retrograd: refacerea Ungariei
ISTORIA ROMÂNILOR SCRISĂ PRIN PROCURĂ de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 497 din 11 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/354423_a_355752]
-
Germisara (azi-Geoagiu-Bai). Istorie și arheologie Așadar, într-o depresiune formată de ultimele ramificații ale Munților Metaliferi, pe un afluent al Mureșului , râul Geoagiu, romanii au descoperit o cetate dacică bogată în ape minerale și termale ,construind aici castrul roman GERMISARA (toponimic de origine dacică moștenit și transmis în această formă și în epoca romană, etimologia cuvântului exprimând: germ-cald iar sara-apă). Esculap este venerat ca zeu al izvoarelor calde, tămăduitoare, moștenindu-se divinitățile locale. Imediat după cucerirea Daciei, teritoriul GEOAGIU suferă prima
ÎNTRE MIT ŞI REALITATE de ELISABETA IOSIF în ediţia nr. 437 din 12 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354496_a_355825]
-
de bibliotecă, se impune a o salva. Și iată, eu însumi, trăitor de-o viață, aproape împlinită (calendaristic), în vatra neatinsă fatal de urgiile năvălitorilor, vorbitor permanent de limba română, trag foloase din cartea bucovineanului din Cernăuți. Căci multe unități toponimice, unele chiar din arealul habitatului meu, aveau și pentru mine, în structura lor semantică, vocabule necunoscute. Până și antroponimul care mă identifică civil are, în glosarul lui Gheorghe Gorda, un înțeles nou, mai blând decât cel știut din alte surse
O CARTE CARE CINSTEŞTE NEAMUL de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 857 din 06 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/354747_a_356076]
-
Poemele din "Nisipul cu oase" sunt bazate pe fapte istorice și legende privite prin oglinzi concave, prelungind metafora, ele se legitimează cel mai adesea în termeni ca "recuperare", "renaștere", "reîntoarcere". Noțiunea "Nisipul cu oase", chiar dacă își are originea într-un toponimic local, are un sens mai adânc în ansamblul gândirii poetului ca o dezvoltare progresivă în care religiosul se identifică cu istoria, cu valoarea, prin mijlocirea unei recuperări și a unei apropieri a fondului original: Cine găsește un oscior ieșit din
NISIPUL CU OASE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 396 din 31 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360583_a_361912]
-
Poemele din "Nisipul cu oase" sunt bazate pe fapte istorice și legende privite prin oglinzi concave, prelungind metafora, ele se legitimează cel mai adesea în termeni ca "recuperare", "renaștere", "reîntoarcere". Noțiunea "Nisipul cu oase", chiar dacă își are originea într-un toponimic local, are un sens mai adânc în ansamblul gândirii poetului ca o dezvoltare progresivă în care religiosul se identifică cu istoria, cu valoarea, prin mijlocirea unei recuperări și a unei apropieri a fondului original: Cine găsește un oscior ieșit din
NISIPUL CU OASE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 396 din 31 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360584_a_361913]
-
repatrieze în țară în următorii ani. Ceea ce gândește sociologul manager aflăm din cartea abia încheiată și intitulată atât de neașteptat La Colibe. Pe parcursul lecturării romanului, îți dai seama că sensul comun al cuvântului „colibă” trebuie înlocuit cu cel de cadru toponimic, matriță istorică pentru cee ce era locuința paleolitică, neolitică, cea daco-getică, medievală și cea crișană care ne apropie de epoca modernă. Totul pare a fi o joacă serioasă a lui Gheorghe Achim, profesor de istorie, care își înțelege misiunea didactică
Colibele ca artă arhetipală. Cronică literară, de Anca Sîrghie () [Corola-blog/BlogPost/339245_a_340574]
-
