40 matches
-
des récompenses, Bossange Frères, Paris, 1825-1826. BLAGA, Lucian, Spațiul mioritic (Trilogia culturii), cap. "Influențe modelatoare și catalitice", Humanitas, București, 1994. BLAREMBERG, Nicolae, Discursul din Ședința Camerei Deputaților din 25 noiembrie 1876, în România și rezbelul actual sau guvernanții și guvernații, traducție din limba franceză tipărită din inițiativa unui iubitor de adevăr, Noua Tipografie a Laboratorilor Români, București, 1878. CAMPBELL, Angus, CONVERSE, Philip E. et al. (eds.), The American Voter, Wiley, New York, 1960. CARP, P. P., Ordinea socială (13 martie 1881), în
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
epistolarele erau căutate cu fervoare de cititorii primului deceniu postdecembrist și mai sunt căutate și azi. Rămâne totuși întrebarea pe care și-o punea recent, în „Ramuri”, N. Prelipceanu, reformulând-o pe aceea mai veche a lui Kogălniceanu referitoare la „traducții”: fac jurnalele o literatură? Vom răspunde că jurnalele singure nu fac o literatură, dar fac parte, neîndoielnic, din literatură, atunci când sunt estetic expresive, când ni se impun atenției prin însușiri literare, evocatoare și portretistice. Când sunt citite nu doar pentru
Memorie și memorialiști by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13087_a_14412]
-
amplitudine - de la râsul găinilor la râsul homeric! Pentru că sensul finalului rusesc e, mot ? mot, următorul: „Și până astăzi / aș vrea să ronțăi / A scorușului fierbinte / Ciorchine amar”. Rețineți ce spun: mot ? mot și nu - pardon! - mort ? mort, precum vă iese „traducția”, această jalnică și, concomitent, impertinentă răstălmăcire. Da, răstălmăcire, pentru că aici nu se poate vorbi de niciun... strop (de nicio boabă din ciorchinele scorușului!) de traducere... Păcat. Ca să nu mai umblăm, comparativ, și la alte texte. La alte... catastrofe. Sigur, ele
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]
-
le voi spune acuma" (Alăuta românească, 1837); "munca câmpului, care o fac la vreme" (D. Golescu, Însemnare a călătoriei mele); "nu ieșea nici un calendar care să nu-l aibă el întâi, nici o carte bisericească care să n-o cumpere, nici o traducție care să nu puie să i-o pescrie" (C. Negruzzi, Cum am învățat românește) etc. Primele noastre gramatici nu recomandă folosirea lui pe care; cel mult, unele indică declinarea relativului și marchează cazul acuzativ prin prepoziție ("Ac. pre carele / pre
"Care" și "pe care" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9380_a_10705]
-
din Supraviețuirea prin ficțiune, necontemporane cu cronicile, mai degrabă cu introducerea ,de azi", o lămurire pe puncte, care-l trădează, în cititorul de profesie, pe teoretician, poartă același titlu, împărțit între o inițială luare de poziție și-o revenire: Fac traducțiile o literatură? Răspunsul, pe ton de q.e.d. va fi, previzibil, da. Vag didactice, de-un didacticism polemic, de fapt, și, în general, bine țintit, demonstrațiile lui Alexandru Mușina apără dreptul la liberă circulație al literaturii. Departe de-a
Capra vecinilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10822_a_12147]
-
tradiția mea literară, literatura mea." Ceea ce va să-nsemne că traducătorii trădează, nobil, spre folosul propriei culturi. Și că, făcînd cuvenita corecție de istorie literară, combătînd, de fapt, un decontextualizat clișeu de școală, ,deși ni-s dragi pașoptiștii, e evident: traducțiile fac o literatură.", Alexandru Mușina dă, privind spre epoca în care, încă, nu li se făcuse loc în față, ,liniei" Maiorescu-Lovinescu partea ei. De-aici, odată fixată direcția, încep ,delimitările". În principal, desprinderea generației '80 de timpul părinților, crescuți la
Capra vecinilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10822_a_12147]
-
vom critica cartea, iar nu persoana. Vrăjmași ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari în judecățile noastre literare", declarație-manifest care călăuzește, de atunci încoace, magistratura criticii literare. Nu agrea deloc traducerile, care copleșiseră revistele literare și producția editorială. Și aceasta pentru că "traducțiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni cît vom pute această mare ucigătoare a gustului original, însușirea cea mai prețioasă a unii literaturi". Memorabil program menit să creeze fundamentele unei literaturi originale moderne. Program reluat, în 1894, la inaugurarea
Kogălniceanu, orator și literat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15830_a_17155]
-
