430 matches
-
subtil perceput când pe văile de munte le amușinam înnebunită prezența sau au devenit șerpi cu capetele mereu mușcate într-un ciclu firesc al cunoașterii necunoașterii unde să caut unde să aflu ce cum și mai ales când se produce transcenderea lor în cenușa imperiului iluziilor le ating și acum mușcăturile vin când și când mă vizitează întrupându-se în umbrare de gânduri la adăpostul nașterii lor tiptil pășesc pentru a nu-mi frânge iubirea de a fi Anne Marie Bejliu
LA ADĂPOSTUL NAŞTERII de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377191_a_378520]
-
emigra la vîrsta de 18 ani în Franța, de unde a continuat să vagabondeze spiritual între Atena, Ierusalim și Roma, în încercarea de a realiza o sinteză între iudaism și occidentul filozofic, o filozofie a moralei și adevărului nomad, bazată pe transcenderea egoismului ontologic în raporturile cu "ceilalți". Lui Mozart, Nietzsche, Cannetti, peregrinările le-au fost dictate de temperament (mobilitate, neliniște interioară) dar și de detalii biografice legate în bună măsură de evoluția operei (mai ales la Mozart) și carierei lor. Strămutarea
Peregrini și peregrinări by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/8316_a_9641]
-
eronat interpretate ca întunecate, iraționale și supranaturale - însemnau, chiar în sens medieval, cunoaștere, o cunoaștere ce nu se poate gusta decât în-lăuntru, depășind limbajul uzual atât de mult încât misticul e nevoit a recurge la paradox și simbol. Este o transcendere a Ťrealitățiiť într-o realitate imposibil de redat în limbajul uman/polar: ŤDumnezeu creează lumea și toate lucrurile într-un Acum prezentť, spune Meister Eckhart" (p. 59). Dacă prima secțiune a volumului curpinde eseuri de reactualizare a misticii creștine, în
Dilemele poetului în postmodernitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8333_a_9658]
-
Teodor Zgureanu; Valențele spirituale și tehnice ale corului s-au făcut remarcate în rezolvarea unor aspecte deosebit de pretențioase din lucrări precum “Miorița” de Petre Ștefănescu, “Joc din Oaș” de Mihai Moldovan, sau “Chindia” de Alexandru Pașcanu. Un moment de puternică transcendere l-a constituit în cadrul Concertului Pascal, lucrarea “Despre Pace” a compozitoarei Irina Odăgescu- Țuțuianu, o ruga închinată de către maestrul Jean Lupu și Corul “Symbol”, celor aflați în tensiuni și suferințe, în preajma granițelor României și pretutindeni. Marea noastră compozitoare, doamna
?Prin sunet c?tre lumin?? by R?zvan Rados () [Corola-journal/Journalistic/84038_a_85363]
-
Altă mărturisire obligă la acceptarea unui tărâm impalpabil, din care se naște o bună parte a povestirilor. Primul este teritoriul oniric: Estimez că cel puțin douăzeci și cinci la sută din povestirile mele sunt născute din coșmaruri.". Al doilea - experiențele stranii de transcendere a timpului și a spațiului, chiar a propriei condiții umane. Cortázar relatează visul din care, trezit, a scris Casa ocupată, vizita făcută la Jardin des Plantes și intensitatea ochilor aurii de axolot. Tot în prima serie de mărturii despre formare
Cât de mult îl iubim pe Julio by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6938_a_8263]
-
explică autorul eseului din Steaua: „Avându-l ca precursor pe Max More (sau pe mult mai obscurul FM-2030), transumanismul nu este doar o filosofie, ci un întreg program intelectual și cultural care susține, în esență, posibilitatea și mai ales dezirabilitatea transcenderii fundamentale a condiției umane prin recursul la tehnologii contemporane (îmbătrânirea și toate formele de decrepitudine aduse de ea, boala, moartea, limitările intelectuale sau senzoriale etc.) sunt depășite prin atingerea condiției post-umane.” Hotărât lucru, asemenea tendințe, cum sunt cele concretizate în
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4222_a_5547]
-
deziluzie, provocînd un blocaj. E o divinitate apropiată de cea care stăpînește deopotrivă Binele și Răul, responsabilă de ambele, precum în religiile orientale sau la Jacob Böhme. Neputînd idealiza o atare transcendență, bardul recurge la o ultimă soluție, cea a transcenderii eului nu pe calea mistică pe care o resimte ca fiind ambiguă, ci prin impersonalizare. Se desparte de structura sa somatică („mi-am văzut inima, bătea de tare departe,/ parcă nu era inima mea”), ajungînd a declara, precum Plotin, că
O criză a transcendenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4232_a_5557]
-
cât e de mărunt” sunt doar câteva dintre cele mai frumoase expresii ale atitudinii înfiorate față de „dispars”. Pe de altă parte, poezia lui Vlad Moldovan și-ar pierde repede din vitalitate dacă ar juca totul pe cartea aforismului și a transcenderii înfiorate. De aceea, poetul, extrem de versatil, mixează permanent registrele. Autorul „Blank”-ului e, poate, și poetul cu cel mai mare ambitus stilistic al tinerei genereții, de vreme ce poate alterna cu dexteritate de DJ stilul grav cu cele mai expresive improvizații lirice
Licențiozități metafizice by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4290_a_5615]
-