confirmă. Sau, mă rog, pe undeva pe aproape ... California pe care o visasem era la picioarele mele, iar orașul botezat după numele Sfântului Francisc din Assisi era chiar sub ... tălpi ! Nimic din nălucirile și tălmăcirile noastre copilărești, privitoare la osatura toponimică a întinsului teritoriu din pustietăți, care să mai stea în capul oaselor. Mitul westernian al “goanei după aur” croit mai târziu - al febrei și foamei căutătorilor asmuțiți de metalul “necuratului”, cu călăreți singuratici strunind anevoios bidivii nărăvași după un obositor
LA CAPĂTUL LUMII, CALIFORNIA! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 167 din 16 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341733_a_343062]
-
un toponim compus din „mara” și Mureș, cuvântul de origine traco-dacică „mara” însemnând stâncă. După cum se va vedea în continuare, nu numai că-i o explicație nesatisfăcătoare (îndată voi argumenta), dar chiar de-a binelea jignitoare pentru suculența fanteziei noastre toponimice, care - cu substanțialul ajutor venit dinspre hidronimie și oronimie - se constituie în cea mai trainică punte de legătură dintre lumea traco-getică și lumile de pe aceste meleaguri (daco-romană, obștile sătești, medievală, modernă) situate în timp mai aproape de noi. Documentându-mă nițel
TOPNIME MAI MULT SAU MAI PUŢIN DERUTANTE de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/379016_a_380345]
-
obligă să atribuim termenului traco-getic „mara” nu sensul de stâncă, ci acela de mare (apă), mai exact de mare (apă curgătoare). Și astfel toate se leagă, iar Maramureșul poartă în el înțelesul profund istoric de apă mare... Vine la rând toponimicul Sighetu Marmației. Apropo, deși pentru Tîrgu Lăpuș, Vișeu de Sus sau Vadu Izei toată suflarea este de acord că acestea sunt denumirile corecte (nearticulate și în scriere fără cratimă), se pare că regula nu funcționează în raport cu Sighetu Marmației, deoarece aici
TOPNIME MAI MULT SAU MAI PUŢIN DERUTANTE de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/379016_a_380345]
-
fie - mai degrabă - cu acela de „sfântul get”. A nu se uita faptul că vocalele ă și î (â) sunt de origine traco-getică și că aceeași origine o are forma „sânt” cu înțelesul de sfânt. Vorbeam mai sus de fantezia toponimică a românilor. Iată două mostre convingătoare: a) Suprafața arabilă a municipiului Sighetu Marmației (după Decembriadă parte lăsată în paragină, parte acoperită de diverse construcții și brăzdată de drumuri), poartă numele Ciredi. Adică nici cireadă (turmă de vite) și nici cirezi
TOPNIME MAI MULT SAU MAI PUŢIN DERUTANTE de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/379016_a_380345]
-
îl detronează pe nepotul lui Dragoș, Balc, și declară independența Moldovei. Urmașiii lui Bogdan I au unificat sub stăpânirea lor tot teritoriul dintre Carpați, Nistru, Dunăre și Marea Neagră, punând în calea tătarilor tabere de mercenari secui, de la care au rămas toponimice ca Mikloshély (Miclăușeni), Vàrhély (Orhei), Kis-Jenö (Chișinău) sau Csupor (Ciubărciu, azi Ciobruci). Dar și până la Dragoș, multe seminții au trecut peste daci / bolohoveni / volohoveni / brodnici: pecenegi, cumani, slavi, tătari, unguri ... lăsând urme, materiale și spirituale, în evoluția autohtonilor. Astfel, Principatul
ŢARA MOLDOVEI de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 1280 din 03 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374436_a_375765]
-
fost „invadate” de moldoveni, care au participat, fără să se bată cu pumnul în piept, la ridicarea marilor unități industriale, a zecilor de mii de blocuri de locuințe, au lucrat cot la cot cu „băștinașii” la evoluția acelor zone. Multe toponimice amintesc de prezența moldovenilor în celelalte provincii ale României. Asemenea nume s-au dat în semn de respect față de seriozitatea moldovenilor. Până și un mândru vârf din Munții Făgărașului (dintre Ardeal și Țara Românească) poartă numele Moldoveanu (2544 m); Filip
