310 matches
-
istoria antică împotriva unei armate persane de 180 000 de oameni condusă de Xerxes I. Pe timpul domniei lui Darius I, Imperiul Persan ajunsese la apogeul puterii și întinderii sale. Stăpânea de la Indus, în răsărit, la Marea Egee, în apus. Prin supunerea Traciei, înainte de anul 500 î.Hr., "regele regilor" își netezise drumul spre Grecia continentală și pregătise armate, ce întunecau orizontul, pentru invadarea ei finală. Numai victoria strălucită a atenienilor, comandați de Miltiades, la Marathon, în anul 490 î.Hr., a amânat revărsarea asiaticilor
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
(în limba greacă Ἀμφίπολις/"Amphípolis") a fost un oraș elen, întemeiat pe teritoriul Traciei de conducătorul de oști atenian Hagnon în anul 436/437 î.Hr., cu un număr relativ modest de coloniști. Colonia a devenit independentă în anul 424 î.Hr., a fost ulterior cucerită de macedonieni și a devenit apoi capitală provincială în Imperiul
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
munții Pangaion. Portul ei, aflat la vărsarea râului Stirmon, se numea după așezarea tracă inițială "Eion" sau "Eunea Hodoi". "Aioneios" se numise probabil și râul. Atena încercase deja în anul 464/465 î.Hr. să cucerească ținuturile de pe coasta sudică a Traciei, însă oștirile ateniene au fost înfrânte atunci de tribul tracic al edonilor, în bătălia din Dabrescos. s-a predat în anul 424 î.Hr., în cursul războiul peloponeziac, fără a opune rezistență spartanului Brasidas, deoarece strategul și istoricul Tucidide ajunsese prea
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
regiuni din Balcani și din Anatolia. Aceste provincii ocupau cea mai mare parte a Balcanilor, iar geții se întindeau dincolo de Dunăre ajungând până la râul Bug. Limba și obiceiurile tracice sunt în prezent dispărute. Ramura științei care se ocupă cu studiul Traciei și al tracilor se numește tracologie. Separarea tracilor din masa populațiilor indo-europene s-a petrecut în epoca bronzului, în momentul în care s-au individualizat grecii și ilirii. Cele mai timpurii izvoare ce îi menționează pe traci sunt poemele homerice
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
ai troienilor. În secolul al XII-lea i.en., izvoarele asiriene menționează o populație nouă așezată în Anatolia, numită "musku", un neam tracic al frigienilor. Pe tăblițele linearului B ce aparțin civilizației miceniene apare numele de "tre-ke-wi" (numele vechi al Traciei). În secolele XIII-XI i.en. se desfășoară "invazia popoarelor mării" pe fondul colapsului civilizatiei miceniene si regatului hitit din cauza factorilor interni. Siria și Palestina sunt pustiite și începe declinul Noului Regat Egiptean. Printre populațiile antrenate în migrație erau populații ce
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
arheologice. Informațiile despre traci sunt mai numeroase după colonizarea greacă din sec. VII-VI i.e.n., fenomen urmat de o mai bună cunoaștere de către greci a neamurilor "barbare" cu care au venit în contact direct. Hecateu precizează că limita nordică a Traciei era Istrosul. Herodot consemnează că Scithya începe de la Istru în sus. În secolul V i.en. , Tucidide îi localizează pe traci între Munții Rodopi și Munții Haemus, iar pe geți dincolo de Haemus, fără a preciza limita nordică. Scylax din Carianda
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
și cu bastarnii. Strabon menționează că dacii și geții vorbeau aceeași limbă, că dacii populau Danubius, partea superioară a Dunării, iar geții locuiau pe Istru, pe cursul inferior al Dunării. În secolul I, Plinius cel Bătrân precizează granițele nordice ale Traciei la Istru, granițele sudice la Marea Egee, granițele estice la Pontul Euxin. Granița vestică nu este precizată, iar coloniile Histria, Tomis și Callatis sunt considerate parte integrată a Traciei. În concluzie, sursele scrise plasează populațiile tracice într-o zona care nu
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
al Dunării. În secolul I, Plinius cel Bătrân precizează granițele nordice ale Traciei la Istru, granițele sudice la Marea Egee, granițele estice la Pontul Euxin. Granița vestică nu este precizată, iar coloniile Histria, Tomis și Callatis sunt considerate parte integrată a Traciei. În concluzie, sursele scrise plasează populațiile tracice într-o zona care nu depășește spre nord linia Dunării. Tracii sunt localizați pe teritoriul actual al Bulgariei, nordul Greciei și în Dobrogea, râurile de-a lungul cărora viețuiesc fiind Strymon, Axios, Oiscos
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
angrenat în luptele acestora, fiind de partea lui Lisimah, și alteori, de partea lui Antigonos. Seuthes al III-lea a clădit orașul Seuthopolis, situat aproape de Kazanlik. S-au păstrat ceva monede. În 281 i.en., în lupta de la Kurupedion, suveranul Traciei elenistice, Lisimah, este ucis, iar regatul său se destramă. Odrisii își recăpăta puterea. După 280 i.en. apar însă celtii ce își întemeiază un regat efemer în centrul Bulgariei, Regatul de la Tylis. În 168 i.en., Macedonia este înfrântă de
