57 matches
-
realitate, polemistul adoptă o strategie retorică în care ironia (mai ales în varianta asteismului și a diasirmului) este figura predilectă. Adversitatea sa, deși precis direcționată, e (mai ales în anii din urmă) camuflată strategic printr-un discurs obiectivat, a cărui tripartiție actanțială presupune: un autor care se vrea obiectiv, o țintă aparent învestită cu drepturi egale și tratată în consecință și, nu în ultimul rând, un public în rol de jurat. Privind astfel publicistica polemică, vom încerca să nuanțăm constatarea întemeiată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Benveniste) a unei comunicări, în mare parte performative. Privit global, textul se prezintă ca un ansamblu eteroclit de secvențe: descriere, narațiune, argumentație, intercalate ingenios în scopul de a servi demersului persuasiv al eului polemic. În incipit, autorul stabilește, fără echivoc, tripartiția: "Aș fi voit [eul angajat polemic, n.n., M.S.] să mai stăm de vorbă cu cititorul și despre alte obiecte decât domnul Nicolae Iorga [...]"; cititorul este, evident, partenerul de dialog, acel tu persuadabil care, din martor imparțial, poate deveni complice căruia
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nu admite construcția vreunei ficțiuni, care să stabilească o distanță între eul intim și operă. Ideea de a regrupa diferite poeme non mimetice sub eticheta de poezie lirică apare timid în epoca clasică. De-abia începând cu Romantismul se impune tripartiția genurilor în liric, epic, dramatic pe care o adoptăm astăzi cel mai des. Criteriul de diferențiere ce le opune nu se mai situează, ca în Antichitate, la nivelul modului de enunț, ci al distanței respective introduse între eu și operă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
motivelor vizuale, rupturile scării sonore, evadarea Într-un niciunde mitic, formele de insistență (prim-planuri color, planuri de lungă durată, mișcări de du-te-vino), sunetele yin, sunetele yang, contrapunctul, aparatul deictic (balansul În patru trimițînd la locutor și la situația enunțării), tripartiția operațională a lui Grard Genette, vocile interioare, simultaneitatea și alternanța dintre conținut și conținător, penetrația imagistică, rapelurile culturale, verticalitatea Înclinată, extinderea sensurilor, destinderea lor, imaginile mentale, universul tulburător sincopat, expresionismul, impresionismul, onirismul, jocurile motivelor vizuale, motivul artezian, motivul verbal, simfonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
general, care se va constitui în grilă de cercetare a discursului jurnalistic. Cel de al doilea capitol delimitează sensul și caracteristicile discursului jurnalistic, plecând de la trăsăturile și nivelurile identificate pentru genul său proxim, discursul, în capitolul anterior. Astfel, pornind de la tripartiția componentelor discursului, vom analiza discursul jurnalistic pe cele trei niveluri text, condiții de producere și univers de discurs și vom oferi o definiție autonomă și sintetică a acestuia. Secțiunea de analiză intitulată Manipulare și discurs își propune creionarea unei perspective
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
cât și pe cel al extinderii contextului până la un nivel de detaliere care să multiplice necontrolat itemii de analiză. Așadar, analiza componentelor discursului se va realiza prin precizarea caracteristicilor textului, a condițiilor de producere și a universului de discurs. Această tripartiție se constituie pentru a putea releva plenar, în capitolele viitoare, discursul jurnalistic și funcționarea acestuia. I.2 Textul discursului Termenul text se delimitează prin raportare la context. Dacă acest din urmă concept vizează universul discursului și condițiile de producere ale
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
în schema următoare: Harta cercetării II. DISCURSUL JURNALISTIC Acest capitol își propune să fixeze sensul și caracteristicile discursului jurnalistic, plecând de la metodologia de analiză delimitată în capitolul anterior. Vom trece în revistă perspectivele asupra conceptului de discurs jurnalistic, pornind de la tripartiția componentelor discursului: text, condiții de producere și univers de discurs. II.1. Diversitatea perspectivelor Conceptul de discurs jurnalistic este utilizat frecvent în literatura de specialitate, în special în trei ipostaze: câmp discursiv, sumă a unor genuri determinate și ansamblu text-context
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
particular de producere. În ceea ce ne privește, vom încerca definirea discursului jurnalistic în cadrul celei de-a treia ipostaze, de ansamblu text-context specific, pe care o completăm cu o manieră analitică de abordare. Astfel, vom porni de la metodologia construită pe baza tripartiției nivelurilor discursului (text, condiții de producere, univers de discurs). Conceptul de discurs jurnalistic va fi fixat prin delimitări textuale și contextuale apte să elucideze intensiunea și extensiunea specifică. Se încearcă evitarea, pe de o parte, a definirii vagi, extensionale, a
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
