37 matches
-
(Транссибирская магистраль, Транссиб în limba rusă, sau Transsibirskaia maghistral', Transsib) este o rețea de cale ferată care leagă Moscova și partea europeană a Rusiei cu Orientul Îndepărtat Rus, Mongolia, China și Marea Japoniei. Proiectul și finanțarea construcției transsiberianului au fost aprobate de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei. Fiul său, țarul Alexandru al III-lea al Rusiei a supravegheat construcția, numindu-l pe Serghei Witte director al Căilor ferate, în 1889. Bugetul imperial de stat a cheltuit
Calea ferată transsiberiană () [Corola-website/Science/311239_a_312568]
-
militare din primul război mondial. În martie 1891, viitorul țar Nicolae al II-lea a inaugurat lucrările segmentului din extremul orient, la întoarcerea dintr-o vizită din Japonia. Pentru transportul familiei imperiale s-a stabilit construirea unui Tren al țarului. Transsiberianul începe în St. Petersburg, la stația Moscova, și trece prin Moscova, Chelyabinsk, Omsk, Novosibirsk, Irkutsk, Cita, Blagoveshchensk, Habarovsk și se termină la Vladivostok. Are o lungime de 9288 km și trece prin 8 fuse orare. Trans-manciurianul este o linie construită
Calea ferată transsiberiană () [Corola-website/Science/311239_a_312568]
-
și trece prin 8 fuse orare. Trans-manciurianul este o linie construită de Rusia, care trece prin teritoriul de nord-est al Chinei (Manciuria), și a fost folosită pentru scurtarea călătoriei spre Vladivostok. Linia Baikal-Amur a fost construită ca alternativă la porțiunile transsiberianului care treceau prea aproape de granița cu China. Se desprinde din transsiberian în Taișet, la vest de lacul Baikal, ocolește lacul pe la nord, ajungând la oceanul Pacific în dreptul localității Sovetskaya Gavan. A fost construit pe porțiuni, în diferite perioade, începând cu
Calea ferată transsiberiană () [Corola-website/Science/311239_a_312568]
-
de Rusia, care trece prin teritoriul de nord-est al Chinei (Manciuria), și a fost folosită pentru scurtarea călătoriei spre Vladivostok. Linia Baikal-Amur a fost construită ca alternativă la porțiunile transsiberianului care treceau prea aproape de granița cu China. Se desprinde din transsiberian în Taișet, la vest de lacul Baikal, ocolește lacul pe la nord, ajungând la oceanul Pacific în dreptul localității Sovetskaya Gavan. A fost construit pe porțiuni, în diferite perioade, începând cu anii ’30 și a fost terminat în 1991. La sfârșitul secolului
Calea ferată transsiberiană () [Corola-website/Science/311239_a_312568]
-
guvernul introduce o taxă pentru cerealele care treceau prin Celiabinsk și una similară în Manciuria. Aceasta a determinat modificarea exporturilor, acestea devenind pâinea și untul. Din 1896 până în 1913 Siberia a exportat în medie 501.932 tone de pâine anual. Transsiberianul rămâne una din cele mai importante rute de transport în Rusia, aproximativ 30% din exporturile țării trecând pe aici. Linia e folosită de mulți turiști străini și de călători ruși. Aproximativ 20.000 de containere sunt transportate spre Europa, Ministerul
Calea ferată transsiberiană () [Corola-website/Science/311239_a_312568]
-
câteva dintre aceste încăierări au luat parte și români, dintre care unii au devenit victime. Transportarea unităților pe Frontul de Vest (cel mai important și în același timp hotărâtor pentru mersul conflagrației) prin forțarea drumului spre est de-a lungul Transsiberianului către marea liberă, a devenit o opțiune valabilă. În luna aprilie 1918 a început deplasarea spre Vladivostok, astfel că în mai avangarda coloanei deja ajunsese la Pacific, într-un moment în care coada de abia trecea de Moscova. Deoarece numai
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
o opțiune valabilă. În luna aprilie 1918 a început deplasarea spre Vladivostok, astfel că în mai avangarda coloanei deja ajunsese la Pacific, într-un moment în care coada de abia trecea de Moscova. Deoarece numai fâșia aflată de-a lungul Transsiberianului era în mâinile contrarevoluționarilor și a voluntarilor, iar din restul teritoriului veneau atacuri bolșevice asupra localităților și gărilor, s-a format astfel în mod practic un al doilea front de-a lungul căii ferate. Activând atât în direcția vest cât
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
s-ai implicat astfel în Războiul Civil Rus. În 1919 tot acest amestec de trupe destinat inițial refacerii Frontului de est, a avut astfel misiunea de a lupta atât împotriva Armatei Roșii cât și pe acela de a menține siguranța Transsiberianului. Posibilitățile de reîntoarcere în țară fiind reduse, mulți prizonieri au rămas în Rusia. În contextul în care misiunea română - datorită condițiilor absolut neprielnice nu a mai putut funcționa, "Serviciul român de recrutare a voluntarilor" s-a desființat în condițiile critice
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Ca efect al acordului de a pune Legiunea să lupte în Siberia, lui Brătianu i-a fost promisă recunoașterea dreptului României asupra Basarabiei de către guvernul amiralului Kolceak. Ca atare, legionarii au primit după o săptămână misiunea de a asigura paza Transsiberianului pe aliniamentul Zima-Tulun-Nijneudinsk-Baironovka-Taișet, în ariergardă pentru a asigura retragerea trupelor cehoslovace spre Vladivostok și pentru ca legăturile cu frontul din Ural și aprovizionarea să nu fie afectate de partizanii bolșevicilor La est și vest se aflau diviziile cehoslovace I cu garnizoana
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
rechemat în Franța și a lăsat comanda generalului Lavergné (comandantul bazei militare de la Vladivostok), care nu s-a opus măsurilor luate de predecesorul său. Din mers, în același interval de timp cu sosirea "Legiunii" aflate în retragere de-a lungul Transsiberianului spre Vladivostok, la Harbin Cădere a început organizarea unui Stat Major propriu care să-l ajute în acțiune și a trecut serviciile sanitar, de intendență și cultural ale "Legiunii" în subordine directă. Transportată în cinci eșaloane feroviare și două trenuri
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
1918, la Irkutsk, în funcția de comandant al Legiunii de voluntari transilvăneni și bucovineni din Siberia. În decurs de câteva luni, acesta a reușit să reorganizeze corpul de voluntari, astfel că acesta a fost folosit pentru paza unei porțiuni din Transsiberian. Sub conducerea sa, legionarii au dus lupte de asanare a teritoriului dominat de gherilele bolșevice și au câștigat lupta de la Șeragul și Kuitun. S-a îmbarcat în 25 mai 1920, odată cu Legiunea spre România, pe vasul "Trás-os-Montes", sosind, în 5
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]
-
promisiunea formală a acestuia de urgentare a repatrierii. Subiectul repatrierii prizonierilor supuși români neînrolați voluntar în Legiune a fost lăsat pentru o analiză ulterioară. Din mers, în același interval de timp cu sosirea "Legiunii" aflate în retragere de-a lungul Transsiberianului spre Vladivostok, la Harbin, Cădere a început organizarea unui Stat Major propriu care să-l ajute în acțiunile de colectare, concentrare și educare patriotică a prizonierilor, în cele de urgentare a transportului pe calea ferată și apoi de pregătire a
Comisia Militară Română din Siberia () [Corola-website/Science/337401_a_338730]