66 matches
-
Meridiane, București, 2001). Despre învățarea simbolului, cf. F. Wiegan, „Die Stellung des Apost. Symbols im kirchliches Leben des Mittelalters”, Studien zu Gesch. der Th. und der Kirche, IV (2), 1899. 33. Despre rolul educativ al predicii, în conformitate cu exigențele curriculare ale trivium-ului în secolele al IV-lea și al V-lea, cf. J. Gaudemet, L’Eglise dans l’Empire romain (IVe-Ve siècles), Sirey, Paris, 1958, pp. 593-597, și F. Probst, Katechese und Predigt vom Anfang des vierten bis zum Ende des
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
care le va moșteni, peste cinci veacuri, Evul Mediu de la tradiția școlară a Antichității târzii. Lista „celor șapte arte liberale” se pare că au definitivat-o Dionisios Thrax și Varro pe la jumătatea secolului I al erei creștine 7. Ea cuprindea trivium, „cele trei arte literare” (gramatica, retorica și dialectica) și quadrivium, „cele patru discipline matematice” (geometria, aritmetica, astronomia și teoria muzicală). Vom regăsi această programă sistematică în învățământul carolingian, dar spoliată de liberalismul elenistic și inhibată de misticism creștin. „Cele șapte
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pe care o realizau triunghiul artelor literare și pentagrama științelor crea o impresie de rigoare și armonie curriculară cu măreție cosmică - pe care nici un alt curriculum educațional nu a mai avut-o. Nu vom expune aici amănuntele desfășurării studiilor în trivium și quadrivium. Unele detalii sunt însă semnificative. Gramatica studiată la nivel secundar era altceva decât cea din învățământul primar. Chiar și titulatura dascălilor se schimba. Grammatistes (grammatisthvs = „institutorul” din școala primară) era înlocuit cu grammatikos (grammatikós = „literatul”), așadar cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de rhetor (r(hvtwr), iar dialectica - de sophist (sofisthvs). Acești „profesori de specialitate” își împărțeau de regulă munca. Dar în perioada elenistă s-a întâmplat deseori ca paideutes să fie un erudit, capabil să predea toate cele trei discipline ale trivium-ului. Un asemenea „dascăl universal” a fost Aristodemus din Nisa care, în secolul I î.Hr., strălucea la marea Școală din Rhodos predând dimineața retorică sau sofistică și după-amiază gramatică. Alții, precum Dionysios Thrax, au preferat să aprofundeze și să inoveze
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
kosmopolith". El reprezenta „inima”, „esența” educației eleniste. Unii latini înțeleseseră foarte bine acest aspect, traducând cu finețe paideia prin humanitas (și nu prin educatiÄ, -Änis, care înseamnă „creștere”). Idealul educațional vizat de enkyklios paideia era umanismul, formarea „omului complet”. Atât trivium, cât și quadrivium se subordonau acestui scop înalt. Trivium fundamenta, iar quadrivium completa și aspira la desăvârșirea formării umanului în om prin filosofie. 5.3. Idealul „omului desăvârșit”tc "5.3. Idealul „omului desăvârșit”" Această aspirație se derula în trepte
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
înțeleseseră foarte bine acest aspect, traducând cu finețe paideia prin humanitas (și nu prin educatiÄ, -Änis, care înseamnă „creștere”). Idealul educațional vizat de enkyklios paideia era umanismul, formarea „omului complet”. Atât trivium, cât și quadrivium se subordonau acestui scop înalt. Trivium fundamenta, iar quadrivium completa și aspira la desăvârșirea formării umanului în om prin filosofie. 5.3. Idealul „omului desăvârșit”tc "5.3. Idealul „omului desăvârșit”" Această aspirație se derula în trepte, toate animate de primatul formării morale. Moralitatea era liantul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
acea „prăpastie culturală” semnalată de Ch. Snow în anii ’50 ai secolului XX și care s-a căscat vertiginos în următoarele cinci decenii, devenind „genunea culturală” care ne-a caricaturizat în semidocți și „experți”. În epoca elenistă, quadrivium continua armonios trivium și se întregea prin filosofie într-o simfonie cosmică, de tip pitagoreic, care se sfârșea prin formarea „omului desăvârșit”, cel care prin moarte recâștiga athanasia, ba chiar și creșterea continuă a personalității în postumitate. Că acesta nu era un eres
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
J. Burnet, Early Greek Philosophy, Londra, 1920; A. Olivieri, Civiltà greca nell’Italia Meridionale, Luigi Loffredo, Napoli, 1931). Aici ne interesează faptul că el a descoperit construcția cubului, care implică folosirea geometrică a triadei și tetradei - care corespund, desigur, lui trivium și quadrivium. De asemenea, demonstrația sa în legătură cu terța: el a arătat că terța muzicală (raportul 5:4) este baza armonicii. Ca și când trivium ar fi baza symphonică și harmonică a ansamblului circular botezat enkyklios paideia. 9. Philolaos a fost contemporan cu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