ŢARA MOLDOVEI de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 1280 din 03 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374436_a_375765]
-
Iași.” Dorința exprimată atunci, de a participa la sfințirea bisericii, s-a realizat și, iată, cartea a apărut! Între coperțile ei, domnul Marian Malciu pășește cu abilitate pe o graniță imaginară între bogăția informațională a unei monografii bine documentate, detaliile toponimice și topografice ale unui jurnal de călătorie și trăirile tulburătoare, specifice unui roman confesiv - o fereastră spre sine, pentru că o călătorie este, în fapt, o deschidere față de propriul univers interior și față de lume. Rândurile cărții creează o reușită interferență a
MARIAN MALCIU LA A DOUA INCURSIUNE ÎN CĂUTAREA LIBERTĂȚII INTERIOARE de GHEORGHIȚA DURLAN în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374480_a_375809]
-
de o concizie a relatării aproape neverosimilă, povestirile sunt îmbibate de imaginație și estetism ca un burete de apă, însă unul întors în registru parodic, uneori grotesc, din care se și naște viziunea parabolică. Personajele, Marița lui Gogonete, dracul, denumirile toponimice ca Pădurea Vrăjită, Pădurea Blestemată, Castelul, și mai ales cuplul picaresc Pătru și Elena Vladescu ce rătăcesc într-o stare de buimăceală continuă, subtilizând după modelul sofiștilor și visând la cețoasa comoară, întregesc atmosfera anistorică a romanului. Parabola e aici
LEGENDA CA UN SUMUM DE ADEVĂR ISTORIC ŞI IMAGINAŢIE, DE AL. FLORIN ŢENE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1366 din 27 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/373570_a_374899]
-
au folosit pământul fratelui Ion, semănau într-un an grâu, în altul porumb, cu regularitate invariabilă. De altfel, toată această „moșie” era - convențional - cultivată, o parte cu păioase, cealaltă cu porumb. Capătul pământului dinspre pădure îl numeam „la bursuci”. Acest toponimic nu era întâmplător. Pădurea Hraina, cu râpele și mâncăturile ei era populată, între alte vietăți și de bursuci. Nu mulți, dar destui ca să facă pagube. Un fel de bursuci nomazi, pentru că se mutau în fiecare an spre partea cultivată cu
DE MIHAI BAICU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1061 din 26 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346940_a_348269]
-
celor doi autori. Iată cum, într-o carte "transinfinită", ca și la Borges, în care sunt cuprinse toate cărțile, este la loc sigur, și cartea adevărurilor eterne a lui Eminescu. 3. Scriitorii sătmăreni și Mihai Eminescu Prezența aproape constantă a toponimicului Sătmar (cu variantele Satmaru, Satmar) în publicistica eminesciană dar și în poezia Doina ne obligă să ne întrebăm asupra provenienței informațiilor și a legăturii cu istoria și oamenii acestui ținut numit de Iosif Vulcan (cel care l-a debutat în
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
politică. Se refugiază într-un spațiu utopic, în lumea paralelă a creației, în speranța accederii la esențe. Probabil că Noaptea romană (1997) marchează explicit această detașare. Autoarea inventează un loc poetic, fiindcă Abstrus și Noremaion (ca „ținut imponderabil”) sunt termeni toponimici dar, mai important, sunt două tărâmuri inevitabil complementare. Poeta reușește să privească „prin inima copilăriei” (norii sunt chiar „ochi ai bucuriei”) și, în același timp, să convoace „părinți sfătoși”, învăluind himericu-i ținut cu „o lumină sperioasă”. Convinsă că blândețea stăpânește
DIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286763_a_288092]
-