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
Tylis. În 168 i.en., Macedonia este înfrântă de romani, însă își menține autonomia pentru încă 20 de ani, fiind împărțită în patru regate autonome. Abia în 148 i.en., Macedonia este transformată în provincie romană, căreia i se alipește Tracia de vest. Tracia estică își menține autonomia ca regat clientelar Romei până în 46 i.en., când este transformată în provincie romană. Limba acestor popoare antice este una demult dispărută, iar cultura lor a fost puternic influențată și dizolvată de invaziile
Traci () [Corola-website/Science/297450_a_298779]
-
tensioneze, astfel, în 316, se declanșează un prim război civil. Constantin obține o victorie în bătălia de la Cibalae (Pannonia). Înțelegerea care s-a încheiat între cei doi prevedea ca Licinius să-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale est-europene cu excepția Traciei, păstrându-și însă poziția de "augustus". Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anunțat numirea a trei "caesari": fiul său Crispus în vârstă de 12 ani, fiul său Constantin, de 6 luni și fiul lui Licinius, Licinianus
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
de Republică Veneția, iar aceasta din urmă a intrat în posesia mai multor insule din Marea Egee (precum Negroponte - astăzi Eubea, Naxos, Chios etc., ulterior și Cretă, insulele ioniene Corfu, Cefalonia și Zante precum și orașele Modon și Coron din Peloponez. În Tracia Veneția a stăpânit mai multe orașe, printre care și Adrianopole, si chiar din Constantinopol ea a deținut trei optimi, inclusiv catedrală Sf. Sofia. Această dominantă a fost posibilă datorită faptului că venețienii asiguraseră transportul maritim al majorității cruciaților. Odată ajunsă
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
de la Berlin a asigurat autonomia Rumeliei Răsăritene în cadrul Imperiului Otoman. În 1885 însă, Rumelia a trecut sub controlul bulgarilor. Tratatul de la Sân Stefano din 3 martie 1878 propunea înființarea unui stat bulgar care ar fi cuprins regiunile geografice ale Moesiei, Traciei și Macedoniei. Această dată este sărbătorită de bulgari ca zi națională. Temându-se de crearea unui mare stat clientelar rus în Balcani, celelalte mari puteri europene nu au fost de acord cu prevederile acestui tratat. Ca urmare, a fost convocat
Principatul Bulgariei () [Corola-website/Science/313344_a_314673]
-
În timpul războaielor balcanice, Liga Balcanică (Șerbia, Muntenegru, Grecia, si Bulgaria) întâi au cucerit teritoriile otomane Macedonia și cea mai mare parte a Traciei, iar apoi au intrat în conflict între ele asupra împărțirii acestor teritorii. Tensiunile dintre statele balcanice legate de aspirațiile lor rivale în Rumelia, Rumelia Orientala, Tracia și Macedonia s-au mai domolit după intervenția Marilor Puteri la jumatatea secolului al
Primul Război Balcanic () [Corola-website/Science/303640_a_304969]
-
în Grecia, ofițerii au asigurat numirea unui guvern simpatizant, care sperau că va rezolva problema Cretei în favoarea Greciei, iar Bulgaria, a cărei independența îi fusese recunoscută de otomani în aprilie 1909 și care se bucură de bunăvoință Rusiei, privea către Tracia Otomană și nord-estul Macedoniei pentru o expansiune ulterioară. În martie 1910, o insurecție albaneză a izbucnit în Kosovo. În august 1910, Muntenegru a urmat precedentul Bulgariei, devenind un regat. În 1911, Italia a lansat o invazie asupra Tripolitaniei, urmată repede
Primul Război Balcanic () [Corola-website/Science/303640_a_304969]
-
înduplecat cu ușurință. În primăvara anului 1321, izbutind cu greu să scape de închisoare, moștenitorul a fugit din capitală la Adrianopol și i-a pus bunicului său un șir de condiții. El a cerut, pentru sine, puteri depline în nordul Traciei și bani, obligându-se, în schimb, să apere hotarele Bizanțului de sârbi și de bulgari. Andronic cel Tânăr a fost sprijinit de nobilimea militară a Imperiului: domesticul Apusului, Alexios Apokaukos, Syrgiannes, guvernatorul Macedoniei apusene, Theodor Synadenos, și, în sfârșit, unul
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
nobilimea militară a Imperiului: domesticul Apusului, Alexios Apokaukos, Syrgiannes, guvernatorul Macedoniei apusene, Theodor Synadenos, și, în sfârșit, unul dintre cei mai influenți magnați din țară, marele domestic Ioan Cantacuzino. De partea lui Andronic cel Tânăr s-au situat și locuitorii Traciei, deoarece rebelii anulaseră impozitele mari, introduse de împărat.Pomenindu-se într-o situație fără ieșire, Andronic II a acceptat. În curând, între răzvrătiți au apărut disensiuni, în urma cărora Syrgiannes, cu forțt impunătoare, s-a întors la Constantinoopol. Punându-și nădejdea