de vastitate interioară. Imaginea din oglindă, înstrăinată, sfârșește prin a trimite eul în sine: oglinda este un spațiu al interiorității. În proza lui Emil Botta, oglinzii i se opune fereastra. Aceasta semnifică deschidere, înnoire, act de dilatare, de evaziune, de transcendere în "patria mai înaltă" (Novalis). Fereastra nu captează gesturi, imagini, nu le amplifică, nu râde de ele, nu le ironizează, ci le dă o libertate duminicală, după zile și nopți torturante, în care imaginile se loveau unele de altele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nu se dezminte” nici de această dată. Cuvintele sale dovedesc nu doar capacitate asociativă, ci și lecturi variate, inclusiv din autori recunoscuți pentru îndrăzneala de a ieși din tiparele gândirii științifice tradiționale. Unii dintre aceia care au încercat și „nebunia” transcenderii în zona revelației mistice, în căutarea adevărului pe care nu-l poate atinge rațiunea umană. Dar, pentru că P.H.L. nu oferă exemple în paranteza sa, nu insist. 25 aprilie 2007 P.H.L. revine asupra noului statut „civil” al Domnului R. Oare și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
este visul o supraființă, posibilă în iubirea absolută. Rezumând diversele sale "intuiții metafizice", cum singur le definește, Eminescu introduce în patrimoniul spiritual al culturii noastre spiritul hyperionic simbol și energie de transmutare a lumii în sublim și sacru. Și totodată transcenderea spre supremele piscuri ale gândirii. * Ca atare ochiul transcendental vede dincolo, în sfera principiilor ultime, a unei logici originare, dar poate vedea și dincolo de ea, de înțelegerea noastră, așa cum are loc în Imnul creației din Rig Veda. Acesta se termină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
deschiderea metafizică eliberatoare. Întâlnirea dintre cvadratura pitagoreică și deschidere metafizică reflectă și pune în acțiune caracterul antinomic al lumii noastre, conflictul dintre finitudine și nemărginire, reflectat și pus în acțiune la rândul său, de aspirația apriorică a spiritului omenesc de transcendere a limitelor, întru atingerea anagogică a libertății spirituale radicale. Această fenomenologie are loc, de pildă, în Luceafărul: în contextul unei armonii prozodice de excepție și a perfectei logici interne a desfășurării ideii poetice, are loc conflictul acut dintre ceresc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Aceasta trebuie să facă un poet și aceasta cere cititorul luminat: crearea unei perfecte cvadraturi a cercului, care, în mod magic, prin însăși energia comprimată a celor două închideri ce par absolute, deschide transcenderea către eliberarea radicală. Lumea umană, a finitudinii, a tiparelor ne-a fost dată pentru a cunoaște cea mai înaltă bucurie: eliberarea. Poezia este exercițiul uman al libertății metafizice. Din dublul zăgaz spre cea mai înaltă desprindere. Până dincolo de dincolo în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sacru, împărtășind altora, iluminați, cel mai elevat adevăr omenesc adevărul poetic. Suferința stare filozofică Suferința este stare filozofică. O filozofie orfică. Este Gânditorul lui Rodin, meditând asupra dramaticului destin uman, este Gândirea (model, Camille Claudel) a aceluiași sculptor, meditând la transcenderea suferinței prin impulsionarea la crearea unei ființări superioare prin artă. Creația lumii de către Demiurg a fost consecința unei suferințe: singurătatea. Lumea a fost încercarea sa de a-și vindeca rana unicității. Dar în mod fatal, multiplul creat, fragmentarea de sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
realitatea comună, nesemnificativă. El nu rămâne sclav al realului, al complexului infinit de influențe din afară, așa cum urmează să fie copilul mai târziu. Un mare mister: are copilul o conștiință apriorică a dezamăgitoarei vieți zilnice și are, tot aprioric, dorința transcenderii prin miraculos a vieții care va urma s-o petreacă ? Pentru el basmul, mitul este un joc de-a realitatea, un joc al imposibilului fabulos. Poetul este cel care rămâne în starea de har a copilului. Arta este primul copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
această lumi, căreia nu-i aparține, a binecuvântat-o îmbrăcând-o "în aurul și purpura", poeziei, a sacralizat-o, cum și Pindar și Hölderlin o mai făcuseră, a ridicat-o la sublim. Pe de altă parte, a imaginat modalitățile de transcendere a acestei lumi în care fără voia lui, a fost coborât în "corpul cel urât", și anume: prin iubire, prin unirea lui tu cu eu să devină Dumnezeu din Dumnezeu, întorcându-se în Spiritul divin din preziua creației, care este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fără voia lui, a fost coborât în "corpul cel urât", și anume: prin iubire, prin unirea lui tu cu eu să devină Dumnezeu din Dumnezeu, întorcându-se în Spiritul divin din preziua creației, care este astfel anulată. Iar mai sus, transcenderea solitară dincolo de ființă și neființă și dincolo de orice formă de lume, în anterioritatea absolută cea mai înaltă viziune a libertății spirituale din istoria gândirii. Posibilul uman este