înființarea unor episcopii pe malul drept al Dunării, în locul scaunelor episcopale latine anterioare (secolele IV-VI), precum Durostorum (Dârstor) și Bononia (Vidin), a contribuit mai mult la întărirea legăturilor bisericești cu slavii sud-dunăreni. Pandele Olteanu, slavist, pe baza unor elemente toponimice și lingvistice, a dovedit că Transilvania de nord-vest și Maramureș s-au aflat în sfera de influență cultural-bisericească a Moraviei Mari, zonă din care au pătruns unii termeni în limba română. Prin acești ucenici moravi, ritul bizantino-slav a reușit să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu doar vatra acestuia. Figura 1.2 Uliță din Tălmăcel Relieful satului este extrem de variat, predominând muntele și dealul. În 1996, aparțineau satului Tălmăcel, șapte munți: Muntele Boilor, Dealul Cerbului sau Conțul, Iaru, Pologașul, Sterpu, Zimbru și Clăbucetul (Stroilă, 1996). Toponimicul tălmăcel reprezintă diminutivarea numelui localității Tălmaciu, al cărei sens derivă probabil din rolul pe care îl aveau în trecut localnicii, dată fiind poziția localității la granița dintre Transilvania și Țara Românească. Asupra toponimiei regiunii au existat de-a lungul timpului
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Tălmaciu, al cărei sens derivă probabil din rolul pe care îl aveau în trecut localnicii, dată fiind poziția localității la granița dintre Transilvania și Țara Românească. Asupra toponimiei regiunii au existat de-a lungul timpului controverse, unii lingviști sugerând că toponimicul "mărginime" are origini și conotații politice, implicând ideea de frontieră, de graniță de stat. Ion Conea contrazice însă acest lucru și consideră că toponimicul apare ori de câte ori este vorba despre așezări unde muntele vine în contact cu regiuni joase. Cu alte
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Țara Românească. Asupra toponimiei regiunii au existat de-a lungul timpului controverse, unii lingviști sugerând că toponimicul "mărginime" are origini și conotații politice, implicând ideea de frontieră, de graniță de stat. Ion Conea contrazice însă acest lucru și consideră că toponimicul apare ori de câte ori este vorba despre așezări unde muntele vine în contact cu regiuni joase. Cu alte cuvinte, el exprimă ideea de margine a unei regiuni naturale, sau de contact între două astfel de regiuni. Reputatul specialist în geografie istorică și
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
muntele vine în contact cu regiuni joase. Cu alte cuvinte, el exprimă ideea de margine a unei regiuni naturale, sau de contact între două astfel de regiuni. Reputatul specialist în geografie istorică și toponimie argumentează această idee prin faptul că toponimicul "margine", "mărgineni" apare în multe alte zone ale României (Munții Retezatului, Țara Hațegului, Banat, Munții Sebeșului, ș.a.) și nu doar în zonele unde în trecut a existat o frontieră politică (Conea, 1984: 192-202). 2.1.2 Istorie locală După unele
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
Sebeș-Alba. Comuna se află într-o zonă de podiș deluros, în depresiunea Miercurea, drenată de râul Secaș, afluent al Sebeșului. Culmile dealurilor din zonă nu depășesc 550 m. Satul este de tip adunat (îngrămădit). Figura 1.4 Intrarea în Ludoș Toponimicul Ludoș (înrudit cu Ludeasa, Ludaș, Ludești, Ludeasca, Ludișor) este un toponimic maghiar din Ardeal, ce provine de la adjectivul maghiar ludas, însemnând "bogat în gâște, locul unde sunt gâște (sălbatice) (Iordan, 1963: 518). Ludoșul face parte din zona etnografică Ocna-Miercurea. Unii
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
depresiunea Miercurea, drenată de râul Secaș, afluent al Sebeșului. Culmile dealurilor din zonă nu depășesc 550 m. Satul este de tip adunat (îngrămădit). Figura 1.4 Intrarea în Ludoș Toponimicul Ludoș (înrudit cu Ludeasa, Ludaș, Ludești, Ludeasca, Ludișor) este un toponimic maghiar din Ardeal, ce provine de la adjectivul maghiar ludas, însemnând "bogat în gâște, locul unde sunt gâște (sălbatice) (Iordan, 1963: 518). Ludoșul face parte din zona etnografică Ocna-Miercurea. Unii autori afirmă că este îndreptățit ca zona dintre Mureș și Târnave
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]