că el a descoperit construcția cubului, care implică folosirea geometrică a triadei și tetradei - care corespund, desigur, lui trivium și quadrivium. De asemenea, demonstrația sa în legătură cu terța: el a arătat că terța muzicală (raportul 5:4) este baza armonicii. Ca și când trivium ar fi baza symphonică și harmonică a ansamblului circular botezat enkyklios paideia. 9. Philolaos a fost contemporan cu Democrit, atingând maturitatea (akmé) în jurul anului 420 î.Hr. A condus o vreme Școala din Tarent, dar a trăit și la Theba, în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
din Abdera o botezase physiopoiesis. Dar paideia elenistică nu putea rămâne „fără pată și fără prihană” în acest efort titanic. Nici chiar forma ei cea mai coerentă, enkyklios paideia, nu a rămas neafectată. Dimpotrivă. Tocmai această coerență definitorie care reunea trivium și quadrivium într-o heptadă armonioasă a fost grav zdruncinată. Acest lucru s-a întâmplat în Evul Mediu. Civilizația unitară a Europei (ignorând deosebirile - prea puțin semnificative - dintre Răsăritul ortodox și Apusul catolic) este produsul mirific al acestei perioade pe
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a realizat nu din nevoi spirituale înalte, precum cea de formare a „omului desăvârșit”, ci din necesități practice, de formare a unor „meseriași” ai altarului creștin, preoții. Nivelurile de pregătire impuse de practica preoțească au impus o discriminare netă între trivium și quadrivium. Un pragmatism curricular care, inițial, a părut nevinovat. Dar el conținea sămânța otrăvită a marii „schizofrenii paideutice” europene care, în timp, a devenit ceea ce C. Snow numea în anii ’50 ai secolului XX „prăpastia culturală”. În ciuda evoluției unitare
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
conținea sămânța otrăvită a marii „schizofrenii paideutice” europene care, în timp, a devenit ceea ce C. Snow numea în anii ’50 ai secolului XX „prăpastia culturală”. În ciuda evoluției unitare a civilizației europene, vreme de un mileniu, s-a săpat adânc între trivium și quadrivium. Astfel s-au separat artes sermocinales de artes reales și s-a creat genunea dintre „cultura umanistă” și „cultura realistă”. O constatăm în forme timide încă din Evul Mediu, dar clară în Renaștere, când între „umanista” Academie florentină
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
imita, desigur, enkyklios paideia sub raport structural. Păstra chiar o anumită coerență a acestuia. Dar introducea și modificări profunde. Noul curriculum nu mai avea ca misiune formarea „omului desăvârșit”, ci a „bunului creștin”. Disciplinele au căpătat meniri noi. Cele din trivium au fost definite ca artes sermocinales, adică „arte pentru slujbă și predică”. Gramatica era destinată studiului limbii latine, așa cum apărea aceasta în Vulgata, Biblia latină. Retorica era destinată formării capacităților necesare predicii pe care preotul o rostea în biserică, un
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
zilele noastre, ci însoțită de argumente teologice solide pe care erudiția sa imensă i le permitea, ceea ce a stimulat un anumit cult al erudiției cu efecte mai largi în plan cultural. Au beneficiat de ele mai ales disciplinele cuprinse în trivium. S-a vorbit, în acest sens, despre o „renaștere carolingiană”, cu referire la o anumită „înflorire culturală” din epoca respectivă. Dar „înflorirea culturală” s-a rezumat la studiile de limbă și gramatică latină, la literatură retorică și filosofie a controversei
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
felul”. Astfel, primele universități (Bologna, Oxford, Cambridge, Paris etc.) se prezentau ca școli de studium generale. Dar studiile nu erau deloc generale și nu se viza „formarea universală”. Derivau din școli episcopale care continuau „studiile generale” - aceleași cuprinse fie în trivium, fie în quadrivium -, astfel încât alegeau: unele universități au continuat trivium, devenind „umaniste” sau „de artă”; altele au continuat quadrivium, devenind „realiste” sau „de științe”. Peste tot și peste toate școlile europene s-a simțit (și se simte încă) planând - fie
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
prezentau ca școli de studium generale. Dar studiile nu erau deloc generale și nu se viza „formarea universală”. Derivau din școli episcopale care continuau „studiile generale” - aceleași cuprinse fie în trivium, fie în quadrivium -, astfel încât alegeau: unele universități au continuat trivium, devenind „umaniste” sau „de artă”; altele au continuat quadrivium, devenind „realiste” sau „de științe”. Peste tot și peste toate școlile europene s-a simțit (și se simte încă) planând - fie ca un înger, fie ca un demon - fantoma nemuritoare a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de zeiță „păgână” care era la îndemâna tuturor cercetătorilor: rațiunea. Ea a fost opusă, mai întâi cu timiditate, apoi cu înverșunare, credinței. Inchiziția a intrat în acțiune căutând vinovații în locurile cele mai propice apariției ereziilor: școlile și universitățile - structurate în trivium și quadrivium, reînviau vechea enkyklios paideia, deși într-o formă sfâșiată, acordând prioritate fie triviumului „umanist”, fie quadriviumului „realist”. Aceste metamorfoze paideutice și culturale nu se desfășurau solitar; dimpotrivă, au fost însoțite de frământări politice și religioase care, în secolele