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
deschidă astfel porțile în fața grecilor. După terminarea războiului, Odiseu o pornește și el, ca și ceilalți, spre casă. Calea de întoarcere îi va fi însă lungă și presărată cu multe peripeții. O primă furtună pe mare îi abate pe țărmurile Traciei; se oprește apoi pe meleagurile lotofagilor și zăbovește mai mult în țara ciclopilor de unde scapă cu viață, din nou, numai datorită agerimii minții sale. Reușește să fugă de acolo orbindu-l pe Polifem și-și atrage în felul acesta mânia
Odiseu () [Corola-website/Science/299036_a_300365]
-
pecuniare și a lipsei de provizii, după cum deduce Tucidide. Ei i-au atacat pe troieni și pe aliații acestora, dar în același timp, fiind constrânși de împrejurări au fost nevoiți să valorifice economic resursele zonei și au cultivat pământul peninsulei Traciei. Troia nu a fost niciodată complet înconjurată și a menținut o legătură cu interiorul Asiei Mici, astfel încât reîntăririle exterioare au continuat să vină pentru armata ei până când a fost cucerită. De asemenea, aheii au dominat doar intrarea în Dardanele în timp ce
Războiul troian () [Corola-website/Science/303827_a_305156]
-
-14 d.C.), s-a aflat aici în timpul împaratului Tiberius (14-37 d.C.). În jurul anilor 33-34 d.C. a participat la construirea drumului roman de pe malul sudic al Dunării, apoi, sub împăratul Claudius (41-54 d.C.), la operațiunile militare care au dus la anexarea Traciei Imperiului Roman. În timpul împăratului Claudius, Legiunea a fost cantonată în castrul de la Oescus . A rămas în Europa până în anul 62 d.C., când împaratul Nero (54-68 d.C.) a strămutat-o în provincia Armenia din Orientul Apropiat. Staționată o anumită perioadă în
Legiunea a V-a Macedonica () [Corola-website/Science/306993_a_308322]
-
mare”, coroborată cu poziția de coastă a cetății. După Herodot, fondatorul orașului ar fi fost Timesios din Clazomene. Exilat în 656 î.Hr. din patria sa, el a luat drumul mărilor și a întemeiat o nouă așezare pe coasta meridională a Traciei. La începutul secolului al VI-lea, această primă colonie a fost distrusă de către traci și abandonată de primii săi locuitori. A fost reconstruită în 545 î.Hr. de către noi colonizatori ionieni proveniți, de această dată, din orașul Teos de pe coasta Lydiei
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
sec. IV î.Hr., la Abdera vor fi bătute monedele oficiale ale regatului macedonean, cu efigiile lui Filip al II-lea și Alexandru cel Mare). În timpul războaielor medice, orașul a fost silit să accepte colaborarea cu trupele persane, care controlau regiunea Traciei începând din 512 î.Hr. Generalul Mardonios, ginerele regelui Darius I, a folosit portul orașului ca bază pentru atacurile sale din nordul Greciei, în 491 î.Hr. În două rânduri, cetatea a fost obligată să ofere „găzduire” regelui Xerxes și armatei persane
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
ocupat temporar (1343-1345) și de către armata bulgară . Viitorul împărat Ioan al VI-lea Cantacuzino, care a vizitat orașul în 1342, în căutare de aliați, folosește alături de „Polystylon” și vechiul nume al cetății antice „Abdera”. Odată cu extinderea Imperiului Otoman în regiunea Traciei (1380-1390), urmele așezării se pierd din nou. Cel mai probabil e că fortăreața medievală și portul ei au trecut sub controlul exclusiv al armatei turcești, iar populația locală s-a refugiat în zonele rurale din împrejurimi. În prima jumătate a
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
nouă așezare este cunoscută în epoca dominației otomane sub numele de „Bulustra” care nu este, după unele opinii, decât o deformare a denumirii anterioare „Polystylon”. În ultimele decenii ale sec. XIX și la începutul sec. XX, Bulustra a urmat destinul Traciei occidentale, trecând prin toate peripețiile legate de destrămarea Imperiului Otoman și rezolvarea „chestiunii orientale”. La sfârșitul Primului Război Mondial, prin Tratatul de la Neuilly (1919), regiunea Traciei occidentale revine Greciei, căreia îi aparține până în prezent (cu o scurtă întrerupere, în al Doilea Război
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
Polystylon”. În ultimele decenii ale sec. XIX și la începutul sec. XX, Bulustra a urmat destinul Traciei occidentale, trecând prin toate peripețiile legate de destrămarea Imperiului Otoman și rezolvarea „chestiunii orientale”. La sfârșitul Primului Război Mondial, prin Tratatul de la Neuilly (1919), regiunea Traciei occidentale revine Greciei, căreia îi aparține până în prezent (cu o scurtă întrerupere, în al Doilea Război Mondial, când a fost încorporată Bulgariei). În 1924, guvernul grec recunoaște actul de constituire a comunității Abdera (în pronunție neogreacă: Avdira), prin care satul
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]