de discurs încearcă să evite atât riscul insuficientei precizări a situației discursive, care ar conduce la posibilități de interpretare eronate, cât și pe cel al extinderii contextului până la un nivel de detaliere care să multiplice necontrolat itemii de analiză. Această tripartiție a componentelor discursului a constituit structura care a fost dezvoltată, pe parcursul întregii lucrări, la nivelurile: discurs jurnalistic, manipulare, manipulare prin discursul jurnalistic. IX.2. Finalitatea explicativă Finalitatea explicativă constă în evidențierea conceptelor de discurs jurnalistic și de manipulare, pe baza
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
suprafeței picturale și constituie astfel un vector care atrage atenția asupra grupului de fugari. Din perspectivă topologică fugarii sunt plasați exact în centrul tabloului pentru că linia mediană verticală a tabloului de formă dreptunghiulară traversează chipul Mariei și mâna lui Iosif. Tripartiția orizontală, subliniată de zonele cu vegetație, invită privitorul la evaluarea raporturilor de distanță între cele trei părți. Proximitatea grupului de fugari și a păstorilor creează impresia că Iosif, Maria și Isus tocmai au sosit, dar păstorii care-și văd de
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
să scăpăm de tirania binară, ci și să precizăm, să nuanțăm și să completăm descrierea fenomenului național, fără a pierde din rigoarea sau din simplitatea analizei. Este suficient să facem distincție Între națiunea politică, națiunea culturală și națiunea etnică. Această tripartiție are fundamente romantice: autenticitate, recunoaștere, identitate. Un popor (identitate) se recunoaște el Însuși și se face recunoscut de către celelalte (recunoaștere), păstrându-și astfel specificitatea culturală (autenticitate). Putem face demersul și În celălalt sens: moravurile, limba, uzanțele (autenticitate) corespund unui grup
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
care nominativul e marcat în structurile imperative și în cele mai multe dintre propozițiile subordonate; limba shokleng, din familia sud-americană jê, în care nominativul e marcat pentru forma activă. 20 Comentând această situație existentă în unele limbi, Lazard (2001: 281) propune o tripartiție a limbilor, care să prezinte o continuitate: limbi acuzative > limbi duale > limbi ergative. Terminologia lui Lazard este destul de inexactă: conceptul limbi duale poate trimite la limbi care au distincția singular/dual/plural; în plus, limbă duală nu explică situația coexistenței
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cap. I) • "Comunicarea expresivă" (cap. II) • "Comunicarea confuză" (cap. III) Capitolul I I. COMUNICAREA REPREZENTATIVĂ Se poate afirma că cele două teorii clasice ale comunicării și reprezentării coincid 16. Comunicarea distinge un emițător și un receptor legate printr-un canal: tripartiție ce se regăsește în teoria clasică a reprezentării, care face deosebire între lumea obiectivă de reprezentat și lumea efectiv reprezentată, legate printr-un mediator. În ambele cazuri, puteri considerabile sînt acordate verigii intermediare, mediatorului, reprezentant legal, mediatic. După cum s-a
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
acord spiritul programului de guvernare cu apărarea intereselor electoratului lor, situația fiind valabilă mai ales, așa cum bănuiește Sartori, pentru unele grupuri importante de susținere [se recomandă Fabbrini 1994, 105-136]. Pentru a clarifica pro-blema, este necesar să avem în vedere o tripartiție clasică referitoare la stilul reprezentării, între rolul de delegat, rolul de împuternicit și rolul de politician. Stiluri de reprezentare Această tripartiție a fost formulată pe baza unor importante cercetări efectuate asupra atitudinilor și comportamentelor reprezentanților unor state din Statele Unite de către
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
importante de susținere [se recomandă Fabbrini 1994, 105-136]. Pentru a clarifica pro-blema, este necesar să avem în vedere o tripartiție clasică referitoare la stilul reprezentării, între rolul de delegat, rolul de împuternicit și rolul de politician. Stiluri de reprezentare Această tripartiție a fost formulată pe baza unor importante cercetări efectuate asupra atitudinilor și comportamentelor reprezentanților unor state din Statele Unite de către Wahlke, Eulau, Buchanan și Ferguson [1962], dar ar putea fi dusă pînă la Edmund Burke și la cunoscutul său discurs în fața
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
o mare blândețe; termenii denși (unt, apă...) pot fi analizați prin prelevarea unei părți: un pic de apă, o sticlă de lapte, mult unt. Spre deosebire de cei compacți, ei nu au nevoie de un suport (putem spune "Am cumpărat unt"). Această tripartiție trebuie înțeleasă: de fapt, nu este o tipologie a substantivelor, ci a tipurilor de funcționări ale substantivelor în enunțuri. Același substantiv poate trece de la o funcționare la alta: Am văzut un câine (discret)/ În magazin găsiți câine și vizon (dens
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
inițial era destinat unei banale administrări interioare, poate culmina cu fericite unificări concluzive sau cu ample descoperiri de natură filosofică. Orizontul cunoașterii poate deci crește și fără contribuția altminteri legitim înnoitoare a exteriorității fenomenale. Încheiere Separația care stă la baza tripartiției fundamentale a tipurilor de conștiință a condus la ocultarea rolului foarte important pe care reflexivitatea îl joacă în economia proceselor cognitive. Numai o privire izvorâtă din exigența ultimă a unei cunoașteri totale și nepărtinitoare poate degaja "topica" alcătuirii psiho-spirituale omenești