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cu timiditate, apoi cu înverșunare, credinței. Inchiziția a intrat în acțiune căutând vinovații în locurile cele mai propice apariției ereziilor: școlile și universitățile - structurate în trivium și quadrivium, reînviau vechea enkyklios paideia, deși într-o formă sfâșiată, acordând prioritate fie triviumului „umanist”, fie quadriviumului „realist”. Aceste metamorfoze paideutice și culturale nu se desfășurau solitar; dimpotrivă, au fost însoțite de frământări politice și religioase care, în secolele XVI-XVII, au atins paroxismul. După dezastrul cruciadelor creștine, acestea s-au transformat chiar în înfruntări
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
carte a Adevărurilor Cercetate”, Enciclopedia. Curricula iluministe au păstrat structura alcătuită din cele septem artes liberales, dar misiunea religioasă care le reunea a fost abandonată și curând s-au separat în „curricula umaniste” (care aveau în centru disciplinele cuprinse în trivium) și „curricula realiste” (care dezvoltau disciplinele din quadrivium). Această bifurcație curriculară s-a făcut remarcată mai întâi în școala secundară franceză, cu liceele sale fie de „literatură și artă”, fie de „științe”. Rămasă catolică, Franța mai ținea încă la tradițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
intermediare”: a) curriculum corelat; b) curriculum fuzionat; c) curriculum-miez („nucleul”). Paradigmele curriculare „extreme” reproduc antagonismul educațional multisecular dintre „magistrocentrism” și „puerocentrism”. Curricula centrate pe materie (disciplină) au la origine programul educațional al școlilor ecleziastice medievale, alcătuit din septem artes liberales (trivium și quadrivium); ele acordă importanță maximă disciplinelor de învățământ (artes) și îl ignoră aproape complet pe cel care învață. În schimb, curricula centrate pe cel care învață subordonează total materiile intereselor și trebuințelor de formare ale elevului. Ele își au
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
educaționale menite să formeze un „nou mod de a gândi”. Nici vorbă de curricula ultramoderne centrare pe hiperraționalitate și integralitate pepaideumenică! Nici vorbă de școli creative și de resurecție paideutică! Tradițiile prăpastiei culturale, apărută în „amurgul Evului Mediu” prin separarea trivium-ului de quadrivium, sunt perpetuate habotnic. Cele două culturi - umanistă și realistă - continuă să rămână rupte în secolul XXI. Cei doi semidocți ai epocii moderne, umanistul și realistul, continuă să nu poată comunica între ei - mai mult, continuă să se
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pe septem artes liberales, a restrâns rolul artelor la muzica religioasă. Vechiul ideal elen, kalos kai agathon, a fost uitat. Renașterea a corectat, într-o anumită măsură, lucrurile, dar tot atunci s-a produs și schisma curriculară dintre „cultura umanistă” (trivium) și „cultura realistă” (quadrivium). Educația estetică a fost restrânsă la cea umanistă - dar chiar și acolo a fost marginalizată. În școala americană, care a debutat sub auspiciile utilitarismului și pragmatismului, educația estetică pur și simplu a fost uitată. Abia la
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
233 sesiza însă numai „prăpastia culturală” dintre „cultura umanistă” și „cultura realistă”, despre care am vorbit deja. Noi am explicat că, în esență, este vorba despre un „divorț” cu originea în curriculumul școlilor ecleziastice ale primului mileniu creștin (structurat în trivium și quadrivium) care s-a accentuat în Renaștere, prin specializarea universităților în „realiste” (precum Academia padovană) și „umaniste” (precum Academia florentină). Snow observa, cu sfială, în anii ’60 ai secolului trecut, că, dacă vom întreba un „umanist” (care se consideră
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Ei stăpânesc fie domeniul artelor, al literaturii și al filosofiei (umaniștii), fie domeniul științelor naturii și al matematicii (realiștii). O despărțire care, așa cum am arătat în această carte, își are originea în cele două componente ale curriculumului școlilor ecleziastice creștine: trivium (artes sermocinales) și quadrivium (artes reales). Diferențele au fost amplificate de universitățile Renașterii. Este ilustrativă în acest sens deosebirea radicală dintre Universitatea din Padova (eminamente „realistă”, cu membri precum matematicianul Gassendi sau astrofizicienii G. Bruno și G. Galilei) și Academia
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
preluată, exact cu această denumire, în taxonomia hasdeiana a subdisciplinelor gramaticii comparative. În continuare, Șăineanu înfățișează și punctul de vedere al lui Hașdeu, cu referire la împărțirea gloticii în cele șapte doctrine grupate într-un quadrivium fizico-psihic și într-un trivium psihico-fizic, după care reproduce un amplu paragraf al profesorului sau, conținând "argumentarea d-sale privitoare la partea a doua din diviziunea de mai sus, parte care ne interesează aci în special". Este vorba despre fragmentul care începe cu "Graiul este
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]