bolnav de imposibil. Salvarea este transcenderea dincolo de ființa și neființă. Așa cum am notat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care este astfel anulată. Iar mai sus, transcenderea solitară dincolo de ființă și neființă și dincolo de orice formă de lume, în anterioritatea absolută cea mai înaltă viziune a libertății spirituale din istoria gândirii. Posibilul uman este bolnav de imposibil. Salvarea este transcenderea dincolo de ființa și neființă. Așa cum am notat și în alte scrieri, Nietzsche a întrevăzut și el necesitatea transcenderii radicale: "Eu nu sunt nici trup nici suflet, sunt homo sui transcendentalisom transcendental sie însuși. Cei doi au fost contemporani. Din păcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lume, în anterioritatea absolută cea mai înaltă viziune a libertății spirituale din istoria gândirii. Posibilul uman este bolnav de imposibil. Salvarea este transcenderea dincolo de ființa și neființă. Așa cum am notat și în alte scrieri, Nietzsche a întrevăzut și el necesitatea transcenderii radicale: "Eu nu sunt nici trup nici suflet, sunt homo sui transcendentalisom transcendental sie însuși. Cei doi au fost contemporani. Din păcate, epoca noastră este prin excelență o demonstrare a imposibilului axiologic în toate domeniile: social, politic, intelectual, activitățile culturale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
meditând, la anii adolescenței, asupra libertății metafizice radicale am ajuns la conceptul pe care l-am văzut ca fiind suprema deschidere: transposibilul. Foarte succint spus, eliberarea în transposibil însemnează depășirea cercurilor de condiționări care îngrădesc libertatea spirituală nelimitată: mai întâi transcenderea eului empiric, de serviciu în lumea zilnicului, apoi depășirea formulei ontologice de ordin uman, urmează transcenderea diadei ființă/neființă și, finalmente, a diadei posibil și imposibil. De precizat că eliberarea radicală nu este însă un act finit, încheiat ci o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
văzut ca fiind suprema deschidere: transposibilul. Foarte succint spus, eliberarea în transposibil însemnează depășirea cercurilor de condiționări care îngrădesc libertatea spirituală nelimitată: mai întâi transcenderea eului empiric, de serviciu în lumea zilnicului, apoi depășirea formulei ontologice de ordin uman, urmează transcenderea diadei ființă/neființă și, finalmente, a diadei posibil și imposibil. De precizat că eliberarea radicală nu este însă un act finit, încheiat ci o goană neîncetată a intelectului de orice condiționare și determinare, un zbor fără încetare. În lirica universală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Părăsește-ți măruntele sentimente/ Și aruncă-te în Marele Deschis." În viziunea poetului indian, deschiderea supremă este figurată de zborul fără răgaz, zi și noapte. al unui stol de lebede: Nu aici! Nu aici! În altă parte!" Setea nebună de transcendere către un Dincolo fără formă și nume, cuprinde întreaga natură, cosmosul însuși. Lebedele, păsări prin excelență ale misterului, împrumută aripile lor fiecărui lucru spre a-l trece de cealaltă parte, pentru că "aici în această apă stătută, comedie de bucurii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
el oprire, finitudine); mai sus antinomia ființă -neființă și trecând în final dincolo de posibil și imposibil am ajuns la desprinderea totală, "neatins și neatingând" în expresie eminesciană astfel că, în seara de 27 iulie 1942, a izbucnit iluminarea care constituia transcenderea ultimă transposibilul însemnând beatitudinea pură a eliberării spirituale în mers indefinit. Pentru că, afirmă Giordano Bruno, " Puterea intelectuală nu este niciodată satisfăcută cu un adevăr comprehensibil, nu este mulțumită cu nici un adevăr finit, ci tinde mereu către acel adevăr care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
metafizic ", un alt mesaj al crea?iei eminesciene este relevat În aceste opere. Natură, poezia ?i arhitectură devin ipostaze ale infinitului: natură prin inepuizabila ei for?? creatoare, poezia -prin identificarea cu universul interior al fiin?ei umane, iar arhitectură prin „transcenderea poetic?? ?i plastic? a materiei În form?" . (R. Assunto) O alt? ipostaz? a naturii se prefigureaz? astfel În opera eminescian?: orice peisaj poate fi interpretat ca o sugestie subiectiv? a absolutului. Multiplele valen?e simbolice pe care le cumuleaz? elementele
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
În poezia eminescian?, sinonime cu infinitul. Natură prin inepuizabila ei for?? creatoare, poezia -prin identificarea cu universul interior al fiin?ei umane, iar arhitectură (fie c? modeleaz? un peisaj terestru, cosmic, subp?mântean, selenar ori neptunic sau o cetate) prin „transcenderea poetic???i plastic? a materiei În form?" , ce aminte?te de principiul kantian conform c?ruia artă trebuie s? fie spontan? că natura, iar natură este frumoas? când pare finalizat? că operele de art?. ?i pentru c? poezia este mesagera
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]