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
Perspective of a Social Behaviorist, University of Chicago Press, Chicago, 1934, p. 134. 4 Alexandru Dragomir, Caietele timpului, ed. Humanitas, București, 2006, pp. 195-196. 5 Lalande citat de Virgil Nemoianu, Structuralismul, Editura pentru Literatură Universală, București, 1967, p. 20. 6 Tripartiția le aparține autorilor Andrew Brook și Paul Raymont și este detaliată în articolul "Unity of consciousness", din Stanford Encyclopedia of Philosophy, http://plato.stanford.edu 7 Rene Descartes, Meditations on First Philosophy, Cambridge University Press, Cambridge, 1970, p. 196. 8
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
generativiste / 47 4. Abordări cognitiviste / 52 5. Abordări paremiologice / 68 6. Studii literare consacrate textemelor / 73 7. Contribuții românești la studierea textemelor / 78 Capitolul II: Textemele în cadrul teoretic al lingvisticii integrale / 91 1. Fundamentele epistemologice ale integralismului lingvistic / 91 2. Tripartiția planurilor vorbirii și problema "conținutului" lingvistic / 103 3. Lingvistica elocuțională / 108 4. Lingvistica "idiomatică" / 115 5. Lingvistica textului / 126 6. Poetica lingvistică / 136 7. Statutul "discursului repetat" din perspectivă integralistă / 141 Capitolul III: Textemele din perspectiva lingvisticii elocuționale / 151 1
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
la un element al actului comunicat, de (B2') fixarea externă analitică, vizând utilizarea unităților lingvistice pentru "analiza" unor obiecte și situații concrete 62. Mai importantă decât toate aceste categorii rămâne, însă, încercarea frazeologului german de a clasifica CFC-urile în funcție de tripartiția coșeriană sistem - normă - vorbire. Astfel, pentru a ne referi aici doar la unitățile cu fixare externă "pasematică", Thun distinge între (i) CFC-uri ale sistemului (precum fr. croquer le marmot, venir à la rescousse, promettre la lune ș.a.), (ii) CFC
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
le ilustrează prin numeroase analize pertinente, desfășurate pe diverse categorii de texte: romane polițiste, scrisori și discursuri ale unor muzicieni celebri, texte științifice (eseurile biologului Konrad Lorenz) ș.a. Cu toate acestea, lucrarea profesoarei de la Strasbourg resimte carența asumării ezitante a tripartiției planurilor vorbirii, fapt confirmat și de rezervele cu care întâmpină cercetarea lui H. Thun. În mod particular, această insuficiență se traduce, de exemplu, prin ceea ce Gréciano numește "ireductibilitatea expresiei idiomatice vii la parafraza ei"66, fenomen pe care îl justifică
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
plurilingve": "stilul romanului este o îmbinare de stiluri; limbajul romanului este un sistem de "limbi""141. Remarcabile, mai ales în contextul epocii, sunt tentativa stilisticianului de a sistematiza această pluralitate de "limbi", care este aproximată într-o manieră apropiată de tripartiția coșeriană diatopic/diastratic/diafazic (cercetătorul rus vorbește despre o "stratificare" determinată de "genuri", despre una "profesională" și despre una "socială"142), precum și demersul de tipologizare a "procedeelor creării imaginii limbajului în roman", pe care Bahtin le clasifică în trei categorii
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
tip cognitivist și se materializează printr-o serie de ezitări privind fie suprapunerea semnalată la punctul (a), fie confuzia dintre planul "istoric" al limbii și planul individual al discursului. Ca și eroarea precedentă, ea poate fi remediată prin recursul la tripartiția coșeriană a "conținutului" lingvistic. d) Insuficiența fundamentării teoretice. Aceasta reprezintă, probabil, cea mai gravă problemă, care le cuprinde și, totodată, le depășește ca importanță pe celelalte trei semnalate mai sus. Ea se manifestă nu doar printr-o întreagă serie de
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
adică "planul expresiei", este oricum determinat de către "semantic" și poate, de altfel, să-și asume la rândul său funcții mimetice de simbolizare directă sau de evocare. Prin urmare, a vorbi despre semantică înseamnă a vorbi despre întreaga lingvistică."217 2. Tripartiția planurilor vorbirii și problema "conținutului" lingvistic 2.0. În ceea ce privește aspectul semantic, trebuie avut în vedere că, de fapt, "conținutul" lingvistic (și orice alt fenomen al limbajului) se particularizează diferit în funcție de planul în care se manifestă și în funcție de punctul de vedere
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
urmare, "lingvistica vorbirii" este deja o semantică elocuțională, în ambele sensuri ale termenului: și ca teorie a activității vorbirii, și ca "gramatică" a acesteia. 4. Lingvistica "idiomatică" 4.0. Cel de-al doilea tip de lingvistică pe care îl implică tripartiția coșeriană este lingvistica "idiomatică" sau "lingvistica limbilor". Existența sa autonomă se justifică prin existența unei competențe "idiomatice", care, în privința "conținutului", își găsește confirmarea în existența semnificatului ca nivel autonom. De fapt, planul "idiomatic" al vorbirii este acela în cadrul căruia Coșeriu
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]