mai contează, rezultați din convertirea suedezelor coroane, ele însele preschimbate în euro. Sartre, orgolios, l-a refuzat. Mauriac, mi se pare, l-a acceptat, având el nevoie de fonduri importante pentru a-și schimba faianța din baie. Aduce, dreptu-i, câteva traducții în limbi etranjere. Nu multe. Nici creșteri spectaculoase de tiraj nu suscită automaticamente. O să-l ofere în curând și Albanezilor, Kadare adeverindu-se mai prizat, încă de pe vremea Tovarășului Enver Hodja, decât faliții noștri. Ca să nu mai vorovesc de cehescul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
demarșă austriacă și totul era în limba germană, protocoalele zilnice a casei și a corespondenței și cele de închierea contabilităților de cheltuieli [...], chiar și corespondența cu Departamentul lucrărilor publice, de care atârna [telegrafia], era în limba germană, însoțită de o traducție română foarte falsă”. Funcționarii austrieci domneau peste tot. Ei formulau pretenții exagerate, sprijinite de însuși Coronini, care nu se sfia să ceară - amenințând cu rechemarea funcționarilor austrieci - sporirea lefurilor lor. Chiar dacă unii nemulțumiți plecau, ei erau imediat înlocuiți cu sudiți
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
pentru a explica constituirea unui veritabil front anti-Caragiale format din public, presă, critică literară. După cum pe bună dreptate observa chiar tînărul dramaturg (Cercetare critică asupra teatrului românesc 1878), repertoriul propus scenei naționale cuprindea doar "trei mari categorii: localizări, plagiate și traducții" și după cum traducțiile nu fac o literatură (M. Kogălniceanu), "Afară de "Răzvan" nimic" concluziona Caragiale. Zece ani mai tîrziu, volumul său de Teatru (Socec, 1889) este respins de la premiere în urma raportului lui Hasdeu care motiva neinspirat că dramaturgul "nu este un
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
constituirea unui veritabil front anti-Caragiale format din public, presă, critică literară. După cum pe bună dreptate observa chiar tînărul dramaturg (Cercetare critică asupra teatrului românesc 1878), repertoriul propus scenei naționale cuprindea doar "trei mari categorii: localizări, plagiate și traducții" și după cum traducțiile nu fac o literatură (M. Kogălniceanu), "Afară de "Răzvan" nimic" concluziona Caragiale. Zece ani mai tîrziu, volumul său de Teatru (Socec, 1889) este respins de la premiere în urma raportului lui Hasdeu care motiva neinspirat că dramaturgul "nu este un creator de tipuri
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mult decât evident. Fixează repere. Precizează și analizează conceptele de bază. Oferă perspective ideologico-istorice internaționale fără de care reflexia noastră politologică nu este posibilă. Dar cum spunea încă de la 1840 M. Kogălniceanu (și încă foarte bine), în prefața de la Dacia literară: Traducțiile nu fac o literatură. Că se traduce Karl Popper, Fr. Furet și mulți, mulți alții, este admirabil. Subscriem integral la această acțiune editorială. Ceea ce nu ne scutește, nu ne dispensează am spune: ne obligă chiar, într-un anume sens să
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
și în condițiile lui global village originalitatea și competiția la cel mai înalt nivel posibil. în unele cazuri, fericite, nici chiar depășirea unor mari modele și repere. Să mai amintim încă o dată, în sfârșit, pe urmele lui M. Kogălniceanu, că traducțiile nu fac o literatură? Și că nimic nu înlocuiește inițiativa personală? Epigoni eterni doar în umbra marilor culturi majore? O astfel de creativitate, creditată ca potențial competitivă, nu înseamnă câtuși de puțin o aspirație naționalistă. O cultură deschisă, conștientă de
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
cuvinte care ar fi înspăimîntat orice cenzură. M. Kogălniceanu este, putem zice, întemeietorul spiritului critic. Peste tot în revistele sale, el știe ce vrea. Vrea ca producțiile românești să fie "din orice parte a Daciei", să fie originale, nu simple traducții din alte limbi și încă proaste și nu din ceea ce e mai însemnat în istoria culturii universale. Vrea critică "nepărtinitoare" lovind "cartea, iar nu persoana". Cenzura lui e constructivă. "Critica mea va fi o adevărată critică, adică va lăuda în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Mirceșți scria și el niște capodopere pentru vremea aceea: „Despot - Vodă” și „Fântâna Blanduziei”. Într-un articol intitulat „Literatura În teatrul dramatic”, I. L. Caragiale atacă repertoriul vremii găsind că literatura dramatică „jucată astăzi cuprinde trei mari categorii: localizări, plagiate și traducții, mai puțin categoria pieselor originale, atât de puține „că le-am putea număra pe degete...” Lipsa cronică a unei literaturi dramatice originale este una din cauzele decăderii teatrului. Pentru Caragiale, o singură piesă merită „o luare aminte”, „Răzvanvodă””(așa se
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]